Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului organizează examen de promovare în grad profesional imediat superior, la sediul instituţiei, în perioada 29.10 - 01.11.2018
ANUNŢ
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului organizează examen de promovare în grad profesional imediat superior, la sediul instituţiei, în perioada 29.10 - 01.11.2018.
Condiţiile de participare la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut sunt cele prevăzute la art. 65, alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, (r2) cu modificările şi completările ulterioare:
- să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;
- să fi obţinut cel puţin calificativul "bine" la evaluarea performanţelor individuale în ultimii 2 ani în care funcţionarul public s-a aflat în activitate;
- să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentei legi;
Dosarele de înscriere se pot depune la Serviciul Resurse Umane în perioada 27.09-16.10.2018, şi trebuie să conţină în mod obligatoriu:
- formularul de înscriere eliberat de către Serviciul Resurse Umane - Direcţia Juridică, Resurse Umane;
- copie de pe carnetul de muncă sau adeverinţa eliberată de către Serviciul Resurse Umane - Direcţia Juridică, Resurse Umane în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care se promovează;
- b) copii de pe rapoartele de evaluare a performanţelor profesionale individuale din ultimii 2 ani;
Prezentului anunţ anexăm bibliografia examenului de promovare în grad profesional imediat superior.
|
Domeniul General |
Bibliografie |
1. |
Serviciul Protecția Naturii - Direcția Conservarea Naturii, Biodiversitate |
1. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Nr. 195/2005, privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare; 2. Hotărârea Guvernului Nr. 1000/2012, privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia; 3. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice cu modificările și completările ulterioare; 4. Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 19/2010, pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar; 5. Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, (r2), cu modificările şi completările ulterioare; 6. Legea nr. 7/2004,privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 7. Constituția României. |
2. |
Compartimentul ETS - Schema de Comercializare a Certificatelor de Emisii de Gaze cu Efect de Seră-Direcția Schimbări Climatice
|
1. Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, (r2), cu modificările şi completările ulterioare; 2. Legea nr. 7/2004, privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 3. Constituția României. 4. Hotărârea de Guvern nr. 780/2006, privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare; 5. Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 3420/2012, pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013 – 2020, cu modificările și completările ulterioare; 6. Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice nr. 89/2013, pentru aprobarea Metodologiei privind alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră din Rezerva pentru instalațiile nou-intrate, cu modificările și completările ulterioare; 7.Regulamentul UE nr. 601/2012 al Comisiei privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului. |
3. |
Serviciul Audit Public Intern |
1. Legea nr. 672/2002 din 19 decembrie 2002, Republicată, privind auditul public intern; 2. H.G nr. 1086 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern; 3. Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, (r2), cu modificările şi completările ulterioare; 4. Legea nr. 7/2004, privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 5. Constituția României; 6. Hotărârea Guvernului Nr. 1000/2012, privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia. |