Back

Cadru legislativ

Autorizaţia de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei activităţi existente sau ai unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune.

Procedura de reglementare este stabilită prin OM nr. 1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizatiei de mediu, cu modificarile si completarile ulterioare.

Lista activităţilor pentru funcţionarea cărora este necesară obţinerea autorizaţiei de mediu este dată în Anexa 1 a OM nr. 1798/2007.

Autorizaţia de mediu este valabila 5 ani.

Actele necesare la depunerea solicitării:

 

  • Cerere pentru eliberarea autorizaţiei de mediu;
  • Fişa de prezentare şi declaraţie Anexa 2 din OM nr. 1798/2007;
  • dovada că a făcut publică solicitarea prin cel puţin una dintre metodele de informare prevăzute în anexa nr.3;
  • Plan de situaţie şi plan de încadrare în zonă a obiectivului;
  • Procesul-verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse prin acordul de mediu întocmit potrivit Ordinului ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 860/2002*) pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, nota privind stadiul de realizare a programului pentru conformare existent, după caz;
  • formularul de înregistrare prevăzut în tabelul nr. 1 din anexa nr. 5, însoţit de documentele specificate de acesta, pentru autorizarea activităţii grădinilor zoologice, acvariilor publice şi centrelor de reabilitare şi/sau îngrijire, după caz.

 

Transferul Autorizaţiei de mediu

 

  • orice transfer de act de reglementare se va supune, în prealabil aplicării art. 10 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pentru transferul unui act de reglementare nu se percep taxe sau tarife.

 

Acte necesare pentru transfer:

  • cerere prin care se solicită transferarea autorizaţiei;

Titularii, au obligaţia de a solicita la APM Dâmbovița viza anuală în baza unei documentaţii care va conţine:

  • cerere prin care se solicită aplicarea vizei anuale a Autorizaţiei de mediu/Autorizației integrate de mediu;
  • declaraţie pe propria răspundere dată de către titular că desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii pentru care a fost emisă autorizaţia de mediu;

  • raportul anual de mediu şi/sau raportările menţionate în actele de reglementare, după caz;

  • dovada achitării tarifului: 100 lei pentru autorizaţiile de mediu/ 300 de lei pentru autorizaţiile integrate de mediu.

  • Ordin 1150/27.05.2020_viza anuala AM

  • Procedura din 27 mai 20 aplicare viza