Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE revizuita

PROIECT din data de 13.05.2022

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

Nr. 37 din data de 13.10.2020

REVIZUITĂ nr. xx/xx.xx.2022

 

 

Ca urmare a notificării și a memoriului tehnic justificativ-revizuit cu nr. 5042/06.05.2022 adresate de COMUNA OZUN, cu sediul în comuna Ozun, sat Ozun, str. Gábor Áron, nr. 75, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 3281/06.05.2022,

în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţelor Comisiei de Analiză Tehnică din data de 02.10.2020 că proiectul „ÎNFIINȚAREA REȚELEI INTELIGENTE DE DISTRIBUȚIE DE GAZE NATURALE, BRANȘAMENTE ȘI ALIMENTARE CU GAZE NATURALE, COMUNA OZUN, JUDEȚUL COVASNA” propus a fi amplasat în mun. comuna Ozun, satele: Ozun, Sântionlunca, Bicfalău, Lisnău și Lunca Ozunului, județul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului. 

 

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

{C}a)    proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, la punctul 3, lit. b), corelat cu punctul 13, lit. a)

{C}b)    în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 24.09.2020; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în ziarul Observatorul de Covasna din data de 24.09.2020), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

{C}c)    în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind decizia etapei de incadrare afişat de pagina proprie de internet în data de 02.10.2020; anunţ titular privind decizia etapei de incadrare publicat în ziarul electronic Mesagerul de Covasna din data de 03.10.2020 și în ziarul Observatorul de Covasna din data de 05.10.2020), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

{C}d)    în urma anunțurilor publice (anunţ APM Covasna privind privind revizuirea deciziei etapei de incadrare afişat de pagina proprie de internet în data de xx.xx..2022.; anunţ titular privind revizuirea deciziei etapei de incadrare publicat în ziarul .Observatorul de Covasna din data de xx.xx.2022, nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului

{C}e)    Proces-verbal ședință CAT nr. 23/02.10.2020 și nr. 13/12.05.2022;

{C}f)     Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;

{C}g)    Lista de control pentru etapa de incadrare EA, întocmit conform Ord. 19/2010 (*actualizat*) privind aprobarea Ghidului Metodologic referitor la evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor și proiectelor asupra ariilor protejate de interes comunitar;

{C}h)    punctele de vedere ale membrilor CAT formulate în scris: email din data de 25.09.2020 transmis de DSP Covasna (nr. înreg. APM Covasna 5203/25.09.2020), Adresa SGA Covasna nr. 5229/29.09.2020 (nr. înreg. APM Covasna 5248/29.09.2020); Punct de vedere ANANP ST Covasna nr. 297/ST CV/30.09.2020 (nr. înreg. APM Covasna nr. 5283/30.09.2020) și Justificarea aferentă; Punct de vedere din partea Direcției Județene pentru Cultură Covasna 30/2020 (nr. înreg. APM Covasna 5264/30.09.2020); Adresa din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Mihai Viteazul” al Județului Covasna nr. 1976419/29.09.2020 (nr. înreg. APM Covasna 5272/30.09.2020); Acord de principiu din partea Consiuliului Județean Covasna – Serviciul de Administrare a Drumurilor Județene nr. 15603/29.09.2020; Adresa din partea CNAIR București – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov 3983/01.10.2020 (nr. înreg. APM Covasna 5295/01.09.2020), Adresa GNM Comisariatul Județean Covasna nr. 1867/CJ CV/01.10.2020 (nr. înreg. APM Covasna 5300/01.10.2020).

{C}i)      Punct de vedere din partea Biroului/Compartimentului Arii Protejate din cadrul APM Covasna, nr. 3400/11.05.2022, s-a stabilit, că perimetrul în care este situat noul amplasament SRMP se suprapune cu aria specială de protecție avifaunistică ROSPA0082 Munții Bodoc Baraolt;

{C}j)      Adresa Agenției Naționale pentru Arii Protejate – Serviciul Teritorial Covasna nr. 297/ST Covasna/07.10.2020 (nr. înreg. APM Covasna 5439/07.10.2020) privind eliberarea Avizului favorabil cu condiții;

{C}k)    Aviz favorabil cu condiții nr. 13/ST CV/07.10.2020 din partea Agenției Naționale pentru Arii Protejate – Serviciul Teritorial Covasna;

{C}l)      Acordul de principiu favorabil nr. 422/02.10.2020 din partea Companiei Naționale de Căi Ferate ”CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov, înregistrat la APM Covasna cu nr. 5345/02.10.2020;

{C}m)   Declarația Autorității responsabile cu monitorizarea siturilor Natura 2000, nr. înreg. APM Covasna 5491/09.10.2020 și Harta anexă;

{C}n)    completările la memoriul de prezentare, înregistrate la APM Covasna cu nr. 5280/30.09.2020;

{C}o)    completările la memoriul tehnic justificativ-revizuit nr. 5168/10.05.2022, înregistrate la APM Covasna cu nr. 3369/10.05.2022, cuprinzând: Extras CF 28855 Ilieni, Inventar Coordonate imobil CF 28855 Ilieni;

{C}p)    Adresa APM Covasna nr. 3417/11.05.2022 prin care se solicită Memoriu de prezentare în relație cu ariile naturale protejate (ROSPA0082) și Avizul administratorului sitului Natura 2000 ROSPA0082 Munții Bodoc Baraolt;

{C}q)    Memoriu de prezentare conform Ordinului nr. 262/2020 pentru modificarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 19/2010, înregistrat la APM Covasna cu nr. 3466/12.05.2022

{C}r)     Aviz cu condiții nr. 11/12.05.2022 eliberat de către Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont – Consiliul Județean Covasna;

{C}s)    prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

 

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Proiect de dimensiune medie, care se referă la înființarea retelei inteligente de distributie de gaze naturale, branșamente la consumatori casnici și non-casnici/instituții publice și racord de înaltă presiune cu stație de reglare măsurare-predare, denumit SRMP - Ozun pentru alimentarea cu gaze naturale a Comunei Ozun.

Lucrarea de investiție se va derula prin programul de finanțare – Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa prioritară 8 – Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei și gazelor naturale.

Obiectivul specific 8.2 – Creșterea gradului de interconectare a Sistemului Național de transport a gazelor naturale cu alte state vecine prin Parteneriatul comuna Ozun din judetul Covasna.

Pe lângă lucrările de bază privind retelele inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final, în cadrul prezentului proiect de investiții vor fi cuprinse activități cu caracter general: managementul de proiect; asistența pentru managementul proiectului, supervizarea lucrărilor (dirigenție); informare și publicitate; sprijin pentru derularea activității UIP.

 

Perioada de implementare propusă

Perioada de implementare propusă este de 42 luni, din care durata etapei de construire este estimată ca fiind de aproximativ 14 luni. Durata etapei de funcţionare este de minim 15 ani, fără a fi necesare invesțitii majore în retehnologizare.

Amplasamentul proiectului:

Rețeaua de distribuție și branșamentele se vor situa în intravilanul și extravilanul comunei Ozun, satele: Ozun, Sântionlunca, Bicfalău, Lisnău, și Lunca Ozunului, în domeniul public al comunei Ozun. Racordul de înaltă presiune va fi amplasat în extravilanul comunei Ilieni, municipiului Sf. Gheorghe și a comunei Ozun, iar SMRP va fi amplasat în intravilanul comunei Ozun, Zona Gării.

Localizarea geografică și administrativă cu precizarea coordonatelor Stereo 70:

Conductele rețelelor de distribuție de gaze naturale vor fi amplasate numai pe drumurile și străzile aflate in domeniul public al comunei Ozun.

Proiectul prevede următoarele subtraversări:

{C}·         3 buc subtraversari ale drumului național DN 11

{C}·         1 buc subtraversari ale drumului național DN 12

{C}·         7 buc subtraversari ale drumului județean DJ103B

{C}·         1 buc subtraversare ale drumului județean DJ122

{C}·         1 buc subtraversare linie ferată CF316 Brașov – Deda – Războieni

{C}·         2 buc subtraversare al Râului Olt

{C}·         1 buc subtraversare al Râului Negru

{C}·         5 buc subtraversare pârâul Lisnău

{C}·         2 buc subtraversare pârâul Angheluș

{C}·         2 buc subtraversare Brațul mort al râului Negru

Lucrările sunt amplasate în extravilanul și intravilanul comunei Ozun, extravilanul comunei Ilieni.

Vecinătățile obiectivului sunt: Nord: Câmpul Frumos; Sud: satele Băcel și Dobârlau; Est: extravilan; Vest: Terenuri agricole.

Inventarul de coordonate pentru SRMP Ozun, amplasat în UAT Ilieni (CF28855):

 

nr. crt.

X

Y

1

559727.4

479459.9

2

559734.2

479455.9

3

559746.4

479446.3

4

559760.4

479295.9

5

559742.9

479294.3

6

559727.4

479459.9

 

Corpuri de apă receptor (de suprafață): Ozun - Olt  RORW8.1.45 _B2. Bazin hidrografic: Olt.

Cursuri de apă:

- râul Olt (cod cadastral: VIII-1.000.00.00.00.00)

- râul Negru (cod cadastral: VIII-1.045.00.00.00.00)

- pârâul Angheluș (cod cadastral: VIII-1.045.19a.00.00.00)

- pârâul Lisnău (cod cadastral: VIII-1.045.21.00.00.00).

Localizarea amplasamentului în raport cu ariile naturale protejate:

Amplasamentul investiţiei proiectate în marea majoritate se află în afara ariilor protejate Natura 2000, conform plansei nr. 01/N, însă un tronson de distribuție de gaze naturale subtraversează, Brațul Mort – Râul Negru lângă DJ103B de la Ozun spre Bicfalău, pe o distanță de aprox. 2x50 m, traversează situl ROSCI – 0329 Oltul Superior prin subtraversarea Râului Olt. În satul Sântionlunca, o stradă în care se vor executa rețele de gaze naturale este adiacent/se află pe marginea Sitului Natura 2000 - ROSCI 0111 – Mestecănișul de la Reci – Bălțile de la Ozun Sântionlunca, pe o distanță de cca. 200-300 m.

Perimetrul în care este situat noul amplasament SRMP Ozun (extravilan Ilieni CF 28855) se suprapune cu aria specială de protecție avifaunistică ROSPA0082 Munții Bodoc Baraolt.

 

 

 

 

 

 

Prezentarea proiectului:

Investiția propune realizarea următoarelor obiective:

{C}·         Obiect 1: Înființarea rețelei de distribuție de gaze naturale in comuna Ozun, satele Ozun, Sântionlunca, Bicfalău, Lisnău și Lunca Ozunului, Judetul Covasna

{C}·         Obiect 2: Branșamente in comuna Ozun, satele Ozun, Sântionlunca, Bicfalău, Lisnău și Lunca Ozunului

{C}o   {C}Capitol 2 (racord utilități): Racord si SRMP Ozun, alimentarea cu energie electrică SRMP Ozun

Alimentarea cu gaze naturale a rețelei inteligente de distribuție de gaze naturale de presiune medie, se va realiza prin racordul de înaltă presiune, conductă de oțel, prin cuplarea în conducta de transport gaze naturale pe linia de transport Codlea – Sfântu Gheorghe, DN=250 mm, (10”), având un regim de presiune Pregim = 25 bar, Pnom=40 bar.

Prin Comunicarea nr. DD 14704 din 23.02.2022, a fost avizat un nou amplasament privind alimentarea cu gaze naturale de presiune medie, care se va realiza prin racordul de înaltă presiune de lungime L=0,035 km, conductă de oțel. Punctul de cuplare în conducta de transport se află în partea de nord-est a localității Ilieni. Cuplarea propriu-zisă se va realiza pe terenul achiziționat de Comuna Ozun. Aici va fi amplasată și conducta de distribuție la ieșire din SRMP Ozun, până la drumul de exploatare existent în zonă, care apoi (conducta de distribuție DN315mm din polietilenă) va parcurge un traseu de cca. 7,448 km.

SRMP Ozun  - proiectat inițial la limita intravilanului satului Ozun, în zona Gării, va fi amplasat tot în această zonă din extravilanul UAT Ilieni, cât mai aproape de amplasamentul conductei de transport de înaltă presiune, pe terenul achiziționat de Comuna Ozun. Noul amplasament SRMP Ozun, situat în UAT Ilieni, se află la cca. 1 km de loc. Ilieni, și 850 m de zona de locuit din loc. Sâncraiu, suprafața totală a terenului aferent este de S=2800 mp, conform Extras CF 28855 Ilieni.

Toate lucrările aferente: cuplare în rețeaua de transport, traseul conductei de racord L=0,035 km, zona de protecție severă a SRM precum și SRMP Ozun, S=600 mp și primul tronson al conductei de distribuție la ieșire din SRMP Ozun, până la drumul de exploatare existent se vor executa pe terenul identificat prin CF 28855 Ilieni, achiziționat de comuna Ozun.

Debitul de calcul pe baza căruia se fac calculele hidraulice pentru reteaua de distributie al comunei Ozun, este de Qtotal=6500 Nmc/h.

În urma modificării amplasamentului SRMP Ozun, lungimea conductei de racord din oțel de înaltă presiune OL, DN150mm, L=7440 m, se tranformă în conductă de distribuție, care în urma redimensionării a rezultat de diametru DN 315 mm, din PEID, PE 100, SDR 11, de presiune medie, PN max 4 bar, L=7488 m.

Lungimea aproximativă a conductei de racord din extravilan, de la cuplarea în conducta de transport a SNTGN Transgaz, va urma un traseu pe terenul aferent SRMP Ozun (UAT Ilieni) în lungime de L=35 m.

Rețeaua de distribuție în extravilan de la SRMP până la intravilan Ozun, va traversa următoarele UAT:

- pe UAT Ilieni este un traseu de lungime L= 3452 m;

- pe UAT Sfantu Gheorghe este un traseu de lungime L= 2567 m;

- pe UAT Ozun este un traseu de lungime L= 1135 m ;

Branşamentele sunt amplasate în zona drumurilor perpendicular pe axul drumului și amplasate până la limita de proprietate a consumatorului, prevăzute fiecare, cu post de reglare la capăt, face legătura cu reţeaua de distribuţie de presiune medie pozată pe strada din dreptul imobilului şi instalaţia de utilizare de presiune joasă a consumatorului.

Datele tehnice ale rețelei de distribuție gaze naturale din comuna Ozun vor fi, conform tabelului de mai jos cu diametrul minim Ø40 mm și diametrul maxim Ø 250 mm, în lungime totală L=53804 m.

Total debit proiectat: Qtot = 6 500 mc/h.

 

Diametru mm

Dn 40

Dn 63

Dn 90

Dn 110

Dn 160

Dn 180

Dn 200

Dn 225

Dn 250

Dn 315

Lungime m

19328

10298

4737

6973

3789

383

377

125

306

7488

 

Total robinet de secționare:    33 buc, - din care: Ø315- 5 buc; Ø225 - 1 buc; Ø180 – 1 buc, Ø160 - 7 buc; Ø110- 6 buc; Ø90 - 2 buc; Ø63 - 3 buc; Ø40 - 8 buc.

 

Vor fi un număr total de 1846 bucăți de branșamente, de diametru Ø32 mm, respectiv Ø40 mm, de presiune medie, din conducte PEID, PE 100, SDR11, PN 10, conform tabelului de mai jos:

 

Denumire UAT

Nr. Cons casnici

Nr. Cons. Non-Casnici publici

Nr. Bloc

Nr. branșamente cuprinse

1

Ozun

784

11

19

814

2

Sântionlunca

365

6

1

372

3

Bicfalău

293

4

0

297

4

Lisnău

275

4

0

279

5

Lunca Ozunului

82

2

0

84

TOTAL

1799

27

20

1846

Executantul va solicita asistenţă tehnică a proprietarilor de reţele subterane din zonă. După executarea lucrărilor de pozare a branşamentului, executantul va readuce în starea iniţială carosabilul şi trotuarul, la fel şi spaţiile verzi.

Subtraversări DN12 - Pe drumul național DN12 este proiectată o subtraversare prin foraj orizontal cu următoarele caracteristici: -SBDN1:- poziția Km2+741 m Nod 1-2

            -conducta de distribuție din PEID, PE100, DN 315 mm de lungime L=21m

            -tub de protecție OL Ø450x10mm de lungime L=17m

            -înainte de subtraversare este montat un robinet de secționare din Ol DN 150mm în cămin de vană;

Subtraversări DN11 - Pe drumul național DN11 sunt proiectate trei subtraversări prin foraj orizontal cu următoarele caracteristici: -SBDN2:- poziția Km24+569 m – Nod 4-5

            -conducta PEID, PE100, PN10, SDR11, DN225 mm de lungime L=17 m

            -tub de protecție OL Ø324x8 mm de lungime L=13 m

            -înainte de subtraversare este montat un robinet de secționare PE cu montaj îngropat DN225mm;

-SBDN3:-poziția Km24+021 m – Nod 169-184

            -conducta PEID, PE100, PN10, SDR11, DN40 mm de lungime L=19 m

            -tub de protecție OL Ø159x6 mm de lungime L=15 m

            -înainte de subtraversare este montat un robinet de secționare PE cu montaj îngropat DN40mm

-SBDN4:-poziția Km27+750 m – Nod 120-146

            -conducta PEID, PE100, PN10, SDR11, DN63 mm de lungime L=17 m

            -tub de protecție OL Ø178x6 mm de lungime L=13 m

            -înainte de subtraversare este montat un robinet de secționare PE cu montaj îngropat DN63mm;

Subtraversări DJ122 - Pe drumul național DJ122 s-a proiectat o subtraversare prin foraj orizontal cu următoarele caracteristici:

-SBDJ1:-poziția Km15+515 m

            -conducta  de racord din otel DN 150 mm de lungime L=19m

            -tub de protecție OL Ø324x8mm de lungime L=15m

            -înainte de subtraversare este montat un robinet de secționare din Ol DN 150mm în cămin de vană;

Subtraversări DJ103B - Pe drumul național DJ103B sunt proiectate opt subtraversări prin foraj orizontal cu următoarele caracteristici:

-SBDJ2:-poziția Km27+215 m – Nod 8-9

            -conducta PEID, PE100, PN10, SDR11, DN160 mm de lungime L=14 m

            -tub de protecție OL Ø299x8 mm de lungime L=10 m

            -înainte de subtraversare este montat un robinet de secționare PE cu montaj îngropat DN160mm;

-SBDJ3:-poziția Km27+195 m – Nod 10-11

            -conducta PEID, PE100, PN10, SDR11, DN110 mm de lungime L=14 m

            -tub de protecție OL Ø245x8 mm de lungime L=10 m

            -înainte de subtraversare este montat un robinet de secționare PE cu montaj îngropat DN110mm;

-SBDJ4:          -poziția Km26+768 m – Nod 13-14

            -conducta PEID, PE100, PN10, SDR11, DN110 mm de lungime L=15 m

            -tub de protecție OL Ø245x8 mm de lungime L=11 m

            -înainte de subtraversare este montat un robinet de secționare PE cu montaj îngropat DN110mm;

-SBDJ5:          -poziția Km22+880 m - Nod 59-60

            -conducta PEID, PE100, PN10, SDR11, DN63mm de lungime L=16 m

            -tub de protecție OL Ø178x6 mm de lungime L=12 m

            -înainte de subtraversare este montat un robinet de secționare PE cu montaj îngropat DN63mm;

-SBDJ6:          -poziția Km22+734 m – Nod 61-62

            -conducta PEID, PE100, PN10, SDR11, DN63mm de lungime L=18 m

            -tub de protecție OL Ø178x6mm de lungime L=14 m

            -înainte de subtraversare este montat un robinet de secționare PE cu montaj îngropat DN63mm;

-SBDJ7:          -poziția Km26+794 m – Nod 13-102

            -conducta PEID, PE100, PN10, SDR11, DN40 mm de lungime L=16 m

            -tub de protecție OL Ø159x6 mm de lungime L=12 m

            -înainte de subtraversare este montat un robinet de secționare PE cu montaj îngropat DN40mm;

-SBDJ8 - poziția Km26+956 m – Nod 12-105

            -conducta PEID, PE100, PN10, SDR11, DN40 mm de lungime L=12 m

            -tub de protecție OL Ø159x6mm de lungime L=98 m

            -înainte de subtraversare este montat un robinet de secționare PE cu montaj îngropat     DN40 mm;

Subtraversări cale ferată – CF316 (Brașov-Deda-Războieni) – 1 buc

SBCF1 – KM 24+200

- conductă de distribuție PEID, PE100, SDR11, Dn Ø315mm, prin foraj orizontal

-Tub de protecție OL Ø450x10mm L=25m, Coordonate Stereo 70: X:477825,93; Y565281,73.

Subtraversarea cursurilor de ape:

Subtraversarea Râului Olt cod cadastral VIII-1.00.00.00.00

SBR1- Subtraversare Râul Olt, prin foraj dirijat, cu conductă de oțel, DN 315 mm, lungimea de subtraversare a conductei Lc =62 m. Nod 1-2

Tub de protecție din PEID, DN 500 mm, lungime L=52 m.

Subtraversarea Brațul mort al Râului Negru

SBR2- Nod 11-12- Subtraversare Bartul mort al Raului Negru, prin foraj dirijat, cu conducta de polietilena PEID, PE100, SDR11, Dn 110 mm, lungimea de subtraversare a conductei Lc =12 m.

Tub de protecție din polietilena, PEID225 mm L=8 m.

SBR3- Nod 14-15- Subtraversare Brațul mort al Râului Negru, prin foraj dirijat, cu conducta de polietilenă PEID, PE100, SDR11, Dn 110 mm, lungimea de subtraversare a conductei Lc =33 m.

Tub de protecție din polietilena, PEID225 mm L=29 m.

Subtraversarea Râului Negru cod cadastral VIII-1.45.00.00.00.00 – Nod 14-15

SBR4- Subtraversare Râul Negru, prin foraj dirijat, cu conducta de polietilena PEID, PE100, SDR11, Dn 110 mm, lungimea de subtraversare a conductei Lc =55 m.

Tub de protecție din polietilenă, PEID225 mm L=51 m.

Subtraversare Pârâului Lisnău cod cadastral VIII-1.45.21.00.00.00       5 buc

SBPR1 - Nod 24-25 - Subtraversare pârâul Lisnău, prin sapatura deschisa, cu conducta de polietilenă PEID, PE100, SDR11, Dn 63 mm, lungimea de subtraversare a conductei Lc =12 m. Tub de protecție din polietilena, Ol, Ø 178x6 mm , lungime L = 8 m.

SBPR2 - Nod 31-32 - Subtraversare pârâul Lisnău, prin săpătură deschisă, cu conducta de polietilena PEID, PE100, SDR11, Dn 40 mm, lungimea de subtraversare a conductei Lc =12 m. Tub de protecție din polietilenă, Ol, Ø 159x6 mm , lungime L = 8 m.

SBPR3 - Nod 21-54 - Subtraversare pârâul Lisnău, prin săpătură deschisă, cu conducta de polietilenă PEID, PE100, SDR11, Dn 40 mm, lungimea de subtraversare a conductei Lc =13 m. Tub de protecție din polietilena, Ol, Ø 159x6 mm , lungime L = 9 m.

SBPR4 - Nod 20-55 - Subtraversare pârâul Lisnău, prin săpătură deschisă, cu conducta de polietilenă PEID, PE100, SDR11, Dn 40 mm, lungimea de subtraversare a conductei Lc =13 m. Tub de protecție din polietilena, Ol, Ø 159x6 mm, lungime L = 9 m.

SBPR5 - Nod 16-58 - Subtraversare pâraul Lisnău, prin săpătură deschisă, cu conducăa de polietilenă PEID, PE100, SDR11, Dn 90 mm, lungimea de subtraversare a conductei Lc =12 m. Tub de protecție din polietilenă, Ol, Ø 219x6 mm, lungime L = 8 m.

Suprafețe de teren ocupate:

Suprafaţa de teren ocupat total (temporar și definitiv) este S=172.992 mp. Din care :

- teren ocupat definitiv Sdef=1.107,00 mp, teren neproductiv din domeniul public, terenul fiind aferent amplasamentului constructiilor din sistemul de distributie de gaze naturale, de camine de sectionare amplasate pe domeniul public, pe teren neproductiv, precum si suprafața SRMP Ozun SSRM =600 mp în extravilan Ilieni precum și terenuri din intravilan ocupate de cămine de vane.

- teren ocupat temporar Stemporar =171.885,00 mp, teren neproductiv din domeniul public al UAT Ozun, UAT Ilieni, UAT Sfântu Gheorghe, aferent rețelei de distributie de gaze naturale de presiune medie și aferent conductei de racord la SRMP-Ozun.

 

Rețeaua de distribuție

La stabilirea traseelor reţelei de distribuţie, s-au avut în vedere următoarele criterii :

{C}·         desfăşurarea tramei stradale existente, cu amplasarea consumatorilor individuali şi determinarea zonelor aglomerate;

{C}·         amplasarea instituţiilor principale din localitate (biserică, şcoală, grădiniţă, etc.);

{C}·         prevederile PUG comuna Ozun şi ale Certificatului de urbanism;

{C}·         posibilităţiile de dezvoltare ulterioară a localităţii şi a extinderii lungimii şi capacităţii de transport a reţelei de distribuţie prin închiderea unor inele.

Modul de asigurare a utilităţilor:

1. Alimentarea cu apă : nu este cazul. 2. Evacuarea apelor uzate: nu se produce apă uzată

3. Asigurarea apei tehnologice, dacă este cazul: se utilizează apa în sistem închis pentru instalația de încălzire a gazelor naturale.  4. Asigurarea agentului termic: nu este cazul

5. Asigurarea energiei electrice: pentru funcționarea SRPM Ozun se utilizează energie electrică și ce se va alimenta de la rețeaua de joasă tensiune, existentă în zonă.

 

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: Investiția propusă se va realiza prin programul de finanatare – Programul Operational Infrstructura Mare (POIM) 2014-2020, Axa prioritară 8 – Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei și gazelor naturale. În zonă nu sunt astfel de proiecte existente și/sau aprobate nu este cazul unui efect cumulativ.

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității:

În vederea realizării lucrărilor propuse se vor utiliza următoarele resurse naturale:

Umpluturi: se vor executa cu materiale locale, respectiv pământ rezultat din lucrările de săpătură.

Balast: Se vor folosi pe cât posibil materiale locale, însă antreprenorul poate aduce materiale din sursă proprie, dacă acestea se incadrează în prevederile normativelor și stasurilor în vigoare.

Piatră spartă, agregate natural sau artificiale, ciment, armături, alte elemente metalice: conform standardelor în vigoare.

Apa: utilizată la prepararea betoanelor va fi apă potabilă (din reţeaua publică) sau din altă sursă dacă îndeplineşte condiţiile tehnice prevăzute în STAS 790/84.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate:

Etapa de construire şi reconstrucţie ecologică

Deşeuri tehnologice:

- 17 04 05 - Deşeuri metalice ≈ 0,25 tone;

- 17 02 03 Deșeuri din polietilenă de înaltă densitate (HDPE) ≈ 0,20 tone;

Aceste deșeuri vor fi colectate separat şi depozitate temporar în incinta organizării de şantier, pe o suprafaţă impermeabilizată şi acoperită şi vor fi valorificate prin operatori economici autorizaţi

- 17 05 04 - Deşeu inert (rezultat din săparea şanţului pentru pozarea conductei și din forarea tunelurilor pentru subtraversări) ≈ 16.380 mc.

Deșeurile inerte vor fi depozitate temporar pe culoarul de lucru. Din cei ≈ 16.380 mc deșeu inert (rezultat din săpătură şi foraj), ≈ 85% (13.913 mc) va fi utilizat pentru acoperirea șanțurilor, după pozarea conductelor de distributie de gaze naturale. Materialul litologic rămas, ≈ 15% (2467 mc) va fi transportat şi depozitat de către constructor, în locul sau locurile indicate de către reprezentanţii Primăriei Ozun.

Deşeuri de ambalaje valorificabile:

- 15 01 01 – ambalaje de hârtie și carton, de la ambalajele unor componente utilizate ≈ 0,12 tone;

- 15 01 02 – ambalaje de materiale plastice (PET și folie PVC) ≈ 100 kg;

Deşeuri de ambalaje periculoase:

Reutilizabile - 15 01 10* - Ambalaje de la diluanţi, grunduri, vopsele şi benzină extracţie – recipiente metalice sau din material plastic ≈ 12 bucăţi.

Predate pentru eliminare - 15 01 10* - ambalaje care conțin reziduuri de substanțe periculoase sau sunt contaminate cu substanțe periculoase (recipiente metalice de la unsori) ≈ 0,05 tone.

Deşeuri menajere – 20 03 01, de la personalul implicat în lucrările de construcţie şi reconstrucţie ecologică, cantitatea rezultată fiind ≈ 550 mc. Deșeurile menajere se vor colecta separate în saci/pubele și vor fi predate către un operator de salubrizare.

Se vor colecta selectiv cel puțin următoarele fracții, în vederea reciclării: hârtie, metal, plastic şi sticlă.

Etapa de funcţionare

Deşeurile generate, ca urmare a lucrărilor de mentenanţă, sunt în principal de origine plastică, PEHD.

Cantitatea şi tipurile de deşeuri generate depind de natura lucrărilor de mentenanţă efectuate.

Toate tipurile de deșeuri atât cele rezultate în faza de construcție cât și cele rezultate în perioada de funcționare vor fi colectate și stocate temporar în recipiente corespunzătoare, astfel încât să pot fi preluate și transportate de operatori autorizați în vederea valorificării/eliminării.

 

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

Factorul de mediu Apă:

Etapa de realizare a lucrărilor:

Proiectul prevede 4 subtraversări prin foraj dirijat (Râul Olt, Brațul mort al Râului Negru și Râul Negru) și 7 subtraversări prin săpătură deschisă (Pârâul. Lisnău și Pârâul Angheluș). Calitatea apelor de suprafață poate fi afectată prin executarea lucrărilor de subtraversare.

Măsurile prevăzute în proiect pentru protecția apelor de suprafață sunt:

{C}·      la pozarea conductei de gaze naturale, pământul excavat se va depozita pe marginea tranșeei. Solul vegetal excavat se va depozita separat. După terminarea lucrărilor amplasamentul conductelor se va reface la starea iniţială.

{C}·      -manipularea şi stocarea materialului util sau a pământului decopertat în aşa fel încât să nu fie antrenat în ape;

{C}·      -amplasarea unei toalete ecologice şi vidanjarea periodică a acesteia pe perioada execuției lucrărilor;

{C}·      -eliminarea deşeurilor prin colectarea lor în europubele;

{C}·      -instruirea angajaţilor care deservesc utilajele în vederea exploatării corecte a acestora şi de acţiune în cazul apariţiei unei poluări accidentale;

{C}·      {C}-instruirea angajaţilor în vederea raportării imediate a oricărei defecţiuni apărute la utilajele folosite.

În etapa de funcţionare nu sunt necesare măsuri pentru protecţia calităţii apelor de suprafaţă sau subterane deoarece sistemul de distributie de gaze naturale nu va afecta calitatea acestora, având în vedere că rețeaua de distributie de gaze naturale va fi realizată din materiale noi, rezistente și fiabile.

Factorul de mediu Aer

Etapa de realizare a lucrărilor:

Potenţialele surse de emisii atmosferice sunt:

- excavarea şi transportul rocii dislocate şi a solului rezultat din săpături;

- traficul generat de lucrările desfăşurate (transportul materialelor necesare diferitelor faze ale construcţiei, transportul muncitorilor).

Măsurile prevăzute pentru reducerea a emisiilor în aer:

{C}·      deplasarea acestora pe drumurile de pământ sau balastate să se facă cu viteze de maxim 30 km/h;

{C}·      efectuarea regulată a reviziilor tehnice pe toată perioada de transport a materialelor să se încadreze în prevederile NRTA 4/1998.

{C}·      să asigure în permanent o bună intretinere a utilajelor tehnologice şi a mijloacelor de transport pentru a se evita depăşirile LMA;

{C}·      achizitionarea carburanților corespunzători d.p.d.v. calitativ;

Pentru reducerea emisiilor de pulberi în atmosferă, în sezonul cald şi secetos se recomandă:

{C}·      umezirea drumurilor balastate pe care se transportă materialele;

{C}·      udarea suprafeţei pe care se sapă şanţurile;

În etapa de funcționare se vor emite substanțe poluante în atmosferă cu ocazia funcționării instalației de odorizare locală în incinta Stației de Reglare Măsurare Predare – SRMP Ozun. Instalația de odorizare locală este ansamblul compus din recipientele de depozitare/lucru, sistemele de dozare și echipamentele care permit introducerea odorizantului în fluxul de gaze naturale. Odorizantul folosit este etilmercaptan.

Etilmercaptanul folosit pentru odorizare este iritant, nociv si inflamabil. Odorizarea se va monitoriza conform anexei 4 si 5 al ordinului 163 din 17 iulie 2019. Descrierea generală, substanțele chimice componente, proprietățile fizico-chimice și evaluarea riscurilor etilmercaptanului sunt prezentate in Fișa tehnică prevazută în Anexa 2 al Ordinului privind aprobarea Normei tehnice pentru odorizarea gazelor naturale nr. 163/2019.

Instalațiile pentru reținerea și dispersia poluanților în atmosferă - în cazul transportării normale a gazelor naturale in conducte şi a funcţionării tuturor instalaţiilor proiectate la parametrii proiectaţi, nu vor fi emisii de noxe organice în atmosferă.

 

Zgomot și vibrații:

În perioada de execuție, sursele de zgomot și vibrații potențialele surse de zgomot și vibrații vor fi:

- funcționarea utilajelor de construcții specifice lucrărilor (excavări și curățiri în amplasment, realizarea structurilor proiectate, etc.);

- circulația autobasculantelor, autocamioanelor și a celorlalte utilaje care transportă materiale necesare execuției lucrării.

Aceste surse de zgomot și vibrație vor exista doar pentru perioada de timp necesară realizării investiției. Utilajele folosite la realizarea lucrărilor de C+M vor prezenta verificările tehnice specificate de legislația în vigoare.

Măsurile de protecție împotriva zgomotului și vibrațiilor sunt următoarele:

- lucrările trebuie executate astfel încât zgomotul perceput de utilizatori sau persoanele aflate în apropiere să fie menținut la un nivel care să nu afecteze sănătatea acestora și să le permită să doarmă, să se odihnească și să lucreze în condiții satisfăcătoare.

- limitarea traseelor ce străbat zonele locuite de către utilajele aparținând șantierului, care au mase mari și emisii sonore importante.

Se preconizează că impactul va fi de scurtă durată şi nesemnificativ. După punerea în functiune a obiectivului nu vor exista surse de zgomot.

Factorul de mediu Sol și Subsol

Etapa de realizare a lucrărilor:

Poluarea solului poate fi generată de următoarele activităţi sau substanţe:

{C}·      scăpările accidentale de produse petroliere de la utilajele de construcţie; în timpul manipulării acestora pot sa ajungă în contact cu solul;

{C}·      depozitarea direct pe sol a unor deşeuri rezultate din activităţile desfăşurate pe platformele productive;

{C}·      depunerea pe sol a gazelor emise din funcţionarea utilajelor de construcţii;

{C}·      spălarea agregatelor, utilajelor de construcţii sau a altor substanţe de către apele de precipitaţii poate constitui o altă sursă de poluare a solului sau a apelor subterane.

Măsurile prevăzute în proiect pentru protecția apelor de suprafață sunt:

{C}·      la terminarea lucrărilor de execuţie terenul ocupat temporar va fi redat destinaţiei iniţiale.

{C}·      depozitărea materialelor de construcţie: agregate, ciment, armături, construcţii metalice, noroi de forare, materiale pentru finisaje, echipamente electrice etc. se va face în mod controlat, în spații și platforme amenajate

{C}·      platformele de lucru, de pregătire a betoanelor se vor pregăti în așa fel încât să nu afecteze solul, subsolul și apele freatice.

{C}·      în cazul unei poluări accidentale, se recomandă îndepărtarea imediată a stratului de pământ infestat și depozitarea lui în containere până la incinerare sau depoluare.

În etapa de funcţionare – în cazul exploatării corespunzătoare a instalațiilor și a SRMP nu există riscul de poluare a solului și a subsolului.

Protecția biodiversității, monumentelor naturii și ariilor protejate

Conductele sistemului vor fi amplasate de-alungul drumurilor de exploatare şi pe marginea acestora. Folosind utilaje moderne şi tehnologii moderne de execuţie, astfel nu vor afecta fauna, flora terestră şi acvatică. Înainte de recepţia la terminarea lucrării, în cadrul proiectului de refacere ecologică sunt prevăzute lucrări prin care se redau destinaţiei iniţiale terenurile ocupate temporar, se reface vegetaţia pe amplasamentul lucrărilor de organizare a şantierului etc. Astfel încât impactul asupra vegetaţiei şi faunei terestre este de importanţă redusă.

 

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice: Se vor respecta cu stricteţe normativele de protectia muncii și PSI, a regulamentelor de exploatare a utilajelor atât în etapa de execuție a lucrărilor cât și în etapa de funcționare (exploatare) a sistemului de distribuție gaze naturale.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): Lucrările se vor executa în extravilanul și intravilanul localităţilor. Prin utilitatea lor, prin respectarea prevederilor proiectului tehnic, a standardelor și normativelor impuse, și printr-o exploatare corespunzătoare investiția nu va genera riscuri pentru sănătatea umană nici în faza de execuție și nici în etapa de funcționare.

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: Conform Certificatului de urbanism nr. 395 din 11.09.2020 emis de Consiliul Județean Covasna, lucrările se vor executa în extravilanul municipiului Sf. Gheorghe, extravilanul și intravilanul comunelor Ilieni și Ozun, conform PUG-lor aprobate și pe terenuri aflate în proprietatea unor persoane fizice/juridice. Folosință actuală a terenurilor: terenuri agricole, drumuri,ape curgătoare și altele.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: Amplasamentul obiectivului – retea de distribuție și bransamente: intravilanul şi extravilanul comunei Ozun, satele Ozun, Santionlunca, Bicfalau, Lisnau și Lunca Ozunului, comuna Ilieni și mun. Sf. Gheorghe. Amplasamentul racordului de înaltă presiune: extravilanul comunei Ilieni.

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – proiectul prevede 11 subtraversări prin foraj dirijat și săpătură deschisă a Râurilor Olt și Râul Negru, Brațul Mort al Râului Negru, Pârâurilor Lisnău și Angheluș;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional – nu este cazul.

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică - amplasamentul lucrărilor traversează/este adiacentă siturilor Natura 2000 ROSCI 0111 Mestecănișul de la Reci și ROSCI 0329 Oltul Superior și RONPA 0389 Mestecănișul Reci - Bălțile de la Ozun - Sântionlunca. Amplasamentul noului SRMP Ozun se suprapune cu aria naturală protejată sit Natura 2000 ROSPA0082 Munții Bodoc-Baraolt.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul.

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: tronsonul rețelei de distribuție se situează în extravilanul și intravilanul localităților Sf. Gheorghe, Ilieni și Ozun, iar stația SRMP și branșamentele se vor executa în intravilanul localității, pe domeniul public al comunei Ozun. Proiectul prevede amplasarea branșamentelor până la limita de proprietate a consumatorilor.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: în baza punctului de vedere din partea Direcției Județene pentru Cultură în comuna Ozun există monumente istorice și situri arheologice relevante. S-a obținut Avizului favorabil nr. 30/2020 din partea Direcției Județene pentru Cultură Covasna.

 

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): Suprafața ce va fi ocupată definitiv de obiectivul de investiții și lucrările aferente acestuia, este de aproximativ Sdef=1.107 mp, suprafața de teren ocupată temporar va fi de Stemporar=171.885,00 mp, teren neproductiv din domeniul public. Impactul va fi temporar, local, pe tronsonul de lucru şi în imediata vecinătate a acestuia.

  b) natura impactului: în perioada de execuție: organizarea de șantier, eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer de la lucrările de execuție, circulație și manipularea materialelor de construcții;

- în perioada de funcționare: emisii de la SRMP și emisii de la punctele de consum ale gazelor naturale (utilizatori casnici și industriali).

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: nu vor fi schimbări profunde ale factorilor de mediu; impact nesemnificativ.

  e) probabilitatea impactului – numai în cazul unor poluări accidentale;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact nesemnificatic și reversibil, numai pe perioada de execuție a lucrărilor. Prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor pot fi evitate poluările accidentale, atât în perioada de construcție cât și în perioada de funcționare.

  g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: terenurile afectate de lucrările de execuție/organizarea de șantier vor fi redate la folosința anterioară.

 

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- având în vedere că proiectul propus intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (Actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind situat/traversează siturile de importanță comunitară Natura 2000 ROSCI0111 Mestecănișul de la Reci, ROSCI0329 Oltul Superior și în rezervația naturală RONPA0389 Mestecănișul Reci - Bălțile de la Ozun – Sântionlunca, ROSPA0082 Munții Bodoc-Baraolt.

- APM Covasna a solicitat elaborarea Memoriului tehnic conform Ord. 19/2010 (*actualizat*) privind aprobarea Ghidului Metodologic referitor la evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor și proiectelor asupra ariilor protejate de interes comunitar, prin Decizia inițială nr. 40/15.09.2020 și completarea acestuia prin Adresa nr. 5191/24.09.2020.

- Adresa APM Covasna către ANANP ST Covasna privind solicitare punct de vedere referitor la ariile naturale protejate nr. 5190/24.09.2020;

-s-a depus la APM Covasna Memoriu de prezentare, care cuprinde și datele conform Ord. 19/2010 (actualizat) cu nr. de înregistrare 5128/22.09.2020 și completările la Memoriu, înregistrate cu nr. 5280/30.09.2020.

- ANANP Serviciul Teritorial Covasna a emis Punct de vedere nr. 297/ST CV/30.09.2020, înregistrat la APM Covasna cu nr. 5283/30.09.2020;

- ANANP Serviciul Teritorial Covasna a emis Justificarea Punctului de vedere nr. 297/ST CV/30.09.2020, în baza Circularei nr. 483/DCNB/07.07.2020 emis de MMAP, Cabinet Ministru, înregistrat cu nr. 4592/24.08.2020, după cum urmează:

{C}-          Fără impact. Realizarea lucrărilor propuse nu va interveni negativ în suprafața habitatului, în evoluția populației sau în starea de conservare a acestei specii. Se menține starea normală a ecosistemelor din zonă.

{C}-          dat fiind mobilitatea speciilor pentru care a fost declarat situl, necesitățile de hrană, odihnă și reproducere ale speciilor de interes comunitar nu vor fi afectate pentru speciile identificate pe amplasament și în vecinătatea acestuia;

{C}-          datorită faptului că în zonă există vegetație alcătuită din păsuni, margini de drumuri, estimăm că realizarea lucrărilor nu va conduce la perturbarea directă a activităților curente fiziologice specifice precum: hrănirea, înnoptarea, staționarea și reproducerea;

{C}-          speciile sunt mobile ți lucrările de pozare a conductelor sau de executare a unor foraje nu impactează habitatul acestora, nici zonele de hrănire, odihnă sau reproducere;

{C}-          nu se produc modificări ale dinamicii relațiilor care definesc structura și/sau funcția ariei naturale protejate;

{C}·         datorită faptului că traversarea râurilor se va face prin subtraversare cu forare dirijată, aceasta nu va perturba albia râurilor;

{C}·         implementarea proiectului nu va afecta starea de conservare a speciilor țintă declarate pe teritoriul sitului Natura 2000 - ROSCI0329 Oltul Superior, respectiv ROSCI0111 Mestecănișul de la Reci, fiind asigurată din acest punct de vedere, conservarea populațiilor speciilor pe termen lung, integritatea și coerența retelei Natura 2000;

- în baza punctului de vedere emis de ANANP Serviciul Teritorial Covasna 297/ST CV/30.09.2020, s-a stabilit că lucrările ce vor fi efectuate pentru realizarea proiectului nu este susceptibil să influențeze negativ starea de conservare a speciilor și habitatelor pentru care au fost constituite ariile naturale protejate ROSCI0111 Mestecănișul de la Reci, ROSCI0329 Oltul Superior, respectiv RONPA0389 Mestecănișul Reci - Bălțile de la Ozun – Sântionlunca, cu condiția solicitării avizului ANANP.

- pentru proiect s-a eliberat Avizul favorabil cu condiții nr. 13/ST CV/07.10.2020 din partea ANANP Serviciul Teritorial Covasna.

- în data de 01.10.2020, s-a întocmit și s-a definitivat Lista de control EA a etapei de incadrare (cf. Anexei 1 la Ghidul Metodologic al Ord. 19/2010) de către Serviciul AAA, din cadrul APM Covasna.

- în urma notificării primite din partea titularului, Comuna Ozun, privind modificarea proiectului inițial, respectiv schimbarea amplasamentului SRMP Ozun, proiectat inițial la limita intravilanului comunei Ozun, zona Gării, în extravilanul localității Ilieni, teren identificat prin Extras CF 28855 Ilieni, în baza punctului de vedere din partea biroului/Compartimentului de Arii Protejate din cadrul APM Covasna nr. 3400/11.05.2022, s-a stabilit că perimetrul se situează în aria naturală protejată sit Natura 2000 ROSPA0082 Munții Bodoc-Baraolt;

- APM Covasna a transmis Adresa nr. 3417/11.05.2022 prin care s-a solicitat Memoriu de prezentare în relație cu ariile naturale protejate (ROSPA0082) și Avizul administratorului sitului Natura 2000 ROSPA0082 Munții Bodoc Baraolt – Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont – Consiliul Județean;

- Memoriul de prezentare, conform Ord. 19/2010 cu hărțile aferente, înregistrat la APM Covasna cu nr. 3466/12.05.2022.

- Avizul cu condiții nr. 11/12.05.2022 emis de către Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont – Consiliul Județean Covasna

- în urma parcurgerii etapei de incadrare EA s-a considerat că proiectul nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată.

 

    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- având în vedere subtraversările cursurilor de apă prevăzute de proiectul propus, aceasta intră sub incidenţa prevederilor art. 48 și 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- SGA Covasna a emis Aviz de gospodărire a apelor pentru situație excepțională – promovarea investiției (accesare fonduri) nr. 36/15.09.2020.

- APM Covasna a transmis Adresa nr. 5190/24.09.2020 către Membrii Comisiei de Analiză Tehnică pentru solicitare punct de vedere.

- în baza Adresei ABA Olt – SGA Covasna, nr. 5229/82/29.09.2020 (înregistrată la APM Covasna 5248/29.09.2020), autoritatea competentă pentru gospodărirea apelor, s-a emis acordul favorabil, și s-a stabilit că nu este necesară efectuarea Studiului de evaluare asupra corpurilor de apă (SEICA), cu obligația de solicitare și obținere ”Aviz de gospodărire a apelor”, după obținerea fondurilor.

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  5. Respectarea prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor;
  6. Antreprenorul va lua toate măsurile pentru a se asigura ca activitățile sale nu cauzează poluarea surselor de apă subterană sau cursurilor de apă de suprafață.
  7. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  8. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;

{C}9.    Gestionarea deșeurilor de construcții se va realiza cu respectarea prevederilor Art. 4 și Art. 17, alin 4 și Art. 15, alin. 1 din OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, cât și prevederile Legii nr. 104/2011;

  1. Deşeurile se vor colecta selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  2. Platforma organizării de șantier va fi dezafectată permițând revenirea la folosința anterioară. Se va curăța terenul de posibile resturi de materiale de constructie și deșeuri. Se va așterne un strat de pământ de calitate similară cu cel din zona învecinată amplasamentului organizării de șantier, apoi se va așterne un strat de sol vegetal la suprafața terenului astfel încât să permită desfășurarea activităților anteriore
  3. Se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu hidrocarburi prin asigurarea stării de bună funcţionare a utilajelor şi vehiculelor folosite;
  4. În cazul unor scurgeri de motorină sau uleiuri, vor fi luate imediat măsuri de colectare și prevenire sau înlăturare a poluării solului, pentru a preveni infiltararea în adâncime spre apa subterană.
  5. În situația producerii de poluări accidentale în timpul execuției lucrărilor, titularul proiectului va anunța Administrația Bazinală de Apă Olt, APM Covasna şi Comisariatul Judeţean Covasna al Gărzii Naţionale de Mediu;
  6. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor; pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  7. Titularul are obligația solicitării și obținerii avizului administratorului ariilor naturale protejate ROSPA0082 Mții Bodoc Baraolt;
  8. Obţinerea tuturor avizelor precizate în Certificatul de urbanism nr. 395/11.09.2020 eliberat de Consiliul Județean Covasna şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  9. Respectarea condițiilor impuse prin Avizul favorabil nr. 13/ST CV/17.10.2020 emis de ANANP – Serviciul Teritorial Covasna. Condițiile impuse în Avizul ANANP sunt după cum urmează:

1. Se vor respecta prevederile Planului de management și a Regulamentului siturilor Natura 2000 ROSCI0111 Mestecănișul de la Reci și Rezervația naturală VII.9 Mestecănișul Reci - Bălțile de la Ozun – Sântionlunca, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 998/2016;

            - este interzisă degradarea habitatului prin incendierea şi tăierea vegetaţiei de mal, distrugerea bârlogurilor şi a zonelor de hrănire a speciei Castor fiber;

            - este interzisă incendierile vegetației unde specia Emys orbicularis poate fi victima incendiilor de stuf şi vegetaţie dacă acestea au loc în perioada hibernării, migrației sau a depunerii pontei;

2. Se vor respecta prevederile Planului de management și a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0329 Oltul Superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 995/2016;

3. Se vor respecta toate măsurile necesare menținerii stării de conservare favorabilă a habitatelor și a speciilor pentru care au fost declarate ariile protejate;

4. În cazul apariției pe timpul construcției a scurgerilor accidentale de carburanți/ulei sau alte substanțe/ preparate periculoase, sau în alte cazuri de poluări accidentale se vor lua măsuri operative pentru înlăturarea cauzelor și limitarea efectelor asupra factorilor de mediu. În astfel de situații se va anunța în termen de 24 ore Agenția pentru Arii Naturale Protejate S.T. Covasna.

6. Se va evita decopertarea solului și îndepărtarea vegetaţiei pe o suprafaţă mai mare decât cea strict necesară pentru lucrările respective;

7. Pentru speciile de plante şi animale sălbatice terestre, acvatice şi subterane, prevăzute în anexele nr. 4 A şi 4 B, cu excepţia speciilor de păsări, şi care trăiesc atât în ariile naturale protejate, cât şi în afara lor, sunt interzise:

    a) orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;

    b) perturbarea intenţionată în cursul perioadei de reproducere, de creştere, de hibernare şi de migraţie;

    c) deteriorarea, distrugerea şi/sau culegerea intenţionată a cuiburilor şi/sau ouălor din natură;

    d) deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă;

8. Se vor respecta prevederile OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice și a OUG 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu completări și modificări de Legea nr. 265/2006, cu completările și modificările ulterioare;

9. Traversarea albiei râurilor (aprox. 80m/traversare). Olt (X:47906.91 Y:560712.50) și Râul Negru (X: 477706.51 Y:566424.04 și X:477489.28 Y:566468.20) se va face prin subtraversare prin forări dirijate cum este stipulată și în documentația depusă. Această metodă este necesară pentru a evita perturbarea albiilor râurilor mai sus menționate.

10. În satul Sântionlunca o stradă este în interiorul ariilor naturale protejate ROSCI0111 Mestecănișul de la Reci, respectiv RONPA0389 Mestecănișul Reci - Bălțile de la Ozun - Sântionlunca (200-300m), aici conducta de gaze naturale va fi amplasată de-a-lungul drumului;

11. La terminarea lucrărilor terenurile afectate în interiorul siturilor se vor aduce la starea lor inițială.

  1. Respectarea condițiilor impuse prin Avizul nr. 11/12.05.2022 din partea Centrului Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont – Consiliul Județean Covasna, după cum urmează:
    1. Se vor respecta prevederile Planului de Management al sitului Natura 2000 ROSPA0082 Munții Bodoc Baraolt, aprobat prin Ordinul MMAP1643/2016.
    2. Se interzice depozitarea deșeurilor de orice fel pe suprafața sau în vecinătatea sitului, în alte locuri decât cele special amenajate și autorizate;
    3. Organizarea de șantier va fi amplasat astfel încât să nu producă perturbarea în plus a ecosistemelor.
  2. Respectarea condițiilor impuse prin Avizul de gospodărire a apelor pentru situație excepțională nr. 36/15.09.2019 eliberat de Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna.
  3. În faza de execuție a lucrărilor și în urma obținerii Avizului de gospodărire a apelor, - condiție prevăzută și în Adresa ABA Olt – SGA Covasna, nr. 5229/82/29.09.2020 - titularul va notifica APM Covasna și va solicita actualizarea/revizuirea deciziei de incadrare, după caz.
  4. Respectarea condițiilor prevăzute în Acordul de principiu nr. 15603/29.09.2020 emis de Consiliul Județean Covasna, Serviciul de Administrare a Drumurilor Județene;
  5. Respectarea condiției impuse prin Avizului favorabil nr. 30/2020 din partea Direcției Județene pentru Cultură Covasna;
  6. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei și/sau a avizelor ce se emit în procedura de obtinere a Autorizației de construire și care aduc modificări proiectului.
  7. Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

 

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

        Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

 

DIRECTOR EXECUTIV

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

Şef Serviciu Avize,

Acorduri, Autorizaţii                                                                                                 Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                               ecol. Balázsi Beáta

 

 

Coordonator CFM,

Ing. Ghican Oana Elena