Back

PROIECT DECIZIE ETAPA DE INCADRARE

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

Nr. număr din 31.03.2017

PROIECT

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de Primaria comunei Zagon, cu sediul în Str. Principala, Nr. 112, Zagon , Judetul Covasna, prin Kis Josif în calitate de primar, înregistrată la APM Covasna cu nr. 1098/24.02.2017,  în baza:

  1. Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările şi ulterioare;
  2. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 09.03.2017, că proiectul LUCRĂRI DE REPARAȚII DE MAXIMĂ URGENȚĂ LA PODUL DUKA DE PESTE PÂRÂUL ZAGONUL MARE ȘI CONSTRUIRE PRAG DE FUND LA PODUL DUKA DIN ZAGON, JUD. COVASNA propus a fi amplasat în comuna Zagon, satul Zagon, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.  

    Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

       I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

a) proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, pct. 10, litera b),

b) -anunţ public (titular) privind solicitarea de emitere a acordului de mediu in ziarul Mesagerul de Covasna din data de 07.03.2017,

     - anunţ public afişat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro), privind solicitarea de emitere a acordului de mediu din 01.03.2017,

     - anunt public afisat de titular in ziarul Mesagerul de Covasna din data de xxx.2017 privind decizia etapei de incadrare

     - în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

     c) proiectul are Certificat de Urbanism nr.01 din 21.02.2017 emis de Primăria Comunei Zagon;

     d) prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele:

 

Caracteristicile proiectului

Drumul comunal ce se desprinde din D.N. 13E, traversează pârâul Zagon pe Podul Duka, un pod cu 5 deschideri (8,98+8,80+8,55+8,85+8,55 m) și 2 console de 2,09 m și 2,04 m și o lungime totală de 47,85 m.În prezent podul se află într-o stare avansată de degradare punând în pericol siguranța circulației. Conform instrucțiunilor tehnice AND 522-2002 podul se află într-o stare NESATISFĂCĂTOARE Pentru aducerea podului la parametrii normali de exploatare și pentru ca circulația să se desfășoare în condiții de siguranță și confort pe un fir de circulașie, corespunzătoare unui drum local încadrat în clasa tehnică V, pentru o sarcină utilă de 7,5 to sânt necesare următoarele lucrări:

A.LUCRĂRI POD –Consolidarea fundațiilor pilelor P2, P3, și P4 prin subzidire pe o adâncime de 1,50 m și cămășuire cu beton armat de clasa C25/30 cu grosimea de 50 cm. –Prelungirea stâlpilor de parapet existenți cu 50 cm și montarea unei mâini curente din țeavă rotundă cu diametrul de 63,5 mm și grosime de 3 mm la înălțimea de 1,00m. Între lisa metalică existent și cale se va monta o mână curentă din teavă rotundă cu diamertrul de 63,5 mm ți grosime de 3 mm. –Realizarea protecției anticorozive a parapetului metallic de la marginea părții carosabile.

B. LUCRĂRI DE AMENAJARE A ALBIEI ĂN ZONA PODULUI –Refacerea pragului de fund din aval prin realizarea unui prag de fund nou în spatele celui existent din beton armat cu lățimea la partea superioară de 1,33 m și 1,65 m la partea inferioară. Pragul de fund se va încastra în maluri. –Repararea pragului de fund existent cu o saltea de gabioane cu secțiunea de 2,00 m x 0,50 m și lungimea de 12,00 m, rezemată pe anrocamente. –Realizarea unei camera de liniștire în fața pragului de fund existent, fundată pe piloți bătuți din țeavă rotundă cu diametrul de 323 mm și grosimea de 8 mm. camera de liniștire se va executa în 4 tronsoane de 7,00 m. în capătul din aval al camerei de liniștire se va realize o grindă de încastrare din beton armat cu secțiunea de 1,00 m x 1,50 m. După grinda de încastrare se va realize o rizbermă din anrocamente cu secțiunea variabilă de la 0,50 m la 1,00 m și lungimea de 5 ,00 m. –Pe malul drept se vor realize apărări de mal din gabioane pe o lungime de 20,00 m î naval și 36,00 m în amonte. –În spatele pragului de fund se va realize o umplutură.                          Deșeurile menajere cât și celelate deșeuri produse în timpul execuției, se vor depozita temporar în depozite special amenajate pe sortimente și preluate de agenți economici specializați.                                                                                                                                                                                   

- cumularea cu alte proiecte: Proiectul este conform Certificatului de urbanism nr.01 din 21.02.2017 emis de Primăria Comunei Zagon;

- utilizarea resurselor naturale: nu este cazul

- producţia de deşeuri: – deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri rezultate din construcţii, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate. Se interzice depozitarea necorespunzătoare de materiale în afara amplasamentului. În cazul săpăturilor care au fost executate în spaţii verzi, suprafaţa solului se reface la starea iniţială;

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: nu este cazul.

- riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate – se vor respecta cu stricteţe normativele de protecţia muncii, de exploatare corectă a utilajelor;

- utilizarea existentă a terenului –proiectul propus este amplasat pe albia pr. Finișoara intravilan localitatea Dobârlău.

 - relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora –  nu este cazul.

- Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenţie deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite –  nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale –  nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate –  nu este cazul 

f) zonele de protecţie specială –nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – nu este cazul;

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul. 

- Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului: impact redus;

d) probabilitatea impactului – numai în perioada de execuţie, poluări accidentale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – potenţial impact în perioada de execuţie.

    II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:  

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse de: OUG nr. 154/2008, Legea nr. 329/2009 şi Legea nr. 49/2011, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;  

      Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. obţinerea tuturor acordurilor şi avizelor precizate în Certificat de Urbanism nr.01 din 21.02.2017 emis de Primaria Comunei Zagon;
  2. Obținerea Avizului de Gospod[rire a Apelor;

3  se vor respecta prevederile Legii apelor nr.107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

  1. se vor respecta prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificarile şi completarile ulterioare, prevederile Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor;
  2. titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. se va respecta Ord. M.S. nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  4. respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  6. se interzice poluarea solului cu carburanţi, uleiuri uzate în urma opetaţiilor de staţionare, aprovizionare, depozitare sau alimentare cu combustibili a utilajelor şi a mijloacelor de transport sau datorită funcţionării necorespunzătoare a acestora;
  7. se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;
  8. deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  9. implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  10. pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale, se impune refacerea terenurilor afectate de lucrări la starea iniţială;
  11. titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  12. titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii atrage suspendarea sau anularea acesteia, după caz, în conformitate cu prevederile legale.

Înaintea punerii în funcţiune a obiectivului, titularul proiectului are obligaţia de a solicita autorizaţie de mediu şi/sau revizuirea autorizatie de mediu existente, conform Ord. M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu.

   

    Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

    

  DIRECTOR EXECUTIV,      

 Ing. NEAGU Gheorghe

       

      

 

 

 

 

 

Şef serviciu Avize, Acorduri, Autorizari,                                                                                                                                                          Ing.Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                                        Întocmit,                                                                                                                       Ing.Jehac Constantin