Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

Nr. 59 din data de 16.08.2017

 

Ca urmare a solicitării depuse de S.D.E.E. TRANSILVANIA SUD SA, S.D.E.E. COVASNA prin SISE Covasna, cu sediul/domiciliul în județul Covasna, Municipiul Sf. Gheorghe, strada Lunca Oltului, nr. 9A, pentru proiectul “ÎMBUNĂTĂŢIRE NIVEL DE TENSIUNE PTA1, PTA2, PTA3 MICFALĂU, JUDEŢUL COVASNA”, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 4726/27.07.2017 (nr. Registratură electronică 438/10.07.2017), în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 11.08.2017 că proiectul “ÎMBUNĂTĂŢIRE NIVEL DE TENSIUNE PTA1, PTA2, PTA3 MICFALĂU, JUDEŢUL COVASNA” propus a fi executat în comuna Micfalău, satul Micfalău, nr. F.N., jud. Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

 

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

- proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, pct. 3 lit. b); şi pct. 13, lit. a);

- anunț public afișat de titular în ziarul Observatorul de Covasna din data de 09.08.2017 privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu;

- anunț public afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu;

- proiectul deciziei etapei de încadrare afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro);

- anunț public afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) privind decizia etapei de încadrare;

-  în urma anunţului public nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele:

Caracteristicile proiectului:

- mărimea proiectului – proiectul prevede îmbunătăţirea nivelului tensiunii de alimentare a consumatorilor, reducerea CPT-ului şi modernizarea reţelelor stradale de distribuţie publică cu branşamentele aferente acestora.

Terenul pe care se execută lucrările se află în intravilanul localităţii Micfalău, folosinţa actuală a terenului fiind domeniu public (drumuri). Suprafaţa ocupată în total este de 10653 mp din care definitiv se vor ocupa 23 mp, iar 10630 mp se vor ocupa temporar. Suprafaţa de teren ocupată definitiv constă în fundaţiile stâlpilor noi proiectaţi şi proiecţiile posturilor de transformare dar trebuie avut în vedere ca PTA1 şi PTA2 Lădăuţi se vor reloca şi suprafeţele ocupate momentan de cele două posturi cu derivaţiile aferente se vor elibera.

Se impune ridicarea nivelului tensiunii de alimentare a conumatorilor situaţi în toată localitatea Micfalău – zonele de post PTA1, PTA2, PTA3. Aceste căderi de tensiune au loc din cauza încărcării şi lungimii prea mari a circuitelor j.t. care alimentează consumatorii, dar şi datorită porţiunilor de circuite monofazate şi bifazate.

Reţelele electrice de distribuţie publică în satul Micfalău sunt realizate cu conductoare clasice neizolate, amplasate pe stâlpi de beton cu secţiuni necorespunzătoare 35 şi 50 mmp, iar branşamentele sunt pe suporţi de acoperiş neconformi, cu siguranţe aeriene, în multe locuri contoarele fiind montate în interiorul locuinţelor.

Se prevăd următoarele lucrări:

  • Reamenajarea racordului existent al PTA1 Micfalău şi construirea unui record nou ca şi a două posturi de transformare PTA proi.nr.1, 20/0,4 KVA şi PTA proi.nr.2 ,20/0,4 KV – 160 KVA.
  • Construirea unui racord LEA 20KV în lungime de cca. 1,44 km. LEA 20 KV va fi construit de la PTA 1 existent până la PTA proiectat nr. 1, în lungime de 990 m, iar în continuarea acestuia va fi pozat racordul LEA 20 KV pentru PTA proiectat nr. 2, în lungime de 440 m. LEA 20 KV proiectată se va amplasa pe marginea străzilor din satul Micfalău, pe traseul reţelei de distribuţie existente care se va dezafecta. LEA 20 KV proiectată va fi realizată cu conductor torsadat 20 KV, pe stâlpi de tip SC în fundaţie turnată, cu distanţa între stâlpi care să permită realizarea LEA MT comun cu LEA j.t. Pe stâlpul nr. 28 mt va fi amplasat un separator tripolar vertical 24 KV cu CLP şi cadru de siguranţe cu descărcători cu ZnO incluşi.
  • PTA proi. nr. 1 se va amplasa pe stâlpul LEA mt nr. 30 şi PTA proi. nr. 2 se va amplasa pe stâlpul LEA mt nr. 40 , la 440 m distanţă de PTA proi. nr. 1. Acestea se vor echipa fiecare cu separator tripolar 24 KV cu CLP, cadru de siguranţe cu descărcători cu ZnO incluşi şi cutie de distribuţie tip C.D.1.6. din care vor pleca trei circuite de joasă tensiune pentru distribuţie publică şi unul pentru iluminatul public.
  • Îmbunăţăţirea nivelului de tensiune prin înlocuirea reţelei LEA j.t. cu conductor izolat torsadat tip T2X. Lungimea totală a circuitelor înlocuite este de 9,0 km, pe partea dreaptă a DN 12 fiind amplasaţi stâlpi intermediari de branşament.
  • Reorganizarea circuitelor de joasă tensiune şi realizarea de bucle de j.t. prin montarea unor cutii de separaţie a zonelor de post.
  • Se vor monta descărcătoare cu oxid de zinc şi cleme de fixare la pământ a scurtcircuitoarelor pe fiecare circuit modernizat.
  • Se vor monta cutii de selectivitate pe traseul reţelelor modernizate conform schemelor monofilare.
  • Se vor înlocui stâlpii necorespunzători cu stâlpi de beton armat vibraţi şi se vor inscripţiona şi renumerota toţi stâlpii LEA j.t. din cele 5 zone de post.   
  • Se vor monta câte un BMPIP pentru iluminat public.
  • Se vor înlocui branşamentele electrice ale consumatorilor din comună astfel: 193 branşamente (183 monofazate şi 10 trifazate) în zona PTA 1; 76 branşamente ( 75 monofazate şi 1 trifazat) în zona postului PTA proi. nr. 1; 180 branşamente (170 monofazate şi 10 trifazate) în zona postului PTA proi. nr. 2; 100 branşamente monofazate în zona postului PTA 2 şi 87 branşamente (86 monofazate şi 1 trifazat) în zona PTA 3.
  • La fiecare stâlp pe care vin montate FDCS-uri se vor realiza prize de pământ cu Rp≤4Ω
  • La PTA proiectate se va realiza măsura generală cu contor electronic trifazat, integrabil în sistemul de telegestiune existent la SDEE Covasna.

Volumul de lucrări care se vor executa va fi:

  • Montare PTA 20/0,4 KV – 100 KVA – 1 buc.;
  • Montare PTA 20/0,4 KV – 160 KVA – 1 buc.;
  • Montare LEA 20 KV – 160KVA – 1,430 km;
  • Montare LEA j.t. – 9,0 km;
  • Modernizare branşamente – 629 buc.;

Pentru asigurarea nivelului de tensiune la consumatori şi reducerea pierderilor de energie electrică în reţelele de distribuţie de joasă tensiune este necesară realizarea de lucrări de modernizare a reţelei de j.t. existente. Pentru reducerea lungimii circuitelor se vor construi două posturi de transformare aeriene, racordate la reţeaua de medie tensiune Malnaş-Micfalău şi redistribuirea consumatorilor între posturile de transformare existente şi cele proiectate.

Alimentarea cu apă - din surse proprii;

Evacuarea apelor uzate – toaletă portabilă ecologică.

- cumularea cu alte proiecte – Executantul, la începerea lucrărilor, are obligația de a respecta precizările tehnice din avizele anexate și de a anunța beneficiarii tuturor rețelelor edilitare existente sau planificate cu care instalațiile proiectate se vor intersecta, cu solicitare de asistență tehnică din partea acestora.

În acest sens executantul va anunţa începerea lucrărilor la Autoritatea publică locală (Primărie) și are obligația ca pe parcursul execuției lucrărilor să se ia toate măsurile legale de prevenire a acidentelor prin semnalizarea și supravegherea acestora, precum și respectarea distanțelor de vecinătate față de alte obiective sau instalații, conform reglementărilor tehnice și legale în vigoare.

- utilizarea resurselor naturale - nu este cazul;

- producţia de deşeuri – deşeurile rezultate în urma lucrărilor vor fi transportate la groapa de gunoi a localităţii prin grija constructorului. Deşeurile feroase şi neferoase, rezultate în urma lucrărilor de demontare echipament electric vor fi predate prin proces verbal beneficiarului şi vor fi transportate şi valorificate la societăţi specializate în acest scop.

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie:

1. Lucrările proiectate nu generează zgomote care să fie peste limitele admise. Va exista o anume poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier. Executantul va lucra cu echipamente şi mijloace de transport auto care să se încadreze în limita maximă admisă a nivelului de zgomot.

 2. Funcţionarea obiectivului nu conduce la eliminarea de noxe care să afecteze calitatea aerului din vecinătatea lui şi deci nu este necesară luarea de măsuri pentru reducerea poluării aerului.

3. Obiectivul nu este construit din materiale care ar putea reprezenta surse de radiaţii. Ca urmare, nu sunt necesare dotări sau amenajări împotriva radiaţiilor. De asemenea, materialele folosite nu sunt considerate surse de radiaţii.

 4. Nu există surse poluante şi poluanţi pentru apele de suprafaţă şi subterane pe perioada execuţiei proiectului;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: nu este cazul;

- riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate - risc redus, se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii, de exploatare corectă a utilajelor;

- utilizarea existentă a terenului - Terenul pe care se execută lucrările se află în intravilanul localităţii Micfalău, folosinţa actuală a terenului fiind domeniu public (drumuri),

conform Certificatului de urbanism nr. 58 din 01.03.2017 emis de Consiliul Judeţean Covasna.

- relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora – nu este cazul.

 

 Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenţie deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite – nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale – nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate – nu este cazul; 

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – terenul este situat în intravilanul localității comunei Micfalău;

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul. 

 Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impact local, numai pe durata realizării lucrărilor. Poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului: impact nesemnificativ, continuu în perioada de funcţionare şi reversibil;

d) probabilitatea impactului – în cazul poluărilor accidentale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – pe perioada execuţiei şi de funcţionare, impact reversibil. Terenul va fi afectat numai pe perioada execuției lucrărilor.

 

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

Proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse de: OUG nr. 154 din 12 noiembrie 2008, Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009 şi Legea nr. 49 din 7 aprilie 2011, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

Condiţiile de realizare a proiectului:                                          

  1. Solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor şi acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr. 58 din 01.03.2017 emis de Consiliul Judeţean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  2. În cazul în care lucrările presupun traversări de cursuri de apă este necesară obţinerea avizului din partea Sistemului de Gospodărire al Apelor din judeţul respectiv;
  3. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  4. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  5. Respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Respectarea prevederilor Legii nr. 47/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
  7. Se vor respecta prevederile HG 173/2000 actualizată, privind reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari;
  8. Pe toată durata de implementare a proiectului, executantul și beneficiarul au obligaţia să respecte cu stricteţe, toate prevederile cuprinse în normele de prevenire și stingere a incendiilor;
  9. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  10. Se interzice poluarea solului cu carburanţi, uleiuri uzate în urma operaţiilor de staţionare, aprovizionare, depozitare sau alimentare cu combustibili a utilajelor şi a mijloacelor de transport sau datorită funcţionării necorespunzătoare a acestora;
  11. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate şi neamenajate special în acest sens;
  12. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  13. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament, suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură.
  14. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  15. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  16. Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor, în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Proiectul propus nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată (se aplică pentru proiectele pentru care autoritatea competentă pentru protecţia mediului a decis că nu este necesară parcurgerea procedurii de evaluare adecvată).

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii atrage suspendarea sau anularea acesteia, după caz, în conformitate cu prevederile legale.

Înaintea punerii în funcţiune a obiectivului, titularul proiectului are obligaţia de a solicita autorizaţie de mediu şi/sau revizuirea autorizației de mediu existente, conform Ord. M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de mediu, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

  Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                          Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                        Ing. Ghican Oana Elena