DECIZIA (UE) 2015/801 A COMISIEI din 20 mai 2015 cu privire la documentul de referință privind cele mai bune practici de management de mediu, indicatorii sectoriali de performanță de mediu și parametrii de excelență pentru sectorul comerțului cu amănuntul în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS)

DECIZIA (UE) 2016/611 A COMISIEI din 15 aprilie 2016 privind documentul de referință referitor la cele mai bune practici de management de mediu, indicatorii sectoriali de performanță de mediu și parametrii de excelență pentru sectorul turismului, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS)

DECIZIA (UE) 2017/1508 A COMISIEI din 28 august 2017 privind documentul de referință referitor la cele mai bune practici de management de mediu, indicatorii sectoriali de performanță de mediu și parametrii de excelență pentru sectorul producător de alimente și băuturi în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS)

DECIZIA (UE) 2018/813 A COMISIEI din 14 mai 2018 privind documentul de referință sectorial referitor la cele mai bune practici de management de mediu, la indicatorii sectoriali de performanță de mediu și la parametrii de excelență pentru sectorul agricol în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS)

DECIZIA (UE) 2019/61 A COMISIEI din 19 decembrie 2018 cu privire la documentul de referință sectorial referitor la cele mai bune practici de management de mediu, indicatorii sectoriali de performanță de mediu și parametrii de excelență pentru sectorul administrației publice în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS)

DECIZIA (UE) 2019/62 A COMISIEI din 19 decembrie 2018 privind documentul de referință sectorial referitor la cele mai bune practici de management de mediu, la indicatorii sectoriali de performanță de mediu și la parametrii de excelență pentru sectorul producției de automobile, elaborat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1221/2009 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS)

DECIZIA (UE) 2019/63 A COMISIEI din 19 decembrie 2018 privind documentul de referință sectorial referitor la cele mai bune practici de management de mediu, la indicatorii sectoriali de performanță de mediu și la parametrii de excelență pentru sectorul producției de echipamente electrice și electronice, elaborat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1221/ 2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS)

Decizia (UE) 2017/2285 a Comisiei din 6 decembrie 2017 de modificare a ghidului utilizatorului care stabilește etapele necesare participării la EMAS, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS)

OM nr. 293/2018 privind aprobarea componenței nominale a Comisiei pentru eticheta UE ecologica

OM 2468 din 12.10.2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare al Comisiei pentru eticheta UE ecologica

HG nr. 661/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr. 66/2010/CE din 25 noiembrie 2011 privind eticheta UE ecologică.

Regulamentul (CE) nr. 1221_2009 privind participarea voluntara a organizatiilor la un sistem comunitar de management de mediu si audit_EMAS

Comunicarea Comisiei – Elaborarea planului de lucru care stabilește o listă orientativă a sectoarelor în vederea adoptării documentelor de referință sectoriale și intersectoriale, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS)

DECIZIA COMISIEI din 4 martie 2013 de instituire a ghidului utilizatorului care stabileste etapele necesare participării la EMAS, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European si al Consiliului privind participarea voluntară a organizatiilor la un sistem comunitar de management de mediu si audit (EMAS)

REGULAMENTUL (CE) NR. 66./2010 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI din 25 noiembrie 2009 privind eticheta UE ecologică

Hotarare nr 57/2011 privind stabilirea unor masuri pentru asigurarea aplicarii Regulamentului (CE) nr 1221/2009

Ordin 1669/2008 privind aprobarea listelor de cheltuieli eligibile pentru proiecte finantate in cadrul POS - Cresterea competitivitatii economice 2007-2013

Ordin nr 2086/2011 pentru aprobarea Procedurii de inregistrare in sistemul comunitar de management de mediu si audit EMAS

Ordin nr 1541/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare al Comitetului si al Biroului EMAS

Ordin nr 337/2007 privind actualizarea Clasificarii activitatilor din economia nationala CAEN

Decizia Comisiei 2011_832_UE privind ghidul pt inregistrarea colectiva la nivelul UE