Back

Colaborare Bulgaria

 

Întâlnire bilaterală între reprezentanţii României şi Bulgariei
 pe tema conservării ariilor protejate aflate în lungul Dunării.

 

La invitaţia WWF România - Programul Dunăre Carpaţi, o delegaţie din Agenţia pentru Protecţia Mediului Călăraşi , alcătuită din Viorel Ionescu, director executiv şi Viorica Enache , reprezentant al compartimentului Arii Protejate, a participat în perioada 09-11.05.2011, la o întâlnire bilaterală între reprezentanţii României şi Bulgariei                                             pe tema conservării ariilor protejate aflate în lungul Dunării. Evenimentul, desfăşurat în cadrul proiectului ’’Cooperare transfrontieră pentru conservarea şi managementul ariilor protejate aflate în lungul Dunării în România şi Bulgaria’’, a avut ca scop  evaluarea rezultatelor proiectului şi identificarea de noi oportunităţi de colaborare între cele două ţări în domeniul conservării şi protecţiei naturii.

Întâlnirea a avut loc la Nisovo, Bulgaria pe teritoriul Parcului Natural Rusenski Lom, unde s-au pus bazele construcţiei centrului de vizitare a fundaţiei parcului, finanţat de Fundaţia Germană de Mediu (DBU). Evenimentul a continuat cu vizitarea unor arii protejate din lungul Dunării pe malul bulgaresc (Kalimok, Srebarna) şi românesc (APSA Iezer Călăraşi, Parcul Natural Comana). Printre noile oportunităţi în vederea implementării de noi proiecte  în lungul Dunării se numara zona ROSPA Dunăre Olteniţa – Prundu - Balta Greaca.