Descriere
DEZVOLTAREA DURABILĂ LA NIVEL MONDIAL
Istoric
Conceptul de dezvoltare durabilă a fost inițiat încă de la începutul anilor ’70. În 1972, Conferința privind Mediul de la Stockholm a pus pentru prima dată în mod serios problema deteriorării mediului înconjurător în urma activităților umane, care pun ȋn pericol ȋnsuși viitorul omenirii.
Deși inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și căuta deci, în primul rând, prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa, și sub aspect economic și social. Obiect al dezvoltării durabile este acum și preocuparea pentru dreptate și echitate între state, nu numai între generații.
Dezvoltarea durabilă promovează conceptul de conciliere între progresul economic şi social fără a pune în pericol echilibrul natural al planetei.
Ideea care stă la baza acestui concept este aceea de a asigura o calitate mai bună a vieţii pentru toţi locuitorii planetei, atât pentru generaţia prezentă, cât şi pentru generaţiile viitoare.
Dezvoltarea durabilă aduce în prim plan un nou set de valori care va ghida viitorul model de progres economic şi social, valori ce vizează mai ales omul şi nevoile sale prezente şi viitoare, mediul natural – protejarea şi conservarea acestuia, precum şi atenuarea deteriorării actuale a ecosistemelor.
Una dintre cele mai cunoscute definiții a dezvoltării durabile este data de către Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED) în raportul „ Viitorul nostru comun" cunoscut şi sub numele de Raport Brundtland:
„Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".
Dezvoltarea durabilă este definită de o serie de aspecte:
- Compatibilitatea dintre mediul antropic şi mediul natural;
- Egalitatea de şanse între generaţii care coexistă şi se succed în timp şi spaţiu;
- Situarea pe primul plan al securităţii ecologice în locul maximizării profitului;
- Compatibilitatea strategiilor naţionale de dezvoltare cu cerinţele extinderii interdependenţelor în plan geoeconomic şi ecologic;
- Asigurarea bunăstării generale punând accentul pe calitatea creşterii economice durabile;
- Integrarea organică dintre capitalul natural şi cel uman, în cadrul unei categorii globale ce îşi redefineşte obiectivele economice şi sociale şi îşi extinde orizontul de cuprindere în timp şi spaţiu;
- Trecerea la o nouă strategie cu faţă natural-umană, în care obiectivele dezvoltării economice şi sociale să fie subordonate deopotrivă dezvoltării omului şi însănătoşirii mediului.
Istoric
Următoarele evenimente au avut un rol determinant în domeniul protecţiei mediului şi al dezvoltării durabile:
- 1972 Stockholm - Conferinţa ONU privind mediul (ECO I). Ȋn cadrul conferinţei ONU, cele 113 naţiuni prezente şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la modul în care activitatea umană influenţează mediul. Au fost subliniate problemele poluării, distrugerii resurselor, deteriorării mediului, pericolul dispariţiilor unor specii şi nevoia de a creşte nivelul de trai al oamenilor. A fost acceptată existenţa unei legături indisolubile între calitatea vieţii oamenilor şi calitatea mediului natural şi s-a conştientizat importanţa acestor relaţii atât pentru generaţiile actuale cât şi pentru generaţiile viitoare.
Cele mai importante documente adoptate în cadrul Conferinţei au fost:
- "Declaraţia asupra mediului înconjurător", care cuprinde 26 de principii privind drepturile şi obligaţiile statelor în acest domeniu, precum şi căile şi mijloacele de dezvoltare a cooperării internaţionale;
- "Planul de Acţiune pentru Mediul Global", cu trei componente:
- programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch);
- activităţile pentru managementul mediului;
- măsurile de sprijin.
- Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (United Nations Environment Programme – UNEP) al cărui Consiliu de Conducere şi Secretariat au fost înfiinţate în decembrie 1972 de Adunarea Generală ONU. Acesta a desfăşurat activităţi care au jucat rolul de catalizator şi coordonator în domeniul mediului înconjurător, activităţile programului fiind clasificate în două grupe:
1. orientate spre probleme sectoriale ale factorilor de mediu (poluarea apelor, a aerului şi a solurilor, în special degradarea terenurilor);
2. orientate către probleme globale (ploile acide, epuizarea stratului de ozon, schimbările climatice, defrişarea şi deşertificarea, conservarea biodiversităţii, traficul internaţional de produse şi deşeuri toxice şi periculoase, protejarea mediului în perioadele de conflict armat.
- Fondul Voluntar pentru Mediu (Voluntary Environment Found) înfiinţat în ianuarie 1973, în conformitate cu procedurile financiare ONU.
Toate acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru internaţional pentru tratarea problemelor mediului.
Ziua de 5 iunie a fost declaratǎ „Ziua Mondială a Mediului Înconjurător".
Declaraţia de la Stockholm, Principiul 13
Pentru a realiza un management mai raţional al resurselor, statele membre trebuie să adopte o abordare integrată şi coordonată a planurilor lor de dezvoltare, pentru a asigura că dezvoltarea lor este compatibilă cu necesitatea de a proteja şi îmbunătăţi mediul în beneficiul propriei populaţii.
- 1972 - Raportul Clubului de la Roma intitulat "Limitele creşterii". Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology (M.I.T) au analizat date statistice cu privire la numeroase probleme economice, demografice şi de mediu (cele mai importante 5 variabile luate în considerare au fost: numărul locuitorilor, producţia industrială, producţia de alimente, resurse de materii prime şi poluarea mediului). Raportul a scos ȋn evidențǎ pericolele generate de creşterea excesivă a populaţiei, degradarea solului, asfixierea oraşelor suprapopulate şi poluate, epuizarea resurselor de materii prime neregenerabile, topirea gheţurilor polare şi posibilitatea unor inundaţii catastrofale, poluarea apei şi aerului prin produşii industriei chimice etc. Sunt aduse în atenţia publicului și mai ales a factorilor politici decizionali dezechilibrele dintre problemele creşterii economice, poluarea mediului, creşterea demografică explozivă şi, nu în ultimul rând, cele legate de epuizarea resurselor, ȋn condițiile ȋn care tipul de creştere economică şi modul tehnic de producţie concepute în perioada postbelică antrenează risipa de resurse.
- 1983 - Comisia Brundtland. Necesitatea reorientării eforturilor pentru realizarea obiectivului de integrare, s-a concretizat în 1983, când Naţiunile Unite au înfiinţat Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (World Commission on Environment and Development – WCED) cunoscută sub denumirea de Comisia Brundtland, având ca scop studierea dinamicii deteriorării mediului şi oferirea de soluţii cu privire la viabilitatea pe termen lung a societăţii umane. Această comisie a fost prezidată de Gro Harlem Brundtland, Primul Ministru al Norvegiei la acea dată. Comisia Brundtland a subliniat existenţa a două probleme majore:
- dezvoltarea nu înseamnă doar profituri mai mari şi standarde mai înalte de trai pentru un mic procent din populaţie, ci înseamnă creşterea nivelului de trai al tuturor;
- dezvoltarea nu trebuie să conducă la distrugerea sau folosirea nesăbuită a resurselor noastre naturale şi nici la poluarea mediului ambiant.
- 1987 - Raportul Brundtland al Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare. Comisia Brundtland a elaborat şi publicat documentul "Viitorul nostru comun" (Raportul Brundtland) prin care a fost formulat cadrul conceptual care avea să stea la baza celor 40 de capitole ale Agendei 21 și a celor 27 de principii ale Declaraţiei de la Rio.
Ȋn cadrul acestui document este lansat termenul de dezvoltare durabilă (sustenabilă), definit ca fiind "dezvoltarea care îndeplineşte necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi".
Raportul pledează pentru o reconciliere între economie şi mediul înconjurător şi priveşte dezvoltarea durabilă ca fiind "acel tip de dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a şi le satisface pe ale lor proprii".
- 1992 Conferinţa de la Rio - Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea (United Nations Conference on Environment and Development – UNCED) - „Summit-ul Pamântului”
Au participat 178 de ţări, 120 şefi de stat şi 20 000 de reprezentanţi neguvernamentali din toată lumea care au adus din nou în centrul atenţiei problemele privind mediul şi dezvoltarea.
Scopul declarat al Conferinţei a fost stabilirea unei noi strategii a dezvoltării economice, industriale şi sociale în lume, cuprinsă sub numele de dezvoltare durabilă – "sustainable development". Dezvoltarea durabilă reprezintă "o nouă cale de dezvoltare care să susţină progresul uman pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndelungat".
Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi Mediu de la Rio de Janeiro a fost considerată cea mai amplă reuniune la nivel înalt din secolul XX, iar obiectivul principal al acestei reuniuni a constat în necesitatea găsirii unei căi alternative pentru dezvoltarea globală în secolul XXI.
Primul Summit al Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio, în 1992, a abordat reducerea ponderii economice, astfel încât să nu fie afectată capacitatea de menținere a echilibrului biofizic al Pământului, fără a renunța însă la bunăstarea socială. Declarația de la Rio și Agenda 21 au dezvoltat teme de mediu în beneficiul social și anume: calitatea vieții, utilizarea resurselor naturale, protecția bunurilor globale, managementul comunităților umane și creșterea economică.
Cu această ocazie, pe plan internaţional, a fost recunoscută oficial necesitatea de a integra dezvoltarea economică şi protecţia mediului în obiectivul de dezvoltare durabilă. S-a afirmat importanţa, în continuă creştere, a dreptului internaţional al mediului, ca mecanism de codificare şi promovare a dezvoltării durabile.
Cele 10 principii ale Declaraţiei de la Rio recomandă participarea publică pentru a rezolva problemele de mediu. Problemele de mediu sunt cel mai bine gestionate prin participarea la un nivel relevant a tuturor cetăţenilor interesaţi, fiecare individ trebuind să aibă acces la informaţiile cu privire la mediu deţinute de către autorităţile publice.
În urma conferinţei au rezultat:
- „Declaraţia de la Rio asupra mediului şi dezvoltării", un document cu 27 de principii și ȋn care se afirma că "Oamenii au dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă în armonie cu natura; naţiunile au dreptul suveran de a exploata resursele proprii, fără însă a cauza distrugeri ale mediului în afara graniţelor proprii";
- Agenda 21, care constituie un plan de acţiune pentru dezvoltarea durabilă cu începere din secolul al XXI-lea, concretizat în 40 de capitole destinate unor domenii de programe specifice, structurate în termenii:
- bazei de acţiune;
- obiectivelor de realizat;
- activităţilor care trebuie efectuate;
- modalităţilor de implementare.
- Statement of Principles on Forests ("Declaraţia principiilor privind pădurile"). Această Declarație este un document fără putere obligatorie, care conţine principiile pentru managementul conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri
- Organizarea instituţională a Comisiei pentru Dezvoltarea Durabilă (CSD)
- Mecanismul de finanţare pentru implementarea Agendei 21.
- „Declaraţia de principii asupra conservării şi exploatării pădurilor"
- „Declaraţia privind deşertificarea".
- Carta Pământului" - declaraţie de principii, în care sunt enumerate 27 de principii, după care omenirea trebuie să se conducă în relaţiile interumane, precum şi în relaţiile dintre om şi natură;
Summitul de la Rio a adus cu fermitate pe arena publică problemele de protecţie a mediului şi de dezvoltare. Agenda 21 şi Declaraţia de la Rio au condus la un acord cu privire la două convenţii obligatorii:
- Convenţia privind Diversitatea Biologică (Convention on Biological Diversity CBD) - prevede măsurile ce trebuie luate pentru protejarea ecosistemelor şi a diverselor forme de viaţă;
- „Convenţia-cadru privind schimbările climatice"- un angajament ferm al ţărilor semnatare ca până în anul 2000 să-şi reducă emisiile de bioxid de carbon în atmosferă la nivelul anului 1990.
Conferinţa de la Rio a încurajat funcţionarea Fondului Global pentru Mediul Înconjurător, creat pentru finanţarea investiţiilor în păstrarea bunurilor comune, în special apele internaţionale, atmosfera şi diversitatea biologică.
Summitul de la Rio a generat de asemenea o serie întreagă de reacţii pozitive, incluzând demararea a numeroase iniţiative pentru implementarea Agendei 21 la nivel local şi a reorientării politicii de protecţie a mediului.
În acelaşi an, în multe state s-au înfiinţat comisii naţionale pentru dezvoltarea durabilă şi s-au întocmit strategii pentru dezvoltarea durabilă.
În ciuda acestor consecinţe pozitive, obiectivul global al Agendei 21, care a făcut apel la o schimbare radicală a sistemelor de valori convenţionale dominante existente şi a proceselor instituţionale, nu a putut fi atins.
Conferinţa de la Rio a reprezentat un moment important datorită simbolismului şi spiritului creat cu acel prilej, de o importanţă covârşitoare fiind atenţia acordată problematicii mediului înconjurător, până la cel mai înalte niveluri al diplomaţiei internaţionale, precum şi noilor conexiuni între calitatea mediului şi calitatea vieţii.
Evaluările periodice ale Conferinţei de la Rio
(+5, +10, +20)
- RIO+5(1997) - Evaluarea progresului realizat la cinci ani de la Conferinţa de la Rio (New York, 1997)
A evidenţiat o serie de deficienţe legate în particular de echitatea socială şi sărăcie:
• reducerea asistenţei oficiale acordate pentru dezvoltare şi creşterea datoriilor internaţionale;
• eşecul îmbunătăţirii transferului de tehnologie, a construcţiei capacităţilor pentru participare şi dezvoltare;
• eşecul coordonării instituţionale şi incapacitatea de a reduce nivelurile excesive de producţie şi de consum.
- RIO+10(2002) - Summitul mondial de Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg
A făcut apel la ratificarea, întărirea şi implementarea mai fermă a acordurilor şi convenţiilor internaţionale privind mediul şi dezvoltarea.
Summitul Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă (World Summit on Sustainable Development – WSSD), care a avut loc la Johannesburg în perioada 26 august – 4 septembrie 2002, a reunit 104 conducători ai statelor lumii şi a avut ca rezultate:
• Declaraţia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă,
• Planul de implementare a Summitului mondial privind dezvoltarea durabilă (JPOI).
Summitul de la Johannesburg a reafirmat dezvoltarea durabilă ca fiind un element central al agendei internaţionale şi a dat un nou impuls pentru aplicarea practică a măsurilor globale de luptă împotriva sărăciei şi pentru protecţia mediului.
S-a aprofundat şi întărit înţelegerea conceptului de dezvoltare durabilă, în special prin evidenţierea importantelor legături dintre sărăcie-mediu-utilizarea resurselor naturale.
Guvernele au căzut de acord şi au reafirmat un domeniu de obligaţii şi ţinte concrete de acţiune pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Prin Declaraţia de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea colectivă pentru progresul şi întărirea celor trei piloni interdependenţi ai dezvoltării durabile:
1. dezvoltarea economică,
2. dezvoltarea socială,
3. protecţia mediului la nivel local, naţional, regional şi global.
În acest sens, eforturile sunt cu precădere axate pe:
• eradicarea sărăciei;
• modificarea modelelor de producţie şi consum;
• protejarea sănătăţii;
• protejarea şi managementul bazei de resurse naturale pentru dezvoltarea economică şi socială.
- RIO+20(2012) - Conferinţa ONU privind Dezvoltarea Durabilă – UNCSD
UNCSD este organizată în conformitate cu Rezoluţia Adunării Generale 64/236, adoptată în septembrie 2009. Conferinţa a avut loc în Brazilia, în 2012, cu ocazia celei de a 20-a aniversări din 1992 a Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED), la Rio de Janeiro, şi aniversarea a 10 ani din 2002 Summitul mondial privind dezvoltarea durabilă (WSSD) de la Johannesburg.
Obiectivul conferinţei a fost de a asigura un angajament politic reînnoit pentru dezvoltarea durabilă, evaluarea progreselor realizate până în prezent şi lacunele în punerea în aplicare a rezultatelor summiturilor privind dezvoltarea durabilă, precum şi abordarea provocărilor noi şi emergente. În acest scop, accentul se pune pe două teme majore:
• Economia verde, în contextul dezvoltării durabile şi al eradicării sărăciei (trebuie avut în vedere legăturile cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului – Millenium Development Goals, MDGs)
• Cadrul instituţional pentru dezvoltare durabilă.
Toate aceste conferinţe mondiale au influenţat evoluţia dreptului internațional al mediului.
Fiind un domeniu relativ nou şi în formare, dreptul şi politica internaţională în domeniul protecţiei mediului evoluează şi pe baza rezoluţiilor şi declaraţiilor unor organizaţii internaţionale, cum sunt: UNEP (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) sau Agenţia Internaţională a Energiei Atomice, care au jucat un rol important în cristalizarea principiilor internaţionale pentru protecţia mediului, deşi de multe ori aceste principii nu sunt obligatorii.
Prin repetare şi practică statală, care vizează încorporarea acestor principii în sistemele legale naţionale, acestea pot deveni obligatorii.
Deşi în prezent statele lumii au abordări diferite faţă de aceste principii, respectiv le consideră a fi principii de drept internaţional în formare sau le recunosc ca fiind principii de drept internaţional, ele stau la baza dezbaterilor actuale pentru luarea deciziilor politice privind protecţia mediului la nivel internaţional, şi capătă o importanţă din ce în ce mai mare pentru problemele legate de comerţ şi mediu.
Între Summitul de la Rio şi cel de la Johanesburg (2002) reprezentanţii ţărilor lumii sau mai întâlnit, în cadrul unor conferinţe importante sub auspiciile ONU:
- Conferinţa Internaţională asupra Populaţiei şi Dezvoltării (Cairo, 1994) - a canalizat atenţia lumii asupra ritmului implacabil al creşterii populaţiei şi asupra necesităţii unor eforturi lărgite de extindere a accesului la planificarea familială, la asistenţă sanitară şi la educaţie;
- Forumul Mondial al Dezvoltării Sociale (Copenhaga, 1995) - a acordat problemelor şi provocărilor de natură socială aceeiaşi atenţie care s-a dat la Rio problematicilor mediului înconjurător;
- Conferinţa Mondială a Femeilor (Beijing, 1995) - a asigurat un cadru favorabil pentru înaintarea pe drumul înlăturării discriminării femeilor, care reprezintă o barieră pentru micşorarea sărăciei şi opririi declinului ecologic,
- Conferinţa de la Monterrey (2002) asupra mijloacelor de finanţare necesare dezvoltării.
- În 2015 Adunarea Generală ONU a adoptat Ordinea de zi pentru dezvoltare durabilă în cadrul căreia reprezentanții unui număr de 193 de guverne au semnat un pachet extrem de ambițios de obiective ale dezvoltării durabile (ODD), denumit Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă. Acest pachet de 17 ODD înlocuiește cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) cuprinse în textul Declaraţiei Mileniului adoptată în septembrie 2000 la ONU. Între cele două summituri, diferența a constat în faptul că în timp ce obiectivele mileniului erau orientate spre dezvoltarea țărilor sărace ale lumii, cel de-al doilea acoperă problematica dezvoltării întregii planete.
- Imaginea globală este dată pe de o parte de cele 17 obiective generale ale dezvoltării durabile, 169 de sub-obiective reprezentând o detaliere a obiectivelor generale și indicatori ai dezvoltării. În linii generale, trebuie subliniat faptul că scopul dezvoltării durabile, așa cum a fost definit în context internațional și a fost preluat și în Strategiile naționale ale statelor, constă în asigurarea unui echilibru între dezvoltarea economică, supravegherea protecției mediului și satisfacerea necesităților sociale subsumate îmbunătățirii calității vieții și bunăstării pentru generațiile prezente și cele viitoare.
DEZVOLTAREA DURABILĂ LA NIVEL EUROPEAN
- 1972 – Summit-ul de la Paris a evidenţiat necesitatea acordării unei atenţii deosebite protecţiei mediului în contextul expansiunii economice şi a îmbunatăţirii standardelor de viaţă.
- 1987 – Actul Unic European reprezintă un punct de referinţă al politicii europene de mediu, fiind menţionată pentru prima dată în cadrul unui tratat al Comunităţii Europene.
- 1997 – La nivelul Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv politic începând cu anul 1997, prin includerea sa în „Tratatul de la Maastricht", tratat ce a conferit protecţiei mediului un statut complet în cadrul politicilor europene.
- 1999 – Tratatul de la Amsterdam a consolidat baza legală a politicii vizând protecţia mediului precum şi promovarea dezvoltării durabile în cadrul Uniunii Europene.
- 2000 – Şefii statelor membre UE reuniţi în şedinţa Consiliului European de la Lisabona s-au angajat sa creeze, până în anul 2010, "cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume". Strategia de la Lisabona din anul 2000, completată de „Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene" adoptată de Consiliul European de la Goteborg în 2001 a consolidat şi impulsionat activitatea U.E. în domeniul dezvoltării durabile şi protecţiei mediului.
- 2000 – Summit-ul Mileniului a ratificat Declarația Mileniului, primul document cadru la nivel internațional pentru combaterea sărăciei, foametei, bolilor și inegalităților la nivel mondial. Pentru a realiza aspirațiile Declarației Mileniului, s-au definit 8 obiective specifice de dezvoltare, cunoscute ca Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, 21 de ținte și 60 de indicatori, cu termen de realizare anul 2015.
- 2001 – Summit-ul de la Goetheborgunde, unde a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE. Aprobând această strategie, Consiliul European de la Göteborg a recunoscut necesitatea dezvoltării dimensiunii externe a acesteia. De asemenea, a invitat Comisia să analizeze contribuţia Uniunii la dezvoltarea durabilă la nivel mondial. UE pleacă de la ideea că globalizarea constituie o forţă puternică pentru a susţine creşterea mondială şi a oferi mijloace de a răspunde problemelor globale, cum ar fi sănătatea, educaţia şi mediul. Dar, lăsate singure, forţele pieţei generează şi cresc inegalitatea şi excluziunea, riscând să creeze daune iremediabile pentru mediu. Globalizarea trebuie, aşadar, să fie însoţită de măsuri pentru evitarea sau atenuarea acestor efecte. În domeniile cruciale ale comerţului, ale finanţării dezvoltării, ale gestiunii mediului, ale combaterii sărăciei şi ale criminalităţii, este esenţial să se continue eforturile de elaborare a unor norme comune care să fie puse în aplicare şi monitorizate eficient. De asemenea, trebuie îmbunătăţită guvernanţa globală, adică trebuie promovat un control mai eficient al interdependenţei.
- 2005 – Comisia a demarat un proces de reviziure a Strategiei de Dezvoltare Durabilă, proces care a cuprins mai multe etape:
- în februarie 2005 Comisia a publicat o evaluare iniţială şi a trasat o serie de direcţii de urmat. Au fost evidenţiate anumite direcţii de dezvoltare non-durabilă care au avut efecte negative: schimbările climatice, ameninţări la adresa sănătăţii publice, creşterea sărăciei şi a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale şi afectarea biodiversităţii;
- în iunie 2005, şefii de stat şi de guverne din UE au adoptat o declaraţie privind liniile directoare ale dezvoltării durabile, care susţinea că Agenda reînnoită de la Lisabona este o componentă esenţială a obiectivului dezvoltării durabile.
- 2006 (iunie) a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru o Uniune Europeană extinsă. A avut ca obiectiv general, îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii pentru generaţiile prezente şi viitoare prin crearea unor comunităţi sustenabile, capabile să gestioneze şi să folosească cât mai eficient resursele, precum şi să valorifice potenţialul de inovare ecologică şi socială al economiei în vederea asigurării prosperităţii, protecţiei mediului şi coeziunii sociale".
- 2007 – în cadrul Summit-ului de la Lisabona, a fost semnat „Tratatul de la Lisabona", denumit oficial „Tratatul de la Lisabona de amendare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi Tratatul instituind Comunitatea Europeană", care cuprinde mai multe protocoale privind schimbările climatice şi lupta împotriva încălzirii globale, precum şi o serie de amendamente cu privire la solidaritatea în probleme legate de furnizarea de energie şi a schimbărilor în domeniul politicii energetice europene.
PERSPECTIVA ROMÂNIEI ASUPRA DEZVOLTÃRII DURABILE
Pornind de la ideea că beneficiile dezvoltării economice trebuie să fie mai mari decât costurile, inclusiv cele legate de conservarea și îmbunătățirea mediului, prima strategie de Dezvoltare Durabilă a României din 1999 a avut ca obiectiv îmbunătățirea progresivă și menținerea bunăstării populației în corelare cu cerințele folosirii raționale a resurselor naturale și ale conservării ecosistemelor.
Aderarea la Uniunea Europeană în 2007 a ajustat prioritățile naționale, prin Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă. Orizonturi 2013-2020-2030 (SNDD), aprobată de Guvernul României la 12 noiembrie 2008, vizând reducerea decalajului socio-economic față de cel al statelor membre ale Uniunii Europene.
Pentru ca dezvoltarea durabilă să reușească în România și, prin urmare Agenda 2030, împreună cu angajamentele Uniunii Europene, această strategie este construită în jurul cetățeanului și nevoilor generațiilor viitoare.
Strategia pleacă de la premisa că, dezvoltarea durabilă prezintă un cadru de gândire care, odată însușit de către cetățean, va ajuta la crearea unei societăți mai echitabile, definită prin echilibru și solidaritate și care să poată face față schimbărilor aduse de probleme actuale globale, regionale și naționale, inclusiv scăderea demografică. Grija statului față de cetățean și respectul cetățeanului față de instituții, față de aproapele său, de valorile morale și diversitatea culturală și etnică vor duce la o societate durabilă.
Cei trei piloni prin care Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă se structurează au fost definiți în Raportul Comisiei Brundtland (1987):
- Pe plan economic este nevoie de garantarea unei creșteri economice pe termen lung de care să beneficieze cetățenii României. Deși economia unei țări adeseori se măsoară prin cifre, care nu iau în considerare potențialul cetățeanului, transformarea economiei într-una durabilă și competitivă necesită un nou mod de acțiune care să se centreze pe inovație, optimism și reziliența cetățenilor. O asemenea abordare va crea o cultură a antreprenoriatului în care cetățeanul se poate realiza material și aspirațional.
- Sub aspect social este nevoie de o societate coezivă, care să beneficieze de îmbunătățirea sistemului de educație și sănătate, de reducerea inegalităților dintre bărbați și femei, dintre mediul urban și rural, care să conducă la promovarea unei societăți deschise, în care cetățenii se pot simți apreciați și sprijiniți. E nevoie de cultivarea rezilienței populației, în așa fel încât cetățeanul, într-un cadru instituțional echitabil, să își poată realiza visurile acasă. În același timp, statul trebuie să ajute la sporirea potențialului cetățeanului prin abordarea problemelor legate de sănătate, de educație și de limitele pieței libere, probleme la care se poate răspunde prin politici publice, rezultatul fiind un nivel de trai cât mai ridicat pentru toți cetățenii. Sporirea capitalului social – crearea unui simț civic definit prin încredere între cetățeni - va conduce la deblocarea potențialului cetățenilor români pentru a se realiza prin forțe proprii, asigurând totodată și dezvoltarea durabilă a comunităților lor.
- Conștientizarea importanței mediului a crescut semnificativ în ultimii ani, atât în ceea ce privește mediul natural, cât și la cel antropic. Protejarea naturii este responsabilitatea tuturor datorită impactului biunivoc om – mediu, dar și o oportunitate a cetățenilor de a se uni într-un scop nobil, prin conștientizarea acestei responsabilități. Realizarea unui mediu antropic durabil poate fi atins prin cultivarea unui sentiment de apartenență și de comunitate, care să elimine simțul singurătății cetățeanului, factor de risc în realizarea potențialului personal și, în ultimă instanță, a funcționării comunitare.
AGENDA 2030 PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ
România s-a alăturat liderilor celor 193 state membre ale ONU la Summit-ul privind dezvoltarea din septembrie 2015 adoptând Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, un program de acţiune globală în domeniul dezvoltării cu un caracter universal şi care promovează echilibrul între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economic, social şi de mediu. Pentru prima oară, acţiunile vizează în egală măsură statele dezvoltate şi cele aflate în curs de dezvoltare.
Agenda 2030 cuprinde cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), reunite informal şi sub denumirea de Obiective Globale. Prin intermediul Obiectivelor Globale, se stabileşte o agendă de acţiune ambiţioasă pentru următorii 15 ani în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030.
1. Fără sărăcie – Eradicarea sărăciei în toate formele sale şi în orice context.
2. Foamete „zero” – Eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei şi promovarea unei agriculturi durabile.
3. Sănătate şi bunăstare – Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă.
4. Educaţie de calitate – Garantarea unei educaţii de calitate şi promovarea oportunităţilor de învăţare de-a lungul vieţii pentru toţi.
5. Egalitate de gen – Realizarea egalităţii de gen şi împuternicirea tuturor femeilor şi a fetelor.
6. Apă curată şi sanitaţie – Asigurarea disponibilităţii şi managementului durabil al apei şi sanitaţie pentru toţi.
7. Energie curată şi la preţuri accesibile – Asigurarea accesului tuturor la energie la preţuri accesibile, într-un mod sigur, durabil şi modern.
8. Muncă decentă şi creştere economică – Promovarea unei creşteri economice susţinute, deschise tuturor şi durabile, a ocupării depline şi productive a forţei de muncă şi a unei munci decente pentru toţi.
9. Industrie, inovaţie şi infrastructură – Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile şi încurajarea inovaţiei.
10. Inegalităţi reduse – Reducerea inegalităţilor în interiorul ţărilor şi de la o ţară la alta.
11. Oraşe şi comunităţi durabile – Dezvoltarea oraşelor şi a aşezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile.
12. Consum şi producţie responsabile – Asigurarea unor tipare de consum şi producţie durabile.
13. Acţiune climatică – Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice şi a impactului lor.
14. Viaţa acvatică – Conservarea şi utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor şi a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă.
15. Viaţa terestră – Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, stoparea şi repararea degradării solului și stoparea pierderilor de biodiversitate.
16. Pace, justiţie şi instituţii eficiente – Promovarea unor societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiție pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile.
17. Parteneriate pentru realizarea obiectivelor - Consolidarea mijloacelor de implementare și revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă.
Conceptul de ODD s-a născut la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (Rio+20), în 2012. ODD înlocuiesc cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) cuprinse în textul Declaraţiei Mileniului adoptată în septembrie 2000 la ONU. Majoritatea statelor lumii, printre care şi România, se reuneau în 2000 în jurul unui angajament de a reduce sărăcia globală şi a salva milioane de vieţi. Declaraţia Mileniului a constituit în perioada 2000-2015 unica agendă globală în domeniul dezvoltării asupra căreia a existat un acord la cel mai înalt nivel şi care includea ţinte precise:
1. Reducerea sărăciei extreme şi a foametei
2. Realizarea accesului universal la educaţie primară
3. Promovarea egalităţii de gen şi emanciparea femeilor
4. Reducerea mortalităţii infantile
5. Îmbunătăţirea sănătăţii materne
6. Combaterea HIV/SIDA, a malariei şi a altor boli
7. Asigurarea sustenabilităţii mediului
8. Crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare
Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului au adus o contribuţie importantă la conştientizarea publică, creşterea voinţei politice şi mobilizarea de resurse pentru lupta împotriva sărăciei la nivel global. ODM au ajutat la concentrarea acţiunii, la reformarea politicilor prin încorporarea obiectivelor şi ţintelor de dezvoltare în strategiile naţionale şi la crearea de instituţii care să implementeze aceste planuri în mod eficient. De exemplu, sărăcia extremă la nivel global a fost înjumătăţită, ţinta de înjumătăţire a numărului de oameni care nu au acces la surse de apă mai bună a fost atinsă, nouăzeci la sută dintre copiii din statele aflate în curs de dezvoltare au acum acces la educaţie primară şi mult mai multe fete au acces la educaţie comparativ cu anul 2000.
Rezultatele pozitive nu au fost însă echilibrat distribuite. Începând cu 2008, progresul realizat până atunci a fost negativ influenţat de criza financiară şi economică. Cel mai slab progres s-a înregistrat în ţările aflate în situaţii de conflict sau recent angajate în procesul de stabilizare şi reconstrucţie, unde lipsa capacităţilor instituţionale a influenţat negativ îndeplinirea obiectivelor.
Obiectivele de Dezvoltare Durabilă trebuie să finalizeze agenda demarată de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi să nu lase pe nimeni în urmă.
Agenda 2030 depășește cu mult Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, menținând teme precum eradicarea sărăciei, educația și sănătatea și abordând noi teme precum societățile pașnice și inclusive. Toate țările trebuie să se asigure că politici adecvate sunt pregătite pentru implementarea Agendei. Țările trebuie să promoveze instituții eficiente și inclusive și să creeze politici bazate pe statul de drept, drepturile omului, drepturile femeii, egalitatea de gen și creşterea implicării femeilor.
România şi Obiectivele de Dezvoltare Durabilă
România acordă o importanţă deosebită ONU, organizaţie cu vocaţie universală, care reprezintă cadrul multilateral cel mai extins pentru abordarea marilor teme globale, inclusiv aspecte legate de dezvoltarea pe termen lung.
Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului au reprezentat pentru România un instrument complementar de mobilizare, la nivel intern, în domeniul dezvoltării economice şi sociale. Agenda 2030 depășește cu mult Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, menținând teme precum eradicarea sărăciei, educația și sănătatea și abordând noi teme precum societățile pașnice și inclusive. Toate țările trebuie să se asigure că politici adecvate sunt pregătite pentru implementarea Agendei 2030. Țările trebuie să promoveze instituții eficiente și inclusive și să creeze politici bazate pe statul de drept, drepturile omului, egalitatea de gen și creşterea implicării femeilor.
Concluziile Consiliului UE, adoptate în data de 20 iunie 2017, „Un viitor durabil al Europei: răspunsul UE la Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă” reprezintă documentul politic asumat de statele membre ale UE privind implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.
România susține pe deplin ideea că Agenda 2030 trebuie să fie implementată de către instituțiile locale, răspunzând direct nevoilor cetățenilor. Nevoile, interesele și grijile acestora trebuie să fie soluționate prin definirea unor strategii de dezvoltare locală și națională.
România este angajată să implementeze Obiectivele de Dezvoltare Durabilă la nivel naţional şi a revizuit Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă, pentru a integra Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Excluziunea socială este identificată ca o provocare majoră la adresa implementării Obiectivelor. În Strategia românească revizuită se pune accentul pe susținerea incluziunii persoanelor cu dizabilități, a tinerilor și a femeilor în politicile de dezvoltare. Eradicarea sărăciei reclamă oportunități decente de angajare, iar prevenirea și evitarea excluziunii sociale necesită politici de coeziune socială.
Ca membru al Uniunii Europene, România contribuie la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă nu numai din perspectivă naţională, dar şi la nivel internaţional, prin sprijinul pe care îl acordă ţărilor mai puţin dezvoltate, prin intermediul asistenţei oficiale pentru dezvoltare. Experienţa acumulată de România în procesul de tranziţie este de natură a susţine eforturilor ţărilor interesate de a beneficia de un astfel de sprijin.
România a prezentat Evaluarea Naţională Voluntară (Voluntary National Review) la sesiunea din luna iulie 2018 a Forumului Politic la Nivel Înalt al ONU privind Dezvoltarea Durabilă, la sediul ONU din New York.