Back

Săptămâna Mobilității Europene 16-22 septembrie

                   

 Ministerul Mediului

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI BRAȘOV

 

Nr.

 

16277/17.08.2019            

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

SĂPTĂMÂNA MOBILITĂȚII EUROPENE 2019

 

În perioada 16 – 22 septembrie se desfășoară campania Săptămâna Europeană a Mobilității, o campanie anuală privind mobilitatea urbană durabilă, organizată cu sprijinul Comisiei Europene.

Fiecare ediție a Săptămânii Europene a Mobilității  pune accentul pe o anumită temă legată de mobilitatea durabilă. Tema din acest an este „Mersul pe jos și ciclism în condiții de siguranță”, iar sloganul este ”Mergi cu noi !” și evidențiază în mod clar, un mod de deplasare care este de prea multe ori subestimat: mersul pe jos.

Mersul pe jos și cu bicicleta sunt moduri active de deplasare și esențiale pentru viitorul orașelor noastre. Oameni vor alege să meargă pe jos sau cu bicicleta dacă rețeaua rutieră dedică un spațiu suficient pietonilor și bicicliștilor. Investițiile într-o infrastructură sigură și comodă pentru modurile active de deplasare nu sunt doar investiții pentru cei care se identifică drept pietoni sau bicicliști, ci sunt investiții pentru toți. O infrastructură sigură și accesibilă înseamnă o investiție pentru societate.

Săptămâna Europeană a Mobilităţii oferă totodată oportunitatea de a iniția o serie largă de activități și pune la dispoziție o platformă destinată autorităților, organizațiilor și asociațiilor de pe plan local pentru promovarea inițiativelor proprii în materie de mobilitate urbană durabilă. Inscrierile activităților desfășurate de către primării in perioada 16-22 septembrie se pot face pe platforma mobilityweek.eu.

„Săptămâna culminează cu acţiunea 22 Septembrie – ”În oraş fără maşina mea!”, zi în care provocăm brașovenii să renunţe la deplasarea cu maşina personală în oraş, măcar pentru o zi, şi să folosească mijloacele de transport in comun sau mersul pe jos”, a declarat Ciprian Băncilă, directorul executiv al APM Brașov.

                                                                  BIROUL DE PRESĂ AL APM BRAȘOV