Înapoi

Ora Pamantului - 23 martie 2013

Sambata, 23 martie 2013, intre orele 20:30-21:30  va invitam sa participati la  actiunea prilejuita de Ora Pamantului prin stingerea simbolica a luminilor, pentru incurajarea economiei de energie  si stoparea fenomenului de incalzire globala, stiut fiind ca acesta este produs cu precadere de catre emisiile din industria energetica.

Aceasta manifestare a fost initiata de catre Word Wide Fund for Nature Australia in anul 2007 pentru constientizarea uneia din cele mai mari amenintari actuale, schimbarile climatice, printr-un gest pe cat de simplu, pe atat de puternic: stingerea luminilor care nu sunt esentiale. Evolutia spectaculoasa pe care a cunoscut-o miscarea, de la prima editie din 2007 cu un singur oras (Sydney) si pana in prezent, cu o participare de peste  6950 de orase din 152 de tari, a demonstrat ca 1,8 miliarde de oameni din intreaga lume isi doresc sa faca ceva concret pentru mediul inconjurator.

Va invitam sa ne alaturam oraşelor din intreaga lume şi reuniti sub sloganul din acest an „Schimbarea suntem noi” sa stingem, pentru o ora, luminile exterioare sau interioare care nu sunt esentiale si sa decuplam echipamentele electronice aflate in stand-by.

Programul manifestarilor “Ora Pamantului” din  municipiul Braila:

Ora 20.00 -       Gradinita nr. 37 "Dumbrava Minunata"

Ora 20.08 -        Liceul de Arta - muzica usoara

Ora 20.43 -        Liceul de Arta - dansuri majorete

Ora 20.48 -        UCB - concert unplugged chitara clasica sustinut de Dumitrescu Reynold Victor si Sovac Florin

Ora 21.03 -         Prodemocratia si Cercetasii - flashmob

Ora 21.08 -         Spectacol pirotehnic (jonglerii foc)

Ora 21.18 -         Lansare 50 lampioane