Înapoi

Campanie nationala pentru combaterea ambroziei

INFORMARE DE PRESĂ

 

Campania “28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia”

Mișcare civică pentru combaterea plantei invazive Ambrozia

 

În contextul proliferării îngrijorătoare a ambroziei, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a inițiat campania “28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia” - Mișcare civică pentru mediu și sănătate cu implicare națională pentru combaterea plantei invazive Ambrosia Artemisiifolia - Iarba pârloagelor, propunând ziua de 28 septembrie 2019, o zi a mișcării civice pentru mediu și sănătate cu implicare națională, când, într-o singură zi, prin efort comun, curățăm țara de Ambrozia.

Acest demers este inițiat ca urmare a răspândirii exagerate, atât la nivel județean cât și la nivel național a ambroziei, precum și a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor care fac alergie la această plantă, lucru confirmat și de medicii alergologi prin numărul crescut de pacienți cu simptome de alergie la această plantă. Mai multe informații privind această plantă se găsesc pe pagina specială de prezentare a buruienii ambrozia de pe site-ul Ministerului Mediului: http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/Ambrozia%20prezentare%20si%20combatere.pdf. De asemenea pe internet este disponibilă o hartă unde cetățenii pot marca locurile în care au identificat prezența buruienii ambrozia https://hartaambroziei.ro.

Cadrul legal este conturat de Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrosia și HG nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare. Astfel, proprietarii sau deţinătorii de terenuri au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane. Verificarea terenurilor infestate cu buruiana ambrozia de pe raza teritorială a unităţilor administrativ-teritoriale se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale care, după identificarea unui teren unde există această plantă, somează proprietarul/deținătorul să ia măsurile de combatere.

O primă acțiune din această campanie a constat în notificarea primăriilor, a Direcțiilor Județene de Drumuri Naționale, Regionalelor de Căi Ferate, a Administrației ”Apele Române”, a filialelor județene ale Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare pentru implicarea în acțiuni de cosire a buruienii ambrozia pe terenurile aflate în administrare. Reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale trebuie să desfăşoare acţiuni de cosire pe domeniile publice aflate în administrare și vor informa și mobiliza comunitatea pentru desfăşurarea de acţiuni de cosire în curţi şi grădini.

 

 

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Brăila

20 septembrie 2019