ANUNŢ Privind desfăşurarea concursului /examenului pentru promovarea în grad profesional a unui funcţionar public

 

        În conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată( r2), cu modificările şi completările ulterioare, ale HG nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici și a Hotărârii Guvernului nr.761/2017 pentru modificarea HG nr. 611/2008, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud organizează examen de promovare în gradul profesional imediat următor a unui(1) funcţionar public de execuţie, din gradul profesional principal în gradul profesional superior,  la data de 15 ianuarie 2019 - proba scrisă şi în data de  17 ianuarie 2019 – interviul, pentru o funcţie publică de execuţie de :

consilier, clasa I, gradul profesional principal în gradul profesional superior din cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii- 1(una) funcţie.

 

           Pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut, funcţionarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să aibă cel putin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;
b) să fi obţinut cel putin calificativul «bineA» la evaluarea anuală a performanţelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici;

c) să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentei legi.

                Dosarul de concurs/examen  se depune de către candidat în termen de 20 de zile lucrătoare de la data afişării anunţului privind organizarea examenului/concursului de promovare în grad profesional la sediul APM Bistriţa-Năsăud şi conţine obligatoriu :

 

 

- copie de pe carnetul de muncă sau adeverinţa  eliberată de compartimentul de resurse umane în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care promovează ;

- copii de pe rapoartele de evaluare a performanţelor profesionale individuale din ultimii 2 ani ;

- formularul de înscriere –se gaseşte la compartimentul  Resurse Umane.

Copiile se prezintă însoţite de original.

Bibliografia şi alte informaţii se pot obţine la sediul APM Bistriţa-Năsăud din Str. Parcului , nr.20, etaj 1.

 

 DIRECTOR  EXECUTIV

Biolog-chimist ROMAN Sever Ioan