Informare de presa, Ziua Mediului 2022

Agenția pentru Protecția Mediului Cluj a organizat o serie de activități educative destinate elevilor din județul Cluj, în perioada premergătoare celebrării celui mai important eveniment din calendarul ecologic, Ziua Mondială a Mediului 2022.

Cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj am reușit să ajungem în mijlocul a peste 380 de elevi, din 13 clase (a III- a, a IV- a, a V-a , a VII- a) de la Liceul Mihai Eminescu din Cluj- Napoca, Școala Gimnazială Căianu, Școala Gimnazială Gheorghe Șincai Florești, Liceul Teroretic Nicolae Bălcescu din Cluj- Napoca, Liceul Teoretic Lucian Blaga din Cluj- Napoca, Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu din Cluj- Napoca și Liceul Greco- Catolic Inochentie Micu din Cluj- Napoca.

Elevii sunt pentru noi foarte valoroși, nu numai pentru faptul că ei reprezintă viitorul, ci și pentru că ei sunt cei mai buni promotori ai ideilor dobândite în urma unei educații efieciente pentru mediu. Trebuie să protejăm ceea ce avem și să aducem înapoi ceea ce am pierdut, pentru a avansa către un viitor mai sustenabil, unde toată lumea poate prospera.

Ziua Mondială a Mediului este cel mai important eveniment din seria celor înscrise în calendarul ecologic şi este sărbătorită în fiecare an, pe data de 5 iunie, sub patronajul  Organizaţiei Naţiunilor Unite. În acest an, toate activitățile prilejuite de această sărbătoare se derulează sub sloganul #DoarUnPământ .

 ”În univers sunt miliarde de galaxii. În galaxia noastră sunt miliarde de planete. Dar există  #DoarUnPământ . Haideți să avem grijă de asta!”

RESURSE PHOTO