Back

PROIECTUL INSTITUTIONAL ”LUMEA IN CARE VREAU SA TRAIESC” - La final

La începutul acestei luni au fost premiați elevii  participanți la concursul de desene desfășurat în anul școlar 2020-2021, în cadrul PROIECTUL  INSTITUŢIONAL ”LUMEA  ȊN  CARE VREAU  SĂ  TRĂIESC”.

Inițiatorii acestui proiect sunt Imelda BUNEA, profesor de educație plastică la Școala Gimnazială ”Cpt. Av. M. T. Bădulescu ” și Școala Gimnazială nr. 11 din Buzău, coordonator de proiect,  împreună cu  doamna Monica GHEORGHE, profesor de Biologie, directorul  Școlii Gimnaziale „Cpt. Av. Mircea T. Bădulescu”, Buzău,  partener fiind A.P.M. Buzău.

Proiectul a avut ca scop dezvoltarea şi stimularea potențialului artistic și creativ al copiilor  prin cunoașterea și observarea factorilor de mediu (apă, aer, sol, vegetație, specii de floră, faună, sol, așezări umane, etc.).

Din cele 250 de lucrări realizate de elevi (compoziții în tempera sau acrilic,  format A3) au fost selectate 14 lucrări, 10 dintre acestea fiind premiate.

Juriul, format din profesori de la cele două școlile implicate și consilieri de la A.P.M. Buzău,  a acordat următoarele premii:

Premiul I

DRĂGULESCU Andreea, Școala Gimnazială nr. 11, Buzău💐

VIZITIU Adela, Școala Gimnazială ”Cpt. Av M.T. Bădulescu” Buzău💐

Premiul II

LAWRENCE Adina, Școala Gimnazială nr. 11, Buzău💐

TOADER Ruxandra, Școala Gimnazială ”Cpt. Av M.T. Bădulescu” 💐Buzău.

PREMIUL III

SAVA Emilia, Școala Gimnazială nr. 11, Buzău💐

DINU Teodor, Școala Gimnazială nr. 11, Buzău💐

OPREA Anca Maria, Șc. Gimnazială ”Cpt. Av.M.T.Bădulescu”Buzău💐

BANU Denisa, Școala Gimnazială ”Cpt. Av M.T. Bădulescu” Buzău💐

MENȚIUNE

GHEORGHE Antonia – Maria,  Școala Gimnazială nr. 11, Buzău💐

STEMATE Radu, Șc. Gimnazială ”Cpt. Av M.T. Bădulescu” Buzău💐

Cele 4 lucrări selectate de juriu, situate în afara premiilor, aparțin elevilor:

COJOCARU Bianca, Șc. Gimnazială ”Cpt. Av M.T. Bădulescu”Buzău💐

MIHĂILĂ Daria, Șc.  Gimnazială ”Cpt. Av M.T. Bădulescu” Buzău💐

NISTOR Iris, Școala Gimnazială ”Cpt. Av M.T. Bădulescu”Buzău💐

VASILE Clara,  Școala Gimnazială nr. 11, Buzău💐

BURIU Adrian Gabriel, Școala Gimnazială nr. 11, Buzău💐

Criteriile de evaluare a desenelor au fost: încadrarea în temă (relevanța în ce privește tema concursului), creativitatea și originalitatea, impactul vizual şi comunicativ (străduința de a transmite un mesaj clar și relevant).

Felicitări elevilor pentru frumoasele lucrări realizate și mulțumiri cadrelor didactice pentru inițiativă și organizare!