Back

Anunt public privind organizarea dezbaterilor publice pentru proiectul ”Redeschiderea circulației pe pod peste râul Argeș între Vidra și Comana” - propus a fi amplasat în Jud. Ilfov și Jud. Giurgiu, titular Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA

ANUNŢ PUBLIC

    Agenția Națională pentru Protecția Mediului anunţă publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată și a studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă pentru proiectul “Redeschiderea circulației pe pod peste râul Argeș între Vidra și Comana”propus a fi amplasat în Jud. Ilfov și Jud. Giurgiu, titular Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA.

    Tipul deciziei posibile luate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului poate fi emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu.

    Raportul privind impactul asupra mediului, studiului de evaluare adecvată și studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, pot fi consultate la sediul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului din Splaiul Independentei, nr.294, Sector 6, Bucureşti şi la sediul Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA din Str. Dinicu Golescu, nr.38, Sector 1, București în zilele de luni - joi, între orele 8.00–16.30 și vineri, între orele 8.00–14.00.

    Documentele menţionate sunt disponibile şi la următoarea adresă de internet www.anpm.ro/ Reglementari/ Acordul de mediu/ Documentatii procedura EIA si EA.

    Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată și a studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă va avea loc la:

  • Comuna Vidra, sat Vidra, Jud. Ilfov  - Sediul - Primăria Vidra (sala de consiliu), Str. Principală, Nr.80, în data 06.11.2019, începând cu orele 1500, tel.: 0213612265, 0213612266, fax:  0213612264;
  • Localitatea Comana, Jud. Giurgiu - Cămin Cultural Comana,  Str. Gelu Naum, Nr. 554, , în data 06.11.2019, începând cu orele 1300 , tel.: 0730640557, 0246283114, fax.: 0213192401 și 0246283302;

  Publicul interesat poate transmite în scris comentarii/opinii/observaţii privind documentele menţionate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului - Agenția Națională pentru Protecția Mediului din Splaiul Independentei, nr.294, Sector 6, Bucureşti, până la data de 06.11.2019.