Back

DI_proiect_SC PROTECTIA SOLULUI SI REZERVOARELOR - PSR

 

                       

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE -Proiect

Nr. din 10.05.2017

....

 

 

 

Ca urmare a solicitării depuse de societatea  SC PROTECTIA SOLULUI SI REZERVOARELOR - PSR SRL, reprezentata de Bielmann Viorica, cu sediul in jud. Brasov, com. Sanpetru, str. Republicii, nr. 134, pentru proiectul „Desfiintare anexa (C3), construire foisor inchis (sala multifunctionala)” propus a fi realizat in com. Sanpetru, str. Republicii, nr. 132-133, înregistrata la APM Brasov cu nr. 2831 din 20.02.2017 si completata cu 6832 din 27.04.2017 si nr. 7339 din 05.05.2017 (solicitare inregistrata electronic cu nr. 189 din 01.03.2017),  în baza:

  • Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările şi ulterioare;
  • Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Braşov decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei/şedinţelor Comisiei de Analiză Tehnică din data de 08.05.2017, că proiectul „Desfiintare anexa (C3), construire foisor inchis (sala multifunctionala)” propus a fi amplasat în jud. Brasov, in com. Sanpetru, str. Republicii, nr. 132-133, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate. 

    Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

    a) proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, la pct.10, lit. b) proiecte de dezvoltare urbana, inclusiv constructia centrelor comerciale si a parcarilor auto;

    b) titularul si APM Brasov au mediatizat in presa locala cat si pe pagina web atat depunerea solicitarii acordului cat si decizia etapei de incadrare;

    c) lipsa observatiilor din partea publicului interesat;

    d) in urma parcurgerii listei de control pentru etapa de incadrare si a analizarii criteriilor de selectie pentru stabilirea necesitatii efectuarii evaluarii impactului asupra mediului, prevazute in Anexa 3 din HG nr. 445/2009, s-a constatat ca proiectul analizat nu este susceptibil de a avea impact semnificativ asupra mediului, din urmatoarele considerente:

 

            1. Caracteristicile proiectului:

a) marimea proiectului : prin proiect se propune demolarea foisorului existent  si construirea unei sali multifunctionale pentru evenimente ( parter=90 locuri), spatiu alimentatie publica. Nu se prepara mancare in spatiile propuse. Sala multifunctionala in suprafata de 476,25mp are regim de inaltime parter de 4,30m si cuprinde:

- sala de mese                      S= 330,40 mp

-  zona pregatire                   S=    8,55 mp

- zona bar                              S= 10,65 mp

- garderoba                            S=  10,60 mp

- centrala termica                 S=   8,75 mp

- hol                                        S= 10,30 mp

- grup sanitar femei             S= 13,05 mp

- grup sanitar barbati                       S= 13,05 mp

Structura de rezistenta propusa spre construire, este alcatuita din: fundaţii si planseul cota 0,00, din beton; Fundatii din  beton,continui, sub peretii din zidaria din caramida la centrala termica si sub structura din lemn;  pereţi din lemn, cu inchideri tip sandwich si termoizolatie vata minerala de 10 cm grosime; tamplarie profile lemn stratificat cu geam termopan; şarpantă din lemn, cu învelitoare din ţiglă profilata, cu înclinaţia de  35-40°. Peretii exteriori sunt din zidarie de caramida poranta de 30 cm grosime la centrala termica si pereti structura din lemn cu grosimea de 20 cm si termoizolatie pex de 10 cm grosime.

Sarpanta este din lemn, cherestea de rasinoase. Invelitoarea este din tigla ceramica.

Constructia are o deschidere de 9,00m  si 11 travei de 4,30m.

Accesul auto şi pietonal se realizează din strada Republicii, prin poarta existenta, din strada  existenta, acoperita cu covor asfaltic prin poarta pietonala si auto existente, care asigură accesul in curtea proprie si in constructie.

Alimentarea cu apă potabilă: Alimentarea cu apa potabila se va face din sursa de alimentare comunala printr-un camin dotat cu apometru pentru masurarea volumelor de apa consummate cf contract 4362/01.03.2011;

Evacuarea apelor uzate: Apele uzate menajere vor fi colectate de o retea de canalizare exterioara, realizata din tuburi PVC Dn 110 mm cu deversare in reteaua de canalizare stradala cf contract 4362/01.03.2011.

Apele pluviale – Apele pluviale provenite de pe constructie vor fi colectate prin jgheaburi si burlane si vor fi evacuate liber la nivelul solului, in curtea proprie.

Asigurarea agentului termic - Se propune  incalzirea apei in boilere prevazute in centrala termica .

Agentul termic va fi asigurat  cu ajutorul centralei termice de 40 kW cu combustibil gaz metan.

Alimentarea cu energie electrică  - se va face din sursa de alimentare existenta pe amplasament de la constructia existenta

Lucrarile de organizare de santier: - se vor desfasura strict in perimetrul analizat.

Pentru deșeurile de construcție vor fi amplasate containere speciale și se va încheia contract cu o firmă specializată în eliminarea acestora. Pentru deșeurile menajere vor fi instalați recipienți de colectare.

Lucrările de refacere a amplasamentului în zona afectată de execuţia investiţiei: Prin organizarea de santier, dupa terminarea lucrarilor de construire, terenul va fi readus la starea initiala, prin plantari de iarba, flori, arbusti. Lucrările nu vor afecta factorii de mediu şi nici zonele de interes public.

b) cumularea cu alte proiecte – nu este cazul;

c) utilizarea resurselor naturale – nu este cazul;

d) productia de deseuri – nu este cazul;

e) emisiile poluante, inclusiv zgomotul si alte surse de disconfort – În perioada de construcţie, impactul proiectului asupra factorului de mediu aer constă în generarea de emisii de către utilajele utilizate. Ca urmare, vor fi luate toate măsurile in vederea limitarii generarii de praf, de catre prestatorul lucrarilor de constructii care va avea in vedere ca utilajele utilizate sa fie corespunzatoare din punct de vedere tehnic si sa nu genereze noxe peste limitele admise. Substantele poluante pentru atmosfera se vor incadra in valorile limita ale emisiilor stabilite de Ord. MAPM nr. 462/1993 cu modificarile si completarile ulterioare coroborat cu Lg. nr. 104/2011;

Nivelul de zgomot se va incadra in limitele impuse de SR 10009/2017. Se vor respecta  de asemenea  prevederile Ord. MS nr. 119/2014 privind aprobarea Normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei.

f) riscul de accident, tinandu-se seama in special de substantele si de tehnologiile utilizate – lucrarile vor fi executate numai cu societati autorizate, astfel incat sa nu existe risc de accidente;

- prin proiect au fost luate toate masurile de siguranta astfel incat sa nu existe risc de accident; 

 

2. Localizarea proiectelor:.

2.1. utilizarea existenta a terenului  -  amplasamentul studiat este situat in intravilanul localitatii Sanpetru, str. Republicii nr. 132-133, cu folosinta actuala de curti- constructii in suprafata de 1768 mp,  inscris in CF nr. 104916, cu destinatia – zona de locuinte si functiuni complementare, in conformitate cu  C.U. nr. 681 din 13.12.2017  emis de Primaria Comunei Sanpetru;

2.2. relativa abundenta a resurselor naturale din zona, calitatea si capacitatea regenerativa a acestora – nu este cazul;

2.3. capacitatea de absorbtie a mediului, cu atentie deosebita pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere - nu este cazul;

c) zonele montane si cele impadurite – nu este cazul;

d) parcurile si rezervatiile naturale – nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislatia in vigoare, cum sunt: zone de protectie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale si bazine piscicole amenajate etc. – nu este cazul;

f) zonele de protectie speciala, mai ales cele desemnate prin OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si a faunei salbatice, cu modificarile si completarile ulterioare, zonele prevazute prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national – Sectiunea a III-a – zone protejate, zonele de protectie instituite conform prevederilor Legii apelor nr.107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, si HG nr.930/2005, pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul si marimea zonelor de protectie sanitara si hidrogeologica – nu e cazul;

g) ariile in care standardele de calitate a mediului stabilite de legislatie au fost deja depasite - nu este cazul;

h) ariile dens populate – Parcela propusă are următoarele vecinătăţi:

-EST: drum public – Str. Fagarasului

-VEST : drum public – Str.Pietei

-NORD : intersectia str. Fagarasului cu str.Pietei

-SUD : parcele aflate in proprietatea persoanelor fizice + constructii – parcela CF3025, top 145/6/2 – proprietar Boier Emil si Susana si parcela CF4239, top 145/5/1 – proprietar Nistor Eugenia si Nistor Anica.

i) peisajele cu semnificatie istorica, culturala si arheologica – nu este cazul;

 

3. Caracteristicile impactului potential:

a) extinderea impactului: aria geografica si numarul persoanelor afectate –  nu este cazul;

b) natura transfrontiera a impactului – nu este cazul;

c) marimea si complexitatea impactului – au fost prevazute masuri astfel incat, pe perioada implementarii proiectului, sa nu existe impact asupra factorilor de mediu si a factorului uman;

            d) probabilitatea impactului – redusa, doar pe perioada executarii lucrarilor  propuse prin proiect;

e) durata, frecventa si reversibilitatea impactului – pe perioada executarii lucrarilor durata impactului va fi scurta.

 

    II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

  1. proiectul propus nu intră sub incidenţa art.28 din O.U.G. nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta prevederile OUG nr.195/2005, aprobată prin Legea nr.265/2006 cu  modificările şi completările ulterioare, privind protecţia mediului;
  2. Se vor respecta prevederile OUG nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobata prin Legea 49/2011 cu  modificările si completările ulterioare;
  3. Pe tot parcursul execuţie lucrărilor se vor respecta prevederile legislaţiei de mediu în vigoare, condiţiile impuse prin toate actele de reglementare emise de autorităţile implicate şi proiectul înaintat spre avizare;
  4. Se va evita afectarea de către infrastructura temporară, creată în perioada de desfăşurare a proiectului, a altor suprafeţe decât cele pentru care a fost emisă prezenta aprobare de dezvoltare;
  5. Deseurile rezultate la faza de implementare a proiectului vor fi colectate selectiv, cu posibilitati de eliminare/valorificare cu societati autorizate; vor fi evacuate ritmic.
  6. Pentru evitarea poluarii accidentale cu materiale periculoase (scurgeri accidentale de combustibili, de ulei de motor) , reparatiile la mijloacele de transport se vor executa doar la societati autorizate.
  7. Se vor lua măsuri pentru evitarea poluării solului, prin depozitarea pe suprafeţe impermeabile a materialelor şi a deşeurilor rezultate în urma derulării lucrărilor propuse;
  8. Se va asigura salubrizarea zonei şi menţinerea curaţeniei pe traseul drumurilor de acces, pe toata perioada realizării lucrarilor;
  9. Se vor restrânge la minim suprafeţele ocupate de organizarea de şantier;
  10.  In vederea mentinerii calitatii aerului, in parametrii optimi, in zona amplasamentului, se vor respecta urmatoarele conditii:
  1. utilizarea apei, pentru suprimarea prafului, in cantitatile, frecventa si proportiile necesare, in zona de lucru, la sfarsitul fiecarei saptamani de lucru, daca nu se vor desfasura operatiuni active mai mult de doua zile consecutiv;
  2. pe spatiile verzi, acolo unde, pentru efectuarea lucrarilor, s-a indepartat stratul vegetal, la finalizarea acestora, vegetatia va fi replantata;
  3. minimizarea activitatilor generatoare de praf (taiere, spargerea betonului, etc.);
  4. se vor lua masuri de acoperire, ingradire, inchidere a stocurilor de materiale de constructie sau deseuri, pentru prevenirea imprastierii cauzata de vant;
  5. curatarea  rotilor vehiculelor care ies de pe santier;
  1. Oprirea motoarelor tuturor vehiculelor aflate in stationare, in zona santierului;
  2. Respectarea duratei de execuţie a proiectului astfel încât disconfortul generat de poluarea fonică să fie cât mai redus ca timp;
  3. Se vor respecta prevederile HG 1756/2006 cu modificările şi completările ulterioare privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor, fiind admisă doar folosirea echipamentelor ce poartă inscripţionat în mod vizibil, lizibil şi de neşters marcajul european de conformitate CE, însoţit de indicarea nivelului garantat al puterii sonore;
  4. În timpul executării lucrărilor, constructorul va soluţiona reclamaţiile şi sesizările apărute din vină proprie datorate nerespectării legislaţiei de mediu. Constructorul va avea în vedere ca execuţia lucrării sau nu creeze blocaje ale căilor de acces particulare sau căilor învecinate amplasamentului către beneficiar. Programul de functionare cu zgomot, (muzica), va fi corelat cu solicitarile vecinilor si nu va perturba buna vecinatate;

Proiectul propus nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată.

 

Conform art. 21, alin.(4) din OUG 195/2005 privind protectia mediului, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările si completările ulterioare ”răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi a publicului revine titularului proiectului”.

Conform prevederilor ordinului mmp 135/2010, titularul de proiect are următoarele obligaţii:

  • art. 39, alin. 1, de a notifica în scris autoritatea competentă pentru protecţia mediului despre orice modificare sau extindere a proiectului survenită după emiterea deciziei etapei de încadrare, dar înainte de obţinerea aprobării de dezvoltare;
  • art. 40, de a notifica în scris autoritatea competentă emitentă a aprobării de dezvoltare despre orice modificare sau extindere a proiectului survenită după emiterea aprobării de dezvoltare.

 

La finalizarea integrala a investitiei titularul va notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care va face un control de specialitate pentru verificarea respectării prevederilor Deciziei etapei de incadrare, conform art. 49, alin. (3) din Ord. MMP nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluarii impactului asupra mediului pentru proiecte publice si private.

            Procesul-verbal de constatare întocmit se anexeaza si face parte integranta din procesul-verbal de recepţie la terminarea  lucrărilor, conform art. 49, alin. (4) din Ord. MMP nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluarii impactului asupra mediului pentru proiecte publice si private.

Prezenta decizie este valabila pe toata perioada punerii in aplicare a proiectului, in conditiile in care nu intervin modificari ale datelor care au stat la baza emiterii ei.

Prezentul act nu exonerează de răspundere titularul, proiectantul şi/sau constructorul în cazul producerii unor accidente în timpul execuţiei lucrărilor sau exploatării acestora. In cazul unor poluări accidentale proiectantul şi constructorul răspund în solidar.

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii a A.P.M. Brașov se sanctioneaza conform prevederilor legale in vigoare.

   

    Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

      Sorin HORNOIU

        

                                                                                                           

SEF SERVICIU A.A.A.,                 

                                                                                                            Alexandrina VASILE                                                                           

 

                                                                                     

 INTOCMIT,                                                                                                

 Consilier Simona PASCU