Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

 

PROIECT

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

Nr. 94 din data de 19.10.2017

 

Ca urmare a solicitării depuse de PRIMĂRIA COMUNEI MICFALĂU PRIN DEMETER FERENC PRIMAR, cu sediul/domiciliul în județul Covasna, comuna Micfalău, satul Micfalău, nr. 162, pentru proiectul REABILITAREA SISTEMULUI DE APĂ A COMUNEI MICFALĂU, JUDEŢUL COVASNA”, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 6342/02.10.2017 (nr. Registratură electronică 617/17.10.2017), în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,      

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 06.10.2017 că proiectul REABILITAREA SISTEMULUI DE APĂ A COMUNEI MICFALĂU, JUDEŢUL COVASNApropus a fi amplasat în comuna Micfalău, sat Micfalău, nr. F.N., judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

 

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

- proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, pct. 13, litera a);

- anunț public afișat de titular în ziarul Observatorul de Covasna din data de 05.10.2017 privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu;

- anunț public afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu;

- proiectul deciziei etapei de încadrare afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro);

- anunț public afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) privind decizia etapei de încadrare;

- în urma anunţului public nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele:   

Caracteristicile proiectului:

- mărimea proiectului – proiectul prevede înlocuirea reţelei de distribuţie apă inclusiv înlocuirea branşamentelor.

Terenul se află în intravilanul localităţii conform PUG aprobat şi este în proprietatea solicitantului aparţinând domeniului public al comunei Micfalău, folosinţa actuală a domeniului fiind domeniu public (stradă).

În prezent, localitatea are un sistem existent de alimentare cu apă funcţional dar care prezintă o serie de deficienţe ce afectează în mod negativ distribuţia apei. Conductele din sistemul de alimentare cu apă sunt vechi şi uzate, din ţevi de oţel, cauzând mari pierderi de apă din sistem şi necesitând costuri nejustificate la reparaţii. Calitatea apei este afectată uneori prin infiltraţiile de apă la căminele de vane rezultând rugina în sistemul actual de alimentare cu apă.

Obiective preconizate a fi atinse:

  • creşterea calităţii de viaţă pe termen mediu şi pe termen lung, creşterea atractivităţii zonei pentru noi investiţii private;
  • impact pozitiv asupra mediului uman, asupra stării de sănătate a populaţiei, cât şi asupra mediului fizic, asupra regimului de calitate al apelor subterane, al solului şi subsolului;
  • asigurarea gradului de branşare de 100% a locuitorilor;
  •  îmbunătăţirea condiţiilor igienico - sanitare ale locuitorilor şi activităţii din zonă;
  • dezvoltarea infrastructurii care va duce la creşterea activităţii economice, comerciale şi turistice;

Realizarea investiţiei va avea următoarele efecte:

  • creşterea nivelului de trai, gradul de confort şi civilizaţie a locuitorilor din zonă;
  • creşterea turismului rural;
  • creşterea atractivităţii în zonă, dezvoltarea economică prin industrie şi agricultură;
  • se asigură racordarea la reţeaua de apă pentru toţi utilizatorii de pe străzile cuprinse în proiect.

Sistemul centralizat de alimentare cu apă existent se compune din sursa de apă, conducta de aducţiune, rezervoarele de înmagazinare şi reţeaua de distribuţie a apei.

Sursa de apă este subterană, apa fiind colectată din 20 de izvoare aflate în amonte de localitate şi un dren de captare. Captarea este din două zone: zona Burde superioară – 13 izvoare şi zona Gabor – 7 izvoare şi un dren de captare din pârâul Valea Gabor.

Conducta de aducţiune realizează legătura între izvoare şi rezervoarele de apă.

În rezervorul R4 60 mc se acumulează apă din zona Gabor.

În rezervorul R3 100 mc se acumulează apă din zona Burde.

În zona Burde este un bazin colector de 8 mc.

R1 – rezervor semiîngropat cu capacitatea V= 40 mc;

R2 – rezervor subteran cu capacitatea V= 18 mc;

R3 – rezervor semiîngropat cu capacitatea V= 100 mc;

R4 – rezervor semiîngropat cu capacitatea V= 60 mc; (Deserveşte zona inferioară a satului Patakszer).

Din zona izvoarelor apa curge gravitaţional în cele două rezervoare R4 şi R3 şi din izvoare prin cădere liberă este distribuită la consumatori.

Reţeaua de distribuţie existentă în satul Micfalău este din conductă de oţel zincat şi polietilenă. Lungimea totală a reţelei existente de distribuţie este de 10130 m.l. Lungimea totală a reţelei din PEHD care nu necesită înlocuire este de 3785 m.l. Tronsoanele existente din oţel zincat se vor înlocui cu conducte PEHD PE100, DE110, Pn6. Deasemenea se vor înlocui căminele de vane, hidranţii de incendiu şi branşamentele existente. Traseul conductei din polietilenă va urmări traseul conductei vechi, traseele branşamentelor fiind montate perpendicular pe reţeaua existentă.

Se propune reabilitarea sistemului de distribuţie prin:

  • înlocuirea conductelor de oţel zincat în PEHD, PE100, DE110, Pn6;
  • înlocuirea căminelor de vane (spălare, golire, aerisire, intersecţie);
  • înlocuirea branşamentelor până la limita de proprietate, inclusiv căminele apometru care se vor amplasa pe domeniul public;

Reabilitarea reţelei de distribuţie, cu conducte din PEHD, PE100, Pn10, De110 mm, se va realiza pe o lungime Ltotal=6345 m.

  • Înlocuire/amplasare cămine de vane – 45 buc.;
  • Montare/amplasare hidranţi de incendiu – 15 buc.;
  • Branşamente la consumatori cu conducta de PEHD Dn 25/32 mm – 570 buc.;
  • Subtraversare drum naţional şi comunal 13 buc. (drum naţional 5 buc. şi drum comunal 8 buc.);
  • Subtraversare pârâu 1 buc.;

Conductele reţelei vor fi amplasate în afara părţii carosabile. Panta minimă va fi de 1%, iar la schimbare de pantă se vor monta cămine de golire şi aerisire. La capete de conducte vor fi prevăzute cămine de aerisire. Hidranţii vor fi supraterani, presiunea minimă la hidranţii de incendiu va fi de 0,7 bari. Construcţiile propuse pe reţea sunt: cămine vane de aerisire – spălare – golire – intersecţie, hidranţi de incendiu, cămine de branşare (cămin apometru).

Se vor realiza un număr total de 570 branşamente, alcătuite din tuburi PEHD Dn 32/63 mm.

  1. ăile de acces sunt acele străzi pe care este prevăzut înlocuirea sistemului de distribuţie de apă, străzi aferente drumului judeţean existent al comunei Micfalău.

Alimentare cu apă – în prezent în satul Micfalău există un sistem de alimentare cu apă, dar este veche şi este executată din ţeavă de oţel.

În faza de execuţie necesarul de apă pentru lucrările de construcţii şi pentru efectuarea

probelor de etanşeitate şi presiune, se va asigura din cisternele stradale.

Sistemul existent de alimentare cu apă îndeplineşte parametrii de funcţionare specifici, acest lucru dovedindu-se prin existenţa Autorizaţiei de Funcţionare pentru Alimentare cu Apă şi Evacuarea Apelor Uzate nr. 5 din 14.05.2014, prelungit şi reautorizat în anul 2017, emis de SGA Covasna.

Canalizare menajeră – în prezent în satul Micfalau există un sistem de canalizare menajeră, cu staţie de epurare.

Asigurarea agentului termic  -  gaz metan: în comună există reţea de gaz metan, din care sunt alimentaţi consumatorii existenţi prin branşamente individuale, executate la limita de proprietate. Pentru execuţia lucrărilor proiectate nu este necesară asigurarea acestei utilităţi.

Asigurarea energiei electrice - energie electrică şi iluminat public: asigurarea energiei electrice este deservită de o reţea de alimentare cu energie electrică de joasă tensiune, racordată în posturile de transformare existente în zonă. Reţeaua electrică de distribuţie de joasă tensiune la consumatori, este de tip aerian, realizată pe stâlpi cu conductor de oţel pentru locuitori şi pentru iluminat public cu lămpi. Consumul de energie electrică necesar pentru executarea lucrărilor de infrastructură, utilajele folosite, sunt alimentate de

generatoare proprii.

Reţea de drumuri: drum naţional DN12, drum judeţean DJ 112 (asfaltat) şi drumuri comunale pietruite şi asfaltate.

- cumularea cu alte proiecte – În conformitate cu reglementările cuprinse în Planul de amenajare a teritoriului naţional, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi alte autorităţi publice derulează diverse programe de investiţii în infrastructura locală cu caracteristici diferite privind eligibilitatea, finanţarea, decontarea şi monitorizarea acestora.

Prezenta documentaţie s-a elaborat pentru obiectivul: “REABILITAREA SISTEMULUI DE

APĂ A COMUNEI MICFALAU, JUDETUL COVASNA”, în vederea finanţării prin

Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), coordonat de Ministerul Dezvoltării

Regionale şi Administraţiei Publice.

Programul PNDL face parte dintr-o serie de instrumente de finanţare destinate dezvoltării locale şi coordonate de către MDRAP. Obiectivele de investiţii incluse în PNDL pot fi finanţate şi prin fonduri de la UE.

Obiectivul comun a programelor vizează dezvoltarea echilibrată a infrastructurii rezultând în

revitalizarea comunelor şi a satelor componente ale municipiilor şi oraşelor.

- utilizarea resurselor naturale - nu este cazul;

- producţia de deşeuri – Deşeurile generate prin execuţia lucrărilor vor fi colectate şi transportate de unitatea specializată.

Gospodărirea deşeurilor generate pe amplasament - ca urmare a lucrărilor prevăzute în proiect, săpături, spargeri, costrucţii noi, vor rezulta ca deşeu: pământ, beton, ciment, nisip. Aceste deşeuri sunt aşezate pe măsura producerii lor în imediata apropiere a zonei de lucru îngrădită cu panou de protecţie, fiind evacuate treptat spre groapa de gunoi de către executant.

Din activitatea desfăşurată pe amplasament în timpul şi în urma realizării obiectivului rezultă următoarele tipuri de deşeuri, codificate conform Catalogului European al Deşeurilor:

Faza de execuţie: pământ şi materiale excavate, deşeuri amestecate de materiale de construcţii şi deşeuri de la demolări, deşeuri menajere şi asimilabile cu cele menajere,

deşeuri industriale, deşeu metalic, deşeu de mase plastice, deşeuri de hârtie cartoane, rest

materiale de ambalare.

Faza de producţie: Lucrarea desfăşurată nu generează deşeuri industriale.

Deşeurile din faza de execuţie a lucrărilor se vor colecta şi vor fi transportate la o unitate

specializată.

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: Surse de zgomot şi de vibraţii vor fi: săpătura (excavator) la pozarea conductei în pământ, scoaterea pământului din şanţ. Nu se vor produce vibraţii sau zgomote peste valori admise. Nu se produc radiaţii poluante pentru mediul înconjurător. Lucrările din prezentul proiect au un impact minim asupra ecositemului terestru, după pozarea conductelor zona va fi adusă la situaţia iniţială. Ecositemul acvatic nu este afectat. Se vor lua măsuri ca efectele asupra zonelor populate adiacente executării lucrărilor să fie minime.

În perioada de execuţie, sursele posibile de poluare a apelor sunt: execuţia propriu-zisă a lucrărilor, manipularea materialelor de construcţie, traficul de şantier şi organizările de şantier. Nu este cazul unor amenajări speciale pentru colectarea şi epurarea apelor uzate. În cazul depozitelor temporare de materiale, care pot fi spălate de apele pluviale, se recomandă amenajarea platformelor de depozitare cu şanţuri perimetrale de gardă. Aceste şanţuri vor fi curăţate periodic pentru a se evita colmatarea lor.

Poluanţii care pot afecta ecosistemele terestre şi acvatice sunt cei rezultaţi în cazul unor

accidente la depozitarea şi manipularea combustibililor.

Din punct de vedere al protecţiei aerului: pulberi de praf (la nivelare, compactare, săpare, fundaţii, transport materiale, la încărcarea şi descărcarea materialelor de construcţii), noxe rezultate din procesul de ardere ale utilajelor de transport, sudură oxiacetilenică.

Pe parcursul lucrărilor se iau măsuri de reducere a prafului, prin udare şi prin manevrarea cu grijă a utilajelor folosite.

Nu se vor produce noxe peste valorile admise.

- surse de poluare în perioada de funcţionare: nu este cazul;

- riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate - risc redus, se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii, de exploatare corectă a utilajelor;

- utilizarea existentă a terenului – lucrările se vor desfăşura în intravilanul comunei Micfalău folosinţa actuală a domeniului fiind domeniu public (stradă) conform Certificatului de urbanism nr. 499 din 28.09.2017 emis de Consiliul Judeţean Covasna.

- relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora – nu este cazul.

 Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenţie deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite – nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale – nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate – nu este cazul; 

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – terenul este situat în intravilanul comunei Micfalău conform PUG aprobat şi este în proprietatea solicitantului aparţinând domeniului public al comunei;

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul. 

 Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impact local, numai pe durata realizării lucrărilor. Poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

b)  natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului: impact redus;

d) probabilitatea impactului – numai în perioada de execuţie, în cazul poluărilor accidentale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – potenţial impact în perioada de execuţie.

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

Proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse de: OUG nr. 154 din 12 noiembrie 2008, Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009 şi Legea nr. 49 din 7 aprilie 2011, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

Condiţiile de realizare a proiectului:                                          

  • Solicitarea şi obţinerea tuturor avizelor şi acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr. 499 din 28.09.2017 emis de Consiliul Judeţean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  • Se va solicita punct de vedere sau aviz din partea SGA Covasna;
  • Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  • Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  • Respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Respectarea prevederilor Legii nr. 47/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
  • Se vor respecta prevederile HG 173/2000 actualizată, privind reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari;
  • Pe toată durata de implementare a proiectului, executantul și beneficiarul au obligaţia să respecte cu stricteţe, toate prevederile cuprinse în normele de prevenire și stingere a incendiilor;
  • Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  • Se interzice poluarea solului cu carburanţi, uleiuri uzate în urma operaţiilor de staţionare, aprovizionare, depozitare sau alimentare cu combustibili a utilajelor şi a mijloacelor de transport sau datorită funcţionării necorespunzătoare a acestora;
  • Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate şi neamenajate special în acest sens;
  • Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  • În urma lucrărilor efectuate pe amplasament, suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură.
  • Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  • Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  • Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor, în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

 

Proiectul propus nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată (se aplică pentru proiectele pentru care autoritatea competentă pentru protecţia mediului a decis că nu este necesară parcurgerea procedurii de evaluare adecvată).

 

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii atrage suspendarea sau anularea acesteia, după caz, în conformitate cu prevederile legale.

 

Înaintea punerii în funcţiune a obiectivului, titularul proiectului are obligaţia de a solicita autorizaţie de mediu şi/sau revizuirea autorizației de mediu existente, conform Ord. M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de mediu, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

 

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

 

  Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                          Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                        Ing. Ghican Oana Elena