Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

din data de 20.05.2022

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de SIC MOLD GROUP SRL, cu sediul/domiciliul în comuna Malnaș, sat Malnaș Băi, nr. 51/A, județul Covasna, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 5403/10.08.2021 (completări înreg. la APM Covasna cu nr. 3625/18.05.2022), în baza

  • Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a
  • Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,  

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a centralizării punctelor de vedere transmise de către membrii CAT (Comisiei de Analiză Tehnică) în data de 01.09.2021, că proiectul “Executarea unui puț forat și împrejmuire teren cu caracter provizoriu” propus a fi amplasat în comuna Catalina, DJ 121, extravilan, CF nr. 26314, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

  • proiectul se încadrează în prevederile Legii nr. 292/2018, anexa nr. 2, la pct. 1, litera d) 3.;
  • anunț public afișat de titular în ziarul Observatorul de Covasna din data de 23.08.2021 privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu; anunț public afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) din data de 13.08.2021 privind solicitarea acordului de mediu;
  • în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  • punct de vedere ale membrilor CAT formulate în scris – etapa de încadrare (adresa nr. 5611/19.08.2021);
  • Proces verbal nr. 20/01.09.2021 al ședintei CAT de la sediul APM Covasna (nr. înreg. 5797/01.09.2021);
  • Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  • Decizia etapei de evaluare inițială (demararea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului) nr. 41/13.08.2021;
  • Extras de carte funciară pentru informare CF nr. 26314 Catalina;
  • dovada achitării tarifelor aferente parcurgerii procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice și private (diverse etape): MAN00007595/10.08.2021 (100 ron); MAN00007928/19.08.2021 (400 ron);
  • memoriu tehnic privind executarea unui puț  forat și împrejmuire teren cu carater provizoriu în comuna Catalina, județul Covasna;
  • completări înregistrate la APM Covasna cu nr. 3625/18.05.2022
  • prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele: 

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

– proiectul prevede realizarea unui puț forat (FH-3) de medie adâncime (60 m) care va servi stația de îmbuteliere apă minerală, ce aparține de SC ROUA DEVELOPMENT SA, în vederea asigurării debitului solicitat cât și calitatea apei captate și prelucrate, precum și împrejmuirea terenului.

Din punct de vedere administrativ zona studiată este amplasată în comuna Catalina, situată în partea de nord-est a județului Covasna, cu acces de pe drumul național DN121.

Terenul pe care se va realiza investiția se află în perimetrul de protecție hidrogeologică S.N.A.M. – Bucurețti (F-1, F-3 și F-4), fiind în proprietatea beneficiarului conform CF nr. 26314 – Catalina.

Suprafața totală a amplasamentului este de 800 mp.

Situația existentă:

În incinta vecină a fabricii de îmbuteliere de apă minerală aparținând ROUA DEVELOPMENT SA cele două foraje FH-73 (execuat în anul 2010) și FH-1 (executat în anul 2019) sunt de 45 m respectiv de 60 m adâncime și sunt utilizate în tehnologia fabricii.

Situația propusă:

Lucrarea propusă va avea un caracter de foraj de explorare – exploatare.

Forajul va fi executat în sistem hidraulic până la adâncimea de cca. 60,00 m.

Echiparea va urmări aproximativ următoarea schemă:

  • 0,00 – 70,00 m – săpat și lărgit la Dn 311,0 mm;
  • 0,00 – 70,00 m – coloană PVC rigid – Dn 160,0 mm;
  • Coloană de exploatare va fi prevăzută cu filtre Dn 160,0 m, cu fante de preferintă de 0,5 mm – 0,75 mm (adoptată caracteristicilor acviferelor), pozate în dreptul orizonturilor acvifere poros-permeabile cele mai favorabile din punct de vedere litologic;
  • În spatele coloanei de exploatare, în deptul coloanei filtrante, se va realiza o coloană filtrantă, prin introducerea de pietriș mărgăritar sort 1 – 4 mm (granulometria poate fi adoptată caracteristicilor acviferelor);
  • Pentru evitarea înfiltrării de la suprafață, coloana (spațiul inelar) se va cimenta;
  • Se va executa un dop de argilă deasupra filtrelor;
  • La partea inferioară (aproximativ între 65,00 – 70,00 m), se va amplasa un decantor cu Dn 160,0 mm.

Coordonatele Stereo 70, ale forajului FH-3 sunt:

Nr. crt.

X

Y

1

588889,00

498375,00

 

Din analiza datelor furnizate de beneficiar rezultă că necesarul de apă se va situa în jurul valorii maxime de 400 mc/zi  (4 l/s).

După definitivarea și spălarea forajului se vor executa pompări experimentale pentru determinarea parametrilor hidrogeologici, ale debitelor și ale regimului optim de exploatare.

Detereminarea calităților chimico-biologice ale apei exploatate se va face pe baza analizelor chimice și microbiologice, executate pe probe recoltate la sfârșitul pompărilor experimentale.

În partea superioară a forajului se va executa o cabină de puț din PE curculară având dimensiunile Ø = 1500 mm, H = 2000 mm. Cabina puțului va fi prevăzut cu racord electric, tablou de comandă montat în exteriorul cabinei. Puțul va fi echupat cu o pompă submersibilă cu Q = 2,00 ÷ 2,50 l/s, H pompare (hidroforare) = 30 ÷ 45 m H2O.

Conducta nouă de racord va fi din PE HD Ø 50 mm, iar lungimea până la hală va fi de L = 37,00 m.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate – zona studiată este amplasată în extravilanul comunei Catalina, situată în partea de nord-est a județului Covasna, cu acces de pe drumul național DN121. La momentul actual, folosința actuală a terenului este teren arabil.

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: în faza de execuție a se vor folosi ca și materiale de construcție agregate minerale (balast, nisip, piatră spartă, etc.).

În faza de funcționare se va utiliza apa din FH-3 care va servi stația de îmbuteliere apă minerală, ce aparține de SC ROUA DEVELOPMENT SA, în vederea asigurării debitului solicitat cât și calitatea apei captate și prelucrate.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: - nu este cazul.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

  • surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor;
  •  surse de poluare în perioada de funcţionare: poluare fonică rezultată de pompa submersibilă;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice: Se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii, PSI, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): nu este cazul. Conform certificatului de urbanism terenul se afă în extravilanul comunei Catalina.

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: regimul economic al terenului conform certificatului de urbanism nr. 98/26.02.2021 categoria de folosința actuală a imobilului este arabil.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: – Terenul pe care se va realiza investiția se află în perimetrul de protecție hidrogeologică S.N.A.M. – Bucurețti (F-1, F-3 și F-4), fiind în proprietatea beneficiarului conform CF nr. 26314 – Catalina.

Suprafața totală a amplasamentului este de 800 mp.

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

 i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – conform avizului de gospodărire a apelor nr. 33/17.05.2022, zona studiată se fală la o distanță de cca. 1,5 km față de pr. Cașin și la 2 km de R. Negru. Perimetrul studiat aparține unității morfologice constituită de lunca R. Negru, cu o lățime cuprinsă între 0,5 – 5,0 km, prezintă caracterul depozitelor aluvionare unitate morfologică, formată pe un paleorelief modulat pe formațiuni pliocen-pleistocene. Condițiile hidrogeologice din peimetru, îndeosebi gradul de permeabilitate a depozitelor au contribuit la acumularea de ape freatice și de adâncime. Resursele totale de ape subterane sunt considerate a fi rt = 2,157 mc/s, din care 1,28 mc/s în amonte de linia Cernat-Mărtineni-Zăbala;

 ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

 iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

 iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional – nu este cazul;

 v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: nu este cazul;

vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

vii) zonele cu o densitate mare a populației: nu este cazul;

viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor rezultate în urma desfășurării activității; prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor/echipamentelor din dotare;

b) natura impactului: zgomot și vibrații produse de utilaje pe perioada de execuție a lucrărilor.

c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

e) probabilitatea impactului – numai în cazul producerii unei poluări accidentale;

f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: potenţial impact în perioada de execuţie.

g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

(h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: nu este cazul.

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

  • proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

III. Motivele pe baza cărora s-au stabilit neefectuarea evaluării impactului asupra corpurilor de apă în conformitate cu decizia justificată privind necesitatea elaborării studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă:

  • Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna a emis Aviz de gospodărire a apelor nr. 33/17.05.2022 privind proiectul ”Executarea unui puț forat și împrejmuire teren cu caracter provizoriu”, comuna Catalina, județul Covasna;

Condiţiile de realizare a proiectului:

  • solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor și acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr. 22/02.06.2020 emis de Consiliul Județean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  • se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  • respectarea prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996 cu completările și modificările ulterioare;
  • pentru protecţia zonelor de locuit şi a sănătăţii populaţiei se vor respecta Ordinului M.S. nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  • titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  • respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  • se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  • se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură
  • deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  • implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  • pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale, la terminarea lucrărilor se impune refacerea terenurilor afectate de lucrări la starea iniţială;
  • titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  • titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

Înaintea punerii în funcţiune a obiectivului, titularul proiectului are obligaţia de a solicita revizuirea autorizaţiei de mediu, conform Ord. M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de mediu, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                        Coodronator CFM,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                   Ing. Ghican Oana Elena

 

                                               

 

 

Întocmit,

Ing. Csáki Gabriela