Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

din data de 25.10.2016

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de COMUNA CERNAT prin primar Boloni David, cu sediul/domiciliul în com. Cernat, satul Cernat, nr. 456, județul Covasna, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 6045 din data de 13.10.2016, înregistrare electronică nr. 551/11.10.2016, în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,  

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăsurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 21.10.2016, că proiectul Zid de sprijin propus a fi realizat în com. Cernat, lângă strada Nagyut, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

- proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, la pct. 10, lit.b);

- anunt public afișat de titular în ziarul Szekely Hirmondo din data de 11.10.2016 privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu;

- anunț public afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) din data de 17.10.2016;

- în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele: 

Caracteristicile proiectului:

- mărimea proiectului – proiect de dimensiuni medii, care prevede construirea unui zid de sprijin langă strada Nagyut, comuna Cernat, teren cu diferenţă de nivel de 1 – 1,6 m, pe o lungime de aproximativ 95 şi 70 m.

Situaţia proiectată

Zid de sprijin în plan

Tronson A:

  • Lungimea totală a zidului de sprijin L = 95 m, H max = 1,50 m înălţime şi grosime între 0,30 şi 0,60. Fundaţia va fi de 0,76 m înălţime şi 1,00 m grosime din beton simplu cu piatră brută.
  • Zidul de sprijin se va realiza din zidărie de piatră brută cu mortar de ciment şi cu beton armat.
  • La Km 0+070 – Km 0+095 lângă zidul de sprijin sunt prevăzute rigole de acostamente betonat.

Tronson B:

  • Lungimea totală a zidului de sprijin L = 70 m, H max = 1,60 m înălţime şi grosime între 0,30 şi 0,60. Fundaţia va fi de 0,76 m înălţime şi 1,00 m grosime din beton simplu cu piatră brută.
  • Zidul de sprijin se va realiza din zidărie de piatră brută cu mortar de ciment şi cu beton armat.
  • La Km 0+000 – Km 0+061 lângă zidul de sprijin sunt prevăzute rigole de acostamente betonat şi continuă până la Km 0+070.

Zid de sprijin în profil longitudinal - Linia proiectată (linia roşie) urmăreşte linia actuală a drumului DC4.

Scurgerea apelor – evacuarea apei colectate se face prin drenul din spatele zidului de sprijin, dren cu secţiune circulară cu diametrul de 125 mm. De la poziţia km 0+028 – Km 0+098 între zidul de sprijin şi trotuarul existent se va realiza un şanţ din beton cu lăţimea 0,10 m.

- cumularea cu alte proiecte – nu e cazul

- utilizarea resurselor naturale: în faza de execuție se vor utiliza materiale specifice construcției și reabilitării drumurilor: piatră spartă, balast, beton asfaltic.

- producţia de deşeuri – deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri de construcție, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate.

Pietrişul, nisipul şi pământul dislocat şi nerefolosibil în cadrul lucrării, va fi încărcat şi transportat în locurile indicate de autoritatea contractantă.

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: surse de zgomot și vibrații constituie: funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: în urma realizării proiectului se va îmbunătății considerabil starea drumului comunal existent, și nu va constitui o sursă de poluare.

- riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate - se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii, PSI, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate.

- utilizarea existentă a terenului – terenurile aparțin domeniului public al comunei Cernat. Lucrările se vor desfăşura lângă strada Nagyut.

- relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora – nu este cazul.

- Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenție deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite – nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale – nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate – nu sunt necesare şi nu se vor executa podeţe noi peste cursuri de apă permanente sau temporare.

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – lucrările de reabilitare pe platform a drumului existent. Investiția urmărește protecţia drumului existent DC 4, îmbunătăţirea condiţiilor de trafic şi creşterea siguranţei rutiere.

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul.

- Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impact redus, pe durata realizării lucrărilor. Poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului - impact redus;

d) probabilitatea impactului – numai în perioada de execuție, poluări accidentale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – potenţial impact în perioada de execuţie.

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor și acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr. 11 din 12.04.2016 emis de Primăria Cernat, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  2. se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  3. respectarea prevederilor HG nr. 188/2002, modificată şi completată prin HG nr. 352/2005 şi HG nr. 210/2007 pentru aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
  4. respectarea prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996 cu completările și modificările ulterioare;
  5. pentru protecţia zonelor de locuit şi a sănătăţii populaţiei se vor respecta Ordinului M.S. nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  6.  titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  7. respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. se vor lua toate măsurile necesare pentru evitarea impurificării apelor pluviale, evitarea poluării solului şi a apelor subterane;
  9. se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  10. se interzice poluarea solului cu carburanţi, uleiuri uzate în urma operaţiilor de staţionare, aprovizionare, depozitare sau alimentare cu combustibili a utilajelor şi a mijloacelor de transport sau datorită funcţionării necorespunzătoare a acestora;
  11. se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură
  12. deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  13. implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  14. pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale, la terminarea lucrărilor se impune refacerea terenurilor afectate de lucrări la starea iniţială;
  15. titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  16. titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii atrage suspendarea sau anularea acesteia, după caz, în conformitate cu prevederile legale.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații,                                                                         

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                        

 

 

 

Întocmit,

Ing. Csáki Gabriela