Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din 13.06.2019

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de S.C. UNIKLA SPLASH ZONE SRL, cu sediul în localitatea Valea Ramnicului, strada Trandafirilor, nr. 1, jud. Buzău, tel/fax: 0722361061, înregistrată la APM Covasna cu nr. 3731/24.05.2019, în baza:

  1. Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2017, ce prevede înființarea Ministerului Mediului;
  2. Hotărârii Guvernului nr. 19/17.01.2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului;
  3. Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările şi ulterioare;
  4. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011;
  5. Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 13.06.2019 că proiectul „Spălătorie auto de tip SELF SERVICE”, propus a fi amplasat în Municipiul Sfântu Gheorghe, str. Lt. Păiș David, nr. 5, jud. Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, la 10 litera b);
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 27.05.2019; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Observatorul de Covasna în data de 28.05.2019; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 13.06.2019 anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în ... din ....2019), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Solicitarea exprimării opiniei membrilor CAT scris sub formă de Punct de Vedere, cu nr. înregistrare la APM Covasna 3957/04.06.2019;
  4. Punctele de vedere ale membrilor CAT formulate în scris de la: D.S.P Covasna; S.G.A Covasna nr. înreg. 4081/10.06.2019; I.S.U Covasna ; GNM – Comisariatul Județean Covasna nr. înreg. 4125/12.06.2019;
  5. Proces-verbal ședință CAT nr. 16/13.06.2019;
  6. Aviz de amplasament favorabil condiționat nr. 5083/03.05.2019, eliberat de GOSPODĂRIREA COMUNALĂ SFÂNTU GHEORGHE.
  7. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  8. Memoriul de prezentare depus la APM Covasna în data de 03.06.2019;
  9. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Se propune realizarea unei spălătorii pentru autovehicule de până la 3.5 tone, in regim de autoservire, cu patru platforme de spălare. Trei platforme vor fi acoperite cu o copertină din policarbonat susținută de o structură metalică, cea de-a patra fiind neacoperită pentru a permite vehiculelor cu inălțimi mai mari accesul pe platformă. Compartimentul tehnic este adăpostit intr-un container standard de 2.4x6.0m (20'), construcăie cu pereți și invelitoare din panouri termoizolate.

            Sistemul este conceput pentru spălare exterioară (cu operatori sau fără) a autovehiculelor, intr-un timp limitat si consumuri specifice limitate. Prin introducerea in panoul de comandă, din rampa de spălare, a unui jeton personalizat, clientul are posibilitatea de selectare a unei game de programe.

            Amplasarea spălătoriei este propusă in parcarea asfaltată actulamente nefolosită a clădirii de birouri a administrației fostei fabrici de mase plastice. Există deci locuri suficiente de parcare rămase pentru maținile în asteptare: 14 locuri dintre care 4 locuri vor fi echipate cu aspirator pentru interiorul mașinilor și compresor pentru reglarea presiunii in roți.

            Intrucât incinta este amenajată, nu se propun lucrări de sistematizare verticală. Amenjările exterioare afectate de lucrările propriu-zise sau cele de organizare de șantier vor fi refăcute la forma initială, respectiv zona de gazon va fi nivelată și reinsământată acolo unde este necesar.

 

Justificarea necesităţii proiectului:

            Spălătoriile automate de mașini se adresează clienților prin:

- timpul scurt utilizat pentru acest serviciusub 10 minute față de peste 30-40 de minute la o spălătorie auto clasică, cu personal dedicat)

- prețul scăzut la cca. 30% fata de spălătoriile clasice

- servicii de curațire comparabile cu cele clasice

 

Elementele specifice caracteristice proiectului propus:

Profilul şi capacităţile  de producţie:

Spălătoria pentru autovehicule de pana la 3.5 tone este prevăzută cu patru platforme de spălare, trei acoperite și una descoperita pentru autoutilitare, avand o capacitate teoretica de 24 autoturisme pe ora. Se estimeaza o utilizare neuniform distribuita pe parcursul unei zile. Totalul estimat de masini spalate va fi de cca70 de masini / zi.

 

Descrierea instalaţiei şi a fluxurilor tehnologice existente pe amplasament:

             Utilajul este compus din :

1. Cadru metalic fix – in cazul montarii rack-ului tehnologic in camera tehnica, in cazul montarii exterioare este necesar dulap tehnic izolat si incalzit;

2. Grup pompant presiune apa - compus din motor electric 380 V, 4,5 Kw, pompa presiune apa 13 litri / 180 bari – legate intre ele prin cuplaj elastic – presiune de lucru impusa legal MAX 130 BARI ; Pompele au chiulasa din cupru zincat si sistem de garnituri etansare specifice tip “ UV “;

3. Grupuri alimentare cu apa, detergent,ceara prin sistem de electrovalve apa – in functie de programul selectat se deschide electrovalva aferenta;

4. Grup dozare detergent si ceara prin sistem DOSATRON – sistemul DOSATRON creeaza amestecul de apa si detergent printr-un reglaj exact in functie de debitul de apa consumat;

5. Bazin acumulare apa si kit pompa alimentare utilaj – bazin pentru acumulare apa 300-500 litri dotat cu sistem de filtrare cu baterie filtre tip cartus si pompa alimentare apa utilaj 100l/min;

6. Panou electric general – compus din panou metalic ip 65, sigurante tetrapolare cu disjunctor, sensor prezenta faze, comutator general, relee termice protective motoare, contactori , sistem PLC cu afisaj “touch screen”, modul programabil cu extensie de memorie si 32 iesiri, invertoare frecventa motoare, componente electrice, termostat de ambient si selector de temperatura;

7. Cutie comanda programe cu jetoniera – cutie inox cu grad de protectie  Ip65 cu butoane programe cu retinere si led , jetoniera, buton general de urgenta, lampa avertizare sfarsit program, incuietoare cu cheie, cutie prelevare jetoane;

8. Brat rotativ 360 grade – brat , din inox ,rotativ la 360 grade cu montaj pe plafon, 1750 mm, furtun presiune si lance spalare;

9. Suport lance – suport din inox cu montaj pe pardoseala cu sistem de recirculare a apei pentru prevenire inghet;

10. material montaj – furtunuri de presiune 400 bar , cablu comenzi 24 fire, jgheaburi metalice, retea aer;

11. Panouri instructiuni si avertizare

Descrierea proceselor de producţie:

Sistemul este conceput pentru spalare exterioara (cu operatori sau fara) a autovehiculelor, intr-un timp limitat si cu consumuri specifice limitate. Prin introducerea in panoul de comanda, din rampa de spalare, a unui jeton personalizat, clientul are posibilitatea de selectare a oricarui din urmatoarele programe :

1. Spalare/Clatire cu inalta presiune – recomandat 130 bari;

2. Samponare cu joasa presiune – recomandat ~ 20-30 bari;

3. Ceruire cu joasa presiune - recomandat ~ 20-30 bari;

Materiile prime, energia şi combustibilii utilizaţi:

1. apa, prelucrata in instalatie de osmoza inversa

2. energie electrica

3. detergenti specifici omologati in CE, cu certificate de conformitate

Racordarea la reţelele utilitare existente în zonă:

1. necesarul de energie electrica va fi asigurat din bransamentul cladirii de birouri  aflate in imediata vecinatate.

2. debitul necesar de apa se va asigura prin executarea unui bransament cu o conducta din polietilena de inalta densitate tip PEHD PN6 SDR17,6 avand De - 40mm. la conducta existenta PEHD -De63 mm.

3. apele uzate vor fi deversate in canalul menajer existent in zona, dupa trecerea prin separatoarele de namol si hidrocarburi proiectate

4. apele pluviale conventional curate vor fi deversate in canalul colector de ape pluviale din zona prin pompare, dupa ce in prealabil au fost colectate intr-un rezervor tampon alimentat gravitational.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: Debitul necesar de apa se va asigura prin executarea unui bransament cu o conducta din polietilena de inalta densitate tip PEHD PN6 SDR17,6 avand De - 40mm. la conducta existenta PEHD -De63 mm.

Apele uzate vor fi deversate in canalul menajer existent in zona, dupa trecerea prin separatoarele de namol si hidrocarburi proiectate

Parcarea actuală asigură spațiul necesar atât pentru viitoarea spălătorie cât și pentru organizarea de șantier. Dacă pe parcursul lucrarilor spatiile verzi adiacente vor fi afectate, acestea vor fi aduse la starea initiala prin contract de catre antreprenorul lucrarilor.

Sursele de poluanţi pentru ape, locul de evacuare sau emisarul:

Protecția calității apelor este realizată prin direcționarea apei de spalare spre separatoarele de nisip, apoi namol si hidrocarburi, urmand ca apa astfel tratata sa fie directionata spre statia de epurare a municipiului Sfântu Gheorghe.

Staţiile şi instalaţiile de epurare sau de preepurare a apelor uzate:

- decantor de nisip sub fiecare boxa de spalare

- separator de namol si hidrocarburi după colectarea apelor uzate

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate:

În etapa de executie vor fi generate următoarele tipuri de deşeuri:

  • deşeuri menajere şi asimilabil menajere, rezultate din activităţile igienico – sanitare ale personalului angajat al societăţii/societăţilor de construcţie.
  • pentru muncitori, vestiarul si grupurile sanitare vor fi asigurate in cladirea de birouri alaturata, terenul pe care se realizeaza investitia fiind inchiriat cu drept de superficie de la proprietarul acesteia.
  • deseurile solide vor fi preluate prin contract de catre firma specializata in prelucrarea selectiva a deseurilor in municipiul Sfantu Gheorghe.

În etapa de exploatare:

în afara apelor uzate, singurele deseuri ce pot aparea sunt cele solide rezultate din interiorul autovehiculelor, in cazul in care acestea utilizeaza parcarile cu aspirator.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- fiecare boxa acoperita este prevazuta cu panouri laterale ce impiedica propagarea directa a sunetului spre singurul bloc de locuinte amplasat spre nord

- boxa descoperita este amplasata pe latura sudica a ansamblului, marind astfel distanta spre bloc si folosind panourile celorlalte boxe ca panouri de deflexie a sunetului

- intreg ansamblul de boxe este amplasat cu cca 5m sub cota +/-0.00 a blocului si la o distanta suficient de mare de acesta - 23.00m - pastrand astfel nivelul de zgomot sub cel al traficului din strada principala, mult mai aproape de ferestrele locuintelor din zona.

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- în cazul unor poluări accidentale cu hidrocarburi provenite de utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul execuției;

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - nu este cazul;

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: Conform Certificatului de Urbanism nr. 413 din 06.09.2018 eliberat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe imobil proprietate privată, situat în intravilanul municipiului Sfântu Gheorghe, zonă unități industriale. Notat drept de superficie pe 10 ani în favoarea Unikla Splash Zone SRL;

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: - nu este cazul;

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – nu este cazul.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: amplasamentul se află în zona industrială a municipiului.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor, prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

  b) natura impactului: eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer generate pe perioada de execuție;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale cu hidrocarburi în timpul execuției lucrărilor;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

  g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

 

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (Actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ.

 

    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

 în cadrul ședinței CAT din data de 13.06.2019 s-a stabilit că proiectul nu are impact semnificativ asupra corpurilor de apă

- proiectul propus nu intră sub incidenţa prevederilor art. 48 b) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  4. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  6. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;
  7. După terminarea lucrărilor de execuție terenul ocupat temporar va fi redat destinației inițiale;
  8. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  9. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  10. Se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu hidrocarburi prin asigurarea stării de bună funcţionare a utilajelor şi vehiculelor folosite;
  11. În situația producerii de poluări accidentale în timpul execuției lucrărilor, titularul proiectului va anunța APM Covasna şi Comisariatul Judeţean Covasna al Gărzii Naţionale de Mediu;
  12. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor; pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  13. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 413/06.09.2018 eliberat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  14. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei.
  15. Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.
  16. În cadrul ședinței CAT desfășurat la sediul APM Covasna din data de 13.06.2019 s-a stabilit:

- necesitatea depunerii documentației la Direcția de Sănătate Publică Covasna

- necesitatea respectării condițiilor prevăzute în Aviz de amplasament      favorabil condiționat nr. 5083/03.05.2019, eliberat de GOSPODĂRIREA COMUNALĂ SFÂNTU GHEORGHE.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

        Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                   Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                     Ing. Farkas Berta

 

 

 

 

Resp. Biodiversitate,

Geogr. Berde Lajos