Inventar instalatii de distributii benzina

              

                Inventarul instalațiilor de depozitare/distribuție a benzinei conform Legii nr. 264/2017

Din 27.12.2017, Directiva 94/63/EC a fost transpusă în legislaţia românească prin Legea 264/2017, privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi din distribuţia acesteia de la terminale la staţiile de distribuţie a benzinei, precum şi în timpul alimentării autovehiculelor la staţiile de benzină. Începând cu aceeași dată au fost abrogate prevederile legislative anterioare, stabilite prin HG nr. 568/2001, în acest domeniu.

Echipamentele de încărcare a benzinei în instalaţiile de depozitare la staţiile de benzină trebuie să îndeplinească cerinţele tehnice de proiectare şi exploatare prevăzute în lege, în scopul reducerii emisiilor de COV sub valoarea ţintă de referinţă.

În acest sens, anual, titularii activităţilor în care se realizează operaţii de depozitare, încărcare, descărcare şi distribuţie a benzinei la staţiile de benzină au obligaţia să evalueze emisiile totale anuale de COV în atmosferă, în conformitate cu metodologiile şi reglementările legale în vigoare.

În judeţul Botoşani îşi desfăşoară activitatea 15 agenţi economici care deţin 43 staţii de distribuţie carburanţi funcţionale.

Baza de date online - SIM F2 – Rapoarte COV  se actualizează anual cu informaţiile furnizate de agenţii .