Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE din 19.08.2021

 

Ca urmare a notificării adresate de PAROHIA UNITARIANĂ VÂRGHIȘ, SC EUROPAN SRL ȘI PERSOANELE FIZICE DIN COMUNELE VÂLCELE, BRĂDUȚ, BODOC, ILIENI, ȘI ORAȘUL BARAOLT, JUDEȚUL COVASNA elaborat de SC IRISILVA SRL cu sediul în municipiul Brșov, str. Poienelor, nr. 2, județul Brașov, privind ”Amenajamentul Silvic al Unității de Producție (U.P.) X FILIA ȘUGAȘ” amplasat în județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 4597/02.07.2021, în baza:

  • Art. 14 din OUG nr. 1/2017, privind înființarea Ministerului Mediului prin reorganizarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor; HG nr. 19 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ord. 1822/2020 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate;

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

Având în vedere următoarele:

- Punctul de vedere Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont – Consiliul Județean Covasna, nr. 655/18.08.2021, înregistrată la APM Covasna cu nr. 2827/22.04.2021 prin care se solicită depunerea documentației în format GIS;

- Adresa Ministerului Mediului nr. 20162/C.A./10.04.2020 privind modul de parcurgere a procedurii de evaluare de mediu pentru amenajamente silvice;

- Punctul de vedere nr. 5277/04.08.2021 și lista de control pentru etapa de încadrare EA (Anexa 1 Ordinul MMP nr. 19 / 2010) întocmit de către Compartimentul Arii Protejate din cadrul A.P.M. Covasna;

- consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit, proces-verbal ședință nr. 19/19.08.2021;

- lista de control etapă de încadrare SEA – Anexa F Ghid Generic privind evaluarea de mediu pentru planuri și programe;

 

în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). corelat cu pct. c) şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

-în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

D e c i d e:

 

Amenajamentul Silvic al Unității de Producție (U.P.) X FILIA ȘUGAȘ” amplasat în județul Covasna, are posibile efecte semnificative asupra mediului şi este necesară evaluarea de mediu, cu includerea cerințelor specifice pentru evaluarea adecvată.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

 

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Suprafaţa totală a fondului forestier proprietate privată aparţinând Parohiei Unitariene Vârghiș, SC Europan SRL și persoanelor fizice din comunele Vâlcele, Brăduț, Bodoc, Ilieni și orașul Baraolt, jud. Covasna – U.P. X Filia - Șugaș (fond forestier situat pe raza judeţului Covasna) care face obiectul amenajării este de 239,01 ha, conform documentelor de proprietate.

Documentele de proprietate prin care atestă proprietea asupra fondului forestier sunt:

  • Titlurile de Proprietate nr. 2857 din 15.05.2003, 2863 din 15.05.2003, 2995 din 15.06.2003, 2858 din 15.05.2003, 7464 din 16.09.2008, 3129 din 28.08.2003, 2994 din 15.06.2003, 2128 din 21.12.2002, 2993 din 15.06.2003, 3006 din 10.07.2003, 3640/8970 din 22.11.1994, 6542 din 03.10.2007, 6552 din 13.10.2007, 4400 din 25.03.2003, 5150 din 14.04.2005, 2844 din 15.04.2003, 7764 din 22.04.2009, 7765 din 22.04.2009, 7766 din 22.04.2009, 7189 din 09.06.2008, 7190 din 09.06.2008, 7191 din 09.06.2008, 7192 din 09.06.2008, 7193 din 09.06.2008, 7194 din 09.06.2008, 3689/13833 din 30.01.1996, 299 din 09.09.2002, 3647/9605 din 04.01.1995, 3619/8888 din 16.11.1994, 100647 din 18.06.2008.
  • Contractele de vânzare cumpărare nr. 1020 din 2017, 2856 din 07.12.2012
  • Extrase de carte funciară nr: 23075, 24796, 25276, 25212, 25273, 25278, 25113, 25277, 25272,
  • Proces verbal de punere în posesie nr: 3317 din 31.08.2009, 96 din 18.02.2005, 26 din 18.0.2005,  97 din 18.02.2005

Fondul forestier proprietate privată a făcut parte, înainte de retrocedare, din punct de vedere al administraţiei silvice de stat, conform actelor de proprietate, din cadrul Ocolului Silvic Tălișoara, U.P. I, II, IV și V; OS Sugas, UP I și VI; O.S. Baraolt, U.P. III, OS. Tg. Secuiesc, UP I.

În prezent suprafața fondului forestier proprietate privată, organizat în U.P. X Filia - Șugaș, jud. Covasna, este administrată de către Ocolul Silvic Tălișoara.

Accesul în unitate este asigurat de trei drumuri publice (DP001 Filia, DP002 DJ Sfantu Gheorghe Araci, DP003 Hetea ) şi de zece drumuri forestiere.

Din punct de vedere administrativ-teritorial, suprafaţa luată în studiu, se află pe raza U.A.T. Vâlcele, Brăduț, Bodoc, Ilieni și orașul Baraolt, jud. Covasna, (239,01 ha). Pădurea este situată în bazinul hidrografic al râului Olt.

Repartizarea fondului forestier pe unităţi teritorial – administrative, ocoale silvice şi unităţi de producţie şi protecţie

Nr. Crt.

Judeţul

Unitatea

administrativ – teritorială

Parcele aferente

Suprafaţa

(ha)

1

Covasna

Vâlcele

54, 73, 74, 75

55,73

2

Covasna

Brăduț

471, 472, 473, 474, 475, 583, 585,589,  594, 595, 596, 597, 598

106,33

3

Covasna

Baraolt

345

1,00

4

Covasna

Ghidfalău

669, 671, 673, 715, 719, 720

24,58

5

Covasna

Bodoc

645, 646

17,20

6

Covasna

Vârghiș

148, 235, 236, 237

34,17

TOTAL

239,01

 

Amplasamentul se suprapune peste următoarele arii naturale protejate: ROSPA0082 Munţii Bodoc - Baraolt (99,51 ha – 41,6%), ROSCI0091 Herculian, (99,57 ha - 41,7%), ROSPA0027 Dealurile Homoroadelor (34,17 ha – 14,3%).

Repartiţia fondului forestier pe categorii de folosinţe

  1. Păduri şi terenuri destinate împăduririi şi reîmpăduririi: 239,01 ha.

Repartiţia fondului forestier pe etaje fito-climatice este următoarea:

  • Etajul montan de amestecuri (FM 2) – 37,26 ha – 46 %;
  • Etajul montan de făgete (FM 1+FD4) – 75,12 ha – 46 %;
  • Etajul deluros de făgete, gorunete și goruneto-făgete (FD 3) – 126,63 ha – 54 %;

Zonarea funcţională

În concordanţă cu obiectivele social-economice fixate, condiţiile staţionale existente, ţelurile de gospodărire adoptate şi structura reală a arboretelor, fondul forestier a fost încadrat, la actuala amenajare, în grupa

  • I funcţională (239,01 ha), cu următoarele categorii funcționale:

Pădurile sunt încadrate funcţional astfel:

Grupa funcţională

Subgrupa

Categoria funcţională

Suprafaţa

Cod

Denumire

Cod

Denumire

ha

%

Grupa I –

Păduri cu funcţii speciale de protecție

2

Păduri cu funcții de protecție a terenurilor și solurilor, funcții predominant pedologice

2A

Arborete situate pe stîncării, grohotișuri și pe terenuri cu eroziune în adâncime și pe ternuri cu înclinarea mai mare de 30o pe substrate de fliș (facies marnos, marno-argilos, argilos), nisipuri, pietrișuri și loess, pe terenuri cu înclinare mai mare de 35o, pe alte substrate litologice.

29,76

12

2L

Arborete situate pe terenuri cu substraturi litologice foarte vulnerabile la eroziuni și alunecări, cu pante până la limite indicate la categoria 1.2A

5.76

3

4

Păduri cu funcții de protecție, predominant sociale

4C

Arboretele din jurol stațiunilor balneoclimaterice, climaterice și sanatorilor de importanță națională stabilite de autoritatea publică centrală de sănătate

35,43

15

5

Păduri de interes ştiinţific, de ocrotire a genofondului şi ecofondului forestier şi a altor ecosisteme naturale de valoare deosebită

5Q

Arborete cu valoare protectivă, pentru habitate de interes comunitar şi specii de interes deosebit, incluse în reţeaua ecologică Natura2000 ROSCI (T IV)

78.38

33

5R

Arborete cu valoare protectivă, pentru specii de interes deosebit incluse în arii de protecţie specială avifaunistă din reţeaua ecologică Natura2000 ROSPA (T IV)

89,68

37

TOTAL  GRUPA I

239,01

100

TOTAL  GENERAL

239,01

100

Majoritatea arboretelor încadrate în grupa 1 funcțională, subgrupa a 2-a și a 4-a, sunt incluse și în situri Natura 2000.

Subunităţi de gospodărire

În raport cu obiectivele urmărite şi funcţiile de producţie şi de protecţie stabilite au fost constituite următoarele subunităţi de producţie sau protecţie:

- SUP  A  – codru regulat - sortimente obişnuite                        -            173,82 ha (73%);

- SUP  M  – conservare deosebită                                               -            65,19 ha (27%);

________________________________________________________________________

Total: 239,01 ha

Bazele de amenajare

S-au adoptat următoarele baze de amenajare:

Regimul: codru;

Compoziţia ţel:  corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure pentru arboretele exploatabile şi compoziţia ţel la exploatabilitate pentru celelalte arborete;

Exploatabilitatea: de protecţie;

» tratamente:  - tăieri prograsive;

Ciclul  : - 110 ani S.U.P. A.

 

Reglementarea procesului de producţie

Analiza şi adoptarea posibilităţii:

La S.U.P. A s-au calculat următorii indicatori de posibilitate:

C.I.: 656 m3/an; Q 2,15

VD/10: 1412 m3/an; VE/20           : 1738 m3/an; VF/40    : 1189 m3/an; VG/60   : 1025 m3/an;

PCi = 756 m3/an; Pded.= 1001 m3/an;

Pind. = 1138 m3/an; P*adoptată  = 1001 m3/an;

S-a prevăzut a se executa în deceniul care urmează următoarele cantităţi de lucrări de îngrijire a arboretelor:

Degajări

.........

total

0,0

ha

........................

anual

0,0

ha

Curăţiri

.........

total

0,27

ha cu

3

m3

.........

anual

0,03

ha cu

0

m3

Rărituri

.........

total

63,89

ha cu

3017

m3

.........

anual

6,39

ha cu

302

m3

Tăieri de igienă

.........

total

78,89

ha cu

743

m3

.........

anual

78,89

ha cu

74

m3

 

Analiza şi adoptarea planurilor decenale

Posibilitatea decenală de produse principale se va recolta din următoarele u.a.-uri:

  • S.U.P. A  - 10010 m3 (u.a. 54C, 148B, 148C 236B, 345A, 583B, 598B, 645A, 669B, 671A și 673A).
  • Curăţiri s-au propus în arboretul din u.a: 671F.
  • Rărituri s-au propus în arboretele din u.a.:92G, 148D, 235C, 471C, 472F, 473B, 473D, 473E, 475A, 585C, 594B, 596A, 646B, 671F și 715A.
  • Tăieri de conservare s-au propus cu un volum total de 2535mc, în arboretele din u.a.: 73A, 73B, 73C, 74B, 471A, 473A, 473C, 473F, 474A, 645B si 646C.

Posibilitatea decenală de produse principale este de 10010 m3.

Posibilitatea decenală de produse secundare este de 3020 m3.

Planul lucrărilor de regenerare este compus din:

A. Lucrări pentru asigurarea regenerării naturale

39,70

ha

B. Lucrări de regenerare

3,56

ha

C. Completări în arboretele care nu au închis starea de masiv

0,71

ha

D. Îngrijirea culturilor tinere

20,32

ha

 

Relația cu ariile natural protejate/situri Natura 2000:

Proveniența fondului forestier inclus în amenajamentul silvic, în relația cu ariile naturale protejate este conform tabelului de mai jos:

Ocolul Silvic

U.P.

Parcele aferente

Suprafata acte proprietate, ha

Arie protejată

OS Tălisoara

I

48, 49

28.09

ROSPA 0027 Dealurile Homoroadelor

II

35, 36

6,08

ROSPA 0027 Dealurile Homoroadelor

IV

71, 73,74

31.50

ROCSI0091 Herculian

IV

75

5.76

-

V

83, 85, 89, 94-98

68,07

ROCSI0091 Herculian

OS Sugas

I

54, 73, 74, 75, 92

55,73

ROSPA0082 - Bodoc - Baraolt

VI

45, 46, 69,71,73,

32,16

ROSPA0082 - Bodoc - Baraolt

OS Baraolt

III

45

1,0

ROSPA0082 - Bodoc - Baraolt

OS Tg. Secuiesc

I

15, 19, 20

10.62

ROSPA0082 - Bodoc - Baraolt

TOTAL GENERAL

239.01

-

Unităţile amenajistice care se suprapun integral sau parţial cu siturile Natura 2000 au fost încadrate funcţional având în vedere această suprapunere,

Alte constatări și măsuri:

Prezentul amenajament intră în vigoare la data de 01.01.2021 și are o valabilitate de 10 ani.

 

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele: amenajamentul silvic se vacorela cu Planurile de management ale situlurilor Natura 2000: ROSCI0091 Herculian, aprobat prin Ordinul MMAP nr. 1125/2016, ROSPA0082 Munții Bodoc Baraolt, aprobat prin Ordinul MMAP nr. 1643/2016, ROSPA0027 Dealurile Homoroadelor, aprobat prin Ordinul MMAP nr. 996/2016.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile: nu este cazul;

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: amplasamentul se suprapune cu siturile Natura 2000: ROSCI0091 Herculian, ROSPA0082 Munții Bodoc Baraolt, ROSPA0027 Dealurile Homoroadelor;

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: prevederile amenajamentul va respecta OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare și Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice;

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: amenajamentul poate avea efect asupra ariilor naturale protejate cu care se suprapune;

b) natura cumulativă a efectelor: nu este cazul;

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): nu este cazul;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): suprafața totală a amenajamentului silvic este de 239,01 ha, din care 233,25 ha se suprapun cu 3 situri Natura 2000 (ROSCI0091 Herculian, ROSPA0082 Munții Bodoc Baraolt, ROSPA0027 Dealurile Homoroadelor).

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: nu este cazul.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: planul este susceptibil de a avea un impact semnificativ asupra ariilor naturale protejate: ROSCI0091 Herculian, ROSPA0082 Munții Bodoc Baraolt, ROSPA0027 Dealurile Homoroadelor.

 

Evaluarea adecvată

Având în vedere suprapunerea amenajamentului cu 3 situri Natura 2000 ROSCI0091 Herculian, ROSPA0082 Munții Bodoc Baraolt și ROSPA0027 Dealurile Homoroadelor, conform punctului de vedere din partea Compartimentului Biodiversitate din cadrul APM Covasna, respectiv în urma consultării și punctelor de vedere membrilor Comitetului Special Constituit, titularul amenajamentului va înainta documentația la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Covasna și la Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont pentru avizare.

 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile titularului planului privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarul Szekely Hirmondo din datele de 04.01.2021 şi 07.07.2021;

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare se va publica pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro;;

- Anunţul titularului planului privind decizia etapei de încadrare, publicat în .... din data de ....2021.

 

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii şi pe adresa de internet http://apmcv.anpm.ro.

 

În conformitate cu prevederile HG nr.1076/2004 procedura va continua cu etapa de definitivare a proiectului de plan şi de realizare a raportului de mediu.

Parcurgerea etapei de definitivare a proiectului de plan şi de realizare a raportului de mediu se va realiza în conformitate cu prevederile Secţiunii a-2-a din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, conform prevederilor art. 14 din HG 1076/2004 titularul are obligaţia de a constitui un grup de lucru care are caracter nepermanent, fiind constituit special pentru acest plan. Activităţile grupului de lucru sunt cele stipulate în art. 16-19 din HG 1076/2004. Parcurgerea procedurii de definitivare a planului, constă în următoarele etape:

  1. Constituirea de către titular a unui grup de lucru alcătuit din :

a) reprezentanţi ai titularilor planului;

b) reprezentanţii autorităţii competente pentru protecţia mediului A.P.M. Covasna, reprezentanţii autorităţilor interesate de efectele planului: Sistemul de Gospodărire a Apelor, Garda Forestieră, Garda Naţională de Mediu, Agenția Națională pentru Arii Protejate, Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont – Consiliul Județean Covasna, Direcția de Sănătate Publică Covasna, Asociațiile de vânătoare care gestionează fonduri de vânătoare care se suprapun cu amenajament, etc.;

c) elaborator Raport de mediu, Studiu de evaluare adecvată – persoană fizică sau juridică atestată, experţi angajaţi, după caz în vederea analizării problemelor semnificative de mediu şi stabilirii măsurilor de prevenire, reducere, compensare, monitorizare a efectelor impactului asupra mediului pentru planul analizat în scopul întocmirii Raportului de Mediu de către persoanele fizice şi juridice atestate.

Titularul planului va notifica APM Covasna, data și ora la care se va întâlni grupul de lucru. Modul de desfășurare a ședințelor grupului de lucru va ține cont de contextul epidemiologic al pandemiei Covid 19, în acest sens propunem consultare online.

În situația în care grupul de lucru nu se poate întruni fizic sau online, titularul va solicita în scris autorităților interesate de efectele implementării planului, care sunt aspectele care ar trebui abordate în cadrul raportului de mediu care include și studiul de evaluare adecvată.

  1. Punctele de vedere exprimate în şedinţele grupului de lucru se vor consemna în procese verbale, cîte un exemplar se va transmite autorităților participante.
  2. Titularul planului va prezenta grupului de lucru obiectivele specifice ale planului.
  3. Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi, după caz, analizează problemele semnificative de mediu, inclusiv starea mediului şi evoluţia acestuia în absenţa implementării planului, şi determină obiectivele de mediu relevante în raport de obiectivele specifice ale planului.
  4. Titularul planului va proiecta alternative posibile, luând în considerare obiectivele şi aria geografică a planului, problemele semnificative de mediu, inclusiv starea mediului şi evoluţia acestuia în absenţa implementării planului precum şi obiectivele de mediu relevante şi le va aduce la cunoştinţa grupului de lucru.
  5. Grupul de lucru analizează modul în care alternativele propuse îndeplinesc obiectivele de mediu relevante pentru plan.
  6. Pe baza recomandărilor grupului de lucru, titularul planului va elabora detaliat alternativele care îndeplinesc obiectivele de mediu relevante.
  7. Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi, după caz, analizează efectele semnificative asupra mediului a alternativelor propuse de titularul, folosind criteriile prevazute in anexa nr. 1 la HG 1076/2004, şi stabilesc măsurile de prevenire, reducere, compensare şi monitorizare a efectelor semnificative ale impactului asupra mediului pentru fiecare alternativă a planului sau programului, facând recomandări în acest sens.
  8. Măsurile şi recomandările se aduc la cunoştinţa grupului de lucru.
  9. Titularul planului sau programului, luând în considerare informaţiile stabilite de persoanele atestate stabileşte şi prezintă grupului de lucru următoarele:

a) alternativa finală a planului sau programului;

b) măsurile de prevenire, reducere şi compensare a efectelor semnificative asupra mediului;

c) programul de monitorizare a efectelor semnificative asupra mediului ale implementării planului sau programului. Alternativa finală reprezintă proiectul de plan sau de program.

  1. Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi, după caz, analizează măsurile propuse de titularul planului sau programului, precum şi programul de monitorizare şi întocmesc raportul de mediu. Conţinutul-cadru al raportului de mediu este cel prevazut în anexa nr. 2 la HG 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri si programe.
  2. După întocmirea raportului de mediu, recomandarile prevăzute în acesta se aduc la cunoştinţa grupului de lucru.
  3. În termen de 5 zile calendaristice de la finalizarea raportului de mediu, aveţi obligaţia de a-l transmite la A.P.M. Covasna în vederea continuării procedurii de reglementare a planului.

 

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                         Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                         ecol. Balázsi Beáta