Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din 01.09.2022

 

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de SC NATORAG COMPANY SRL, cu sediul în comuna Sânpetru, satul Sânpetru, str. Poieniței, nr. 8-10, biroul 2, judeţul Brașov, înregistrată la APM Covasna cu nr. 1475/04.03.2021,

în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 02.08.2022 că proiectul ”Lucrări excavări necesare pentru deschiderea exploatărilor de cariere și balastiere” propus a fi amplasat în comuna Vâlcele, satul Araci, F.N., CF 25291, județul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, la punctul 2 litera a);
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat la sediu și pe pagina proprie de internet în data de 12.03.2021; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Mesagerul de Covasna din data de 18.03.2021; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 01.09.2022, anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în Mesagerul de Covasna din data de ...2022), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Proces-verbal ședință CAT nr. 20/02.08.2022;
  4. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  5. Memoriul de prezentare înregistrat la APM Covasna cu nr. 3794/03.06.2021;
  6. Procură specială prin care CASA DE ODIHNĂ CĂPRIOARA SRL - proprietarul terenului, împuternicește pe SC NATORAG COMPANY SRL să realizeze demersurile necesare efectuării lucrărilor de excavare pe imobil;
  7. Planul și Proiectul Tehnic de refacere al mediului înregistrat la APM Covasna cu nr. 6003/30.08.2022;
  8. Dovada achitării tarifului de derulare a procedurii OP 500 lei din 05.03.2022;
  9. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

 

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Din punct de vedere administrativ, perimetrul de exploatare a resurselor de nisip şi pietriş Araci Vest, judeţul Covasna este situat în extravilanul localității Araci, comuna Vâlcele, la circa 2 km NV de localitatea Araci, la circa 1 km E de localitatea Feldioara și la 294 m de malul drept al albiei minore a râului Olt. Suprafaţa totală a terenului pe care se vor executa lucrările este de 35.100 mp, fiind delimitat de următoarele coordonate, în sistemul de proiecţie „STEREO 1970”:

 

Nr.                 X                          Y

1             480519,77            548391,21

2             480353,97            548550,77

3             480252,38            548436,45

4             480282,12            548407,86

5             480347,17            548345,15

6             480402,67            548293,15

7             480419,39            548278,25

Accesul în perimetrul de exploatare se face din DN 13E (Feldioara - Hăghig - Araci - Sf. Gheorghe -Întorsura Buzăului). Din localitatea Hăghig (către Araci) se parcurg circa 4 km, apoi se face la dreapta pe un drum de exploatare, de circa 1,2 km până la perimetrul de exploatare. Acest drum de acces de 1,2 km va fi amenajat corespunzător pentru transportul producţiei care va fi realizată, cu autobasculante de capacitate de transport de 16 tone prin uniformizarea latimii prin pietruire, prin nivelări, compactări si amenajarea santurilor din pamant pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale

Volumul total de săpătură este estimată la 174.475 mc, din care 25.975 mc volum copertă și 148.500 mc nisip și pietriș. Pentru activitatea desfasurata in perimetrul de exploatare propus nu se vor monta instalatii industriale, se vor utiliza doar utilaje specifice: excavator, buldozer, încărcător frontal, autobasculante pentru transportul materialului exploatat. Se va amplasa un container (birou și vestiar), cabină portar, WC ecologic;

Metoda de exploatare care se va aplica pentru extragerea utilului va fi exploatarea in fasii transversal, cu extractia mecanica a utilului cu descarcare in mijloace de transport auto. In perimetrul zacamantului are o grosime medie de aproximativ 3,5 m pe care se suprapune o coperta in grosime medie de 3,5 m. Limita de exploatare in adancime este amplasata la cota 481 m cu 3,5 m sub nivelul hidrostatic pentru a favoriza conditiile hidrologice necesare crearii iazului piscicol. Evacuarea balastrului exploatat se va face pe drumul de exploatare amenajat.

Elementele geometrice ale frontului de exploatare vor fi:

-lungimea: 65 m,

-latimea de lucru: 5 m,

-inaltimea de excavare: 3,5 m,

-latimea drumului de transport: 4 m,

-unghi de taluz de lucru: 450,

-unghiul de taluz final (taluz iaz piscicol) 300.

Incărcarea balastului brut se va face direct in mijloacele de transport (autobasculante) pentru a fi transportat la statia de sortare din satul Araci.

Solul vegetal se va halda in vecinatatea perimetrului cu reserve urmand a fi utilizat la lucrarile de ecologizare si de protective a mediului aferente amplasarii iazului piscicol.

Sterilul reprezentat prin argile nisipoase se va transporta si halda in gropile ramase in urma unor vechi exploatari prin basculare directa din autobasculante, impingere cu buldozerul pentru nivelare.

Lucrări de refacere a amplasamentului la finalizarea investiţiei:

La finalul lucrarilor de exploatare vehiculele si utilajele folosite vor fi indepartate de pe amplasament. Platforma organizarii de santier va fi dezafectata permitand revenirea la folosinta anterioara. Deșeurile generate pe amplasament vor fi predate la firme autorizate pentru colecatrea/valorificarea/eliminarea lor. Sunt prevazute lucrari de refacere a taluzurilor prin asternere si nivelare de sol vegetal, lucrări care vor fi executate conform Planului și Proiectului Tehnic de refacere al mediului.

Suprafața lacului piscicol ce se propune în locul exploatării va fi de 27.200 mp, amenajarea lui va însă constitui obiectul unui alt acord de mediu.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: Nu este cazul;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității:

- se intenţionează excavarea unui volum de cca. 148.500 mc nisip şi pietriş;

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: în perioada de exploatare se vor genera în special: steril folosit la umplerea terenurilor excavate, deşeuri menajere, uleuri uzate, absorbanți, filtre uzate, ambalaje contaminate etc. Eliminarea deşeurilor se va face cu firme specializate, autorizate pentru colectarea/ valorificarea/eliminarea lor;

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de exploatare: funcţionarea utilajelor folosite în exploatare și a mijloacelor de transport.

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- în special în cazul unor poluări accidentale cu hidrocarburi provenite de utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul exploatării;

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - nu este cazul;

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: folosința actuală a terenului conform Certificatului de urbanism este teren agricol arabil; la terminarea exploatării, terenul se va reda circuitului agricol;

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: - proiectul prevede exploatare de nisip-pietriș;

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – nu este cazul.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: nu este cazul.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul;

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor, prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și mijloacelor de transport; perimetrul de exploatare are o suprafață de 35.100 mp;

  b) natura impactului: zgomote și vibrații, emisii în aer generate în perioada de exploatare a turbei de către utilajele și mijloacele de transport folosite;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, în special în cazul producerii unei poluări accidentale cu hidrocarburi în timpul exploatării;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: se estimează exploatarea resursei minerale într-o perioadă de 2 ani;

   g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  (h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și mijloacelor de transport.

 

II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completările ulterioare, fiind situat în afara ariilor naturale protejate;

   

III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- proiectul nu se află în zonele de protecție sanitară și perimetrele de protecție hidrogeologică ale captarilor inventariate;

- Conform Adresei ABA Olt nr. 10920/18.07.2022, înregistrată la APM Covasna cu nr. 5067/18.07.2022, proiectul nu necesită efectuarea SEICA;

- ABA Olt prin Adresa nr. 12740/23.08.2022, înregistrată la APM Covasna cu nr. 5878/23.08.2022, a transmis proiectul de aviz de gospodărire a apelor.

 

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, a OUG nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor;
  2. În cazul descoperirii incidentale a unor vestigii arheologice, executantul este obligat să sisteze orice activitate și să informeze Direcția Județeană pentu Cultură Covasna în termen de 72 ore în conformitate cu alin (4) art. 4, cap II din OG 43/2000 republicată;
  3. Respectarea OUG nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
  4. Perimetrul de exploatare va fi delimitat prin borne fixe;
  5. În timpul executării lucrărilor se vor lua toate masurile necesare pentru evitarea poluarii accidentale a solului cu hidrocarburi provenite de la utilajele și mijloacele de transport folosite; Lucrările de întreținere și reparații ale utilajelor, mijloacelor de transport folosite se vor efectua în afara perimetrului de extracție în locuri special amenajate și autorizate;
  6. Se vor lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele), se va înştiinţa ITM Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  7. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  8. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  9. În timpul executării lucrărilor este interzisă orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor de plante şi animale aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;
  10. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor; pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  11. Are obligația de de a întreține drumurile de acces utilizate și de a nu restricționa accesul către proprietățile învecinate (terenuri agricole) pe care le deservesc acestea;
  12. Deşeurile se colectează separat şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor, substanţelor poluante de orice fel.
  13. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii; respectarea Proiectului și Planului de refacere a mediului anexate documentației de obținere a acordului de mediu;
  14. Obţinerea tuturor avizelor precizate în Certificatul de urbanism nr. 4/25.02.2021 eliberat de Primăria Comunei Vâlcele, şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  15. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  16. Înainte de începerea lucrărilor de exploatare titularul proiectului are obligaţia de a solicita şi de a obţine autorizaţie de mediu, conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

        Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR   EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

  

 

 

 

 

 

Şef Serviciu, Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                         Responsabil Comp. CFM,

         Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                     Ing. Ghican Oana-Elena

 

 

 

 

 

                                   Întocmit, Cons. AAA, Ing. Farkas János