Back

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE „CONSTRUIRE OBIECTIV CU FUNCTIUNE TURISTICA, BRANSAMENTE UTILITATI EDILITARE, ORGANIZARE DE SANTIER” SC PALAGHIE & ROGOZEA PRODCOM SRL

                    

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

Nr.  xxx din xx.05.2018

 

Ca urmare a solicitării depuse de SC PALAGHIE & ROGOZEA PRODCOM SRL, cu sediul in jud. Brasov, loc. Predeal, str. Eroilor, nr. 75, bloc 2, ap.22, cam. 3, pentru proiectul „CONSTRUIRE OBIECTIV CU FUNCTIUNE TURISTICA, BRANSAMENTE UTILITATI EDILITARE, ORGANIZARE DE SANTIER” propus a fi realizat in jud. Brasov, loc. Predeal, str. Clabucet, f.n., amplasament identificat prin extras CF nr.101947, nr. cad. 101947, conform certificatului de urbanism nr.159/06.10.2016, cu valabilitate prelungita pana la data de 06.10.2018, eliberat de Primaria Orasului Statiune Predeal, înregistrata la APM Brasov cu nr. 955 din data de 17.01.2018 (solicitare inregistrata electronic cu nr. 22 din 12.01.2018),  în baza:

  • Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările şi ulterioare;
  • Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,

şi ca urmare a completarii depuse sub nr. 3347/01.03.2018, autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Braşov decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din 26.03.2018, că proiectul „CONSTRUIRE OBIECTIV CU FUNCTIUNE TURISTICA, BRANSAMENTE UTILITATI EDILITARE, ORGANIZARE DE SANTIER” propus a fi realizat in jud. Brasov, loc. Predeal, str. Clabucet, f.n, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

    Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

    a) proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, Anexa 2, la pct. 10, lit. b) proiecte de dezvoltare urbana, inclusiv constructia centrelor comerciale si a parcarilor auto;

    b) titularul si APM Brasov au mediatizat in presa locala cat si pe pagina web atat depunerea solicitarii acordului cat si decizia etapei de incadrare;

    c) lipsa observatiilor din partea publicului interesat;

    d) in urma parcurgerii listei de control pentru etapa de incadrare si a analizarii criteriilor de selectie pentru stabilirea necesitatii efectuarii evaluarii impactului asupra mediului, prevazute in Anexa 3 din HG nr. 445/2009, s-a constatat ca proiectul analizat nu este susceptibil de a avea impact semnificativ asupra mediului, din urmatoarele considerente:

           

            1. Caracteristicile proiectului:

a) marimea proiectului : prin proiect se propune construirea unui imobil cu destinatia de pensiune si spatiu comercial, cu regim de inaltime D+P+2E+M si suprafata construita de 97.20 mp, pe un teren in suprafata de 200,00 mp,al carui proprietar este Orasul Predeal, iar  SC PALAGHIE SI ROGOZEA PRODCOM SRL are drept de concesiune pentru 99 ani, conform extras de carte funciara nr. 101947 Predeal.

Pensiunea este alcatuita din 7 camere tip double si 1 camera tip apartament, sala de mese, grupuri sanitare, bucatarie cu vestiar pentru personal, spatiu comercial.

Capacitate de cazare: 16 persoane.

Pensiune va avea urmatoarele spatii functionale:

DEMISOL (79,25 mp): spatiu comercial, hol, spatiu tehnic, bucatarie, vestiar pentru personal, spatiu depozitare, hol/scara;

PARTER (76,9 mp): hol acces, grupuri sanitare, bar, oficiu, sala de mese pentru persoanele cazate cu xxx locuri;

ETAJ 1 (66,35 mp): hol+scara acces, oficiu, 3 camere cu bai proprii;

ETAJ 2 (66,35 mp): hol+scara acces; oficiu, 3 camere cu bai proprii;

MANSARDA: hol+scara acces; apartament cu 2 camere si doua bai, hol; spatiu depozitare

Suprafata utila totala = 356.50 mp

Suprafete exterioare terase/balcoane:

PARTER (8.65 mp): peron acces, terasa camere;

ETAJELE 1, 2 , M (13.40 mp): 3 balcoane;

Indicatori spatio-volumetrici propusi:

Arie totala teren = 200.00 mp

Arie construita la sol = 97.20 mp

Procent de ocupare al terenului (P.O.T.)   =48.60%

Coeficient de utilizare a terenului (C.U.T.)= 2.30

Inaltime minima la streasina = 11.75 m

Inaltimea maxima = 13.50 m

Accesul carosabil in incinta va fi făcut prin racordare simpla la drumul de acces.

Parcarea autovehiculelor se va face pe domeniul public in parcarile amenajate de Primaria orasului Predeal.

Alimentarea cu apă potabilă se va face din reteaua de alimentare cu apa a orasului Predeal, din conducta PEHD De 110mm de distributie a apei existenta pe strada Teleferic.

Evacuarea apelor uzate menajere vor fi evacuate in reteaua centarlizata a orasului Predeal, in colectorul menajer din beton Dn 300 mm, existent pe strada Teleferic.

Apele pluviale potential curate rezultate de pe acoperişuri, terase şi platforme se evacuează pe nivelul solului, pe spatiile verzi.

Solutiile de alimentarea cu apă potabilă si de evacuarea apelor uzate se realizeaza conform Avizului de principiu nr. 2349/2 din 08.09.2017 emis de SC RAJA SA, Centrul Zonal Predeal.

Alimentarea cu gaze naturale: Cladirea se va racorda la reteaua de distributie a gazului natural conform Avizului favorabil nr. 311.771.371/21.07.2017 emis de Distrigaz Sud Retele. Asigurarea agentului termic se va face in sistem centralizat, cu o centrala termica amplasata in spatiul tehnic, alimentata cu gaze naturale si avand puterea utila de 70 kW. Incalzirea incaperilor se va face cu radiatoare din otel.

Alimentarea cu energie electrică;  se va face din reteaua centralizata.

Lucrarile de organizare de santier:  

Organizarea de șantier va fi situata în incinta amplasamentului. Dotările aferente organizării de șantier, ținându-se cont de durata lucrărilor: depozit de materiale, sector de depozitare a deșeurilor, grup sanitar ecologic pentru personalul muncitor.

Colectarea și depozitarea deșeurilor menajere se face în europubele, iar deșeurile rezultate din construcție se vor depozita în containere special si vor fi ridicate periodic de firma de salubrizare, pe baza de contract.

Lucrările de refacere a amplasamentului în zona afectată de execuţia investiţiei:

La finalizarea investitiei, zonele afectate se vor readuce la starea inițială prin refacerea zonelor verzi afectate. Se vor amenaja spatii verzi, alei pietonale pavate, accese carosabile.

b) cumularea cu alte proiecte – nu este cazul;

c) utilizarea resurselor naturale – nu este cazul;

d) productia de deseuri – In faza de execuție, deșeurile de materiale de construcții vor fi colectate selectiv, in bene special destinate și stocate temporar pe platforma de depozitare deseuri, in vederea valorificarii/eliminarii  de catre operatorul autorizat, pe baza de comanda din partea titularului.

In faza de funcționare, deseurile menajere vor fi colectate in europubele amplasate pe o platforma betonata din incinta amplasamentului, de unde vor fi preluate de firme specializate pe baza de contract;

e) emisiile poluante, inclusiv zgomotul si alte surse de disconfort – În perioada de construcţie, impactul proiectului asupra factorului de mediu aer constă în generarea de emisii de către utilajele utilizate. Ca urmare, vor fi luate toate măsurile in vederea limitarii generarii de praf, de catre prestatorul lucrarilor de constructii care va avea in vedere ca utilajele utilizate sa fie corespunzatoare din punct de vedere tehnic si sa nu genereze noxe peste limitele admise. Substantele poluante pentru atmosfera se vor incadra in valorile limita ale emisiilor stabilite de Ord. MAPM nr. 462/1993, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborat cu Lg. nr. 104/2011;

Nivelul de zgomot se va incadra in limitele impuse de SR 10009/2017, maxim 55 dB la limita proprietatii.

Se vor respecta prevederile Ord. MS nr.119/2014 privind aprobarea Normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei;

f) riscul de accident, tinandu-se seama in special de substantele si de tehnologiile utilizate – lucrarile vor fi executate numai cu societati autorizate, astfel incat sa nu existe risc de accidente;

            2. Localizarea proiectelor:.

2.1. utilizarea existenta a terenului - terenul cu suprafata de 200 mp este situat in intravilanul orasului Predeal, avand folosinta actuala de pasune, conform extras CF nr. 101947- Predeal, cu destinatia conform PUG Predeal: „ZONA UNITATILOR DE AGREMENT CU DOTARI TURISTICE SPECIFICE AMBELOR SEZOANE”, in conformitate cu certificatul de urbanism nr. 159 din 06.10.2016 eliberat de Primaria Orasului Predeal, cu valabilitate prelungita pana la data de 06.10.2018. 

Lotul are o forma rectangulara, cu urmatoarele vecinatati si dimensiuni:

latura de nord pe 12.64 m – nr. cad. 100779

latura de est pe 16,00 m – nr. cad. 100779

latura de vest pe 16.00 m – nr. cad. 1532

latura de sud pe 12.48 m -  drum acces nr. cad. 100779.

In prezent pe teren exista o anexa neintabulata din lemn de cca 20 mp, constructie ce urmeaza a fi demolata de catre Primaria Predeal.

2.2. relativa abundenta a resurselor naturale din zona, calitatea si capacitatea regenerativa a acestora – nu este cazul;

2.3. capacitatea de absorbtie a mediului, cu atentie deosebita pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere - nu este cazul;

c) zonele montane si cele impadurite: – imobilul amplasata in vecinatatea padurii, fara sa afecteze terenurile impadurite;

d) parcurile si rezervatiile naturale – nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislatia in vigoare, cum sunt: zone de protectie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale si bazine piscicole amenajate etc. – nu este cazul;

f) zonele de protectie speciala, mai ales cele desemnate prin OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si a faunei salbatice, cu modificarile si completarile ulterioare, zonele prevazute prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national – Sectiunea a III-a – zone protejate, zonele de protectie instituite conform prevederilor Legii apelor nr.107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, si HG nr.930/2005, pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul si marimea zonelor de protectie sanitara si hidrogeologica – nu e cazul;

g) ariile in care standardele de calitate a mediului stabilite de legislatie au fost deja depasite:- nu este cazul;

h) ariile dens populate: - domeniul public si proprietati private; imobilul va fi construit in zona destinata turismului;

i) peisajele cu semnificatie istorica, culturala si arheologica: - nu este cazul.

 

3. Caracteristicile impactului potential:

a) extinderea impactului: aria geografica si numarul persoanelor afectate - masurile prevazute prin proiect vor asigura protectia factorului  de mediu si protectia factorului  uman;

b) natura transfrontiera a impactului – nu este cazul;

c) marimea si complexitatea impactului – prin proiect au fost prevazute masurile necesare astfel incat, in perioada de aplicare a proiectului sa nu existe impact asupra factorilor de mediu;

d) probabilitatea impactului – redusa, doar pe perioada executarii lucrarilor  propuse prin proiect;

e) durata, frecventa si reversibilitatea impactului – pe perioada executarii lucrarilor durata impactului va fi scurta.

 

II. Motivele care au stat la baza deciziei etapei de incadrare, in procedura de evaluare adecvata, sunt urmatoarele:

  1. proiectul nu intra sub incidenta OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta prevederile OUG nr.195/2005, aprobată prin Legea nr.265/2006 cu  modificările şi completările ulterioare, privind protecţia mediului;
  2. Pe tot parcursul execuţie lucrărilor se vor respecta prevederile legislaţiei de mediu în vigoare, condiţiile impuse prin toate actele de reglementare emise de autorităţile implicate şi proiectul înaintat spre avizare;
  3. Se vor respecta conditiile prevazute in Notificare - Asistenta de Specialitate nr. 228/A/06.02.2018, emisa de DSPJ Brasov; orice modificare in structura si functionalitatea proiectului va fi notificata la DSPJ Brasov;
  4. Deseurile rezultate la faza de implementare a proiectului vor fi colectate selectiv, cu posibilitati de eliminare/valorificare cu societati autorizate; vor fi evacuate ritmic.
  5. Pentru evitarea poluarii accidentale cu materiale periculoase (scurgeri accidentale de combustibili, de ulei de motor) , reparatiile la mijloacele de transport se vor executa doar la societati autorizate;
  6. Se vor lua măsuri pentru evitarea poluării solului, prin depozitarea pe suprafeţe impermeabile a materialelor şi a deşeurilor rezultate în urma derulării lucrărilor propuse;
  7. Pe amplasament nu se vor depozita carburanți, alimentarea utilajelor se va realiza la stațiile de carburanți;
  8. În cazul poluării accidentale a solului cu produse petroliere şi uleiuri minerale de la vehiculele grele şi echipamentele mobile se va proceda imediat la decopertarea solului contaminat, stocarea lui în saci, tratarea de către firme autorizate, depozitarea în depozite de deşeuri autorizate;
  9. În cazul unor poluării accidentale proiectantul si constructorul raspund in solidar;
  10. Se va asigura salubrizarea zonei şi menţinerea curaţeniei pe traseul drumurilor de acces, pe toata perioada realizării lucrarilor;
  11. Se vor restrânge la minim suprafeţele ocupate de organizarea de şantier;
  12. In vederea mentinerii calitatii aerului, in parametrii optimi, in zona amplasamentului, se vor respecta urmatoarele conditii:
  • utilizarea apei, pentru suprimarea prafului, in cantitatile, frecventa si proportiile necesare, in zona de lucru, la sfarsitul fiecarei saptamani de lucru, daca nu se vor desfasura operatiuni active mai mult de doua zile consecutiv;
  • pe spatiile verzi, acolo unde, pentru efectuarea lucrarilor, s-a indepartat stratul vegetal, la finalizarea acestora, vegetatia va fi replantata;
  • minimizarea activitatilor generatoare de praf (taiere, spargerea betonului, etc.);
  • se vor lua masuri de acoperire, ingradire, inchidere a stocurilor de materiale de constructie sau deseuri, pentru prevenirea imprastierii cauzata de vant;
  • Oprirea motoarelor tuturor vehiculelor aflate in stationare, in zona santierului;
  1. Utilajele şi mijloacele de transport folosite la executarea lucrărilor trebuie să corespundă cerinţelor tehnice ale nivelului acustic.
  2. Respectarea duratei de execuţie a proiectului astfel încât disconfortul generat de poluarea fonică să fie cât mai redus ca timp;
  3. Se vor respecta prevederile HG 1756/2006 cu modificările şi completările ulterioare privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor, fiind admisă doar folosirea echipamentelor ce poartă inscripţionat în mod vizibil, lizibil şi de neşters marcajul european de conformitate CE, însoţit de indicarea nivelului garantat al puterii sonore;
  4. În timpul executării lucrărilor, constructorul va soluţiona reclamaţiile şi sesizările apărute din vină proprie datorate nerespectării legislaţiei de mediu. Constructorul va avea în vedere ca execuţia lucrării sau nu creeze blocaje ale căilor de acces particulare sau căilor învecinate amplasamentului;
  5. Răspunderea pentru refacerea amplasamentului, a drumurilor de acces, etc. revine în totalitate titularului de proiect.

   

            In conformitate cu prevederile OUG nr.195/2005, aprobată prin Legea nr.265/2006 privind protectia mediului, cu modificările si completările ulterioare - "Art. 15 alin (2) lit a - «Titularii proiectelor au obligaţia de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului dacă intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum şi asupra oricăror modificări ale condiţiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare, înainte de realizarea modificării»;

            Conform art. 21, alin.(4) din OUG. 195/2005 privind protectia mediului, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările si completările ulterioare ”răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi a publicului revine titularului proiectului”.

            La finalizarea integrala a investitiei titularul va notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care va face un control de specialitate pentru verificarea respectării prevederilor Deciziei etapei de incadrare, conform art. 49, alin. (3) din Ord. MMP nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluarii impactului asupra mediului pentru proiecte publice si private.

            Procesul-verbal de constatare întocmit se anexeaza si face parte integranta din procesul-verbal de recepţie la terminarea  lucrărilor, conform art. 49, alin. (4) din Ord. MMP nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluarii impactului asupra mediului pentru proiecte publice si private.

            Proiectul propus nu necesita parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si nu necesita parcurgerea procedurii de evaluare adecvata.

Prezentul act nu exonerează de răspundere titularul, proiectantul şi/sau constructorul în cazul producerii unor accidente în timpul execuţiei lucrărilor sau exploatării acestora.

Nerespectarea prevederilor decizie se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

Conform prevederilor ordinului mmp 135/2010, titularul de proiect are următoarele obligaţii:

  • art. 39, alin. 1, de a notifica în scris autoritatea competentă pentru protecţia mediului despre orice modificare sau extindere a proiectului survenită după emiterea deciziei etapei de încadrare, dar înainte de obţinerea aprobării de dezvoltare;
  • art. 40, de a notifica în scris autoritatea competentă emitentă a aprobării de dezvoltare despre orice modificare sau extindere a proiectului survenită după emiterea aprobării dezvoltare.

      Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

      Ciprian BANCILA

        

 

 

 

SEF SERVICIU A.A.A.,

      Daniela BIRAU

                                                                                    

 

 

INTOCMIT:

Consilier Simona PASCU