Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE din 06.03.2020

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de TELEKOM ROMANIA COMMUNICATIONS SA prin SC PROTELCO SA, cu sediul în municipiul București, P-ța Presei Libere, nr. 3-5, Clădirea City Gate, et. 7-8, Sectorul 1, înregistrată la APM Covasna cu nr. 588/05.02.2020,

în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 06.02.2020 că proiectul ”RACORD F.O. DARK FIBER CLIENT VODAFONE ROMANIA, VÂRFUL CIORII, BREȚCU, JUDEȚUL COVASNA” propus a fi amplasat în comuna Brețcu, județul Covasna nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus nu intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 10.02.2020; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în ziarul Anunț Bursa în data de 26.02.2020; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 06.03.2020, anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în ... din data de ...), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Proces-verbal ședință CAT nr. 7/05.03.2020;
  4. Memoriul de prezentare (care a conținut inclusiv capitolul XIII referitor la aria naturală protejată) depus la APM Covasna înregistrat la APM Covasna cu nr. 1076/27.02.2020; punctele de vedere ale membrilor CAT formulate în scris;
  5. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Prezentul proiect are ca scop realizarea unui racord de fibra optica pentru site-ul Vodafone 434 aflat in localitatea Bretcu, jud. Covasna în vederea imbunatatirii serviciilor de telecomunicatii.

Se va realiza un traseu subteran, format din 1HDPE 40mm pe o lungime de aprox. 1500m, de la DN11 pana la site de-alungul unui drum de exploatare existent. Noul traseu se va cupla in traseul Telekom existent in dreptul km 80+550 al DN11. Subtraversarea drumului national se va realiza prin foraj dirijat.

Se va instala un cablu cu fibre optice (12FO) ce se va jonctiona in cablul 48FO compozit existent. Dimensiunile santului vor fi - 1.0m adancime respectiv 0.4m latime. Lungime traseu 1500m. Suprafata afectata aproximativ 1500mp. Se vor face sondaje pentru identificarea cu exactitate a retelelor existente pe amplasament. La executie se vor respecta distantele minime admise intre retelele existente si cele proiectate conform STAS 8591-91.

Materiale folosite: cablu fibra optica 12FO (inclusiv rezerve) - 1550 m.

Coordonatele în sistem Stereo 70 ale punctelor extreme ale traseului:

Nr.

Pct.

X

[m]

Y

[m]

1

506921.943

605834.783

….

 

 

249

506935.245

605828.491

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: nu este cazul

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: deşeurile rezultate în perioada de execuţie (resturi de cabluri, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi colectate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate. Se interzice depozitarea necorespunzătoare de materiale în afara amplasamentului.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: surse de zgomot și vibrații constituie: funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: nu este cazul.

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- în cazul unor poluări accidentale cu hidrocarburi provenite de utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul exploatarii;

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - nu este cazul;

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: folosința actuală a terenului conform Certificatului de urbanism este drum;

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: - nu este cazul;

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – amplasamentul proiectului se suprapune cu situl Natura 2000 ROSCI0130 Oituz - Ojdula.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: nu este cazul, teren extravilan.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: conform certificatului de urbanism imobilul nu este inclus pe lista monumentelor istorice;

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor, prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor; lungimea traseului este de 1500m;

  b) natura impactului: zgomote și vibrații, emisii în aer generate în perioada de execuție;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale cu hidrocarburi în timpul exploatării;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

   g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  (h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

 

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind situat parțial în interiorul situl Natura 2000 ROSCI0130 Oituz - Ojdula.

- lucrările se execută dealungul unor drumuri de exploatare existente, fără a devia de la traseul acestora;

- proiectul nu afectează negativ integritatea ariei naturale protejate;

- Memoriul de prezentare (care a conținut inclusiv capitolul XIII referitor la aria naturală protejată) depus la APM Covasna înregistrat la APM Covasna cu nr. 341/22.01.2020;

- Punctul de vedere favorabil cu condiții nr. 64/ST/ Covasna/ 04.03.2020 emis de ANANP Serviciul Teritorial Covasna în calitate de administrator al sitului Natura 2000 ROSCI0130 Oituz - Ojdula;

- lista de control pentru etapa de încadrare EA (Anexa 1 Ordinul MMP  nr. 19 / 2010) întocmit de comp. Biodiversitate din cadrul APM Covasna conform căreia implementarea proiectului nu afectează în mod semnificativ aria naturală protejată, și nu este necesară continuarea procedurii de evaluare adecvată;

   

III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

-proiectul nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă;.

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. Respectarea OUG nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
  3. În cazul în care pe perioada de execuție a lucrărilor se observă pe amplasamentul proiectului cuiburi sau locuri de hrănire/odihnă a speciilor ce constituie obiectivele de conservare ale ariei naturale protejate în cauză, se sistează lucrările în zonă/zonele respective și se anunță ANANP sau custodele/administratorul ariei naturale protejate în maximum 24 de ore de la constatare.
  4. În cazul descoperirii incidentale a unor vestigii arheologice, executantul este obligat să sisteze orice activitate și să informeze Direcția Județeană pentu Cultură Covasna în termen de 72 ore în conformitate cu art. 4, cap II din OG 43/200 republicată;
  5. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  6. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  7. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. În timpul executării lucrărilor este interzisă orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor de plante şi animale aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;
  9. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor; pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  10. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel, substanţe poluante în interiorul ariei naturale protejate;
  11. Lucrările de reparaţii, întreţinere la utilajele, vehiculele necesar execuției se vor executa în afara ariei naturale protejate, de către firme autorizate;
  12. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  13. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  14. Se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu hidrocarburi prin asigurarea stării de bună funcţionare a utilajelor şi vehiculelor folosite;
  15. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 584/12.11.2019 eliberat de Consiliul Judeţean Covasna, şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  16. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

        Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR   EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

  

 

 

 

Şef Serviciu, Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                         Responsabil biodiversitate,

       Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                             Geogr. Berde Lajos

 

 

 

 

                                   Întocmit, Cons. AAA, Ing. Farkas János