Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

din data de 10.11.2022

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de COMUNA BRĂDUȚ PRIN PRIMAR BALAZSI DENES, cu sediul/domiciliul în comuna Brăduț, sat Brăduț, str. Școlii, nr. 171, județul Covasna, pentru proiectul ”Reabilitare DC42 de la Km 6+450 până la Km 12+463, județul Covasna” propus a fi amplasat în comuna Brăduț, intravilan și extravilan, județul Covasna, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 5792/18.08.2022, în baza

  • Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a
  • Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,  

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăsurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică în data de 09.11.2022, că proiectul Reabilitare DC42 de la Km 6+450 până la Km 12+463, județul Covasna propus a fi amplasat în comuna Brăduț, intravilan și extravilan, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

  • proiectul se încadrează în prevederile Legii nr. 292/2018, anexa nr. 2, la pct. 13, lit. a);
  • anunț public afișat de titular în ziarul Observatorul de Covasna din data de 24.08.2022, anunț public afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) din data de 19.08.2022 privind solicitarea acordului de mediu - în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  • Decizia etapei de evaluare inițială (demararea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului) nr. 59/19.08.2022;
  • Completări înregistrate la APM Covasna cu nr. 6722/30.09.2022, nr. 7292/31.10.2022;
  • Punct de vedere nr. 594/ST CV/04.11.2022 emis de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate Serviciul Teritorial Covasna, înreg. la APM CV cu nr. 7534/09.11.2022.
  • Aviz favorabil nr. xxxxxxxx emis de emis de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate Serviciul Teritorial Covasna, administrator al ariei naturale protejate, ROSAC0091 Herculian;
  • Aviz de Gospodărire a Apelor nr. 53/18.08.2022 emis de Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna;
  • punct de vedere ale membrilor CAT formulate în scris – etapa de încadrare (adresa nr. 7378/02.11.2022);
  • Proces verbal nr. 29/09.11.2022 (nr. înreg. 7531/09.11.2022) al ședintei CAT de la sediul APM Covasna;
  • Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  • dovada achitării tarifelor aferente parcurgerii procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice și private (diverse etape): OP nr. 537/11.07.2022, OP nr. 634/29.08.2022 (500 ron);
  • prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele: 

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

– proiectul prevede reabilitarea DC42 de la Km 6+450 până la Km 12+463 și refacerea podului peste pârâul Cormos la Km 11+316, în comuna Brăduț, județul Covasna.

Lucrarea este situată pe teritoriul comunei Brăduţ, satele Brăduț (reședința), Doboșeni, Filia și Tălișoara, din judeţul Covasna, situată în partea de Nord-Vest a acestuia, accesul fiind asigurat pe şoseaua naţională DN 12 Braşov – Sf. Gheorghe – M. Ciuc, drumul judeţean DJ 131 Micfalău – Baraolt, drumul comunal DC 42 Baraolt – Tălişoara – Brăduţ – Filia.

Situația existentă:

Drumul care face obiectul proiectului este impropriu circulației autovehiculelor și pietonilor, având ca strat de rulare o pietruire colmatată cu pământ, în care uneori s-a dezvoltat vegetație, cu grosime variabilă între 10 - 120 cm și prezintă degradări de tipul cedărilor, gropi în care apa ploilor băltește.

O mare problemă o reprezintă colectarea și evacuarea apelor de pe partea carosabilă.

De-a lungul străzilor șanțurile sunt practic nefuncționabile sau lipsesc, apa stagnează neevacuându-se spre emisar.

Șanțurile existente sunt în general de pământ, fiind necesare lucrări de reprofilare și decolmatare prin săpătură mecanizată și manuală și execuția de șanțuri noi acolo unde nu există.

În perioadele foarte bogate în precipitații pe străzile pietruite circulația autovehiculelor se desfășoară cu greutate.

Pe traseul drumului există un pod peste pârâul Cormos având o deschidere de 9,45 m și o lungime totală de 13,40 m.

Podul este în aliniament și traversează cursul de apă fară oblicitate.

Schema statică este grindă simplu rezemată.

Suprastructura podului este alcatuită din 5 grinzi metalice profil 450 mm cu lungimea de 9,45 m.

Rezemarea grinzilor se face în mod direct pe banchetele culeelor.

La partea superioară a grinzilor este montată o podină de rezistență din dulapi de lemn.

Infrastructura este alcătuită din două culee masive din beton, fundate direct.

Racordarea cu terasamentele este realizată cu taluzuri din pământ la ambele culee.

Albia pârâului Cormos este profilată și nu este amenajată în zona podului.

Rampele au o lățime a părții carosabile de aprox. 6,00 m cu două acostamente de 0,50 m fiecare și au partea carosabilă realizată din balast.

Partea carosabilă pe pod are lăţimea de 4,30 m fără trotuare pietonale.

Calea pe pod este realizată din podină de lemn. La marginea părții carosabile sunt montate parapete pietonale din lemn.

Scurgerea apelor pluviale de pe pod se face gravitațional.

Starea avansată de degradare a podului nu permite consolidarea acestuia pentru a fi adus la starea corespunzătoare unui drum comunal, astfel încât este necesară executarea unui pod nou.

Pentru ca circulația să se desfășoare în condiții de siguranță și conform, corespunzătoare unui drum de clasa V, cu două benzi de circulație conform normelor în vigoare, se propune execuția unui pod nou, realizat pe același amplasament.

Situația proiectată:

Reabilitare DC42 de la Km 6+450 până la Km 12+463

Fiind vorba de drumuri existente, nu se vor proiecta lucrări de supralărgire/supraînălțare în curbe decât dacă spațiul permite acest lucru.

Lungimea drumului propus la reabilitare este de 5976 m și a fost împărțit în 6 tronsoane:

  • Tronson 1: de la km 6+450 la km 7+955, Lungimea = 1511 m;
  • Tronson 2: de la km 7+963 la km 9+732, Lungimea = 1773 m;
  • Tronson 3: de la km 9+737 la km 11+307, Lungimea = 1573 m;
  • Tronson 4: de la km 11+324 la km 12+199, Lungimea = 876 m;
  • Tronson 5: de la km 12+207 la km 12+380, Lungimea = 173 m;
  • Tronson 6: de la km 12+393 la km 12+463, Lungimea = 70 m.

În profil longitudinal linia roșie proiectată urmareste, în principiu, nivelata drumului existent, fiind facute corecții ale liniei roșii pentru îmbunătațirea scurgerii apelor pluviale și pentru sporirea confortului și siguranței circulației. În condițiile în care niveleta existentă prezintă succesiuni pante/rampe cu valori mici ale declivităților, dar cu lungimi scurte (profil “dinți de ferăstrău”), s-au făcut corecții minime ale liniei roșii proiectate astfel încât să asigure scurgerea apelor pluviale spre emisar și totodată ca necesitate a sporirii confortului și siguranței circulației.

În profil transversal, având în vedere situația existentă din teren și importanța străzilor, se recomandă proiectarea unor elemente geometrice corespunzătoare unor drumuri cu două benzi de circulație, cu următoarele elemente geometrice:

  • Parte carosabilă                                  6.00 m
  • Platforma drum                                   5.00 m
  • Acostamente                                  2x0.50 m
  • Nr. benzi de circulație                              2
  • Panta transversal carosabil                  2.5%
  • Panta transversal acostamente               4%

Sistemul rutier propus, este alcătuit din:

  • Săpături laterale stânga dreapta simetrice (casete) față de axul drumului pe o adâncime de 40 cm care se umplu cu balast (unde este cazul pentru asigurarea gabaritului necesar);
  • Scarificare şi reprofilare pietruire existentă + zona de casete acolo unde este cazul, cu adaos de 15 cm piatră spartă
  • 6 cm strat de legătură din binder BAD 22.4
  • 4 cm strat de uzura BA16

Încadrarea sistemului rutier se va realiza cu acostamente din piatră spartă.

Pe traseul drumului este amplasat un pod peste pârâul Kormos, la km 11+316 (poz. km. proiectat), aflat între tronsoanele 3 și 4.

Pod pe DC42, Km11+316, peste pârâul Cormoș

Pentru execuția podului nou sunt necesare următoarele lucrări:

  • demolarea podului existent;
  • realizarea unor infrastructuri din beton și beton armat;
  • realizarea unei suprastructuri alcatuită dintr-o dală monolită sau grinzi prefabricate precomprimate solidarizate la partea superioară prin intermediul unei plăci de suprabetonare. Suprastructura astfel realizată va permite asigurarea unei părți carosabile pentru 2 fire de circulație, 2 trotuare denivelate cu lățimea utilă conform normelor în vigoare, montarea de parapete direcționale și 2 lise pentru montarea de parapete pietonale;
  • montarea de aparate de reazem din neopren pe banchetele infrastructurilor;
  • montarea de parapete direcționale la marginea părții carosabile, conform normelor în vigoare;
  • montarea de parapete pietonale pe lisele de parapet;
  • realizarea umpluturii și a căii pe trotuare;
  • așternerea peste dala de beton a unei hidroizolații din materiale performante;
  • realizarea unui strat de protecție a hidroizolației conform normelor în vigoare;
  • montarea de borduri la marginea părții carosabile;
  • așternerea straturilor căii pe pod conform normelor în vigoare;
  • montarea de dispozitive de acoperire a rosturilor de dilatație, ce vor fi de tip etanș cu caracteristicile de dilatație (suflu) a grinzilor;
  • protecția anticorozivă a suprafețelor de beton ale suprastructurii și a infrastructurilor;
  • montarea de plăci de racordare pod-rampe;
  • racordarea pe o lungime de minim 10,00 m de la capătul podului a părții carosabile și a platformei rampelor de acces la pod de la noile caracteristici ale podului (lăţime, cotă roşie) la drumul existent;
  • realizarea sistemului rutier pe rampe;
  • montare parapete direcţionale pe rampe, conform normelor în vigoare. Se vor asigura accesele la proprietăți și la drumurile adiacente.
  • executarea de scări, casiuri, pe zona de racordare pod-rampe;
  • realizarea unor sferturi de con pereate;
  • lucrări de curățare și profilare a albiei sub pod, în amonte și în aval;
  • realizarea marcajelor rutiere şi montarea indicatoarelor rutiere necesare pe pod și rampe.

Suprastructura se va realiza din 9 grinzi prefabricate sumplu rezemate, în secțiune transversală, având lungimea de 16 m și înălțimea de 72 cm și placa de suprabetonare din beton armat C35/45 cu grosimea minimă de 15 cm.

Lățimea totală a podului este de 10.50 m, asigurând două benzi de circulație 2 x 3.50 m, două trotuare de câte 1 m lățime utilă fiecare și două lise de parapet de câte 25 cm.

Partea carosabilă pe pod este alcătuită din:

  • beton asfaltic pentru poduri BAP16 - 4+4cm,
  • protecție hidroizolație 3 cm din mortar asfaltic BA8,
  • hidroizolație.

Racordarea cu terasamentele se va realiza cu sferturi de con pereate. Au fost prevăzute scări de acces și casiuri pentru scurgerea apelor la capetele podului.

Podului se va face pe o lungime de minim 10 m. Structura rutieră pe rampele de acces este cea prevăzută pentru reabilitarea drumului. Au fost prevăzute parapete direcționale pe rampe la ambele capete ale podului. S-a prevăzut racordarea drumului lateral situate la intrarea pe pod la noua linie roșie a drumului în zona podului.

Albia râului va fi curățată și profilată sub pod și în amonte și aval de acesta pe o lungime totală de 100 m.

Marcajele rutiere pe pod vor fi similare și vor fi realizate în continuarea celor pe drum. Delimitarea între cele două sensuri de circulație pe pod se face cu marcaj linie continuă.

Organizare șantier

Organizarea execuției lucrărilor de drumuri va cuprinde complexul de măsuri prin care se asigură realizarea acestora, în limita valorilor și termenelor planificate.

Stabilirea metodelor optime de executare a lucrărilor de drumuri, aplicând tehnica cea mai avansată și metoda de lucru în flux continuu.

Gospodărirea deșeurilor: prin lucrările de demolare se va avea în vedere colectarea selectivă a deșeurilor, cu respectarea legislației în vigoare.

La finalizarea lucrărilor, suprafeţele de teren ocupate temporar (organizarea de şantier, fronturilor de lucru, drumurile temporare de acces, platformele de depozitare etc.) vor fi reabilitate.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate – nu este cazul;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: în faza de execuție a se vor folosi ca și materiale de construcție agregate minerale (balast, nisip, petriș), apa.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: - deșeuri rezultate din demolări.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

  • surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor;
  • surse de poluare în perioada de funcţionare: poluare fonică;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice: Se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii, PSI, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): nu este cazul.

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: zona studiată este amplasată în intravilanul și extravilanul comunei Brăduț. La momentul actual, folosința actuală a terenului, conform cetificatului de urbanism este drum.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: – nu este cazul.

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

 i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – lucrările se vor desfășura pe amplasamentul existent și în ampriza drumului fără a fi necesare expropieri și fără afectarea altor terenuri.

 ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

 iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

 iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional – Proiectul este localizat limitrof în situla Natura 2000 ROSAC0091 Herculian.

v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: nu este cazul;

vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

vii) zonele cu o densitate mare a populației: nu este cazul;

viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite; prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor/echipamentelor din dotare;

b) natura impactului: zgomot și vibrații produse de utilaje pe perioada de execuție a lucrărilor.

c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

e) probabilitatea impactului – numai în cazul producerii unei poluări accidentale;

f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: potenţial impact în perioada de execuţie.

g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

(h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: nu este cazul.

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

  • proiectul propus intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse, fiind amplasat limitrof cu situl Natura 2000 ROSAC0091 Herculian;
  • Memoriul de prezentare întocmit conform Ordinului MMP nr. 19 din 13 ianuarie 2010 pentru aprobarea ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor protejate de interes comunitar;
  • Punct de vedere nr. 594/ST CV/04.11.2022 emis de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate Serviciul Teritorial Covasna, înreg. la APM CV cu nr. 7534/09.11.2022;
  • Aviz favorabil nr. xxxxxxxx emis de emis de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate Serviciul Teritorial Covasna, administrator al ariei naturale protejate, ROSAC0091 Herculian;
  • Lista de control pentru etapa de încadrare EA (Anexa 1 Ordinul MMP  nr. 19 / 2010) conform căreia nu este necesară parcurgerea celorlalte etape ale evaluării adecvate întocmit Compartimentul Arii Protejate din cadrul APM Covasna conform căreia nu este necesară parcurgerea celorlalte etape ale evaluării adecvate; (nr. înreg. APM 7381/03.11.2022)

III. Motivele pe baza cărora s-au stabilit neefectuarea evaluării impactului asupra corpurilor de apă în conformitate cu decizia justificată privind necesitatea elaborării studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă:

  • Aviz de Gospodărire a Apelor nr. 53/18.08.2022 emis de Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna;

Condiţiile de realizare a proiectului:

  • solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor și acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr. 538/22.09.2021 emis de Consiliul Județean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  • titularul are obligația de a respecta condițiile din punctul de vedere 594/ST CV/04.11.2022 emis de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate Serviciul Teritorial Covasna:
    • Se vor respecta măsurile din regulamentul și planul de management al ariei naturale protejate ROSAC0091(ROSCI0091) Herculian, aprobate prin Ordinul de Ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1964/2007;
    • Se interzice degradarea albiilor cursurilor de apă, depozitarea oricărui material sau deșeuri pe malurile acestora, deversarea substanțelor sau materialelor în acestea, precum și afectarea negativă a traseelor turistice.
    • Se interzice devierea cursurilor de apă, precum și desecarea zonelor umede, afectarea izvoarelor.
    • Se vor respecta toate măsurile necesare menținerii stării de conservare favorabilă a habitatelor și a speciilor pentru care au fost declarate siturile de importanță comunitară (Natura 2000);
    • În cazul apariției pe timpul construcției sau în timpul exploatării a scurgerilor accidentale de carburanți/ulei sau alte substanțe/ preparate periculoase, sau în alte cazuri de poluări accidentale se vor lua măsuri operative pentru înlăturarea cauzelor și limitarea efectelor asupra factorilor de mediu. În astfel de situații se va anunța în termen de 24 ore Agenția pentru Arii Naturale Protejate S.T. Covasna;
    • În timpul și după finalizarea lucrărilor, deşeurile produse se vor gestiona conform prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;
    • Se va evita decopertarea solului și îndepărtarea vegetaţiei pe o suprafaţă mai mare decât cea strict necesară pentru construcția respectivă;
    • Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot și vibrații. Poluarea sonoră (zgomot și vibrații) la limita zonei funcționare nu poate să depășească valoarea permisă în Legea 61/1991 cu modificările și completările ulterioare.
  • beneficiarul are obligația de a respecta principiile, criteriile de performanță și condițiile tehnice generale privind asigurarea cerinței esențiale securitate la incendiu pentru construcții și amenajări, precum și regulile și măsurile generale de prevenire și stingere a incendiilor;
  • se va ține cont de prevederile Normlor pentru trafic greu, astfel încât să se poată asigura accesul autospecialelor de intervenție;
  • în cazul descoperirii incidentale a unor vestigii arheologice, titularul proiectului este obligat să sisteze orice activitate și să informeze Direcția Județeană pentru Cultură Covasna (tel. 0267351374, 0267315953), în termen de 72 de ore în conformitate cu alin. (4), art. 4, Cap. II din OG nr. 43/2000 republicată;
  • se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile Ordonanța nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor;
  • respectarea prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996 cu completările și modificările ulterioare;
  • pentru protecţia zonelor de locuit şi a sănătăţii populaţiei se vor respecta Ordinului M.S. nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  • titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  • respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  • se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  • se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură
  • deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  • implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  • pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale, la terminarea lucrărilor se impune refacerea terenurilor afectate de lucrări la starea iniţială;
  • titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  • titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                        Coodronator CFM,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                   Ing. Ghican Oana Elena

 

                                              

 

 

Întocmit,

Ing. Csáki Gabriela