Back

Comunicat de presa - Inchide! Stinge! Recicleaza!

Agentia Nationala pentru Protectia Mediului in parteneriat cu Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania initiaza campania IINCHIDE! STINGE! RECICLEAZA! Campania isi propune constientizarea, educarea si stimularea angajatilor agentiilor de mediu din Romania in vederea reducerii consumului de apa si energie.

Actiunea incepe pe 15 mai, in cadrul tuturor agentiilor de mediu: nationala, regionale si locale. Sunt vizati specialistii de mediu, respectiv angajatii agentiilor, deoarece ei trebuie sa fie primii care sa adopte un comportament ecologic, devenind astfel un exemplu pentru cetatenii acestei tari.

O echipa a Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului va monitoriza efectele acestei campanii, iar reprezentantii acelei agentii locale ori regionale care a redus cel mai mult consumul de apa si energie, vor fi premiati.

In ultimii 20 de ani, Europa a inteles ca traieste peste posibilitatile sale reale si ca modul nostru de viata pune planeta la incercare. Consumam tot mai mult din resursele naturale si punem in pericol sistemele de mediu ( apa, solul, aerul). Aceasta nu poate continua la nesfarsit , cu atat mai mult cu cat populatia lumii continua sa creasca.

Daca nu schimbam comportamentul acum, viitorul nostru va fi mai putin sigur.

Presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, Zoltan Levente Nagy considera ca

“Mediul înconjurator este un element esential al existentei umane si reprezinta rezultatul interferentelor unor elemente naturale - sol, aer, apa, clima, biosfera - cu elemente create prin activitatea umana. Toate acestea interactioneaza si influenteaza conditiile existentiale si posibilitatile de dezvoltare viitoare a societatii. Orice activitate umana - implicit existenta individului - este de neconceput în afara mediului. De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum si a fiecarei componente a sa în parte, îsi pun amprenta asupra nivelului existentei si evolutiei indivizilor. Iar noi trebuie sa constientizam acum ceea ce observa Alvin Toffler:

Pentru prima data o civilizatie consuma din capitalul naturii, în loc sa traiasca din dobânzile pe care le dadea acest capital!".

Campania “Inchide!Stinge!Recicleaza!” este a doua actiune de acest fel initiata de ANPM.

Anul trecut, prin decizia presedintelui Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, 60% din necesarul intern de hartie pentru tiparire al tuturor agentiilor de mediu din tara, a fost acoperit de hartie reciclata. Masura a fost luata in scopul conservarii vegetatiei si este valabila si pentru anul 2008.

Acest lucru înseamnă o reducere semnificativă a consumului de materie vegetală folosită în fabricarea hârtiei, dacă luăm în calcul faptul că, în total, agenţiile de mediu din România utilizează anual aproximativ 30 000 de topuri de hârtie.

Campania va dura 3 luni, intre 15 mai si 15 august 2008. Pe 1 septembrie, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului in parteneriat cu Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania vor premia in cadrul unui eveniment public agentiile care reusesc sa realizeze cele mai importante economii, in spiritul acestei actiuni: “Inchide! Stinge! Recicleaza!”