Acte necesare autorizatie de mediu

AUTORIZAŢIA DE MEDIU - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protectia mediului, prin care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de functionare a unei activitati existente sau ai unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune.
Categoriile de activitati cu impact semnificativ asupra mediului pentru care este necesara obtinerea autorizatiei de mediu sunt prevazute in anexa nr.1 din Ordinul MMGA 1798/2007.

PROCEDURA
- Ordinul MMGA nr.1798/2007 pentru aprobarea procedurii de autorizare a activitatilor cu impact semnificativ asupra mediului (nu se aplica pentru obtinerea autorizatiei integrate de mediu)
 

CÂND SE SOLICITA AUTORIZATIA DE MEDIU ?
Solicitarea si obtinerea autorizatiei de mediu sunt obligatorii atit pentru desfasurarea activitatilor existente, cat si pentru inceperea activitatilor noi.

Solicitarea unei autorizatii de mediu se face cu minimum 45 de zile inainte de expirarea unei autorizatii de mediu existente.

UNDE SE SOLICITA AUTORIZATIA DE MEDIU ?
Autorizatia de mediu se solicita la sediul APM Arad in a carei raza se afla amplasamentul.

LEGISLATIE CURENTA
-OUG nr.195/2005 privind Protecţia Mediului aprobata prin Legea 265/2006.
-Ordinul MMGA nr.1798/2007 pentru aprobarea procedurii de autorizare a activitatilor cu impact semnificativ asupra mediului
-Legea nr. 359/08.09.2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice.
-Ordonanta de urgenta nr. 75/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr.359/08.09.2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in Registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice
-Legea nr. 219 din 15 noiembrie 2019 pentru modificarea şi completarea art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului
-ORDIN nr. 1.150 din 27 mai 2020 privind aprobarea Procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu

DECIZII
-Decizie ANPM nr. 05 din 09.01.2019 privind aplicarea vizei anuale pentru autorizatiile de mediu si autorizatiile de mediu integrate emise de APM Arad


ACTE NECESARE PENTRU SOLICITAREA EMITERII AUTORIZAȚIEI DE MEDIU

-Cerere pentru eliberarea autorizaţiei de mediu

-Consimțământul expres referitor la solicitarea de acte către alte instituții

-Declarație obligatorie privind Regulamentul UE 679/2016 (GDPR)

-Fisa de prezentare si declarație (Anexa nr. 2 conform modelului – Ord. MMGA nr. 1798/2007)

-Dovada achitării tarifului de 500 RON;

-Dovada publicării solicitării prin cel puțin una din metodele de informare specificate în anexa 3 la Ord. MMGA nr. 1798/2007
-planul de încadrare în zonă şi planul de situaţie
-proces –verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse prin acordul de mediu întocmit conform legislaţiei în vigoare sau, după caz, notă privind stadiul de realizare a programului de conformare existent.

Funcție de specificul activității, APM poate solicita, după verificarea amplasamentului, și analiza documentelor depuse, informații, acte sau documente suplimentare.

MODALITATI DE REVIZUIRE, TRANSFER AUTORIZATIE

Revizuirea autorizatiei de mediu se realizeaza ori de cate ori exista o schimbare de fond a datelor care au stat la baza emiterii ei. Titularul activităţii va informa in scris A.P.M. despre acest lucru, iar A.P.M. va emite o autorizatie de mediu revizuita, incluzand acele date care s-au modificat, sau va decide reluarea procedurii de emitere a unei noi autorizatii de mediu.


In situatia schimbarii titularului, denumirii sau formei juridice a societatii, cand activitatile se desfasoara in aceleasi conditii pentru care a fost emisa autorizatia de mediu, aceasta se transfera pentru noul titular sau pentru noua denumire a societatii. In acesta situatie nu se percep taxe sau tarife.


TAXE SI TARIFE
- tarifele încasate pentru emiterea autorizaţiilor de mediu către operatorii economici sunt prevăzute în OM.M.D.nr. 1108/2007 privind aprobarea Nomenclatorului lucrărilor şi serviciilor care se prestează de către autorităţile publice pentru protecţia mediului în regim de tarifacre şi cuantumul tarifelor aferente acestora,


ORDIN 1108 din 2007 privind aprobarea Nomenclatorului lucrarilor si serviciilor care se presteaza de catre autoritatile publice pentru protectia mediului in regim de tarifare si cuantumul tarifelor aferente acestora


VALABILITATE
Potrivit OUG nr.195/2005 privind Protecţia Mediului cu completările şi modificările ulterioare.

Autorizaţia de mediu şi autorizaţia integrată de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada în care beneficiarii lor obţin viza anuală. 

Autorităţile competente pentru protecţia mediului modifică valabilitatea autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu în măsura în care se solicită revizuirea acestora.