Acord de mediu

ACORDUL DE MEDIU- este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile si, după caz, măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect;

Procedura EIA este cerută de prevederile Directivei 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, modificată prin Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014.

Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice ori private sau pentru modificarea ori extinderea activităţilor existente, care pot avea impact semnificativ asupra mediului.

Procedura de evaluare a impactului asupra mediului (EIA) constă în:

- parcurgerea etapelor ce au ca obiect stabilirea necesităţii supunerii unui proiect evaluării impactului asupra mediului;

- evaluarea impactului asupra mediului;

- consultarea publicului si a autorităţilor publice cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului;

- luarea în considerare a raportului evaluării impactului asupra mediului şi a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional;

- luarea deciziei de emitere/respingere a acordului de mediu;

- asigurarea informării asupra deciziei luate.

 Acordul de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

În cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii acordului de mediu sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii, autoritatea competentă decide, după caz, pe baza notificării titularului, menţinerea acordului de mediu sau necesitatea revizuirii acestuia, informând titularul cu privire la această decizie.

Până la adoptarea unei decizii de către autoritatea competentă, este interzisă desfăşurarea oricărei activităţi sau realizarea proiectului care ar rezulta în urma modificărilor care fac  obiectul notificării.

Procedura de reglementare şi competenţele de emitere a acordului de mediu sunt prevăzute in  Legea nr. 292/03 decembrie 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.

Etapele procedurale ce trebuie parcurse în vederea evaluării adecvate sunt stabilite conform OM 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar

Etapele din procedura de reglementare sunt prevăzute in  Legea nr. 292/03 decembrie 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.  În cazul în care proiectele supuse evaluării impactului asupra mediului au impact transfrontier se aplică prevederile Convenţiei Espoo ratificată prin Legea nr. 22/2001 pentru ratificarea Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră adoptată la Espoo la 25 februarie 1991 şi procedura de reglementare se desfăşoară conform prevederilor Legii nr. 292/03 decembrie 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. 

Actele necesare la depunerea solicitării:

-         notificare, conform Anexa 5A din  Legea nr. 292/03 decembrie 2018, (original)
-         certificat de urbanism emis de autoritatea competentă (copie)
-         plan de situaţie cu configurarea tuturor obiectivelor ce se vor construi pe amplasament,

-         plan de încadrare în zonă, anexa la certificatul de urbanism, (copie), 

-         planuri cadastrale / topografice cu evidenţierea imobilelor în cauză şi a vecinătăţilor, (copie)

-         coordonatele stereo ale amplasamentului în sistem proiecţie Stereo 70 în vederea identificării corecte a amplasamentului fata de ariile naturale protejate

-         dovada plăţii tarifului pentru evaluarea iniţială a solicitării conform OM 1108/2007 privind aprobarea Nomenclatorului lucrărilor şi serviciilor care se prestează de către autorităţile publice pentru protecţia mediului în regim de tarifare şi cuantumul tarifelor aferente acestora, cu modificările ulterioare  (se achita 100 RON la casieria APM Bacau odata cu documentatia sau in cont)

Pentru procedurile aflate în competenţa APM Bacau plata tarifelor se va face în contul APM Bacau - RO88TREZ0615032XXX000376 –  deschis la Trezoreria Bacau, CUI 4278256 - (se va mentiona la obiectul platii - tarif proiect)

TRANSFERUL UNUI ACORD DE MEDIU

• Acordul de mediu stabileşte condiţiile de realizare a proiectului, fiind independent de persoana titularului;

• orice transfer de act de reglementare se va supune, în prealabil aplicării art. 10 din OUG 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

• la transferul acordului de mediu, obligatoriu noul titular de proiect îşi va asuma îndeplinirea obligaţiilor de mediu stabilite prin actul de reglementare;

• actele necesare transferului acordului de mediu sunt cele prevăzute mai jos;

• pentru transferul unui act de reglementare nu se percep taxe sau tarife.

ACTE NECESARE PENTRU TRANSFERUL ACORDULUI DE MEDIU:

• cerere prin care se solicita transferul acordului de mediu;

• declaraţie pe propria răspundere data de către noul titular că implementează proiectul în aceleaşi condiţii pentru care a fost emis acordul de mediu;

• acordul de mediu în original;

• xerocopia actului care atestă dreptul de proprietate sau folosinţa asupra terenului/spaţiului pentru noul proprietar (ex. contract vânzare - cumpărare + extras c.f., contract închiriere, comodat etc.).