Back

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă

Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României este o orientare de perspectivă, pe termen mediu şi lung şi conţine obiective ţintă, măsuri de implementare şi evaluarea surselor de finanţare realiste pentru orizontul anilor 2013, 2020 şi 2030.

Strategia stabileşte obiective concrete pentru trecerea, într-un interval de timp rezonabil şi realist, la modelul de dezvoltare generator de valoare adăugată înaltă, propulsat de interesul pentru cunoaştere şi inovare, orientat spre îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii oamenilor şi a relaţiilor dintre ei în armonie cu mediul natural.
Ca orientare generală, lucrarea vizează realizarea următoarelor obiective strategice pe termen scurt, mediu şi lung:
Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile în ansamblul programelor şi politicilor publice ale României, ca stat membru al UE.

Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al ţărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai dezvoltării durabile.

Orizont 2030: Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al ţărilor membre ale UE din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile.

Îndeplinirea acestor obiective strategice va asigura, pe termen mediu şi lung, o creştere economică ridicată şi, în consecinţă, o reducere semnificativă a decalajelor economico-sociale dintre România şi celelalte state membre ale UE. Prin prisma indicatorului sintetic prin care se masoară procesul de convergenţă reală, respectiv produsul intern brut pe locuitor (PIB/loc.), la puterea de cumpărare standard (PCS), aplicarea Strategiei crează condiţiile ca PIB/loc. exprimat în PCS să depăşească, în anul 2013, jumătate din media UE din acel moment, să se apropie de 80% din media UE în anul 2020 şi să fie uşor superior nivelului mediu european în anul 2030.