Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

din 03.04.2017

 

Ca urmare a solicitării depuse de Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Fogolyán Kristóf”, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Stadionului, nr. 1, judeţul Covasna, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 1692/21.03.2017, în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,      

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăsurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 31.03.2017, ca proiectul Extinderea unității de primire urgențe la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Fogolyán Kristóf” propus a fi amplasat în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Stadionului, nr. 1, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

 

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

-  proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, la 10 litera b) corelat cu pct. 13 litera a);

- în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 24.03.2017; anunţul titularului privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în ziarul Observatorul de Covasna din 28.03.2017 și afișat la sediul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- proces-verbal ședință CAT nr. 8/31.03.2017;

-  prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele:    

Caracteristicile proiectului:

mărimea proiectului – se propune asigurarea spațiilor necesare pentru buna funcționare a unității de primire urgențe (UPU), dar nelimitând numai la aceste spații, concomitent cu o arhitectură modernă a clădirii, asigurând deasemenea un ambient prietenos și facil pentru fiecare categorie de utilizatori ale clădirii (personal propriu, pacienți, aparținători pacienți).

Astfel se urmărește asigurarea ușoară a accesului la corpul de clădire proiectată, atât pentru ambulanțe, ambulanțe SMURD, aparținători și pacienți care se prezintă singure la secția UPU. Se asigură locul de staționare a minim 6 ambulanțe simultan sosite la secția UPU, dintre care 2 locuri de staționare acoperite (de unde este facilitat preluarea pacienților). Drumul acces va avea carosabilul asfaltat, cu marcaje corespunzătoare. Trotuarul de acces și tortuarul de gardă deasemenea sunt incluse, ca și lucrări necesare și propuse, pentru a asigura funcționalitatea deplină a clădirii proiectate.

Se asigură accesul persoanelor cu dizabilități în clădire prin rampe special amenajate, și facilități în interior (balustrăzi pe pereți, grup sanitar pentru persoane cu disabilități).

Prin arhitectura clădirii care face obiectul prezentului proiect, s-a rezolvat racordarea corpului existent de clădire cu corpul propus, pentru a facilita transportul pacienților în cadrul UPU și în cazul transferului la alte secții ale spitalului, exclusiv în interiorul clădirilor cuplate între ele.

Caracteristicile principale ale corpului nou proiectat (corp extindere):

  • Aria construită desfășurată: 637,08 mp;
  • Aria utilă: 548,79 mp;
  • Regim înălțime: P (parter);
  • Amprenta la sol: 35,00 x 18,90 m.

Se prevede amenajarea unei spații verzi decorative de către horticultori specializați, care cuprinde pregătire teren, plantare copaci ornamentali, arbori și arbuști ornamentali, flori perene.

Se propune plantarea de copaci noi în același cantitate cu numărul copacilor propuse spre tăiere în incinta Spitalului Județean de Urgență “dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe, datorită dimensiunii corpului de construcție și a aleii adiacente proiectate.

Mod de asigurare utilităţi:

Alimentare cu apă – construcția nouă se racordează la reţeaua de alimentare cu apă existentă din incinta imobilului;

Evacuarea apelor uzate – în reţeaua de canalizare din incinta imobilului;

Asigurarea încălzirii - încălzirea se va face prin cuplarea instalațiilor de încălzire proiectate la cele existene din corpul B de clădire;

cumularea cu alte proiecte – nu este cazul;

utilizarea resurselor naturale: nu este cazul;

- producţia de deşeuri – deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri de materiale de construcții, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate. Deşeurile rezultate în perioada de funcţionare: deşeurile menajere, deșeurile medicale vor fi colectate selectiv şi predate la o firmă autorizată de salubritate; 

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: emisii de gaze și poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: emisii de gaze și poluare fonică rezultată de la transportul pacienților cu ambulanțe;

riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate –  în perioada de execuţie se vor respecta cu stricteţe normativele de protectia muncii, de exploatare corectă a utilajelor;

utilizarea existentă a terenului – spital;

- relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora –  nu este cazul.

- Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atentie deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite –  nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale –  nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate –  nu este cazul 

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – amplasamentul proiectului este situat în incinta spitalului județean;

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul. 

-  Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impact redus. Poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor, prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului: impact redus;

d) probabilitatea impactului – numai în cazul poluărilor accidentale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – potenţial impact redus.

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse de: OUG nr. 154 din 12 noiembrie 2008, Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009 şi Legea nr. 49 din 7 aprilie 201, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. conform procesului-verbal al ședinței CAT nr. 8/31.03.2017, titularul proiectului are obligația de a solicita aviz de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Mihai Viteazul" al judeţului Covasna în faza de proiectare – studiu de fezabilitate
  3. titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  4. se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  5. se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;
  6. respectarea Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare;
  7. respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;
  8. respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  9. deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  10. implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  11. pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale;
  12. obţinerea tuturor avizelor precizate în Certificatul de urbanism nr. 538/15.12.2016 emis de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţie depusă;
  13. titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  14. titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Înainte de punerea în funcţiune a obiectivului titularul proiectului are obligaţia de a solicita revizuirea autorizaţiei de mediu conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

Nerespectarea prevederilor prezentului acord de mediu se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Prezenta decizie îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                Întocmit,

           Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                  Ing. Farkas János