Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE DIN  27.04.2020

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de COMUNA TURIA prin primar dr. ing. Daragus Attila, cu sediul în comuna Turia, satul Turia, nr. 835, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 1848/06.04.2020,  în baza:

  1. OUG nr. 68/2019, Art. 6. al. (1) privind înfiinţarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin reorganizarea Ministerului Mediului şi prin comasarea cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin preluarea activităţilor şi structurilor acestuia, precum şi a unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea celor două ministere; Hotărâre de Guvern nr. 43/16.01.2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor;
  2. HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, modificată prin H.G. nr. 19/17.01.2017;
  3. Legii nr. 292/2018, privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;
  4. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,
  5. Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor membrilor Comisiei de Analiză Tehnică prin solcitarea punctelor de vedere, că proiectul ,,REFACERE POD PESTE PÂRÂUL TURIA, COMUNA TURIA ȘI ORGANIZARE DE ȘANTIER” propus a fi amplasat în comuna Turia, satul Turia, nr. FN, județul Covasna nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, la punctul 10 litera e), corelat cu punctul 13 litera a);
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 07.04.2020; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Observatorul de Covasna, în data de 03.04.2020; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 24.04.2020 anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în ... din ....2020), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Adresa nr. 1883/07.04.2020 trimisă către membrii CAT în vederea exprimării opiniei formulată în scris sub formă de puncte de vedere;
  4. Punct de vedere nr. 10/2020 emisă de Direcția Județeană pentru Cultură Covasna nr. 496/09.04.202, înregistrat la APM Covasna cu nr. 1923/09.04.2020;
  5. Aviz de Gospodărire a Apelor nr. 16/08.04.2020 emis de SGA Covasna, înregistrat la APM Covasna cu nr. 1926/09.04.2020;
  6. Punct de vedere nr. 1972797/09.04.2020, inregistrat la APM Covasna cu nr. 1961/14.04.2020, emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al Județului Covasna;
  7. Proces verbal nr. 9 din data de 24.04.2020 încheiat în urma punctelor de vedere transmise de către membrii CAT;
  8. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  9. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

             Prin refacerea podului pe Drumul agricol 72 la Km 0+040, peste Pârâul Turia, se va asigura continuitatea circulației pe drumul agricol și accesibilitatea locuitorilor, a utilajelor agricole și a mijloacelor de transport, spre exploatațiile agricole, dinspre Strada 2 și de la drumul național DN11C.

          Starea tehnică a podețului distrus de pe Drumul agricol 72 km 0+040 studiat, incluzând și rampele de acces, nu asigură cerințele fundamentale aplicabile, prevăzute de Legea nr.10/1995 actualizat, și anume:

           a) rezistenţă mecanică

           b) stabilitate;

           c) igienă, sănătate şi mediu înconjurător;

           d) siguranţă şi accesibilitate în exploatare;

           e) protecţie împotriva zgomotului;

           f) economie de energie.

          În aceste condiții, rezultă necesitatea refacerii podului pe Drumul agricol 72 km 0+040, și a rampelor de acces între km 0+000 – 0+032,50 și km  0+047,50 – 0+170.

          Succesiunea tehnologiei de execuţie:

  • defrişare;
  • curăţirea terenului de frunze, crengi, iarbă şi buruieni din amplasament;
  • excavarea pentru realizarea fundaţiilor şi a culeelor;
  • cofrarea, betonarea şi armarea fundaţiilor şi a culeelor;
  • realizarea umpluturilor în spatele culeelor;
  • aşezarea suprastructurii pe poziție;
  • realizarea plăcii de suprabetonare;
  • realizarea rampelor de acces la pod;
  • realizarea parapeţilor de siguranţa;
  • amenajarea albiei în zona podului;
  • asigurarea optime a scurgerii apelor.

Podul este proiectat la clasa de încărcare LM1(coeficientul αQ=0.8), LM2, LM4 şi va avea lățimea între parapete de 7,00 m (acesta fiind şi lățimea părții carosabile) ce asigură lăţimea corespunzătoare în raport cu platforma drumului pe care este amplasat.

Capacităţi fizice

U.M.

Cantitate

Pod peste Pârâul Turia

- lungime

- lățime parte carosabilă

- lățime totală

- lumina la nivelul cuzineților

- înălțime gabarit de liberă trecere apă

- înălțime apă nivel Q 5% (61,6 mc/s)

- spațiu de gardă

buc

m

m

m

m

m

m

m

1

15,04

7,0

8,0

10,28

3,25

2,50

0,75

Sistem rutier pe rampele de acces pe Ltotal=155,0 m:

- lățime parte carosabilă

- strat de uzură din beton asfaltic BAP16;

- strat de legătură din beton asfaltic BAP16;

- strat de bază din piatră spartă ;

- strat de fundație din agregate 0-63 mm ;

- strat de umplutură din pământ de grosime variabilă

- geotextil

- acostamente din piatră spartă

- rigole betonate

- semnalizare verticală şi orizontală, parapete

 

m

cm

cm

cm

cm

 

 

4,0….7,0

4

6

20

30

 

 

Albia se va amenaja pe o lungime de 30,00m cu pereu de fund și pe taluz. La capetele pereului se vor realiza pinteni din beton, cu lățimea de 0,60m și adâncimea de 1,50m. În vecinătatea acestora se vor realiza rizberme din anrocamente.

          Pereul va fi realizat din beton C25/30, cu grosimea de 20cm,  dispus pe un strat drenant din agregate cu grosimea de 20cm.

          La pod se vor amenaja scări și casiuri.

          Circulaţia pe perioada execuţiei lucrărilor se va desfăşura pe o variantă existent în aval - sub forma unui vad și pe rute ocolitoare.

Scurgerea apelor de pe rampa de acces mal drept pe o lungime de 34,0 m, se face prin pantele transversale pe taluzul înierbat, spre terenurile adiacente.

          Scurgerea apelor de pe rampa de acces de pe malul stâng, pe o lungime de 124,0 m, se face prin pantele transversale și pante longitudinale prin rigolele de acostament betonate proiectate, cu evacuare prin casiurile de pe lângă pod mal stâng.

           Se vor monta indicatoare de circulaţie de format NORMAL și se vor executa marcaje conform standardelor.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: Piatră brută şi agregate naturale utilizate la realizarea betonului se vor procura din balastiere/cariere autorizate.

Lemnul sub formă de cherestea utilizat la realizarea cofrajelor – împreună cu cofraje refolosibile se vor procura din depozite autorizate.

Pământul excavat se va utiliza la realizarea rampelor de acces.

Apa folosită în diversele etape tehnologice de realizare a construcției se va procura va fi apă curată conform SR EN 1008:2003 “Apă de preparare pentru beton”şi nu reprezintă sursă de poluare în urma folosirii ei la respectivele lucrări.

Având în vedere dimensiunea proiectului, impactul lucrării asupra utilizării resurselor naturale este nesemnificativ.  

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate:

- deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri de materiale de construcții, deșeuri de ambalaje, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate separat şi preluate ulterior de către firme autorizate.

 - pe perioada desfășurării etapei de construcție, apele uzate vor fi reprezentate de apele uzate fecaloid-menajere rezultate din activitățile igienico-sanitare ale personalului și apele uzate din activitatea de întreținere și igienizare a spațiilor administrative aferente organizării de șantier.

Pentru gospodărirea apelor fecaloid-menajere se vor închiria, de la firme de specialitate , toalete ecologice care se vor instala pe amplasament. Apele uzate colectate în aceste toalete vor fi periodic vidanjate de firma deținătoare, care va fi responsabilă pentru descărcarea acestora la o stație de epurare a apelor uzate din apropiere.

            Pentru colectarea apelor uzate menajere rezultate de la baraca spălător care va exista în cadrul organizării de șantier și a apelor uzate rezultate din activitatea de întreținere și igienizare a spațiilor administrative se poate instala un bazin vidanjabil biocompartimentat cu capacitatea de 9 m3/ pe compartiment . Apele uzate menajere vor fi vidanjate periodic, pe baza de contract, de către un operator autorizat și deversate la o stație de epurare a apelor uzate autorizată sau în rețeaua de canalizare municipală.    

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- doar în cazul unor poluări accidentale cu hidrocarburi provenite de la utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul execuției;

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - nu este cazul

2. Amplasarea proiectului

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: categoria de folosință a terenului conform Certificatului de Urbanism nr. 55/09.12.2019 eliberat de Primăria Comunei Turia este  drum agricol nr. 72 (domeniul public), se află în extravilanul localității, conform PUG aprobat și este în administrarea comunei Turia, conform Inventarului bunurilor din domeniul public al comunei.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: Investiţia propusă este o lucrare definitivă care nu presupune lucrări de refacere a amplasamentului în cazul accidentelor sau a încetării activităţii.

Restabilirea calității inițiale a factorilor de mediu se asigură prin măsurile de refacere a zonelor afectate din timpul execuţiei.

După finalizarea lucrărilor de execuţie, se vor lua măsuri pentru redarea în folosinţă a terenului pe care a fost organizarea de şantier (WC ecologic, staţionarea utilajelor și depozitarea grinzilor). În cazul în care se constată o degradare a acestora vor fi aplicate măsuri de reconstructie ecologică.

 c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional-nu este cazul.

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – nu este cazul.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: nu este cazul.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor,

  b) natura impactului: eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer generate pe perioada de execuție;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale cu hidrocarburi în timpul execuției lucrărilor;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

  g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

 

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (Actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ.

 

    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- Adresa nr. 1883/07.04.2020 trimisă către membrii CAT în vederea exprimării opiniei formulată în scris sub formă de puncte de vedere;

- Aviz de Gospodărire a Apelor nr. 16/08.04.2020 emis de SGA Covasna, înregistrat la APM Covasna cu nr. 1926/09.04.2020, prevede că Albiile cursurilor de apă codificate și necodificate nu vor fi afecate. Lucrările la podul proiectat nu influențează axul cadastral al pârâului în cauză - s-a stabilit că proiectul nu are impact semnificativ asupra corpurilor de apă.

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  4. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  6. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;
  7. După terminarea lucrărilor de execuție terenul ocupat temporar va fi redat destinației inițiale;
  8. Deşeurile se colectează separat şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  9. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  10. Pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale;
  11. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 55/09.12.2019 eliberat de Primăria Comunei Turia şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  12. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei.
  13. titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.
  14. Se vor respecta condițiile impuse de Aviz de Gospodărire a Apelor nr. 16/08.04.2020 emis de SGA Covasna,

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                   Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                     Ing. Farkas Berta

 

 

 

Resp. Biodiversitate,

Geogr. Berde Lajos