Back

Comunicat de presa - Proiectul "EcoAtitudine" a fost lansat la Sfântu Gheorghe

COMUNICAT DE PRESA

Proiectul "EcoAtitudine" a fost lansat la Sfântu Gheorghe

La Sfântu Gheorghe a fost lansat luni proiectul "EcoAtitudine", care va angrena zece şcoli din judeţul Covasna într-un concurs de colectare selectivă a deşeurilor. Proiectul se adresează elevilor din clasele I-VIII şi are ca scop conştientizarea necesităţii protejării mediului înconjurător, prin colectarea selectivă a hârtiei, ambalajelor din carton, PET-urilor, precum şi a deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice. Coordonatorii proiectului oferă mai multe premii, printre care două excursii, un calculator şi un videoproiector.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Nagy Jozsef, care a fost prezent la lansare, a declarat că una dintre excursii ar putea fi organizată în Delta Dunării, un loc în care mai rar ajunge un copil din judeţul Covasna.

Concursul, care se va desfăşura în două etape, respectiv 14 martie-15 iunie şi 15 septembrie - 1 decembrie, este derulat de Grupul de Presă Reporter cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Gărzii Naţionale de Mediu şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna. Anul trecut, Grupul de presă Reporter a derulat campania 'Ofensiva verde' în mai multe localităţi din ţară, prin care şi-a propus să conştientizeze cât mai mulţi cetăţeni că o viaţă bună înseamnă un mediu înconjurător mai curat şi să-i determine să se implice în colectarea selectivă a deşeurilor, dar şi în alte acţiuni cu caracter ecologic.

Biroul de Presa