Back

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI, în temeiul H.G nr. 611/2008 și Legea nr.188/1999 (r2), organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior, din cadrul Compartimentului Laborator Zgomot şi Vibraţii – Direcţia Laboratoare Naţionale de Referinţă – Direcţia Generală Monitorizare, din cadrul aparatului propriu, în perioada 24 - 27 iulie 2017

ANUNŢ

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI, în temeiul H.G nr. 611/2008 și Legea nr.188/1999 (r2), organizează concurs pentru ocuparea unei  funcţii publice  de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior, din cadrul Compartimentului Laborator Zgomot şi Vibraţii – Direcţia Laboratoare Naţionale de Referinţă – Direcţia Generală Monitorizare, din cadrul aparatului propriu, în perioada 24 - 27 iulie 2017.

CONDIŢIILE DE PARTICIPARE ŞI BIBLIOGRAFIA pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior, din cadrul Compartimentului Laborator Zgomot şi Vibraţii – Direcţia Laboratoare Naţionale de Referinţă – Direcţia Generală Monitorizare, din cadrul aparatului propriu,  organizat în perioada 24 - 27 iulie 2017:

Funcţia publică de execuţie vacantă:

- consilier, clasa I, grad profesional superior, din cadrul Compartimentului Laborator Zgomot şi Vibraţii – Direcţia Laboratoare Naţionale de Referinţă – Direcţia Generală Monitorizare.

Condiţii de participare pentru funcţia publică de execuţie vacantă de consilier, clasa I, grad profesional superior:

  • Condiţii generale – art.54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici – republicată, (r2),  modificată şi completată
  • Condiţii specifice :
  • Studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de licenţă: chimie, inginerie chimică, fizică, inginerie mecanică, inginerie electrică.
  • Vechime în specialitatea studiilor- minim 9 ani.

 

BIBLIOGRAFIA DE CONCURS pentru organizarea concursului în vederea ocupării unei funcţii publice  de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior la Compartimentul Laborator Zgomot şi Vibraţii – Direcţia Laboratoare Naţionale de Referinţă – Direcţia Generală Monitorizare din cadrul ANPM :

  1. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare;
  2. Legea nr. 7/2004  privind  Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. HG nr. 1000/2012, privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. OUG nr. 195/2005, privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Ordinul  nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei.

 

CONDIŢIILE DE DESFĂŞURARE ale  concursului organizat în perioada

24 - 27 iulie 2017

  • Perioada/ locul depunerii dosarelor: 22.06.2017 - 11.07.2017 / Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, corp clădire B, Splaiul Independenţei, nr. 294, sector 6, Bucureşti
  • Selecţia dosarelor de concurs:  în perioada  12.07.2017 – 18.07.2017.

          Data/ ora / locul desfăşurării concursului :

  • proba scrisă: 24 iulie 2017/ ora 10,00/ Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, corp clădire B, Splaiul Independenţei, nr. 294, sector 6, Bucureşti
  • interviu: 27 iulie 2017/ ora 10,00/ Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, corp clădire B, Splaiul Independenţei, nr. 294, sector 6, Bucureşti.

Dosarul de inscriere

Pentru concursul de recrutare, dosarul va cuprinde următoarele documente, conform prevederilor art. 49 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, modificată şi completată de H.G. nr. 1173/2008:

- copia actului de identitate;
- formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la H.G. nr. 611/2008, modificată  - Model formular;
- copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
- copia carnetului de muncă sau, după caz, adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate (formatul standard aprobat prin Ordinul Preşedintelui A.N.F.P. nr. 192/17.01.2013/- Model adeverinţă;
- cazierul judiciar (acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, cu obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire);
- adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
- declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică Model declaraţie;
- declaraţia pe propria răspundere  conform art. 54 lit i) din Legea nr.188/1999 - Model declaraţie.

Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi la numerele de telefon (021) 207.11.01,  (021) 207.11.53.