Back

Comunicat de presa: 15 martie – 15 aprilie 2011 – Luna Pădurii

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

15 martie – 15 aprilie 2011 – Luna Pădurii

 

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severinaminteşte publicului celebrarea, în perioada 15 martie – 15 aprilie a fiecărui an, a Lunii Pădurii.

 

Luând în considerare importanţa şi rolul pădurilor, contextul socio-economic, căutarea unor soluţii energetice alternative şi impactul schimbărilor climatice, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat anul 2011 ca fiind Anul Internaţional al Pădurilor cu tema Păduri pentru oameniaccentuându-se rolul central al oamenilor în gestionarea durabilă a pădurilor. Este pentru prima dată, de la constituirea Organizaţiei Naţiunilor Unite, când au fost programate   acţiuni şi manifestări la nivel global, dedicate pădurii. Anul Internaţional al Pădurilor va fi marcat atât de către Organizaţia Naţiunilor Unite, cât şi de fiecare ţară membră a acestei organizaţii acţiunile desfăşurate aratând că pădurile sunt aliatul cel mai de preţ în lupta înpotriva schimbărilor climatice.

 

Pierderea şi degradarea pădurilor duce la degradarea calităţii vietii oamenilor. Nu putem trăi fără păduri având în vedere rolul critic pe care îl joacă în viaţa noastră.  Cu toate acestea, în ciuda utilităţii lor recunoscute, pădurile sunt de multe ori ameninţate de nevoile de dezvoltare ale umanităţii.

 

Cu ocazia celebrării Lunii Pădurii,Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin se va implica, în colaborare cu unităţi le de învăţamânt, în desfăşurarea  unei serii de acţiuni de conştientizare activităţi care vor accentua pe rolul pădurii în viaţa oamenilor dar şi necesitatea protecţiei pădurilor.

 

 

 

 

 

Întocmit: Adrian Voicău, consilier APM CS