COMUNICAT DE PRESA - Campania Naţională "Curăţăm România" continuă în județul Suceava
Agenția pentru Protecția Mediului Suceava informează cetățenii și autoritățile administrației publice locale, de la nivelul județului, despre derularea Campaniei Naţionale "Curăţăm România", având în vedere faptul că aceasta este o campanie care are ca rezultat numeroase acțiuni de ecologizare în cadrul cărora au fost adunate cantități însemnate de deșeuri ce erau abandonate prin diverse locuri.
Până la data 28.04.2022, în cadrul Campaniei Naţionale "Curăţăm România", s-au desfășurat acțiuni de ecologizare pe raza a 28 Unități Administrativ Teritoriale (UAT-uri) din județul Suceava. Angajaților primăriilor li s-au alăturat elevi și cadre didactice, voluntari, reprezentați ai altor instituții și agenți economici. La aceste acțiuni de ecologizare au fost adunate peste 11000 kg deșeuri. Astfel de acțiuni sunt programate și pentru săptămâna viitoare.
UAT-urile au avut și au în continuare un rol esențial în organizarea și promovarea la nivel local a ecologizării prin colectarea separată a diferitelor tipuri de deșeuri (plastic, metal, sticlă, textile, electrocasnice vechi, anvelope etc.). Rolul instituțiilor din subordinea Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este să sprijine UAT-urile.
Agenția pentru Protecția Mediului Suceava a informat și mobilizat UAT-urile în scopul organizării acestor activități de igienizare. Multe dintre acțiuni au fost popularizate pe pagina noastră de facebook.
De asemenea, în data de 03.05.2022, vom participa, alături de Primăria Comunei Ipotești, elevi de la Școala Ipotești și alte instituții, la o acțiune de ecologizare care va avea loc pe malul râului Suceava, între localitățile Lisaura și Tișăuți.
Totodată, Agenția pentru Protecția Mediului Suceava a colaborat cu Inspectoratul Școlar Suceava, în vederea promovării campaniei, având în vedere că instituțiile de învățamânt au un rol deosebit de important în informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la gestionarea corectă a deșeurilor, prin intermediul copiilor și tinerilor, care pot schimba percepția și atitudinea adulților.
Credem că, dacă vom oferi un model de bună practică și vom familiariza elevii cu modalitățile de colectare, predare și valorificare a deșeurilor, aceștia vor deveni mai responsabili și totodată exemple pentru alți cetățeni.
Până în prezent au fost implicați elevi în acțiuni de curățenie în curtea școlii sau în preajma școlii dar și în alte acțiuni de educație ecologică, cu accent pe colectarea corectă a deșeurilor. Dar acțiunile nu se opresc aici, vor continua pe perioada acestei campanii, care se desfășoară până la data de 4 mai 2022. Cu siguranță, educația pentru mediu nu va lipsi niciodată din instituțiile școlare din județul nostru, fiind bine cunoscute numeroasele activități extrașcolare realizate zi de zi și pe care instituția noastră le apreciază și le promovează.
Proiectul “Curățăm România”, demarat în data de 04 aprilie 2022, este o campania națională de ecologizare, care își propune să schimbe comportamentul populației prin responsabilizarea individuală în ceea ce privește protecția mediului. Acest proiect este derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin implicarea directă a instituțiilor din subordinea acestuia și a unităților administrativ – teritoriale.
Ca parteneri în proiect au fost chemate instituțiile statului, instituțiile de învățamânt, firmele private, ONG-urile, mass-media etc..
Sloganul campaniei este „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.