Back

Prezentare

Deşeurile de orice fel, rezultate din multiplele activităţi umane, constituie o problemă de o deosebită actualitate, datorată creşterii continue a cantităţilor şi a tipurilor acestora, cât şi datorită însemnatelor cantităţi de materii prime, materiale refolosibile şi energie care pot fi recuperate şi introduse în circuitul economic.

Politicile UE din domeniul managementului deşeurilor evidentiază importanţa unei abordări integrate în gestionarea deşeurilor, care include construcţia facilităţilor de eliminare a deşeurilor împreună cu măsuri de prevenire a producerii deşeurilor şi reciclare, conforme cu ierarhia principiilor: prevenirea producţiei de deşeuri şi a impactului negativ al acesteia; recuperarea deşeurilor prin reciclare, refolosire şi depozitarea finală sigură a deşeurilor acolo unde nu există posibilitatea recuperării.

Prin proiectele aflate deja în derulare în diferite localităţi din judeţul Constanţa se va realiza îmbunătăţirea sistemului local de gestionare a deşeurilor. In urma implementării proiectelor se va realiza extinderea colectării deşeurilor, cât şi a colectării separate a acestora fiind implicaţi aproximativ 170000 de locuitori atât din mediul rural, cât şi din cel urban.

În anul 2008 a fost elaborat Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor. Prin implementarea  acestuia se vor produce schimbări semnificative ale practicilor curente de gestionare a deşeurilor şi se va îmbunătăţii calitatea managementului deşeurilor la nivelul întregului judet. 

Astfel, se vor realiza:

  • extinderea colectării deşeurilor în zona rurală ceea ce va contribui la creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii în aceste zone;
  • creşterea volumului de deşeuri colectate şi diversificarea serviciilor de salubrizare ce va duce la  apariţia a noi locuri de muncă, unele în domenii noi;
  • optimizarea activităţilor de colectare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor;
  • infrastructura adecvată unei gestionări integrate a deşeurilor asigurând astfel un nivel corespunzator de protecţie a mediului şi sănătăţii populaţiei;
  • închiderea depozitelor de deşeuri neconforme si monitorizarea acestora (astfel se vor diminua riscurile pentru sănătate şi mediu, contribuind la îmbunătăţirea calităţi vieţii);
  • optimizarea serviciilor de colectare, transport şi eliminare a deşeurilor contribuind astfel la reducerea consumului de resurse.

În anul 2009 PJGD s-a aflat in procedură de avizare la ARPM Galaţi.

Consiliul Judetean Constanta, prin Proiectul PHARE CES 2006 – Asistenţă tehnică pentru pregătirea portofoliului de proiecte în Sector Deşeuria beneficiat de asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectului "Sistem integrat de management al deseurilor solide in judetul Constan?a". Proiectul face parte din lista proiectelor preconizate în vederea finantarii din POS Mediu, AxaPrioritară 2 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric“, Domeniul Major de interventie 2.1Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor.

În cadrul acestei aplicaţii a fost elaborat „Planul de Investiţii pe Termen Lung pentru perioada 2008-2038 privind managementul integrat al deşeurilor în judetul Constanta. (Master Planul) ce are ca scop  stabilirea şi prioritizarea nevoilor şi investiţiilor pentru a realiza – cu cele mai mici costuri - deplina conformare cu directivele relevante ale CE ţinând cont de suportabilitatea investiţiei pentru populaţie şi de capacitatea locală de implementare. Acesta are în vedere un management integrat al deşeurilor solide menajere din ariile urbane şi rurale ale zonei cuprinse în proiect, constând din sortarea, transportul, eliminarea în depozit şi alte soluţii de tratare şi va include inventarul depozitelor existente şi programul de închidere şi reabilitare a acestora.

În anul 2009, CJC  a aprobat, prin HCJ nr. 250/2009, "Planul de Investiţii pe Termen Lung pentru perioada 2008-2038 privind managementul integrat al deşeurilor în judetul Constanţa."

În scopul îmbunătăţirii politicii din domeniul gestionării deşeurilor, la nivel european, a fost elaborată Strategia tematică referitoare la prevenirea şi reciclarea deşeurilor. Această strategie  se bazează pe două puncte principale:

  • politica în domeniul gestionării deşeurilor trebuie să se concentreze pe reducerea impactului determinat de utilizarea resurselor naturale;
  • instrumentul reprezentat de "analiza ciclului de viaţă" trebuie aplicat atunci când se elaboreză o politică în domeniul deşeurilor. Trebuie avut în vedere impactul pe parcursul întregului ciclu de viaţă al unui produs, de la obţinerea materiilor prime, până la generarea deşeurilor.