Back

Comunicat de presa specii protejate_ Acţiunea de evaluare la speciile strict protejate pentru anul 2015 şi sezonul de vânătoare 2014 – 2015

Nr.   5807/28.05.2015

Acţiunea de evaluare la speciile strict protejate pentru anul 2015

şi sezonul de vânătoare 2014 – 2015, au fost încheiate!

 

Acţiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale sălbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică pentru anul 2015, a fost finalizată.

Evaluarea efectivelor de specii protejate a fost realizată de către cei 24 de gestionari ai fondurilor cinegetice de pe raza judeţului în baza unui program prestabilit de către aceştia, conform metodologiei de evaluare transmisă de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. La aceste acţiuni pe lângă gestionarii fondurilor cinegetice şi personalul de specialitate au participat şi reprezentanţi ai Serviciului Calitatea Factorilor de Mediu din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa – Năsăud.

Pe suprafeţele fondurilor cinegetice care se suprapun peste arii naturale protejate evaluarea a fost realizată separat, iar administratorii/custozii ariilor naturale protejate au avizat evaluările efectuate în aceste zone.

Evaluarea a fost întocmită pe fonduri cinegetice şi centraliză la nivel de judeţ, pe gestionari de fonduri cinegetice. Situaţiile analizate şi centralizate la nivel de judeţ de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud au fost transmise Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, care va transmite datele centralizate pe judeţe către Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Direcţia Biodiversitate.

În urma centralizării datelor din teren, la nivelul judeţului Bistriţa – Năsăud, a fost inventariat un număr de 484 exemplare din specia urs, 211 exemplare din specia lup, 65 exemplare din specia râs şi 325 exemplare din specia pisică sălbatică. Comparativ cu anii precedenţi situaţia se prezintă astfel:

Specia

Efectiv optim

Efective evaluate

2012

Efective evaluate

2013

Efective evauate

2014

Efective evaluate

2015

urs brun

156

448

454

483

484

lup

70

227

230

219

211

râs

30

73

73

66

65

pisică sălbatică

116

306

312

305

325

 

Odată cu încheierea sezonului de vânătoare 2014-2015 a fost realizată şi centralizarea datelor referitoare la exemplarele de specii strict protejate recoltate de gestionarii de fonduri cinegetice de pe raza judeţului. Astfel, din plafonul maxim de intervenţie pentru sezonul de vânătoare 2014-2015 aprobat prin Ordinului nr. 1575/2014 pentru aprobarea derogărilor în cazul speciilor urs, lup şi pisică sălbatică, respectiv 41 exemplare din specia urs, 25 exemplare din specia lup şi 23 exemplare din specia pisică sălbatică, la nivelul judeţului Bistriţa Năsăud a fost recoltat un număr de 38 exemplare de urs, 16 exemplare de lup şi 12 exemplare de pisică sălbatică.

 

Cu stimă,

p. Director executiv

biolog-chimist Sever Ioan ROMAN