Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din data de 10.05.2021

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de MUNICIPIUL TÂRGU SECUIESC, cu sediul în mun. Târgu Secuiesc, Pța Gabor Aron, nr. 24, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 2450/07.04.2021,

în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţelor Comisiei de Analiză Tehnică din data de 29.04.2021 că proiectul ”REFUNCȚIONALIZAREA UNUI TEREN DEGRADAT ȘI NEUTILIZAT PRIN AMENAJAREA UNEI ZONE DE AGREMENT ÎN MUNICIPIUL TÂRGU SECUIESC” propus a fi amplasat în mun. Târgu secuiesc, str. Bem Jozsef, FN, județul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, pct. 10. lit. b). corelat cu pct. 13 lit. a).
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 07.05.2021; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în ziarul Observatorul de Covasna din data de 20.04.2021, nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Proces-verbal ședință CAT nr. 11/29.04.2021 și punctele de vedere ale membrilor CAT formulate în scris;
  4. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  5. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Proiectul este are ca obiect general refuncționalizarea unui teren degradat și neutilizat prin transformarea acestuia într-o zonă de agrement și recreere.

Terenul are suprafaţă totală de 24107mp şi se compune dintr-o suprafaţă degradată (16947mp) şi luciu de apă (7160 mp). Luciul de apă nu se amenajează în cadrul proiectului.

Incadrarea în zonă: N-V: Râul Cașin; S: Strada Bem Josef; V: teren agricol. Pentru acces se vor păstra cele existente.

Amenajarea parcului presupune urmatoarele lucrări:

- realizare de alei pietonale în jurul lacului şi pe terenul adiacent - din pavaj tipgrilă ecologică şi pardoseală tip deck, inclusiv ziduri de sprijin și trepte

- realizarea de pavilioane, terase si platforme promenadă tip ponton, pentru accesul vizitatorilor şi pentru studierea faunei şi florei lacului, placate cu duşumele din lemn (deck);

- amenajarea a doua locuri de joacă pentru copii, cu suprafață din gazon și scoarță de copac

- amenajarea spațiului verde și irigarea acestuia

- realizarea unui sistem de iluminat public

- dotarea parcului cu panouri de afișaj, și elemente de mobilier urban

- împrejmuirea terenului.

 

Nr.

Denumire suprafata

U.M.

Total

In %

1

Suprafata zona verde

Spatii verzi amenajate

mp

12830.09

15312.79

90.36%

Zona verde ranforsata

mp

2482.70

2

Constructii

Constructii (cladiri-pavilioane)

mp

150.00

1634.21

9.64%

Terase acoperite

mp

380.00

Alte construcții(ziduri de sprijin, trepte, porti de acces, fundatii)

mp

224.46

Platforme promenada si alei tip ponton

mp

879.75

3

Total suprafata amenajata

16947mp

100%

Număr locuri de parcare (zona verde ranforsata): 20 locuri. Număr arbori tăiati: 8 buc. Număr arbori plantați: 275 buc.

Perioada de execuție a lucrărilor este de 18 luni.

 

Descrirea construcțiilor

Pavilioane

Pavilioanele vor fi așezate de-a-lungul luciului de apă. Pavilionul A este așezat lângă poarta A, Pavilionul B este așezat la mijlocul lacului și Pavilionul C este așezat în apropierea portii B. Pavilioanele vor fi constituite din clădirea efectivă a pavilionului și terasa acoperită din jur.

Suprafata construită a unui pavilion (inclusiv terasa acoperită) va fi de 135mp. Din aceasta clădirea pavilionului ocupă 50mp, iar terasa acoperită 85mp.

Pavilioanele vor avea o structură din beton alb și un acoperiș verde care poate fi folosit ca și un observator pentru pietoni. În fiecare pavilion se află un loc pentru toalete ecologice, un depozit și o sală de odihnă.

Dimensiunea în plan va fi: 16.0 x 9.60m, în continuarea lor vor fi prevăzute cu rampe din pământ. Acoperișul verde va fi constituit din umplutură de pământ vegetal și gazon rulou.

Pavilioanele vor avea următoarea compartimentare interioară:

Indicativ

Încăpere

S. utilă (mp)

P1

LOC PENTRU ODIHNA

18.60

P2

DEPOZIT

19.80

P3

LOC PENTRU TOALETE ECOLOGICE

5.98

P4

TERASA ACOPERITA

80.77

TOTAL SUPRAFATA UTILA PAVILION

125.15

Terase acoperite din beton alb

Terasele sunt în număr de 4 și sunt identice. Ele au structură din beton armat alb și elemente decorative din lemn. Terasa din beton va avea suprafață construită de: 20.17mp și cea utilă de aproximativ 18.30mp.

 

Terase acoperite din lemn

Sunt prevazute a fi amenajate 10 terase identice ca formă și dimensiuni. Terasa din lemn va avea suprafață construită de: 4.43mp.

 

Porți de acces (arcade)

Sunt prevăzute a fi amenajate 2 porți de acces identice ca formă și dimensiuni. Portile de acces au dimensiunile in plan de 6.50 x 1.60m. Portile sunt iluminate și alimentarea cu energie a sistemului de iluminat aferent acestora se face cu panouri solare.

Trasee pietonale și de bicicliști

Sistematizare verticală

Denumire

Lungime

Latime

Parcare 1

37.16

9.20

Parcare 2

32.21

4.00 – 16.00

Pistă ciclisti 1

584.52

1.50 – 2.00

Pistă ciclisti 2

435.86

1.50 – 2.60

Pistă ciclisti 3

158.62

1.50 – 5.60

Alee ponton 1

34.10

1.40

Alee ponton 2

269.25

1.40

Alee ponton 3

44.07

1.40

Alee ponton 4

82.39

1.40

Alee ponton 5

67.26

1.20

 

Traseul proiectat este compus din 3 alei pentru biciclete/pietoni, 2 zone de parcare și 5 alei tip ponton din lemn.

  1. Pistă cicliști 1, din geocelule, începe din zona de nord a parcului, din platforma de Parcare 1, și merge de-alungul lacului către sud, către platforma de Parcare 2. Aceasta pornește din Parcarea 1 având o lățime de 1.50m de la km 0+000 la km 0+216.50, se lărgeste la 2.00m de la km 0+216.50 la km 0+275.50, se îngustează din nou la 1.50m de la km 0+275.50 la km 0+354, urmând iar o zonă lărgită la 2.00m de la km 0+354 la km 0+346. De la km 0+346 la km 0+559 se suprapune cu zona de Parcare 2 iar de la km 0+559 la km 584.52 aceasta se transformă în zona de ponton cu lațimea de 1.20m. În zonele lărgite, pentru delimitarea pe jumătate a pistei de cicliști de zona pietonală, se vor monta separatoare de sens denivelate. Acestea vor avea lungimea de 251m.
  2. Pista de cicliști 2 începe din zona de sud a parcului din platforma pavilionului A și merge către nordul parcului, unde se întâlnește cu Pista de cicliști 3 la km 0+420 și se termină în rampa pavilionului C. În prima parte, zona de geocelule, are o lațime de 1.50m, de la km 0+000 la km 0+115, urmată de o zonă de ponton de 42.50m de la km 0+115 la km 0+157.50 având o lațime variabilă între 1.50m și 2.60m și finalizându-se cu o zona de geocelule de 1.50m de la km 0+157.50 la km 435.86.
  3. Pista de ciclisti 3 începe din zona de nord-est a parcului, din Pista cicliști 2, trece pe langa       Pavilionul 2 și se termină în platforma de Parcare 1, astfel asigurând circuitul complet al parcului. Aceasta este alcătuită din geocelule, având o latime variabilă între 1.50m și 5.60m, de la km 0+000 la km 0+055. În a doua parte, de la km 0+055 la km 0+158.62 pista de cicliști va avea lațimea variabilă, între 1.00m si 5.60m, și o zonă de 1.00m de ponton, care va fi delimitată de zona de geocelule printr-o bordură semirotundă denivelată.
  4. Parcarea 1 este alcătuită din geocelule și este situată în zona de nord a parcului și asigură continuitatea între Pistă cicliști 1 și Pistă cicliști 3.
  5. Parcarea 2 este de asemenea alcătuită din geocelule, este în forma de L și asigură continutatea între Pistă cicliști 1 și Pistă cicliști 2.
  6. Aleea ponton 1 pornește din Pista cicliști 3, de la km 0+155 și asigură legatura prin intermediul Aleii ponton 2 cu zona de agrement din partea centrală a parcului. Aceasta alee are lungimea de 34.10 m, o lațime de 1.40m, prezintă o zonă cu trepte și se oprește într-un ponton de promenada.
  7. Aleea ponton 2 are o lungime de 269.25m și o lațime de 1.40m, începe din pontonul de promenadă, se intersecteaza la km 0+196 cu un pod de lemn care asigură corespondența cu Aleea ponton 3, și se termină în Pista cicliști 1 la km 0+211 al acesteia.
  8. Aleea ponton 3 începe de la podul de lemn care asigură corespondența cu Aleea ponton 2, are o lungime de 44.07m și o lațime de 1.40m, prezintă o zonă de trepte și se termină în Pista cicliști 3 la km 0+035 al acesteia, adiacent platformei pavilionului C.
  9. Aleea ponton 4 începe de la km 0+281 al Pistei Cicliști 1, are o lungime de 82,39m și o lațime de 1.40m, are o formă circulară, prezintă o zonă de trepte și se termină în Pista cicliști 1 la km 0+350. Aceasta asigură accesul către platforma Pavilionului B.
  10. Aleea ponton 4 începe din Pista cicliști 1 de la km 0+428, are o lungime de 67.26m și o lățime de 1.20m, are formă ovală si se termină în Pista cicliști 1 la km 0+437.

 

Pod Pietonal

Pentru traversarea lacului între aleea ponton 1 și aleea ponton 3 se execută un pod pietonal având lungimea de 13.27m și lățimea liberă de 3m si cu balustrade de 3.26m.

Infrastructura este reprezentată de 2 culee masive din beton simplu si beton armat.

Suprastructura podului este metalică, având o deschidere de 10.03m sub formă de arc cu calea sus. În secțiune transversală sunt montate cate 2 țevi metalice solidarizate prin cadre metalice, peste care se execută podină tip deck.

 

Pontoane pietonale

Sunt prevăzute a fi amenajate 2 pontoane pietonale, primul având dimensiunile de 10.85x3.00m, amplasat în vecinătatea accesului Poarta 2, și al doilea având dimensiunile de 3.50x2.85m, amplasat în zona aleii ponton 5.

Structura acestora este alcătuită din:

  • infrastructură din beton simplu si beton armat, având dimeniunile de 0.40x0.40m fundate la adâncimea de 1.15m față de nivelul terenului amenajat.
  • Suprastructura va fi realizată din lemn, grinzi transversale 15x10cm, grinzi longitudinale 12x10cm peste care se montează podină din lemn 5.0cm grosime;
  • Pe suprastructură se va monta parapet din lemn cu înălțimea de 1.10m.

 

Alei pietonale tip ponton

Aleile pietonale tip ponton sunt amplasate in jurul lacului, în imediata vecinătate a apei. Structura acestora este alcatuită din:

  • infrastructură din beton simplu si beton armat, având dimeniunile de 1.30x0.30m și înălțimea de 1.15m. talpa fundatiei se va afla la adâncimea de 1.15m față de cota terenului amenajat
  • suprastructura va fi realizată din lemn, grinzi longitudinale 12x10cm peste care se montează podină din lemn 4.0cm grosime;

Lățimea aleilor tip ponton variază de 1.20m – la aleea tip ponton nr. 5, de 1.40m – la aleile tip ponton nr. 1, 2, 3 si 4 si de 1.50…2.63m - la aleea tip ponton nr.2 între km. 0+115.44 si km. 0+157.43.

 

În profil transversal:

  • Pistele ciclisti au o lățime variabilă, cuprinsă între 1.00m și 2.00m, punctual Pista cicliști 3 având o lățime de 5.60m. Acestea au o pantă unică, de 1,00%, pentru evacuarea apelor pluviale de pe platformă către zona verde adiacentă.
  • Parcările au pantă unică de 2,00% pentru evacuarea apelor pluviale și o lățime variabilă cuprinsă între 4.00m și 16.00m.
  • Aleile pietonale tip ponton au de asemenea o pantă unică de 1,00% pentru evacuarea apelor pluviale de pe suprafața acestora și o lățime cuprinsă între 1.20m si 1.40m.

Structura parcărilor:

  • 3,5 cm geocelule (pământ ranforsat); 20 cm strat de piartă spartă împănată cu split 16-25; 25 cm strat de fundație din balast; 10 cm strat de nisip.

Structura pistelor cicliști: 3,5 cm geocelule (pământ ranforsat); 5 cm strat de nisip; 25 cm strat de fundație din balast;

Structura aleilor tip ponton: 4 cm podină din lemn; 12 cm grinzi din lemn (cu lățimea de 10cm); 115 cm fundație din beton C25/30;

Evacuarea apelor pluviale de pe zona platformelor se face către zona verde existentă.

 

Amenajări peisagistice

Amenajările peisagistice cuprind următoarele zone:

- zone cu plante decorative: flori, arbuști și arbori

- spații cu gazon

- zone cu plante din flora spontană (stuf)

Situl este acoperit în cea mai mare parte de iarbă, vegetaţie invazivă şi buruieni, dar sunt şi plante valoroase, specifice zonei, arbori şi arbuşti (Salix sp. Populus sp.Euonymus sp. Hamamelis sp.) şi multe plante acvatice. Arborii si arbustii decorativi, in masura in care este posibil se vor pastra, arbustii se vor scoate si repozitiona in zonele de arbusti.

Vegetaţia proiectată va fi compusă din arbori de talie mare, medie şi mică, de arbuşti decorativi, acoperitoare de sol şi căţărători, toate din flora autohtonă.

Plantele perene şi spaţiile cu flori autohtone vor apărea ca şi covoare întinse, colorate, din specii variate care înfloresc din primăvara până în toamna târziu, oferind un decor succesiv în tot timpul anului.

Echiparea edilitară

Pentru functionare, obiectivul necesită bransamente la rețelele existente de: apă, canalizare, electricitate și telecomunicații.

Instalații electrice:

Pentru realizarea alimentării cu energie electrică, în condițiile respectării căderilor de tensiune maxim admisibile pe circuite, și, a unei distribuții cât mai echilibrate, în raport cu situația energetică a zonei amplasamentului, a rezultat necesitatea utilizării unui Tablou Electric General (PA), cu următoarele caracteristici energetice:

* puterea instalată: Pi=maxim 20,00kW;

* puterea absorbittă: Pa=maxim 20,00kW;

* tensiunea nominală: Un=400V.

Instalația de iluminat este compusă din: corpurile de iluminat, stâlpii metalici și sistemul de fixare al stâlpilor (fundațiile).

Corpurile de iluminat - folosite, vor avea ca și sursă de lumină sursele tip LED, și vor fi destinate iluminatului căilor de circulație pietonală, străzi, piațete, promenade, etc.

Corpurile vor fi cu montare on-top, în vârful stâlpilor metalici, dar și în lateralul acestora – dacă e cazul, prin intermediul unor console.

Stâlpii - Amplasarea stâlpilor decorativi va fi unilaterală, pe o singură parte a suprafețelor pietonale.

Instalații de irigații

Suprafata totală a spațiului verde din cadrul proiectului este de 15.312.79m2 si constă atât din gazon, cât si din zone plantate cu flori si arbusti. Sistemul de irigaţii automatizat va fi destinat să aducă aportul zilnic de apa necesar supravietuirii si dezvoltarii corespunzatoare a plantelor, in conditiile climatice locale.

Terenul prezintă o inclinație semnificativă de aceea se va lua în calcul o pierdere de presiune suplimentara la dimensiunoarea pompei ce va deservi sistemul de irigatii.

Componentele principale ale sistemului automatizat de irigatii vor fi:

  1. Sursa de apa – se propune asigurarea dintru-un foraj cu adâncimea de 15m, din acviferul de mică adâncime, Apa furnizată de acesta va fi stocată într-un rezervor cu o capacitate totală de V=70 mc, de unde va fi pompată prin intermediul unei pompe submersibile către sistemul de udare.

Pompa submersibilă, care pompează apa către bazinul de retenție, va avea următoarele caracteristici: Debit pompă = 7m3/h; Presiune = 6 bari.

Pompa submersibila care pompează apa în sistemul de irigații, va avea următoarele caracteristici: Debit pompă = 10 m3/h; Presiune = 6 bari.

  1. Coloana de alimentare – executată din conductă PEID, care transportă apa de la statia de pompare către toate suprafețele de teren ce vor fi irigate. Din coloana principală de alimentare se realizează branșamente laterale către fiecare zonă de spațiu verde ce urmează a fi udată.
  2. Electrovanele – fac legătura între coloana de alimentare și grupurile de aspersoare ce sunt proiectate a funcționa simultan. Electrovana este prevazută cu un dispozitiv de deschidere/închidere cu actionare prin impuls electric, si de asemenea are prevăzut și un regulator de debit.
  3. Aspersoare – dispozitive care împrăștie apa pe o suprafață circulară sau rectangulară, prin aspersie, și sunt conectate în grupuri la o conductă de alimentare.
  4. Furtunul de picurare - conductă din polietilenă ce are înglobat, duze de picurare ce au un debit de 2.3l/h . Acest furtun cu duze de picurare este prevăzut cu compensare de presiune la duze astfel încât pe toata distanță de udare să asigure un debit de apă constant.
  5. Sistemul de comandă al irigației - complet automatizat.

 

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: Nu este cazul.

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității:

Materialele folosite la realizarea proiectului sunt: agregate (nisip, piatră spartă), betoane, elemente prefabricate metalice, lemn, vopsele, grunduri, sticlă, materiale plastice și compozite. Totodată se va asigura alimentarea provizorie cu apă și energie electrică.

Proiectul prevede amenajarea parcului cu specii de plante din flora autohtonă.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate:

Deșeurile tehnologice rezultate: deşeuri din construcţii (cod 17) considerate nepericuloase: resturi de lemn (cod 17 02), pământ şi pietre din excavaţii (cod 17 05), alte amestecuri de deşeuri nespecificate (cod 17 09); acestea vor fi depozitate în containere metalice de 4 mc, și apoi transportate de constructor la depozitul zonal de deşeuri.

Deșeuri menajere sau asimilabile – de la personalul care lucrează pe șantier.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: - surse de poluare în perioada de demolare/construire: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor și deşeurilor, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice: Se vor respecta cu stricteţe normativele de protectia muncii și PSI, a regulamentelor de exploatare a utilajelor.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): Proiectul nu prezintă risc pentru sănătatea umană, și va contribui la dezvoltarea și amenajarea zonei.

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: Conform Certificatului de urbanism nr. 34 din 05.03.2021, emis de Primăria Municipiului Târgu Secuiesc, terenul identificat cu nr. cad. 24674 se află în intravilanul localității conform PUZ aprobat (PUZ nr. 168/2019, aprobat prin HCL Târgu Secuiesc nr. 35/2021) și este în proprietatea solicitantului. Regimul economic: teren cu destinație lac de agrement în suprafață 24107, folosința actuală ape stătătoare și fâneață. Amplasamentul se află în apropierea magistralei de gaze naturale.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: nu este cazul.

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional – nu este cazul;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – nu este cazul.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: proiectul vizează refuncționalizarea unui teren degradat și neutilizat, cu scopul de a fi reintrodus în circuitul urban.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: conform Certificatului de Urbanism nr. 34/05.03.2021 imobilul nu se află în zona de protecție monumente istorice.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): Suprafața amplasamentului vizat de proiect este de 24107 mp. Impactul este local, pe amplasament şi în imediata vecinătate a acestuia.

  b) natura impactului: eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer generate pe perioada de execuție;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: nu vor fi schimbări profunde ale factorilor de mediu; impact nesemnificativ.

  e) probabilitatea impactului – numai în cazul unor poluări accidentale;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact nesemnificativ și reversibil, numai pe perioada de execuție a lucrărilor. Prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor pot fi evitate poluările accidentale.

  g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

 

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, amplasamentul proiectului fiind situat în afara perimetrelor siturile Natura 2000 din județ.

 

    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

  • Conform punctului de vedere nr. 3032/SL/23.04.2021 (nr. înreg. APM Covasna 3052/04.05.2021) din partea SGA Covasna este necesară obținerea Avizului de gospodărire a apelor;

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. Se vor respecta prevederile Ord. Nr. 994/2018 care modifică Ord. nr. 119/2014 privind Normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației;
  4. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  6. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  7. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;
  8. Gestionarea deșeurilor de construcții se va realiza cu respectarea prevederilor Art. 4 și Art. 17, alin 3 din Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor;
  9. Deşeurile se vor colecta selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  10. Se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu hidrocarburi prin asigurarea stării de bună funcţionare a utilajelor şi vehiculelor folosite;
  11. În cazul unor scurgeri de motorină sau uleiuri, vor fi luate imediat măsuri de colectare și prevenire sau înlăturare a poluării solului, pentru a preveni infiltararea în adâncime spre apa subterană;
  12. În situația producerii de poluări accidentale în timpul execuției lucrărilor, titularul proiectului va anunța Administrația Bazinală de Apă Olt, APM Covasna şi Comisariatul Judeţean Covasna al Gărzii Naţionale de Mediu;
  13. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor; pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  14. Obţinerea tuturor avizelor precizate în Certificatul de urbanism nr. 34/05.03.2021 eliberat de Primăria Municipiului Târgu Secuiesc şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  15. Se va solicita și obține Avizul de gospodărire a apelor, conform punctului de vedere nr. nr. 3032/SL/23.04.2021, din partea SGA Covasna;
  16. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei.
  17. Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

 

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

        Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

Şef Serviciu Avize,

Acorduri, Autorizaţii                                                                        Coordonator Comp. CFM,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                      Ing. Ghican Oana Elena

 

 

 

Întocmit,

ecol. Balázsi Beáta