COMUNICAT DE PRESĂ Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon – 16 Septembrie 2016
În Calendarul evenimentelor ecologice ziua de 16 septembrie este Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon, zi în care a fost adoptat Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon. Cu această ocazie, Agenția pentru Protecția Mediului Suceava adresează un apel tuturor factorilor de decizie, politicienilor, specialiştilor, cadrelor didactice, studenţilor, elevilor, jurnaliştilor, cât şi întregii populaţii să continue eforturile şi să colaboreze pentru ca împreună să asigure aplicarea măsurilor de prevenire şi stopare a degradării stratului de ozon, în scopul asigurării sănătăţii generaţiilor prezente şi viitoare.
Tema pentru Ziua Internațională pentru Protecția Stratului de Ozon din acest an – Ozonul și clima: Reconstruite de o lume unită – recunoaște eforturile colective ale părților la Convenția de la Viena și Protocolul de la Montreal spre refacerea stratului de ozon pe parcursul ultimelor trei decenii și angajamentul global pentru combaterea schimbărilor climatice.
Diminuarea stratului de ozon duce la: scăderea eficacităţii sistemului imunitar, cu apariţia infecţiilor, a cancerului de piele, a cataractelor şi a orbirii, arsuri grave în zonele expuse la soare, reducerea culturilor şi implicit a cantităţii de hrană, ca urmare a necrozării frunzelor la plante, distrugerea vieţii marine, a planctonului degradarea unui număr important de materiale plastice utilizate în construcţie, vopsele, ambalare etc.