Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE din 23.06.2021

 

Ca urmare a notificării adresate de MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. 1 Decembrie 1918, nr. 2, județul Covasna, privind ”REACTUALIZAREA PLANULUI URBANISTIC GENERAL (P.U.G.) AL MUNICIPIULUI SFÂNTU GHEORGHE” propus a fi amplasat în UAT Sfântu Gheorghe, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 3452/20.05.2021, în baza:

  • Hotărârii nr. 43 din 16 ianuarie 2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, modificat și completat prin Ordinul 262/2020 ;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ordinul nr. 1.822/2020 pentru aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

Având în vedere următoarele:

- consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 10.06.2020, desfăşurată conform convocatorului nr. 3875/07.06.2021, privind exprimarea punctului de vedere în scris fără prezența fizică (proces-verbal ședință nr. 14/10.06.2021); luând în considerare punctele de vedere în scris a următoarelor instituții, membrii acestuia:

  • SGA Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 4006/10.06.2021;
  • DSP Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 3966/09.06.2021;
  • Primăria Mun. Sf. Gheorghe nr. 39012/10.06.2021, înregistrată la APM Covasna cu nr. 4048/11.06.2021;
  • CJPNDRS, nr. 471/10.06.2021, înregistrată la APM Covasna cu nr. 4050/11.06.2021;
  • ISU Covasna, nr. 2504958/09.06.2021, înregistrată la APM Covasna cu nr. 3992/10.06.2021;
  • GNM CJ Covasna, nr. 833/CJ CV/09.06.2021 înregistrată la APM Covasna cu nr. 3979/09.06.2021

- punctul de vedere al Compartimentului Arii Protejate – A.P.M. Covasna, nr. 4330/22.06.2021, conform căruia amplasamentul planului se situează parțial în situl Natura 2000 Munții Bodoc-Baraolt (ROSPA0082) și se află în vecinătatea sitului Natura 2000 Râul Oltul Superior (ROSCI0329);

- lista de control etapă de încadrare SEA – Anexa F Ghid Generic privind evaluarea de mediu pentru planuri și programe;

în conformitate cu prevederile art. 5 alin (2) pct. a). şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

-în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

D e c i d e:

 

”REACTUALIZAREA PLANULUI URBANISTIC GENERAL (P.U.G.) AL MUNICIPIULUI SFÂNTU GHEORGHE” propus a fi amplasat în mun. Sfântu Gheorghe, județul Covasna, are posibile efecte semnificative asupra mediului, este necesară evaluarea de mediu se va supune adoptării cu aviz de mediu.

 

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

 

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Planul Urbanistic General (P.U.G.) propune stabilirea direcțiilor de dezvoltare ale municipiului Sfântu Gheorghe și al teritoriului său administrativ, în condițiile respectării dreptului de proprietate și al interesului public. Municipiul Sfântu Gheorghe, ca unitate teritorială administrativă (UAT) este format din localitățile: Sfântu Gheorghe – localitate urbană, Chilieni și Coseni, ca sate aparținătoare municipiului.

Planul Urbanistic General al Municipiului Sfântu Gheorghe, în baza căruia se desfășoară activitatea de amenajare a teritoriului municipiului, urbanism si construire in momentul actual este documentația întocmită de S.C.URBANPROIECT S.A. București, proiect nr. 6/1995, aprobat cu Hotărârea nr. 93/1999 de Consiliul Municipal Sfântu Gheorghe.

Planul Urbanistic General are atât caracter director și strategic, cât și caracter de reglementare și reprezintă principalul instrument de planificare operațională, constituind baza legală pentru realizarea programelor și actiunilor de dezvoltare.

Municipiul Sfântu Gheorghe se află amplasat în partea sud-estică a județului Covasna, în depresiunea Sfântu-Gheorghe, depresiune de origine tectonică, marginită de râul Olt, râul Negru și muntii Bodoc. Teritoriul administrativ este strabătut de-a lungul văii Oltului, pe directia N-S, de drumul national DN12- E 578 și paralel cu magistrala feroviara Brașov – Sfântu Gheorghe - Miercurea Ciuc - Baia Mare, asigurându-se legătura cu centrul și nordul Transilvaniei.

Teritoriul administrativ al municipiului Sfantu Gheorghe se invecineaza cu:

            la nord: comuna Arcuș

la nord-est: comuna Ghidfalău

            la sud: comuna Chichiș

la sud-vest: comuna Ilieni

            la vest: comuna Vâlcele

            la est: comuna Reci, comuna Ozun.

 

SITUAȚIA EXISTENTĂ

Suprafața totală a teritoriului administrativ (care se va avea în vedere în continuare în toate analizele specifice ale prezentei lucrări), conform datelor comunicate de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, în conformitate cu evidențele aflate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară al Județului Covasna este 7.264,12 ha, confirmată prin Procesele verbale încheiate cu fiecare unitate teritorial – administrativă vecină.

 

Suprafața totală a intravilanului existent (care se va avea în vedere în continuare în toate analizele specifice ale prezentei lucrări), conform măsurătorilor întocmite pe ridicarea topografică în format digital la care se adaugă documentațiile urbanistice (Planuri urbanistice zonale) avizate și aprobate conform prevederilor legale, este de 1.516,29 ha distribuită pe localitățile care compun municipiul Sfântu Gheorghe:

  • Intravilan localitatea Sfântu Gheorghe: 1.359,65 ha
  • Intravilan localitatea Chilieni: 96,77 ha
  • Intravilan localitatea Coșeni: 59,87 ha.

 

Intravilanul existent este compus din următoarele trupuri:

Trup A – municipiul Sfantu Gheorghe

Trup A17 – ferma de productie rase grele

Trup A1 – cariera Orko (inclus in trup A)

Trup A18 – Sugas Bai

Trup A2 – fostul poligon auto

Trup A19 – statie de pompare

Trup A3 – zona de agrment

Trup A20 – puturi captare apa potabila

Trup A4 – zona de agrement

Trup A21 – zona rezidentiala km 9 DN 13E

Trup A5 – restaurant Vantorul

Trup A22 – zona rezidentiala km 9 DN 13E

Trup A6 – han si zona de agrment

Trup A23 – zona rezidentiala spre Sugas Bai

Trup A8 – IAS Campu Frumos

Trup A24 – Campu Frumos II

Trup A9 – IAS si IELIF

Trup B – sat Chilieni

Trup A10 – Platforma gunoi

Trup B1 – statie de epurare (inclus in trup B)

Trup A11 – rezervor apa industriala

Trup B2 – S.C. Bazaltul

Trup A12 – rezervor apa poatbila

Trup B3 – zona industriala

Trup A13 – rezervor apa poatbila

Trup B4 – zona servicii

Trup A14 – rezervor apa poatbila

Trup B5 – zona servicii

Trup A15 – poligon garzi (inclus in trup A)

Trup C - Coșeni

Trup A16 – statie de epurare

Trup C1 – zona de agrement

 

Numărul de locuitori (1 ianuarie 2009), conform datelor statistice - Direcția Județeană de Statistică Covasna: 61.799 locuitori

  • Densitate brută pe locuitor: 41,69 locuitori/ha (240 mp/locuitor)
  • Densitate netă a locuitorilor raportată la totalul suprafețelor zonelor de locuințe: 87,72 locuitori ha zonă locuințe (114 mp zone locuințe/locuitor)
  • Număr total de locuințe (anul 2002, conform informațiilor Direcției Județene de Statistică Covasna): 23.235 locuințe
  • Număr total de gospodării (anul 2002, conform informațiilor Direcției Județene de Statistică Covasna) : 21.731 locuințe
  • Suprafața locuibilă totală (calcul întocmit pe baza unei aproximări a unei suprafețe de 40 mp locuibili/locuință, având în vedere lipsa informațiilor oficiale de la D.J.S.C.): 929.400 mp locuibili.
  • Indice locuibilitate (calcul întocmit pe baza unei aproximări a unei suprafețe de 40 mp locuibili/locuință, având în vedere lipsa informațiilor oficiale de la D.J.S.C.): 15,04 mp locuibili/locuitor
  • Lungime totală:
  • străzi în intravilan: 109,28 km
  • rețele de alimentare cu apă: 106,13 km
  • canalizare menajeră: 38,07 km (din care sistem unitar CM+CP = 22,08 km)
  • canalizare pluvială: 15,99 km
  • linii electrice de înaltă tensiune LES sau LEA: 27,06 km
  • linii electrice de medie tensiune și joasă tensiune LES și LEA: 82,91 km
  • rețele gaz metan de înaltă presiune (Transgaz): 8,61 km
  • rețele gaz metan de medie și joasă presiune (Distrigaz): 68,34 km.

SITUATIA PROPUSĂ

Suprafața totală a intravilanului propus: 1.836,84 ha

Crestere față de intravilanul existent (PUG 1995 + PUZ-uri aprobate 1995-2012): 196,80 ha (creștere intravilan 12,51 %), respectiv (PUG 1995 suprafața real masurată + PUZ-uri aprobate 1995-2012): 320,55 ha (crestere intravilan 21,14 %).

Bilanțul teritorial al suprafețelor cuprinse în intravilanul existent și propus (tabel comparativ)

 

ZONE FUNCTIONALE

SUPRAFATA (ha)

PROCENT

% din total

intravilan

Sfantu Gheorghe

Chilieni

Coseni

Trupuri izolate

TOTAL

existent

propus

existent

propus

existent

propus

existent

propus

existent

propus

existent

prop-us

  1. ZONA CENTRALA

70,30

70,34

-

-

-

-

-

-

70,30

70,34

4,63

3,81

  1. INSTITUTII PUBLICE, SERVICII, COMERT, INVATAMANT

68,21

82,94

2,19

-

1,54

-

4,09

-

76,03

82,94

5,01

4,49

  1. ZONE MIXTE Constructii civile (publice)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Institutii publice, servicii, comert si locuinte

15,80

68,13

12,43

-

7,37

-

7,14

8,66

42,74

76,79

2,82

4,34

  • Servicii, comert(inclusiv retail cash&carry) si activitati economice fara impact semnificativ asupra mediului

55,99

207,69

-

-

-

-

10,77

26,99

66,76

234,68

4,40

13,28

  • Servicii, comert si spatii verzi, agrement, sport

3,23

22,15

1,57

-

-

-

0,91

0,71

5,71

22,86

0,38

1,24

  • Servicii, industrie si unitati agricole

23,93

 

 

-

-

-

-

-

23,93

-

1,58

-

  1. LOCUINTE SI FUNCTIUNI COMPLEMENTARE

562,25

803,97

65,14

-

38,01

-

15,5

16,50

680,90

820,47

44,98

43,72

  1. ZONA ACTIVITATI ECONOMICE INDUSTRIALE SI DEPOZITARE

154,23

145,33

3,01

-

2,00

-

27,07

16,48

186,31

161,81

12,27

8,53

  1. UNITATI AGRICOLE SI ZOOTEHNICE

11,19

-

3,94

-

6,16

-

27,37

-

48,66

-

3,21

0,70

  1. ZONA MIXTA Constructii productie /horticole

-

3,61

-

-

-

-

8,51

6

8,51

9,61

0,56

0,20

  1. ZONA GOSPODARIRE COMUNALA, CIMITIRE

13,95

29,77

1,98

-

1,05

-

6,79

1,91

23,77

31,68

1,57

1,75

  1. CAI DE COMUNICATIE SI TRANSPORT, din care:
  • Rutier
  • Feroviar

 

 

 

 

67,30

17,31

 

 

 

 

98,92

17,31

 

 

 

 

4,35

-

 

 

 

 

-

-

 

 

 

 

3,37

-

 

 

 

 

-

-

 

 

 

 

4,48

-

 

 

 

 

4,48

-

 

 

 

 

79,50

17,31

 

 

 

 

103,04

17,31

 

 

 

 

5,24

1,14

 

 

 

5,60

0,94

  1. SPATII VERZI, SPORT, AGREMENT, PROTECTIE

80,24

113,52

2,16

-

-

-

46,57

28,66

128,97

142,18

8,49

7,99

  1. CONSTRUCTII CONSTRUCTII AFERENTE LUCRARILOR PENTRU ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA SI CU GAZ METAN

1,20

8,67

-

-

-

-

5,96

-

7,16

8,67

0,47

0,47

  1. APE

14,05

21,95

-

-

0,37

-

1,31

1,31

15,73

23,26

1,04

1,26

  1. DESTINATIE SPECIALA

34,00

30,84

-

-

-

-

-

-

34,00

30,84

2,24

1,67

TOTAL INTRAVILAN PROPUS

1.193,18

1.725,14

96,77

-

59,87

-

166,47

117,70

1.516,29

1.836,84

100

100

 

Densitate brută propusă a locuitorilor (raportat la număr locuitori date statistice 2009): 34,91 locuitori/ha.

Densitate netă a locuitorilor raportată la totalul suprafețelor zonelor de locuințe (raportat la număr locuitori date statistice 2009): 81,21 locuitori /ha zonă locuinte.

 

Obiective primordiale prevăzute prin P.U.G.

Relații în teritoriu:

Obiectivul nr. 1: Sfântu Gheorghe pol regional de atracție, prin dezvoltarea activităților economice în acord cu potențialul material și uman existent

  • Păstrarea zonelor cu destinație funcțională industrială, zona Est, prin refuncționalizarea, retehnologizarea vechilor unități industriale în vederea revigorării industriei orizontale (fostele IAEAME, ISAMA).
  • Păstrarea zonei cu destinație funcțională industrială care cuprinde printre altele fostul CPL, noile fabrici RAMBOX, fabricile de confecții textile, fabrica de volane (refuncționalizarea fabricii de confecții Leineweber).
  • Extinderea zonei industriale descrise anterior cu o suprafață de 72,88 ha, pentru a crea reglementări urbanistice pentru dezvoltarea în continuare a zonei de industrie, producție si prelucrare.
  • Păstrarea ca zonă funcțională a zonei industriale Nord, de pe strada Lunca Oltului, având ca unitate industrială relevantă, Covalact – Sfântu Gheorghe.
  • Păstrarea concentrată în zona Est și Nord a unităților industriale, se consideră a fi corectă din punct de vedere funcțional, marile unități industriale fiind firesc a fi amplasate distinct de alte functiuni, cum ar fi cea de locuit. Oricum, distantele dintre cartierele de locuit in municipiul Sfantu Gheorghe si zonele de unitati industriale nu sunt niciodată mai mari de 4 km fiind accesibile cu transport în comun, biciclete sau chiar pietonal.

Obiectivul nr. 2- Sfântu Gheorghe pol regional de atracție ușor accesibil prin dezvoltarea retelelor de comunicatie si transport

  • Realizarea unei centuri ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, pentru ca localitatea să fie ușor accesibilă, dar să se elimine din interiorul orașului traficul de tranzit.
  • Realizarea celor două poduri noi de traversare a râului Olt
  • Modernizarea rețelei de circulație majoră.

Obiectivul nr. 3 - Sfântu Gheorghe pol regional învățământ universitar

  • Creerea unui sistem organizat la toate nivelele pentru invatamant , de la invatamantul prescolar (in gradinite de stat si particulare, cu limbi de predare romana, maghiara si limbi de circulatie internationala), a invatamantului scolar (scoli generale si licee) asigurand calitate invatamantului, scoli si licee profesionale, sunt conditii sine qua non pentru stabilizarea populatiei existente, pentru atragerea stabilirii persoanelor si familiilor tinere din alte zone .
  • În prezent Universitatea Babeș-Bolyai de pe Str. Stadionului nu are posbilități de extindere cu noi constructii de învățământ, spații de conferinte, biblioteci, constructii pentru cazarea studenților, spații verzi aferente, spații pentru practicarea sportului, condiții sine qua non a unui campus universitar. În acest sens se propune conversia suprafetei aferente actualei ferme de păsări (Ferma nr. 3) – S.C.AGRAFOOD S.R.L., având o suprafață de 14 ha, în Campus universitar. Realizarea unui astfel de obiectiv ar reprezenta șansă reală pentru dezvoltarea orașului, prin atragerea tineretului, a cadrelor universitare, și prin dezvoltarea sectorului tertiar, complementar unui oras universitar.

 

Obiectivul nr. 4 - Sfântu Gheorghe pol regional atractiv turistic, loisir, agrement pentru toate vârstele, sport

  • Se propune realizarea unui centru de agrement de tip “orășelul distracției”, care să cuprindă, agrement cultural, educativ, loisir pentru toate vârstele. Zona rezervată, conform PUG, este zona de protecție a râului Olt, pentru constructii de mică anvergură (parc în aer liber amenejat cu spații de joacă, piste de bicicliști, parcuri tematice etc). În zona adiacentă acesteia, zona construibilă rezervată pentru “spatii verzi și agrement” se propun constructii de tip cultural, biblioteci, media center, spații de conferințe, concerte, etc. Zona trebuie astfel personalizată si dezvoltată încât să reprezinte un centru de loisir atractiv pentru toată regiunea.
  • Realizarea unei baze hipice de agrement în locul actualei ferme de păsări (Ferma nr. 6) și zona de constructii agrzootehnice din vecinătate. Această conversie a funcțiunilor existente ar fi protejată cu plantație ecologică și ar deveni o funcțiune de bună companie a zonei de locuințe care se dezvoltă și se propune pentru dezvoltare prin documentații de urbanism.
  • Modernizarea Sălii de sport existente pe Str. Stadionului și a stadionului aferent.
  • Modernizarea Bazei sportive - fosta IAEAME.
  • Modernizarea Ștrandului existent.

 

Obiectivul nr. 5 - Sfântu Gheorghe pol regional cultural

  • Se propune revitalizarea obiectivelor culturale (sălile de spectacole existente) ale municipiului: Teatrul Maghiar, Casa de cultură, Clubul Gheorghe Doja, Cinematograful “Arta”, Cinematograful din Str. Korosi Csoma Sandor,
  • Se propune conversia fostei Fabrici de țigarete și Fabrica Textila ”Oltul” într-un Complex multifuncțional cuprinzand hotel de 4-5 stele cu toate dotările și funcțiunile aferente, săli de conferințe, spatii pentru organizare expoziții de anvergură, mall, alte spatii de servicii.
  • Modernizarea si extinderea bazei turistice de cazare hotelieră a municipiului (Hotel Bodoc, Hotel Parc, alte spatii de cazare realizate de investitori privați de mai mică anvergură), ca

 

Locuire

Obiectivul nr. 1 - Imbunatățirea calității locuirii în zonele existente de tip “cartiere de locuințe colective”

Obiectivul nr. 2 – Imbunatatirea calitatii locuirii in cartierele existente de locuinte individuale

Obiectivul nr. 3 – Asigurarea de suprafețe pentru noi dezvoltări de locuințe colective/sociale

Obiectivul nr. 4 – Asigurarea de suprafete noi pentru dezvoltari de locuinte individuale (izolate, cuplate, înșiruite etc.)

În conformitate cu propunerile din Planul Urbanistic General reactualizat și în speță Reglementările urbanistice stabilite pe Unitățile Teritoriale de Referință aferente acestor zone funcționale, sunt reglementate:

  • Amplasarea noilor construcții se va face conform reglementărilor specifice pentru Unitatea Teritorială de Referință corespunzătoare (regim parcelar, POT, CUT, regim de inălțime, materiale de construcții, finisaje, împrejmuiri).
  • Asigurarea de locuri de parcare pe parcela proprietate privată, conform gradului de motorizare prevazut în Regulamentul General de Urbanism.
  • Construirea/amenajarea de funcțiuni de deservire a zonei de locuințe individuale (servicii, comert, învățământ, etc.).
  • Dotarea fiecărui cartier cu unități medicale (Dispensare medicale – medic de familie, laboratoare analize medicale).
  • Amenajrea de străzi de acces.
  • Realizarea retelelor tehnico-edilitare aferente zonei.
  • Amenajare de spații verzi și locuri de joaca pentru copii, scuaruri.
  • Zona de locuinte relativ noua in partea de vest a localitatii Sfantu Gheorghe, accesibila din Str. Jokai Mor. Zona de locuințe va avea ca funcțiuni complementare: zona de campus universitar, zona de agrement – de exemplu hipodrom. Zona se va elibera de problemele actuale rezultate de prezenta unitatilor agricole (cresterea puilor si porcilor), rampa de gunoi, statie de epurare modernizata si concentrata ca extindere in limitele zonei de siguranta sanitara.
  • Zona de locuinte relativ nouă dezvoltata la ieșirea din Sfântu Gheorghe spre Stațiunea Sugaș Băi, amplasare favorabilă cu privire la peisaj, orientare cardinala, asigurare dotări propuse în vecinătate.
  • Zona de locuințe situat la iesirea spre Miercurea Ciuc, se preconizează că aceasta o să devină atractiva dupa realizarea centurii ocolitoare a municipiului Sfantu Gheorghe. Trebuie luate în considerare condițiile geotehnice nefavorabile, apropierea râului Olt (pericol inundatii), și servituti speciale - zonele de protectie a puțurilor de alimentare cu apă a muncipiului.
  • Zona Cartierelor Chilieni si Coseni, devenite cartiere din localități rurale apartinatoare ale municipiului Sfantu Gheorghe, prin extinderea si legatura organica rezultata in timp. Zonele de locuinte existente si care pot fi dezvoltate in perioada urmatoare este cu precadere rezervata unor locuinte de tip rural, pe langa care sa existe si posbilitatea realizarii unor anexe gospodaresti de deservire a unitatii de locuit (crestere animale, deservire familie)
  • Zonele de locuit reprezentate de ansamblurile de blocuri de locuinte colective, nu vor putea suferi modificari semnificative (nu exista terenuri libere pentru cosntructii noi, exista dotari de cartier de tip comercial, invatamant, sanatate)
  • Zonele de locuinte unifamiliale dezvoltate anterior (Zona de vile Kolczakert, zone de locuinte unifamiliale zona Simeria Veche, Zona Ciuculu,etc.) dispun de terenuri libere, care cu respectarea prevederilor Regulamentului de urbanism vor fi dezvoltate în continuare.

 

Profil Economic

Dezvoltarea in viitor a municipiului Sfantu Gheorghe trebuie axata in principal pe elementele de potential economic existent si pe activitatile care decurg din functiunea de resedinta de judet a municipiului.

Dezvoltarea industriala va trebui axata pe modernizari si retehnologizari, pe diversificarea gamei sortimentale, pe realizarea de produse competitive mai ales in ramura industriei alimentare (prelucrarea laptelui, carnii, cartofului etc.), a industriei de prelucare a lemnului, a industriei confectiilor.

Obiectivul nr. 1: Dezvoltarea activitatilor economice in acord cu potentialul material si uman existent – idem cu Obiectivul nr. 1 din Relații în teritoriu

Obiectivul nr. 2- Dezvoltarea retelelor de comunicatie si transport – idem cu Obiectivul nr. 2 din Relații în teritoriu

Obiectivul nr.3 – Dezvoltarea zonelor de comert, servicii

  • Dezvoltarea zonelor de comert, servicii, in zona centrala, axe de accesare a municipiului, cartiere de locuinte.
  • In plansa A – 02 / SC este prezentata amplasarea actuala , concentrarea si respectiv “lipsa” unor dotari de acest fel
  • Zona centrala prin amenajarea  in cladirile existente a unor functiouni comerciale, sevicii, alimentatie publica care sa creasca atractivitatea centrului municipiului, atat pentru locuitorii unitatii administrative cat si pentru turisti/vizitatori ai localitatii
  • Arterele de intrare in municipiul Sfantu Gheorghe , cu precadere B-dul 1 Decembrie 1918-Petofi, pentru a se creea o artera urbanistic/architectural atractiva, o reala carte de vizita la intrarea in localitate, pentru a prelungi ca promenada pietonala in speta zona centrala.
  • Artera de intrare dinspre Miercurea Ciuc, cel putin pe portiunea Strada Ciucului intersectie cu B-dul Grigore Balan/ Bisericii pana la intersectie Str. Ciucului / Str. Petofi.
  • Amplasarea/reconversia/reambularea unor spatii existente comerciale ca functiuni comerciale de deservire zilnica moderne, viabile in fiecare cartier de locuit (cartierele de locuinte vechi si cartierele de locuinte noi)

Obiectivul nr. 4 - Dezvoltarea invățământului universitar, preuniversitar

  • se propune conversia suprafetei aferente actualei ferme de păsări (Ferma nr. 3) – având o suprafață de 14 ha, în Campus universitar.
  • Asigurarea cu gradinite, scoli pentru invatamantul primar, invatamantul prescolar (crese si gradinite) pentru asigurarea deservirii zonelor de locuinte existente si a celor in curs de dezvoltare
  • Amplasarea creșelor/gradinițelor in fiecare din zonele de locuit vechi sau noi. Se observă lipsa evidentă a acestor dotări in zonele noi construite cu locuinte unifamiliale.
  • Muzee, Sali teatru, Sali concerte, biblioteci, media centre

Obiectivul nr. 5 – Dezvoltarea unor activități turistice, de loisir, agrement pentru toate vârstele, sport – idem cu Obiectivul nr. 4 din Relații în teritoriu, completat cu următoarele:

  • Amenajari pentru turism, sporturi de iarna, tratament cu ape minerale in statiunea Sugas Bai.
  • Spatii de agrement in zona Km 4 si 5 spre statiunea Valcele (spatii pick-nick, piste biciclete, pescuit sportiv, spatii de cazare – pensiuni).
  • Amenajarea si întreținerea parcurilor existente si propuse a fi amenajate : parc zona centrala, parcuri in cartierele de locuit cu blocuri de locuinte, parcuri-scuaruri in noile cartiere de locuinte individuale.

Obiectivul nr. 6 – Dezvoltarea activitatilor din domeniul culturii – idem Obiectivul nr. 5 din Relații în teritoriu

Obiectivul nr. 7 – Dezvoltarea sectorului de servicii

  • Pe arterele majore de circulatie, in zonele de microcentre polarizatoare sa se prevada zone functionale de servicii (servicii bancare, prestari de servicii, servicii publice pentru populatie etc.)

Obiectivul nr. 8 – Dezvoltarea sectorului de sanatate

  • Asigurarea de spatii rezervate cu precădere pentru construire/amenajarea de dispensare, policlinici, extindere a spitalului judetean
  • Stimularea unor investitii in policlinici, spitale, laboratoare medicale in regim privat

 

Protecția mediului

Obiectivul nr. 1- Echipare edilitară

Alimentare cu apă

- Sursele de apă potabilă: Se vor face investițiile necesare pentru repunerea în funcțiune a puțurilor oprite (15) din cele 57 de puțuri de medie adâncime.

- Se prevede modernizarea sistemelor de pompe submersibile

- Statii de pompare: Construirea unui rezervor cu o capacitate corespunzătoare pentru a se asigura siguranta in exploatare a Statiei de pompare. Optimizarea pompelor.

Tratarea apei: Investiții pentru modernizarea Stației de tratare a apei și sistemului SCADA.

Aducțiunea apei: modernizarea sistemului prin înlocuirea conductelor vechi și investitii pentru devierea conductelor de aducțiune de pe terenurile private pe terenuri publice

- Rețeaua de distribuție și rezervoare de înmagazinare - reabilitarea retelei de alimentare cu apă având în vedere uzura înaintată, datorită duratei mari de exploatare. (estimată la: 23.538 m, extindere rețea de alimentare cu apă 6.634 m).

Canalizare menajera și pluvială

- Rețeaua de canalizare: reabilitarea rețelei de canalizare existente datorită uzurii avansate:

  • Executarea extinderii rețelelor de canalizare menajeră și canalizare pluvială pe toate străzile care nu dispun de aceste retele (estimată la: 12.016 m)
  • Realizarea unei stații de pompare ape uzate în punctul de cota minima (care colecteaza străzile Păiuș David, Constructorilor, Pap Lehel, Ozunului, cartierul Câmpul Frumos)
  • Reabilitarea și extinderea stației de epurare.

 

 

Gestionarea deșeurilor

Dezvoltarea gestionării deșeurilor la nivelul municipiului Sf. Gheorghe va fi în concordanță cu prevederile Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor și se referă în principal la următoarele aspecte:

  • Aplicarea măsurilor de prevenire a generării deșeurilor prevăzute în PJPGD;
  • Dezvoltarea sistemului de colectare separată a deșeurilor reciclabile;
  • Implementarea și dezvoltarea sistemului de colectare separată a biodeșeurilor din deșeuri menajere, similare și din piețe și extinderea sistemului de colectare separată a biodeșeurilor din parcuri și grădini;
  • Dezvoltarea unei scheme de colectare separată a deșeurilor textile provenite de la populație;

Obiectivul nr. 2 - Parcuri – spații verzi de loisir, agrement

  • Pe malul drept al râului Olt, între podul actual și cele două poduri noi propuse se propune realizarea unui Parc de distractii pentru copii si adulti, pe modelul adus la scara municpiului Sfântu Gheorghe al Parcului De La Villette, Paris.
  • Câteva investiții posibil a fi propuse și realizate: Muzeu al științei și tehnicii, artizanatului local, Cinema in aer liber, piste de biciclete, skateboarding, parcuri si locuri de joaca organizate in aer liber, dotate si organizate pe grupe de varsta, amenajări pentru sporturi nautice având in vedere vecinatatea lacurilor, terenuri de sport în aer liber.

Obiectivul nr. 3 - Parcuri – spatii verzi – zona centrala

  • Întretinerea și amenajarea în continuare a Parcului Central;
  • Rezolvarea zonelor de parcare rezervate vizitatorilor parcului.

Obiectivul nr. 4 - Parcuri – spații verzi – cartiere de locuințe colective existente

  • Amenajarea terenurilor libere din cartierele cu blocuri de locuinte, pentru a crea un ambient exterior prietenos, placut, de socializare a locuitorilor din zona respectiva.

Obiectivul nr. 5 - Parcuri – spații verzi – noi cartiere de locuinte individuale

  • Rezervarea prin Planurile Urbanistice Zonale și de Detaliu, respectiv propunerile din prezentul Plan Urbanistic General a unor terenuri pentru amenajarea unor scuaruri (spatii verzi, alei plimbare, locuri de joaca), pentru a crea un ambient exterior prietenos, plăcut, de socializare a locuitorilor din zona respectivă.

 

Circulație și transport

Obiectivul nr.1- Modificare drumuri nationale in localitate in strazi in localitate urbana

  • Schimbarea regimului de Drum National DN 12 – E 578, la traversarea prin localitățile aparținătoare de municipiul Sfantu Gheorghe (Chilieni și Coșeni), prin realizarea unei centuri ocolitoare a intravilanului municpiului. Prin această propunere, artera devine o stradă de categoria a II-a si a III-a.

Obiectivul nr.2- Probleme accesare trup principal al municipiului Sfântu Gheorghe peste râul Olt

  • Propunerea realizarii a celor 2 poduri peste râul Olt, care să creeze o legatura intre zonele de pe cele doua maluri ale raului Olt, a arterelor majore de intrare din direcția Est.

Obiectivul nr.3 – Trasee ocolitoare a zonei centrale

  • Realizarea unor artere majore ocolitoare (relatia din direcția județului Harghita spre Brasov prin Ilieni-Dobolii de Jos-Podu Olt – Hărman, sau direcția Sighișoara – Târgu Mureș prin Vâlcele-Araci-Feldioara. Artera propusa va avea legatura și cu directiile noi de intrare în municipiul Sfântu Gheorghe de pe noua centura ocolitoare, respectiv și din directia Covasna, Bacău, stradă de categoria a II-a)

Obiectivul nr.4 - Definire retea de ciculatie majora în localitate urbană

  • Definirea prospectelor modernizate pentru rețeaua inelară – majora de circulatie in localitatea Sfantu Gheorghe, pentru a se creea legaturi cat mai directe, lesnicioase inter diferitele puncte de interes (Gara de calatori CFR, Autogara, unitati industriale din zona de Nord si Est si respectiv marile cartiere de locuit Simeria, Ciucului, Lunca Oltului.

Obiectivul nr.5- Trasee transport in comun

  • Definirea traseelor liniilor de transport în comun.

 

Obiectivul nr.6- Organizare circulatie zona centrala a municpiului Sfantu Gheorghe

  • Rețeaua de circulatie a municipiului nu este definită clar și coerent în întregul ei.
  • Degrevarea de circulatie de tranzit a zonei centrale, prin impunerea unor sensuri unice, prospecte de străzi cu zone verzi, parcaje, piste biciclisti si trotuare de lățimi adecvate.

 

Disfuncționalități și categoriile de intervenție pentru înlăturarea disfuncționalităților

Principalele intervenții propuse pentru inlaturarea disfunctionalităților sunt:

  • Eliminarea tranzitului pe Drumul National DN 12 – E 578, prin realizarea centurii ocolitoare
  • Reconversia fermelor de crestere a pasarilor din zona de Sud
  • Reconversia unor unitati industriale din zona centrala a localitatii (Fabrica de Țigarete și Fabrica Textila Oltul.)

 

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele:

  • Planul Urbanistic General are atât caracter director si strategic, cât și caracter de reglementare și reprezinta principalul instrument de planificare operațională, constituind principalul instrument de planificare operațională, constituind baza legala pentru realizarea programelor și actiunilor de dezvoltare.
  • Planul Urbanistic General se elaborează în baza strategiilor de dezvoltare a localității și se corelează cu bugetul și programele de investiții publice ale localității, in vederea implementării prevederilor obiectivelor de utilitate publică.
  • Actualmente există pentru municipiul Sf. Gheorghe, “Strategia de Dezvolatre Locală a Municipiului Sfântu Gheorghe pe perioada 2008-2018”, dar aceasta trebuie suprapusă pe o “Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Sfântu Gheorghe (SIDU)” corelată cu prevederile analizelor complexe făcute pe fiecare domeniu specific, strâns coroborate cu Planul Urbanistic General reactualizat aprobat, respectiv studii de specialitate pe diferitele domenii.
  • La Capitolul Gestionarea deșeurilor și la Calitatea aerului PUG-ul municipiului se va corela cu Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor (aprobat prin HCJ nr. 118/2020) și cu Planul de menținere a calității aerului în Județul Covasna 2020 – 2025 (aprobat prin HCJ nr. 3/2021), amândouă elaborate de Consiliul Județean Covasna;
  • PUG-ul municipiului Sfantu Gheorghe va trebui corelat cu Planul de management al sitului Natura 2000 ROSPA0082 Munții Bodoc Baraolt aprobat prin Ordinul M.M.A.P. nr. 1643/2016 și cu Planul de management al sitului Natura 2000 ROSCI0329 Oltul Supeior aprobat prin Ordinul M.M.A.P. nr. 995/2016.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile: Planul Urbanistic General cuprinde măsuri pentru modernizarea/dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare, pentru reducerea zgomotului și poluării aerului prin rezolvarea disfuncționalităților circulației și prin dezvoltarea infrastructurii de transport alternativ;

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: reconversia anumitor zone, extinderea zonelor intravilanului și rezolvarea echipării edilitare și a infrastructurii, corelarea dezvoltării municipiului cu Planurile de management ale siturilor Natura 2000 ROSPA0082 și ROSCI0329

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: - Planul Urbanistic General implementează prevederile O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului, a O.U.G. 57/2007 (*actualizată*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, a Legii nr. 24/2007 (actualizată) privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.

 

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: efect nesemnificativ, nu sunt propuse unităţi industriale sau agro-zootehnice mari; planul propune îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu prin realizarea/extinderea reţelelor de alimentare cu apă și de canalizare menajeră, rezolvarea depozitării/evacuării controlate a deşeurilor;

b) natura cumulativă a efectelor: PUG va stabili cadrul pentru dezvoltarea municipiului pentru următorii 10 ani. Cumularea efectelor, ca urmare a implementării proiectelor, care se derivă din PUG, se va analiza individual;

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): PUG prevede dezvoltarea municipiului în sensul asigurării unui mediu mai sănătos și viabil pentru locuitori;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): Suprafața totala a teritoriului administrativ, conform datelor comunicate de Primaria Municipiului Sfantu Gheorghe, in conformitate cu evidentele aflate la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara al Judetului Covasna este de 7.264,12 ha.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: patrimoniul cultural al municipiului, legarea trecutului cu prezentul, arată dezvoltarea istorică a orașului. Lista siturilor arheologice, a monumentelor și ansamblurilor de arhitectură, a monumentelor de artă plastică și cu valoare memorială, aprobate de Ministerul Culturii și Cultelor (MO nr. 670/2010), respectiv lista cu Monumentele și siturile arheologice, clădiri memoriale și monumente de artă aprobate cu Hotărârea Consiliului Județean Covasna nr. 13/2001, sunt prezentate în Memoriul de sinteză, elaborat de Societatea Comercială Româno-Germană de Proiectare și Producție V&K SRL.

- Direcția Județeană pentru Cultură Covasna nr. 874/09.06.2021 (nr. înreg. APM Covasna 3968/09.06.2021) și-a exprimat acordul privind demararea procedurii pentru obținerea avizului de mediu, fiind necesară depunerea docmentației la DJC Covasna.

 

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: UAT Sfântu Gheorghe se suprapune parțial cu situl Natura 2000 Munții Bodoc-Baraolt ROSPA0082 și se află în vecinătatea sitului Natura 2000 Oltul Superior ROSCI0329.

La nivelul municipiului Sfântu Gheorghe, prin Hotărârea Consiliului Județean Covasna nr. 39/2001, privind punerea sub regim provizoriu de ocrotire a bunurilor din patrimoniul natural judetean au fost declarate următoarele rezervații naturale:

  • Pădurea Milenară Őrkő, situată la Vest de localitatea Sfântu Gheorghe. O parte a pădurii este rezervatie de seminte.
  • Valea Papkutja situată în zona estică a munților Baraolt, în imediata apropiere a localității Sfantu Gheorghe. In valea Papkutja se gaseste singura casacadă din jurul localității Sfântu Gheorghe.
  • Ochiul stepa din Valea Simeria se afla in zona sud-estica a muntilor Baraolt, in imediata apropiere de localitatea Sfantu Gheorghe, formata de paraul Simeria. Zona este importantă ca element de stepă, pentru flora și fauna specifică.
  • Rezervatia geologică din Valea Debren se află în partea Sud-Estică a Munților Baraolt, în imediata apropiere a municipiului.

Evaluarea adecvată

Având în vedere suprapunerea/vecinătatea UAT Sf. Gheorghe cu siturile Natura 2000 și conform punctului de vedere din partea Compartimentului Biodiversitate din cadrul APM Covasna titularul va înainta la APM Covasna Memoriul de prezentare, realizat în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 262/2020 pentru modificarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 19/2010.

Titularul planului va înainta documentația la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Covasna și la Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont în vederea obținerii unui punct de vedere/aviz.

Pe parcursul definirii variantei de plan se va analiza necesitatea includerii evaluării adecvate în raportul de mediu.

 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu:

- Anunţurile titularului planului privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarul Observatorul de Covasna din datele de 04.06.2021 și 07.06.2021;

- Convocatorul nr. 3875/07.06.2021 transmis în vederea consultării și obținerii punctelor de vedere din partea membrilor CSC pentru ordinea de zi din data de 10.06.2021 și procesul verbal al ședinței nr. 14/10.06.2021;

- Proiectul Deciziei etapei de incadrare și anunțul public privind decizia de incadrare va fi afișat pe pagina proprie de internet a APM Covasna, http://apmcv.anpm.ro și la avizierul APM Covasna.

- Anunțul titularului privind decizia etapei de incadrare, publicat în ziarul ..... în data de ......

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie a publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii şi pe adresa de internet http://apmcv.anpm.ro.

 

În conformitate cu prevederile HG nr.1076/2004 procedura va continua cu etapa de definitivare a proiectului de plan şi de realizare a raportului de mediu.

Parcurgerea etapei de definitivare a proiectului de plan şi de realizare a raportului de mediu se va realiza în conformitate cu prevederile Secţiunii a-2-a din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, conform prevederilor art. 14 din HG 1076/2004 titularul are obligaţia de a constitui un grup de lucru care are caracter nepermanent, fiind constituit special pentru acest plan. Activităţile grupului de lucru sunt cele stipulate în art. 16-19 din HG 1076/2004. Parcurgerea procedurii de definitivare a planului, constă în următoarele etape:

  1. Constituirea de către titular a unui grup de lucru alcătuit din :

a) reprezentanţi ai titularilor planului;

b) reprezentanţii autorităţii competente pentru protecţia mediului – A.P.M. Covasna, reprezentanţii autorităţilor interesate de efectele implementării planului: Consiliul Judeţean Covasna, Primăria Sfântu Gheorghe, Administraţia Bazinală de Apă Olt - SGA Covasna, Direcţia de Sănătate Publică Covasna, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Covasna, Centrul Județean pentru Protecția Naturii, Dezvoltare Rurală și Salvamont, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al Judeţului Covasna, Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Covasna, Direcția Județeană pentru Cultură Covasna, Direcția pentru Agricultură a Județului Covasna, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Covasna;

- Operatorul Regional Județul Covasna – Gospodărie Comunală SA și firma de salubrizare SC TEGA SA.

c) elaborator Raport de mediu – persoană fizică sau juridică atestată, experţi angajaţi, după caz în vederea analizării problemelor semnificative de mediu şi stabilirii măsurilor de prevenire, reducere, compensare, monitorizare a efectelor impactului asupra mediului pentru PUZ–ul analizat în scopul întocmirii Raportului de Mediu de către persoanele fizice şi juridice atestate. Şedinţele grupului de lucru vor fi organizate de către titularul planului la data şi locul stabilite de comun acord cu A.P.M. Covasna;

  1. Punctele de vedere exprimate în şedinţele grupului de lucru se vor consemna în procese verbale semnate de membrii grupului. Un exemplar al proceselor-verbale rămâne la APM Covasna.
  2. Titularul planului va prezenta grupului de lucru obiectivele specifice ale planului.
  3. Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi, după caz, analizează problemele semnificative de mediu, inclusiv starea mediului şi evoluţia acestuia în absenţa implementării planului, şi determină obiectivele de mediu relevante în raport de obiectivele specifice ale planului.
  4. Titularul planului va proiecta alternative posibile, luând în considerare obiectivele şi aria geografică a planului, problemele semnificative de mediu, inclusiv starea mediului şi evoluţia acestuia în absenţa implementării planului precum şi obiectivele de mediu relevante şi le va aduce la cunoştinţa grupului de lucru.
  5. Grupul de lucru analizează modul în care alternativele propuse îndeplinesc obiectivele de mediu relevante pentru plan.
  6. Pe baza recomandărilor grupului de lucru, titularul planului va elabora detaliat alternativele care îndeplinesc obiectivele de mediu relevante.
  7. Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi, după caz, analizează efectele semnificative asupra mediului a alternativelor propuse de titularul, folosind criteriile prevazute in anexa nr. 1 la HG 1076/2004, şi stabilesc măsurile de prevenire, reducere, compensare şi monitorizare a efectelor semnificative ale impactului asupra mediului pentru fiecare alternativă a planului sau programului, facând recomandări în acest sens.
  8. Măsurile şi recomandările se aduc la cunoştinţa grupului de lucru.
  9. Titularul planului sau programului, luând în considerare informaţiile stabilite de persoanele atestate stabileşte şi prezintă grupului de lucru următoarele:

a) alternativa finală a planului sau programului;

b) măsurile de prevenire, reducere şi compensare a efectelor semnificative asupra mediului;

c) programul de monitorizare a efectelor semnificative asupra mediului ale implementării planului sau programului. Alternativa finală reprezintă proiectul de plan sau de program.

  1. Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi, după caz, analizează măsurile propuse de titularul planului sau programului, precum şi programul de monitorizare şi întocmesc raportul de mediu. Conţinutul-cadru al raportului de mediu este cel prevazut în anexa nr. 2 la HG 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri si programe.
  2. După întocmirea raportului de mediu, recomandarile prevăzute în acesta se aduc la cunoştinţa grupului de lucru.
  3. În termen de 5 zile calendaristice de la finalizarea raportului de mediu, aveţi obligaţia de a-l transmite la A.P.M. Covasna în vederea continuării procedurii de reglementare a planului.

 

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                  Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                  ecol. Balázsi Beáta