Back

Solicitarile de capturare, recoltare sau relocare a ursilor

INFORMARE

Cu privire la solicitările de capturare, recoltare sau relocare a urșilor care provoacă pagube în teritoriul comunei Bisoca în perioada 2019-2021

Ø În anul 2019, AJVPS Buzău, gestionarul Fondului Cinegetic 40 Vintilă-Vodă (care cuprinde teritoriul comunei Bisoca), a obținut avizul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor pentru capturarea unui număr de doi urși, însă, în urma acțiunilor de monitorizare,  aceștia nu au putut fi identificați și capturați în perioada de valabilitate a autorizației emisă de A.P.M. Buzău.

Ø În cursul anului 2020, au fost înregistrate la APM Buzău 4 convocări transmise de Primăria Comunei Bisoca pentru pagubele produse de urși.Nu au fost înregistrate în anul 2020 solicitări din partea gestionarului fondului cinegetic pentru obținerea punctului de vedere necesar obținerii de la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a unui nou aviz pentru recoltarea exemplarelor de urs care produc în mod repetat pagube sau pun în pericol sănătatea și securitatea populației.

Ø În anul 2021 a fost organizată cu celeritate întrunirea comisiei constituită în conformitate cu prevederile art. 3, alin. (2), lit. a) din Ordinul MM nr. 724/2019; am emis și transmis în 24 de ore punctul de vedere favorabil pentru recoltarea celor doi urși identificați ca fiind răspunzători de cele cinci pagube produse în luna martie a.c., în comuna Bisoca.În baza acestui ordin A.J.V.P.S. Buzău a solicitat Ministerului Mediului eliberarea avizului pentru derogarea de la măsurile de protecție strictă instituite pentru specia urs. 

 

Menționăm că, potrivit prevederilor legislației în vigoare, capturarea, recoltarea sau relocarea exemplarelor de animale sălbatice din speciile strict protejate, care produc în mod repetat  pagube sau pun în pericol sănătatea și securitatea populației, se poate realiza numai cu acordul autorității publice centrale pentru protecția mediului, emis de Direcția Biodiversitate în baza următoarelor documente:

a) punctul de vedere al unei comisii constituite din reprezentanți ai agențiilor teritoriale pentru protecția mediului și al comisariatelor județene ale Gărzii Naționale de Mediu;

b) procesele-verbale, întocmite conform Hotărârii Guvernului nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, și/sau alte documente justificative relevante, după caz;

c) avizul administratorului/custodelui ariei naturale protejate, după caz.