COMUNICAT DE PRESĂ - “Ziua Mondială a Mediului – 5 Iunie 2018”
Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava va organiza, marți, 05 iunie 2018, ora 11, la sediul din municipiul Suceava, strada Bistriţei nr. 1A, o masă rotundă cu tema „Importanța reciclării deșeurilor de plastic”.
La acţiune sunt invitați reprezentanţi ai unor instituții publice (Instituția Prefectului – județul Suceava, Consiliul Județean Suceava, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava, Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, Direcția de Sănătate Publică Suceava, Direcția Silvică Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Casa Județeană de Pensii Suceava, Primăria municipiului Suceava, Administrația Parcului Național Călimani), instituții de învățământ (Facultatea de Silvicultură, Eco-Școala „Ion Creangă” Suceava), agenți economici (SC RITMIC COM SRL, SC EGGER ROMANIA SRL, SC FERTISOL SRL) și organizații neguvernamentale (GEC Bucovina, Fundația de speologie “Club Speo Bucovina”, Asociația “Eudemos”) care activează în domeniul mediului.
Manifestarea face parte din activităţile dedicate celebrării Zilei Mondiale a Mediului – 5 iunie - zi instituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.
Tema pentru Ziua Mondială a Mediului din acest an este “Poluarea cu plastic” iar deviza sub care se organizează evenimentele/acțiunile pentru marcarea acesteia este “Stop poluării cu plastic – Dacă nu îl reutilizați, refuzați-l!”. Atât tema, cât și sloganul, ne îndeamnă să conștientizăm pericolul pe care îl are poluarea cu plastic asupra mediului și sănătății noastre. De asemenea, ne încurajează să reciclăm/reutilizăm produsele din plastic sau să le refuzăm.
Partener la eveniment este Asociația EUDEMOS Păltinoasa.
Ziua Mondială a Mediului, va fi marcată şi la Centrul de Plasament „Speranţa” unde se derulează proiectul „Grădina mea de la Centrul Speranţa”. În cadrul evenimentului, care va avea loc la ora 14:30, copiii vor fi premiaţi pentru implicarea lor în activităţi de amenajare a unei grădini urbane cu flori şi legume la ei, la Centrul de Plasament.