Back

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE SC AZIMUT SRL

Ministerul Mediului

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Brasov

 

 

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de SC AZIMUT SRL cu sediul in jud. Brasov, comuna Lisa, satul Pojorta, nr. 85, înregistrată la APM Brasov cu nr. 13665 din 25.09.2015 si nr. ELO 2840/25.09.2015, in baza:

  • Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările şi ulterioare;
  • Ordonantei de Urgenta a Guvernului  nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei salbatice, cu modificările şi completările ulterioare, aprobata prin Legea nr. 49/2011,

si ca urmare a completarii documentatiei cu nr. 13740/31.08.2017 si nr. 14225/06.09.2017, autoritatea competentă pentru protecţia mediului Brasov, decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiza Tehnica din data de 04.09.2017, că proiectul „ Modernizare si extindere exploatatie agricola SC AZIMUT SRL”, propus a fi amplasat in jud. Brasov, com. Sercaia, CF nr. 101564 finantat prin fonduri PNDR, in cadru masurii 4.1.a (certificat de urbanism nr. 220 din 20.08.2015 si certificat de urbanism nr. 292 din 30.08.2017 emis de Consiliul Judetean Brasov), nu se supune evaluarii impactului asupra mediului si nu se supune evaluării adecvate.

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza deciziei etapei de incadrare, in procedura de evaluare a impactului asupra mediului, sunt urmatoarele:

a) proiectul intră sub incidenţa HG nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului in Anexa 2, pct.1 lit. b) proiecte pentru utilizarea terenului necultivat sau a suprafetelor partial antropizate in scop agricol intensiv;

b) titularul si APM Brasov au mediatizat in presa locala cat si pe pagina web atat depunerea solicitarii acordului cat si decizia etapei de incadrare;

c)  lipsa observatiilor din partea publicului;

d)  in urma parcurgerii listei de control pentru etapa de incadrare si a analizarii criteriilor de selectie pentru stabilirea necesitatii efectuarii evaluarii impactului asupra mediului, prevazute in Anexa 3 din HG nr. 445/2009, s-a constatat ca proiectul analizat nu este susceptibil de a avea impact semnificativ asupra mediului, din urmatoarele considerente:

 

 1.  Caracteristicile proiectului

a) Marimea proiectului: Prin acest proiect se doreste marirea suprafetei cultivate cu afin de cultura detinuta de SC Azimut SRL. In acest scop a fost elaborat un proiect pe o noua suprafata de 2.86 hectare din care plantatie efectiva 2.33 hectare. Restul este reprezentat de drumuri si teren  administrativ. Se doreste plantarea unui numar de 11100 plante de afin de cultura pe randuri sub forma de bilon format din turba si pamant in amestec si acoperit cu folie de plastic. Toata plantatia va fi irigata printr-un sistem de furtune cu picuratoare , apa necesara fiind captata din paraul Sercaia ce trece pe langa latura de est a terenului. Energia electrica necesara acestui sistem va fi asigurata de un generator diesel ce va functiona doar atunci cand functioneaza pompa. Intreaga plantatie va fi protejata de un sistem de plasa antigrindina si folie antiploaie ce va fi fixat pe stalpi din beton infipti in pamant, fara ciment.

     Drumurile perimetrale si terenul administrativ vor fi doar inierbate ele nefiind intarite cu piatra. NU vor fi cladiri administrative, in acest scop folosindu-se doar 3 containere tip birou. Totodata prin acest proiect se  urmareste si procurarea utilajelor necesare intretinerii  plantatiei (tractor, freza, tocatoare de resturi vegetale, atomizor, trimere, mmotocultor, autoutilitara cu frig pentru transportul fructelor, etc);

- justificarea necesităţii proiectului  SC Azimut SRL produce fructe de afin inca din anul 2009. Intrucat pe parcursul acestei perioade s-a comstatat o cerere crescanda de fructe de afin, iar zona localitatii Sercaia este una propice din punct de vedere al terenului si al microclimatului pentru cultivarea acestor plante consideram ca este oportuna extinderea suprafetelor cultivate si cresterea capacitatiilor de productie a fructelor de afin.

- planşe reprezentând limitele amplasamentului proiectului inclusiv orice suprafaţă de

teren solicitată pentru a fi folosită temporar (planuri de situaţie şi amplasamente) Plansele sunt atasate prezentului memoriu.

- formele fizice ale proiectului (planuri, clădiri, alte structuri, materiale de construcţie etc.)

 In prezent pe terenul unde se urmareste amplasarea plantatiei este un teren agricol cultivat cu porumb. Pe el nu exista nici un element necesar plantatiei de afin.

Se prezintă elementele specifice caracteristice proiectului propus:

profilul şi capacităţile  de producţie; -  se doreste producerea exclusiva a fructelor de afin de cultura (Vaccinium corymbosum) din soiul  Duke. La maturitate capacitatea de productie pentru un hectar de afin este de aproximativ 10.000 kg.

descrierea instalaţiei şi a fluxurilor tehnologice existente pe amplasament (după caz); 

Descriere sistem irigatii

Avand in vedere conditiile climatice, mai ales structura precipitatiilor pe perioada de vegetatie si sistemul radicular superficial al afinului, se recomanda instalarea sistemului de irigare. Se recomanda  metoda de irigare localizata prin picurare. In functie de debitul si presiunea sursei de apa, conductele de aductiune vor fi din PVC cu Ø de 63, 75 sau 90 mm, furtunele vor fi prevazute cu picuratoare integrate, cu diametrul de 16-20 mm si cu debit de 2 - 4 l/ora.

Sisitemul de irigatii va avea in componenta urmatorele utilaje:

  • Pompa multietajata trifazica Q minim =20 m³/h, Hp minim = 10 mCA necesara aductiunii apei din rau pana la bazinul de depozitare si decantare.
  • Echipament de masurare a cantitatii de apa prelevata din rau (apometru cu cadran uscat).
  • Pompa suprafata cu convertizor 3~ P=4KVA, Q=15 m³/h, Hp= 45 mCA necesara pomparii apei in sistemul de irigare.
  • Automatizare sistem de irigare alcatuita din programator de irigare 4 zone cu senzor de umiditate si cablu 10m, electrovalve actionare  DN 2", PN 15 bari, cu solenoid .
  • Motopompa apa murdara pentru intretinerea si curatarea bazinului de decantare.
  • Priza de apa din raul Sercaia.

Instalatia de irigare va fi dotata cu un generator electric care va asigura necesarul de energie electrica.

Sistemul de irigare va imparti plantatia in patru sectoare egale din punct de vedere al suprafetei irigate si este proiectat astfel incat coeficientul de uniformitate sa fie 1, ceea ce inseamna ca vor fi aceleasi cantitati de apa administrate pentru fiecare planta.

Investitia se alimenteaza din raul Sercaia conform Avizului de Gospodarire a Apelor nr. 107 din 24.06.2016 emise de Administratia Bazinala de Apa Olt, Sistemul de Gospodarire a Apelor Brasov. Adresa nr. 4796/TB/22.06.2016 emisa de Administratia Bazinala de Apa Olt, Sistemul de Gospodarire a Apelor Brasov certifica faptul ca investitia respecta legislatia in vigoare, iar starea apei este buna.

Utilizarea materialului saditor din soiul Duke, categoria biologic certificat, pentru obtinerea unor rezultate optime, impune instalarea sistemului antigrindina si antiploaie.

 

Alimentarea cu apa

Conform studiului Hidrologic privind scurgerea medie si minima de apa pe paraul Sercaia in sectiunea din dreptul SC AZIMUT SRL, intocmit de INHGA debitul mediu Q=3,94 mc/s, satisface necesarul de apa pentru irigarea plantatiei de afini.

Instalatii de tratare a apei: in spatiul tehnic va fi amplasat un sistem de filtrare compus dintr-un filtru de nisip si un filtru cu discuri.

Lucrari necesare organizarii de santier: in vederea inceperii executarii lucrarilor, prin proiect s-au prevazut urmatoarele:

- toate activitățile necesare executării lucrărilor de constructii se vor desfășura în interiorul proprietatii;

        - pe toata durata de executie a lucrarilor, incinta santierului precum si spatiile de depozitate aferente, vor fi tinute în mod permanent în stare de curatenie.

b)cumularea cu alte proiectenu este cazul;

c)utilizarea resurselor naturalenu este cazul;

d)productia de deseuri deseurile rezultate in perioada de executie a proiectului/exploatare a investitiei vor fi valorificate/eliminate cu societati autorizate;

e) emisiile poluante, inclusiv zgomotul si alte surse de disconfort

În perioada de construcţie, impactul proiectului asupra factorului de mediu aer constă în generarea de emisii de către utilajele utilizate. Ca urmare, vor fi luate toate măsurile in vederea limitarii generarii de praf, de catre prestatorul lucrarilor de constructii care va avea in vedere ca utilajele utilizate sa fie corespunzatoare din punct de vedere tehnic si sa nu genereze noxe peste limitele admise. Substantele poluante pentru atmosfera se vor incadra in valorile limita ale emisiilor stabilite de Ord. MAPM nr. 462/1993 cu modificarile si completarile ulterioare coroborat cu Lg. nr. 104/2011;

Nivelul de zgomot se va incadra in limitele impuse de SR 10009/2017. Se vor respecta  de asemenea  prevederile Ord. MS nr.119/2014 privind aprobarea Normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei.

f) riscul de accident, tinandu-se seama in special de substantele si de tehnologiile utilizate: lucrarile vor fi executate numai cu societati autorizate, astfel incat sa nu existe risc de accidente;

- prin proiect au fost luate toate masurile de siguranta astfel incat sa nu existe risc de accident; 

2. Localizarea proiectelor:

2.1. utilizarea existenta a terenului: terenul se afla in extravilanul comunei Sercaia, cu folosinta actuala de teren arabil, conform C.U. nr. 220/20.08.2015 si CU nr. 292/ 30.08.2017 emis de Consiliul Judetean Brasov.

2.2. relativa abundenta a resurselor naturale din zona, calitatea si capacitatea regenerativa a acestora – nu este cazul;

2.3. capacitatea de absorbtie a mediului, cu atentie deosebita pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere - nu este cazul;

c) zonele montane si cele impadurite nu este cazul;

d) parcurile si rezervatiile naturalenu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislatia in vigoare, cum sunt: zone de protectie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale si bazine piscicole amenajate etc.nu este cazul;

f) zonele de protectie speciala, mai ales cele desemnate prin OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si a faunei salbatice, cu modificarile si completarile ulterioare, zonele prevazute prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national – Sectiunea a III-a – zone protejate, zonele de protectie instituite conform prevederilor Legii apelor nr.107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, si HG nr.930/2005, pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul si marimea zonelor de protectie sanitara si hidrogeologica - va fi implementat in Parcul National Piatra Craiului;

g) ariile in care standardele de calitate a mediului stabilite de legislatie au fost deja depasite nu este cazul;

h) ariile dens populate:  nu este cazul;

i) peisajele cu semnificatie istorica, culturala si arheologica nu este cazul;

3. Caracteristicile impactului potential:

a) extinderea impactului: aria geografica si numarul persoanelor afectatenu este cazul;

b) natura transfrontiera a impactuluinu este cazul;

c) marimea si complexitatea impactuluiimpact redus;

d)probabilitatea impactuluiredusa;

e) durata, frecventa si reversibilitatea impactuluidurata scurta.

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

  1. proiectul propus nu intră sub incidenţa art.28 din O.U.G. nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;

Conditiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta prevederile OUG nr.195/2005, aprobată prin Legea nr.265/2006 cu  modificările şi completările ulterioare, privind protecţia mediului;
  2. Pe tot parcursul derularii lucrarilor propuse prin proiect se vor respecta prevederile legislatiei de mediu in vigoare, conditiile impuse prin toate actele de reglementare emise de autoritatile implicate si proiectul inaintat spre avizare;
  3. Se vor respecta toate conditiile impuse prin Avizul de gospodarire a apelor nr.107/24.06.2016 emis de catre SGA Basov.
  4. Deşeurile rezultate pe parcursul derulării lucrărilor de execuție/exploatarii investitiei  vor fi colectate selectiv, cu posibilităţi de eliminare/valorificare cu societăţi autorizate; vor fi evacuate ritmic, fără a bloca căile de acces pietonale şi stradale;
  5. Se vor lua măsuri pentru evitarea poluării solului, prin depozitarea pe suprafeţe impermeabile a materialelor şi a deşeurilor rezultate pe parcursul execuției lucrărilor;
  6. Se va evita afectarea de către infrastructura temporară, creată în perioada de desfăşurare a proiectului, a altor suprafeţe decât cele pentru care a fost emisă prezenta aprobare de dezvoltare;
  7. In vederea mentinerii calitatii aerului, in parametrii optimi, in zona amplasamentului, se vor respecta urmatoarele conditii:

 

  • utilizarea apei, pentru suprimarea prafului, in cantitatile, frecventa si proportiile necesare, in zona de lucru, la sfarsitul fiecarei saptamani de lucru, daca nu se vor desfasura operatiuni active mai mult de doua zile consecutiv;
  • minimizarea activitatilor generatoare de praf ;
  • se vor lua masuri de acoperire, ingradire, inchidere a stocurilor de materiale de constructie sau deseuri, pentru prevenirea imprastierii cauzata de vant;
  • curatarea  rotilor vehiculelor care ies de pe santier;
  • oprirea motoarelor tuturor vehiculelor aflate in stationare, in zona santierului;
  1. Se vor respecta prevederile HG 1756/2006 cu modificările şi completările ulterioare privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor, fiind admisă doar folosirea echipamentelor ce poartă inscripţionat în mod vizibil, lizibil şi de neşters marcajul european de conformitate CE, însoţit de indicarea nivelului garantat al puterii sonore;

            In conformitate cu prevederile OUG nr.195/2005, aprobată prin Legea nr.265/2006 privind protectia mediului, cu modificările si completările ulterioare - "Art. 15 alin (2) lit a - «Titularii proiectelor au obligaţia de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului dacă intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum şi asupra oricăror modificări ale condiţiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare, înainte de realizarea modificării»;

            Conform art. 21, alin.(4) din OUG. 195/2005 privind protectia mediului, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările si completările ulterioare ”răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi a publicului revine titularului proiectului”.

            La finalizarea integrala a investitiei titularul va notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care va face un control de specialitate pentru verificarea respectării prevederilor Deciziei etapei de incadrare, conform art. 49, alin. (3) din Ord. MMP nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluarii impactului asupra mediului pentru proiecte publice si private.

            Procesul-verbal de constatare întocmit se anexeaza si face parte integranta din procesul-verbal de recepţie la terminarea  lucrărilor, conform art. 49, alin. (4) din Ord. MMP nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluarii impactului asupra mediului pentru proiecte publice si private.

Dupa intocmirea procesului verbal de constatare a respectarii tuturor conditiilor de realizare a proiectului, aveti obligatia de a solicita si obtine autorizatia de mediu.

Proiectul propus nu necesita parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de

evaluare a impactului asupra mediului si de evaluare adecvata.

Prezentul act nu exonerează de răspundere titularul, proiectantul şi/sau constructorul în cazul producerii unor accidente în timpul execuţiei lucrărilor sau exploatării acestora.

Nerespectarea prevederilor decizie se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

Conform prevederilor ordinului mmp 135/2010, titularul de proiect are următoarele obligaţii:

  • art. 39, alin. 1, de a notifica în scris autoritatea competentă pentru protecţia mediului despre orice modificare sau extindere a proiectului survenită după emiterea deciziei etapei de încadrare, dar înainte de obţinerea aprobării de dezvoltare;
  • art. 40, de a notifica în scris autoritatea competentă emitentă a aprobării de dezvoltare despre orice modificare sau extindere a proiectului survenită după emiterea aprobării de dezvoltare.

    Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Sorin HORNOIU

        

                                                                                                  SEF SERVICIU A.A.A.,                                                                                                           Alexandrina VASILE                                                                                          

 

 

 

 

 Întocmit,                                                                                        

 Consilier Ana-Maria PATRASCU