Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE din 19.07.2019

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de SC DIAZ HOME CONS SRL, cu sediul în municipiul Ploiești, str. Malu Roșu, nr. 67A, bl. 141B, sc. A, ap. 9, județul Prahova, înregistrată la APM Covasna cu nr. 4284/19.06.2019,

în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 18.07.2019 că proiectul ”Construire fermă taurași” propus a fi amplasat în comuna Hăghig, satul Hăghig, județul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, la punctul 1 litera e),
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 24.06.2019; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Observatorul de Covasna în data de 08.05.2019; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 19.07.2019, anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în ... din data de ...), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Proces-verbal ședință CAT nr. 19/30.05.2019;
  4. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  5. Memoriul de prezentare depus la APM Covasna în data de 27.06.2019; punctele de vedere ale membrilor CAT formulate în scris;
  6. Avizul de gospodărire a apelor nr. 39/15.07.2019 emis de SGA Covasna;
  7. Notificare asistență de specialitate de sănătate publică nr. 3026/2981/21.06.2019 eliberată de DSP Covasna;
  8. Notificare nr. 9097/19.06.2019 eliberată de DSVSA Covasna;
  9. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Amplasamentul proiectului este situat pe teritoriul administrativ al comunei Hăghig, județul Covasna, pe drumul DN13E, între localitatile Araci și Hăghig,  are o suprafata de 45.100 mp si este în proprietatea titularului conform extrasului de carte funciara nr. 23007 Haghig. Capacitatea de creștere este de 616 capete/ciclu de productie distribuite in 2 adaposturi in mod egal. Investitia se va materializa in urmatoarele constructii (obiecte):

  • OBIECT 1: ADAPOST 1 VITEI AC=1675mp, ADAPOST 2 VITEI AC=1675mp, Regim de inaltime parter, structura BA,acoperis tip sarpanta metalica,parapeti zidarie, fiecare adăpost este prevăzut cu 2 zone de furajare și 2 zone de stabulație,
  • OBIECT 2: SILOZ AC=1512mp, Regim de inaltime parter, structura BA,acoperis tip sarpanta metalică,
  • OBIECT 3: SOPRON AC= 1504mp, Regim de inaltime parter, structura BA,
  • OBIECT 4: RAMPA DE GUNOI AC= 1054mp x 2 =2108mp (structura BA,)
  • OBIECT 5: REMIZA UTILAJE AC= 217mp, Regim de inaltime parter, structura BA,acoperis tip sarpanta metalica,
  • OBIECT 6,8: ABATOR MODULAR SI MAGAZIN AC=74mp – containere prefabricate metalice,
  • OBIECT 7: FILTRU SANITAR AC=30mp– containere prefabricate metalice,
  • OBIECT 9: GOSPODARIE DE APA AC=12mp - structura metalică,
  • OBIECT 10: DRUMURI, ALEI, PLATFORME S=7684mp.

Capacitatea fermei este de 616 de animale (308 de animale pe fiecare adapost), modul de ingrasare este intensiv, animalele fiind achizitionate la varsta de aproximativ 122 de zile si o masa corporala de apx.150 de kg, urmand a fi valorificate la varsta de 462 de zile si masa corporala de 550 kg. Sporul total de masa realizat este de 400 kg, in medie 1,176 kg/zi. Anual se vor livra in viu 616 capete taurasi cu o greutate de circa 550 kg/cap. Durata de crestere (timpul efectiv petrecut de taurasi in ferma) este de aproximativ 40 de zile.

Întretinerea taurasilor se va realiza pe asternut de paie. Acesta se va asterne zilnic sau de cate ori va fi nevoie, pe pardoseala care va fi realizata din beton impermeabil, ce nu va permite scurgerea purinului in pamant, acesta se va colecta si va fi directionat catre bazinul vidanjabil tehnologic.

Gunoiul de grajd solid va fi depozitat pana la valorificare pe 2 rampe de gunoi cu o suprafata totală de aprox. 2105 mp prevăzut cu pereți laterali pe 3 laturi. Dejectiile solide se vor evacua automat din hale cu ajutorul unui plug raclor si vor fi transportate la platforma de gunoi. Rampa de dejecții va fi prevăzută de-asemenea cu 2 puțuri de monitorizare.

Dejecțiile lichide, mustul de bălegar rezultate în cele 2 hale de îngrășare și de la rampa de gunoi de grajd se evacuează în 2 bazine vidanjabile impermeabile din beton cu capacitatea de 2x50 mc, amplasate la extremitatea rampei de gunoi.

Alimentarea cu apă se va fora un put nou prevăzut cu grup de pompare. Gospodăria de apă va fi formată din casa pompelor și un bazin suprateran de compensare a variațiilor orare și de asigurare a rezervei intangibile de incendiu cu capacitatea de 10 mc. Necesar de apă: Qmed zi 41 mc.

Apele uzate menajere provenite de la obiectele sanitare vor fi colectate într-un bazin impermeabilizar, vidanjabil de 10 mc.

Apele uzate tehnologice provenite de la abator, sunt colectate si tratate inainte de evacuare printr-o instalatie de preepurare şi evacuate prin curgere liberă catre un bazin vidanjabil cu capacitatea de 10 mc.

Apele uzate tehnologice provenite din curățarea și igienizarea halelor de îngrășare se colectează în cele 2 colectoare tehnologice de 1x1x0,5 m situate în interiorul adăposturilor.

Golirea bazinelor vidanjabile tehnologice se va asigura cu ajutorul unor firme de specialitate.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: alimentare cu apă din puț propriu.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate:

În etapa de executie vor fi generate următoarele tipuri de deşeuri:

  • deşeuri din activităţile de demolare și construcţie: beton, cărămizi, țigle, lemn, sticlă, metale, cabluri, materiale izolante, asfalt, resturi de balast, deşeuri de ambalaje rezultate din folosirea diferitelor materiale de construcții, etc.;
  • uleiuri uzate rezultate de la utilajele/echipamentele utilizate în timpul lucrărilor;
  • deşeuri menajere şi asimilabil menajere, rezultate din activităţile igienico – sanitare ale personalului angajat al societăţii/societăţilor de construcţie.
  • deșeuri rezultate în faza de funcționare: dejecții solide (gunoi de grajd), dejecții lichide, deșeuri de țesuturi animale, deșeuri medicale, deșeuri menajere, etc. care vor depozitate selectiv și folosite la fertilizarea solului sau predate la firme autorizate pentru preluarea, valorificarea sau eliminarea lor.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort: - surse de poluare în perioada de execuţie: emisii de la motoarele utilajelor, mijloacelor de transport, lucrări de sudură, poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente; amplasamentul investitiei se află în incinta unui parc industrial.

- principalele surse de poluare în perioada de funcţionare: managementul dejecțiilor;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- în cazul unor poluări accidentale cu hidrocarburi provenite de utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul execuției;

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - se vor respecta prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei; - Introducerea în sol a gunoiului de grajd se va face cu respectarea celor mai bune practici agricole şi a reglementărilor în vigoare în ceea ce priveşte dozarea amestecului şi a conţinutului de N şi P precum şi funcţie de culturile vegetale care vor fi produse pe terenurile fertilizate; 

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: folosința actuală a terenului conform PUZ aprobat zona producție agro-zootehnică;

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: - nu este cazul;

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – nu este cazul.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: nu este cazul, distanțe fata de asezarile umane: 1,7 Km fata de loc. Feldioara; 1,5 km fata de loc. Araci; 2,7 km fata de loc. Haghig;

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor, prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor, prin respectarea celor mai bune practici agricole;

  b) natura impactului: eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer generate pe perioada de execuție, emisii de miros specific activității de creștere a bovinelor în perioada de funcționare.

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus, local;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

   g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  (h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor, managementul corespunzător a dejecțiilor și deșeurilor în etapa de funcționare.

 

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (Actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind situat în afara perimetrelor ariilor naturale protejate.

 

    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa prevederilor art. 48 b) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  4. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. După terminarea lucrărilor de execuție terenul ocupat temporar va fi redat destinației inițiale;
  6. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  7. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  8. Se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu hidrocarburi prin asigurarea stării de bună funcţionare a utilajelor şi vehiculelor folosite în faza de execuție;
  9. În situația producerii de poluări accidentale în timpul execuției lucrărilor, titularul proiectului va anunța APM Covasna şi Comisariatul Judeţean Covasna al Gărzii Naţionale de Mediu;
  10. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor; pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  11. Fertilizarea terenurilor cu gunoi de grajd se va face respectând prevederile Codului bunelor practici agricole aprobat prin Ord. MMGA nr. 1182/2005 şi MAPDR nr. 1270/2005;
  12. Se vor respecta normele tehnice privind depozitarea şi managementul gunoiului de grajd și a efluenţilor din exploataţiile agricole, prevăzute de Codul de bune practici agricole și Programul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole.
  13. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 5/18.06.2019 eliberat de Primăria Comunei Hăghig şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  14. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei.
  15. Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.
  16. Înainte de punerea în funcţiune a obiectivului titularul proiectului are obligaţia de a solicita şi de a obţine autorizaţie de mediu, conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

        Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

 

DIRECTOR   EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

  

 

 

 

 

Şef Serviciu, Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                         Responsabil biodiversitate,

       Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                             Geogr. Berde Lajos

 

                                   Întocmit, Cons. AAA, Ing. Farkas János