Back

21.06.2010 Noua ediţie a Campaniei Marea Debarasare

INFORMARE DE PRESĂ

Cea de-a doua ediţie a Campaniei Marea Debarasare se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni

În cadrul conferinţei de presă de luni, 21 iunie 2010, ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély a anunţat demararea noii ediţii a campaniei Marea Debarasare.

„La sfârşitul acestei săptămâni, respectiv pe 25 şi 26 iunie, Ministerul Mediului şi Pădurilor, împreună cu asociaţiile colective şi reciclatorii vor desfăşura cea de-a doua ediţie din acest an a campaniei Marea Debarasare. Pentru că Marea Debarasare a a vut succes pe traseele rurale din cele 7 judeţe în campania din martie, această ediţie se va desfăşura în 16 judeţe, pe 72 de trasee, fiind implicate 8 organizaţii colective" a menţionat ministrul László Borbély.

În prima ediţie din acest an a campaniei Marea Debarasare, desfăşurată în perioada 26-27 martie, au fost colectate 493 tone de DEEE. Din această cantitate, 81,5 tone au fost colectate în zonele rurale.

În anul 2007, prin campania Marea Debarasare s-au colectat 556 tone de deseuri de echipamente electrice şi electronice. În anul următor, 2008 au fost organizate 4 ediţii ale campaniei , fiind colectate, în total, 1970 tone, iar în 2009, în cele zece ediţii au fost colectate 1440 tone.

DIRECŢIA DE COMUNICARE