Indicatorii de dezvoltare durabila cu referire la mediu

Indicatorii de dezvoltare durabila cu referire la mediu

Indicatorii reprezintă un instrument de măsurare şi evaluează dacă obiectivele şi ţintele de mediu au fost atinse şi dacă aceste rezultate îmbunătăţesc viaţa cetăţenilor comunităţii.

O bună definire şi utilizare a indicatorilor permite controlul viabilităţii obiectivelor şi stau la baza sistemului de monitorizare a planului. Aceştia trebuie să fie măsurabili şi posibil de obţinut la un cost acceptabil. Sursele de verificare din care aceştia provin trebuie să fie uşor accesibile, credibile şi relevante pentru obiectiv.

Convenirea unui set de indicatori acceptaţi ai dezvoltării durabile, inclusiv oglindirea în sistemul conturilor naţionale, prin instrumente specifice, a factorilor ecologici, economici şi sociali ai dezvoltării, constituie un subiect de preocupare continuă din partea Oficiului de Statistică al Comunităţilor Europene (Eurostat), a Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE) şi a Organizaţiei pentru Colaborare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Agenda 2030 privind dezvoltarea durabilă cu cele 17 obiective a creat premisele unei angajări totale ale Uniunii Europene concretizată în lucrarea intitulată „Către o Europă sustenabilă la orizontul lui 2030” (Comisia Europeană, 2019). Monitorizarea progreselor înregistrate în acest sens se bazează pe un set de indicatori ai UE privind dezvoltarea durabilă. Pentru realizarea obiectivelor UE, respectiv ale fiecărui stat membru, Eurostat a întreprins acțiuni de stabilire a conceptului vizând monitorizarea listei indicatorilor necesari surprinderii cantitative a tuturor aspectelor la nivelul de detaliu corespunzător celor 17 obiective, colectarea datelor statistice, analiza și prezentarea sintezelor pe total UE și pe fiecare stat membru.

EUROSTAT recomandă ţărilor membre să-şi revizuiască în continuare sursele de date pentru seturile de indicatori, în vederea asigurării calităţii, nivelului de comparaţie şi relevanţei în raport cu obiectivele Strategiei Uniunii Europene.

Ţara noastră, prin Institutul Naţional de Statistică, este angajată în mod activ în acest proces. Institutul Naţional de Statistică transmite la Eurostat un sistem parţial de indicatori, integrat în sistemul european al dezvoltării durabile, în funcţie de datele disponibile. În această etapă, sursele de date pot fi perfecţionate printr-o cooperare directă şi eficientă între instituţii, în special pentru cuantificarea elementelor capitalului uman şi social şi a capacităţii de suport a ecosistemelor naturale.

Institutul Național de Statistică actualizeaza ȋn baza Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilǎ setul de indicatori naționali în vederea măsurării implementării obiectivelor de dezvoltare durabilă, având la bază noile obiective prioritare stabilite prin Strategie și ținând cont de setul de indicatori stabiliți la nivelul ONU și al UE pentru implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, vezi https://insse.ro/cms/ro/content/indicatori-de-dezvoltare-durabil%C4%83

Colectarea şi prelucrarea informaţiilor de încredere, cuantificate şi actualizate regulat, agregate la nivelul indicatorilor de dezvoltare durabilă, va permite măsurarea performanţelor în atingerea obiectivelor stabilite de Strategie şi raportarea corectă a rezultatelor.

  • Indicatorii naţionali de dezvoltare durabilă (IDDR), concentraţi asupra priorităţilor cheie exprimate prin ţinte cuantificabile care să permită compararea performanţelor naţionale cu cele ale partenerilor internaţionali şi cu obiectivele Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene reînnoită. Acest set de indicatori se bazează pe rezultatele grupului de lucru Eurostat – UNECE – OCDE şi va fi în permanenţă actualizat.

Indicatorii prezenţi în baza de date urmăresc obiectivele ţintă şi modalităţile de acţiune la orizontul anilor 2020 și 2030, stabilite prin Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă  - 2030 şi sunt construiţi pe baza informaţiilor care sunt disponibile în Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi instituţiile în subordinea sau coordonarea acestuia şi a altor autoritǎți publice și a metodologiilor care sunt armonizate cu cele ale Uniunii Europene.

Principala funcţiune a indicatorilor este de a răspunde cerinţelor de monitorizare, pe care Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă - 2030 le exprimă, asociate cu termenele ţintelor propuse, care la rândul lor reprezintă angajamente politice legate de obiectivele strategice ale dezvoltării durabile.

Setul de indicatori de dezvoltare durabilă pentru România este structurat pe obiectivele Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă - 2030, cu ierarhizare pe trei niveluri:

  • nivelul 1: indicatori principali (de bază);
  • nivelul 2: indicatori complementari, utilizabili pentru monitorizarea şi revizuirea programelor de dezvoltare durabilă;
  • nivelul 3: indicatorii de progres ai Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României, acoperind  pachetul de politici pe care aceasta le generează, inclusiv a celor ce nu sunt cuprinse în Strategia UE.

Astfel definit, setul de indicatori poate constitui o bază solidă pentru monitorizarea periodică a progreselor înregistrate în îndeplinirea obiectivelor stategice ale dezvoltării durabile.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului participǎ la procesul de identificare și definire a indicatorilor naționali de dezvoltare durabilă ȋn domeniul sǎu de activitate, în vederea implementării Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă 2030 a României și a Agendei 2030, ȋmpreunǎ cu  Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor și ȋn parteneriat cu Institutul Național de Statistică. Astfel, ANPM colecteazǎ date și calculeazǎ indicatori naționali de dezvoltare durabilă pentru obiective de dezvoltare durabilǎ cum ar fi:

  • Sǎnǎtate publica (indicatori privind expunerea populatiei la poluarea aerului)
  • Schimbǎri climatice și energie curate (indicatori privind emisiile totale de gaze cu efect de sera și emisiile de gaze cu efect de sera, pe sectoare de activitate)
  • Transport durabil  ( indicatori privind emisiile de GES ȋn transporturi pe moduri de transport, emisiile de precursori ai ozonului din transporturi și emisiile de pulberi ȋn suspensie din transporturi)
  • Producție și consum durabile (indicatori privind deşeurile generate, pe principalele activitǎţi economice, deşeuri municipale colectate, pe locuitor, deşeurile municipale depozitate, rata de reciclare a deşeurilor municipale, gradul de acoperire a populatiei cu servicii de salubritate, emisiile de substanţe acidifiante și precursori ai ozonului, total emisii de pulberi în suspensie, etichete ecologice atribuite)
  • Conservarea și gestionarea resurselor naturale (indicatori privind suprafața siturilor de importanțǎ comunitarǎ)
  • Indicatorii de Dezvoltare Durabila Teritoriala ȋn Romȃnia (IDDT)

Indicatorii prezenți ȋn baza de date s-au identificat atȃt ȋn urma analizei indicatorilor existenți dezvoltati și utilizați de cǎtre Eurostat sau ȋn alte documente și studii de politici ale UE, cȃt și a Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilǎ. Așadar, aceștia urmǎresc obiectivele țintǎ și modalitǎțile de acțiune la orizontul anilor: 2013, 2020, 2030, stabilite prin Strategia Naționalǎ de Dezvoltare Durabilǎ și sunt construiți pe baza informațiilor care sunt disponibile ȋn Institutul Național de Statisticǎ, Ministerul Mediului, Apelor și Pǎdurilor și instituțiile ȋn subordinea sau coordonarea acestuia și a metodologiilor care sunt armonizate cu cele ale Uniunii Europene.

Funcționalitatea indicatorilor constǎ atȃt ȋn ȋnțelegerea coeziunii teritoriale prin mǎsurarea implementǎrii obiectivelor prezentate ȋn strategie, cȃt și ȋn informarea și sprijinirea elaborǎrii politicilor cu privire la dezvoltarea durabilǎ la nivel teritorial.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului colecteazǎ date și calculeazǎ indicatori teritoriali de dezvoltare durabilă ȋn domeniul managementului deșeurilor.