Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

DIN  02.11.2022

 

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de ANTONACHE BRIGITTA, CNP 2920820141820 cu domiciliul în comuna Ghelința, satul Ghelința, nr. 142, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 6697/29.09.2022,  în baza:

  1. OUG nr. 68/2019, Art. 6. al. (1) privind înfiinţarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin reorganizarea Ministerului Mediului şi prin comasarea cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin preluarea activităţilor şi structurilor acestuia, precum şi a unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea celor două ministere;
  2. Hotărâre de Guvern nr. 43/16.01.2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor;
  3. HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, modificată prin H.G. nr. 19/17.01.2017;
  4. Legii nr. 292/2018, privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;
  5. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,
  6. Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor membrilor Comisiei de Analiză Tehnică prin solcitarea punctelor de vedere, că proiectul „CONSTRUIRE CENTRU DE EVENIMENTE” propus a fi amplasat în comuna Ghelința, satul Ghelința, nr. 1674, județul Covasna nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, la punctul 10 litera b);
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 03.10.2022; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Observatorul de Covasna, în data de 10.10.2022; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 02.11.2022 anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în .... din . 11.2022), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Adresa nr.6820/04.10.2022 trimisă către membrii CAT în vederea exprimării opiniei formulată în scris sub formă de puncte de vedere;
  4. Puncte de vedere emise de membrii CAT ; Adresa SGA nr. 6051/SL/10.10.2022, înregistrat la APM Covasna cu nr. 6945/11.10.2022; Adresă de la GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN COVASNA nr. 1734/CJ CV/11.10.2022, înregistrat la APM Covasna cu nr. 6946/11.10.2022; Adresa nr. 3606608 din 24.10.2022 emisa de ISU Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 7230/26.10.2022;
  5. Notificare ASSP, emis de DSP Covasna, înregistrat la APM Covasna cu nr.  6887/07.10.2022; Punct de Vedere nr. 37/2022, emis de Direcția Județeană pentru Cultură Covasna, înregistrat la APM Covasna cu nr.  7013/13.10.2022;
  6. Proces verbal nr. 28 din data de 02.11.2022 încheiat în urma ședinței CAT; Memoriu de prezentare cf. L292/2018 nr. înreg. 6697/29.09.2022
  7. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  8. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

 

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Se propune crearea unui ansamblu de clădiri multifuncționale asigurând cazare și organizarea unor evenimente de amploare cum ar fi conferințe, tabere de creație sculpturale în incintă, cantonamente sportive, nunți, tabere de cercetași etc. Amplasamentul este situat la 3 km distanță de centrul comunei Ghelința pe artera de exploatare forestieră. În incintă există 2 corpuri de cțădiri, un corp de cazare care necesită numai lucrări de reinnoire a finisajelor exterioare și interioare. Un alt grup de clădiri este constituit din fosta cantina a firmei Petrom Moinești. Se dorește extinderea corpului cantinei în doua direcții, respectiv spre front și spate, astfel se va obține corpul de restaurant pe două nivele cu toate dependințele necesare bunei funcționări.Prin extinderea spre front se va construi o intrare spectaculoasă cu un hol spațios de unde vor fi două intrări spre două săli de restaurante cu cite 36 mp fiecare. Aceste săli pot fi folosite ptr. Organizarea unor evenimente mai restrânse.Din holul principal va fi accesul in sala mare a restaurantului de la parter, și către grupuri sanitare. precum și la bucătărie. Deasupra sălii de restaurant va fi amenajată o sală identică ca mărime celui de la parter. Prin folosirea simultană a celor două săli mari și a celor două săli mici se pot organiza evenimente cu particparea a celor 350-400 persoane.

Caracteristicile construcției:

  • funcțiune: restaurant+dependințe;
  • dimensiunile maxime: : 34,7 m x18,7 m;
  • regim de înălțime: P+M;
  • suprafața construită : 649 mp;
  • suprafața decfășurată: 1300 mp;

Amenajări exterioare:

  • dezafectarea alimentării cu energie electrică prin LEA;
  • alimentarea cu energie electrică prin conducte subterane;
  • amenajari parcări auto;
  • amenajare a 2 doua piscine;
  • amenajarea zonelor verzi;
  • amenajarea unui miniparc;
  • aranjamente florare;
  • împrejmuire.

Instalații propuse

Alimentarea cu apa

Alimentarea cu apă a investitiei se va face de la reteaua de alimentare cu apa aferenta localitatii existenta in zona. Apa se va utiliza in scop potabil si menajer.

Reţeaua de canalizare menajera:

Apele uzate menajere se vor deversa într-un bazin etans vidanjabil aflat în spatele obiectivului.. Bazinul etans vidanjabi va fi prevazut cu capac pentru vidanjare.

Reţeaua de canalizare pluviala:

Evacuarea apelor pluviale conventionale curate provenite de pe acoperisul cladirilor se vor colecta prin intermediul unei retele de canalizare pluviala.

Instalații termice:

Pentru producerea agentului termic necesar încălzirii și a apei calde menajere s-a prevăzut achiziționarea unui cazan cu funcționare pe combustibil solid

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: Nu este cazul;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității:

În faza de execuție se vor utiliza materiale specifice folosite în construcții.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate:

În timpul efectuării lucrărilor de construire rezultă deșeuri:

beton, material plastic, pământ şi pietre, fier şi oţel, cabluri, materiale izolante,  materiale de construcţie pe bază de gips, amestecuri de deşeuri de la construcţii

În timpul exploatării

deșeuri de ambalaj de hârtie și carton, material plastic, deşeuri municipale amestecate, deșeuri specific restaurantelor.

Colectarea şi îndepărtarea reziduurilor solide se va face în condiţii salubre, în recipienţi etanşe cu capac, cu culori în funcţie de tipul de deşeuri colectate: albastru pentru deşeuri de hârtie şi carton, galben pentru deşeuri de metal şi plastic şi alb/verde pentru sticla albă/colorată.

Recipienţii vor fi amplasaţi conform planului de situaţie. Deşeurile vor fi selectate pe următoarele categorii specifice :

-deşeuri de hârtie şi carton,

-deşeuri de metal şi plastic

-deşeuri de sticlă

-deşeuri menajere.

Beneficiarul este obligat să asigure predarea deşeurilor colectate separat la un operator economic autorizat care să garanteze preluarea acestora în vederea reciclării şi tratării corespunzătoare conform legislaţiei. Evacuarea deşeurilor menajere se face înainte ca acestea să depăşească capacitatea de depozitare sau să intre în descompunere. Titularul va fi raspunzator de mentinerea curateniei si va trebui sa respecte prevederile Normativelor în vigoare.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- doar în cazul unor poluări accidentale cu hidrocarburi provenite de la utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul execuției;

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - nu este cazul

 

2. Amplasarea proiectului

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului:

Categoria de folosință actuală a terenului identificat conform CU nr. 25 din data de 04.04.2022 eliberat de Primăria Comunei Ghelința, este curți și construcții. Destinația conform PUG aprobat fiind de zonă de agrement ptr. construcții.

- POTmaxim 45 %

- CUTmaxim 0,8

- Regim maxim de înălțime: P+1+M;

- Împrejmuiri: se vor realiza din materiale durabile, tradiționale, în concordanță cu arhitectura specifică zonei.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: Investiţia propusă este o lucrare definitivă.

Restabilirea calității inițiale a factorilor de mediu se asigură prin măsurile de refacere a zonelor afectate din timpul execuţiei.

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional-nu este cazul.

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – nu este cazul.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: intravilanul comuna Ghelința;

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul;

 

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor,

  b) natura impactului: eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer generate pe perioada de execuție;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale cu hidrocarburi în timpul execuției lucrărilor;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

  g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

  

 II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (Actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ.

 

  III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- proiectul propus intră sub incidenţa prevederilor art. 48 b) și art. 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- în urma punctelor de vedere transmise de către membrii CAT s-a stabilit necesitatea depunerii documentației la ADMINISTRAȚIA DE APĂ OLT – SGA COVASNA în vederea obținerii Avizului – cf. Adresa nr. 6051/SL/10.10.2022, înregistrat la APM Covasna cu nr. 6945/11.10.2022;

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile OUG nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor;
  2. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  4. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  6. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;
  7. După terminarea lucrărilor de execuție terenul ocupat temporar va fi redat destinației inițiale;
  8. Deşeurile se colectează separat şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  9. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  10. Pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale;
  11. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 25/04.04.2022 eliberat de Primăria Comunei Ghelința şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  12. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei.
  13. titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.
  14. Conform Procesului-verbal nr. 28 din data de 02.11.2022 încheiat în urma ședinței CAT, care a avut loc la sediul APM Covasna s-a solicitat:
  • depunerea documentației la DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ COVASNA în vederea obținerii ASSP;
  • depunerea documentației la ADMINISTRAȚIA DE APĂ OLT – SGA COVASNA în vederea obținerii Avizului SGA;
  • depunerea documentației la INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ MIHAI VITEAZUL AL JUDEȚULUI COVASNA în vederea obținerii Avizului de securitate la incendiu;
  • GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN COVASNA precizează că la gestionarea deșeurilor pentru construcții să se respecte prevederile art. 4 și art. 17, alin 4. și art. 15, alin, 1 din O.U.G. nr. 92/19 aug. 2021 privind regimul deșeurilor.

 

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  

Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                   Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                     Ing. Farkas Berta

 

 

 

Coordonator Compartiment CFM

Ing. Ghican Oana Elena