Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

din data de 04.04.2017

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de COMUNA MERENI prin primar molnar istvan, cu sediul/domiciliul în com. Mereni, sat Mereni, nr. 250, județul Covasna, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 1723 din data de 22.03.2017, în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,  

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăsurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 31.03.2017, că proiectul Reabilitare parte carosabilă pe drumul comunal DC 2A, Km 0+000-1+200 în comuna Mereni, judeţul Covasna propus a fi realizat în com. Mereni, sat Lutoasa, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

- proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, la pct. 13, litera a). Orice modificări sau extinderi, altele decât cele prevăzute la pct. 22 din anexa nr. 1, ale proiectelor prevăzute în anexa nr. 1 sau în prezenta anexă, deja autorizate, executate sau în curs de a fi executate, care pot avea efecte semnificative negative asupra mediului, corelat cu pct. 10, lit. e). Proiecte de infrastructură: construcţia drumurilor, porturilor şi instalaţiilor portuare, inclusiv a porturilor de pescuit, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 1;

- anunt public afișat de titular în ziarul Observatorul de Covasna din data de 29.03.2017 privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu;

- anunț public afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) din data de 23.03.2017;

- în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele: 

Caracteristicile proiectului:

- mărimea proiectului – proiect de dimensiuni medii, care prevede reabilitarea drumului comunal DC2A.

Terenul se află în intravilanul localității Lutoasa conform PUG aprobat și este în proprietatea solicitantului, conform inventarului bunurilor publice ale comunei Mereni.

Lungimea traseului studiat este de cca. 1200 m, cu păstrarea traseului existent.

Se vor efectua lucrări de structură drum: strat de uzură din beton asfaltic, acostamente din piatră spartă.

Caracteristicile proiectului:

  • Lungime traseu studiat = 1,2 km
  • Lățimea platformei drumului = 5,00/5,50 m
  • Lățimea părții carosabile = 4,00/4,50 m
  • Lățime acostamente drum = 2x0,50 m
  • Acostamentele se vor realiza din piatră spartă
  • Șanțuri neprotejate și șanțuri betonate existente.

Pregătire platformă drum:

  • Se va executa tăierea acostamentelor existente, care au cota mai ridicată ca și partea carosabilă,
  • S-a prevăzut casetă de lărgire din piatră spartă 10 cm cu mixturi asfaltice BA16 5 cm pe partea stângă Km 1+070 – 1+200 până la șanțurile betonate, pe o suprafață totală de 65,0 mp.
  • Se va curăța suprafața părții carosabile, se vor executa plombările gropilor cu mixturi asfalțice, după care va trece la executarea stratului de uzură din beton asfaltic proiectat.

Structura rutieră:

  1. Straturi proiectate
  • 4 cm beton asfaltic BA16 în strat de uzură
  1. Straturi existente:
  • 5 cm îmbrăcăminte asfaltică existentă
  • 10 cm piatră spartă existentă
  • 45 cm pietruire exstentă.
  • Pământ de fundare tip P3, nisip argilos și nisip

Drum în plan:

  • Lungimea totală a traseului studiat este de L = 1,20 km
  • Racordurile prevăzute în plan, în număr de 16.

Drumul în profil longitudinal:

  • Linia proiectată urmărește linia actuală a terenului, cu diferențe în ax negative + corecturile necesare.
  • Panta minimă este de 0,0%, iar cea maximă este de 2,75%.

Drumul în profil transversal:

  • Pe lângă traseu studiat al DC, partea carosabilă va avea lățimea cuprinsă între 4,00 – 4,50 m
  • Acostamentele de 2 x 0,50 m lățime din piatră spartă vor avea pantă transversală de 4,0%
  • Între km 1+070 – 1+200 stânga acostamentul va fi asfaltat până la marginea șanțurilor betonate existente.

Scurgerea apelor:

Din punct de vedere a cadastrului apelor, lucrarea este amplasată în bazinul hidrografic al pârâului Lutoasa, curs de apă necodificat, afluent de stânga al pârâului Estelnic (cu cod cadastral VIII-1.45.5).

Tronsonul studiat nu traversează cursuri de apă permanente.

Pe traseu există 3 buc podețe transversale, respectiv 4 buc podețe laterale în stare bună.

Gurile de scurgere sunt cele existente actuale și care nu se modifică.

- cumularea cu alte proiecte – nu e cazul

- utilizarea resurselor naturale: în faza de execuție se vor utiliza materiale specifice construcției și reabilitării drumurilor: materialele utilizate la construcţia drumurilor (piatră brută, piatră spartă, criblurile, filerul, nisip).

- producţia de deşeuri – deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri de construcție, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate.

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: surse de zgomot și vibrații constituie: funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: în urma realizării proiectului se va îmbunătății considerabil starea drumului comunal existent, și nu va constitui o sursă de poluare.

- riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate - se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii, PSI, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate.

- utilizarea existentă a terenului – terenul aparține domeniului public al comunei Mereni. Lucrările se vor desfăşura pe platforma drumului comunal existent.

- relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora – nu este cazul.

- Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenție deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite – nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale – nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate – nu este cazul;

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – lucrările de reabilitare pe platform a drumului existent. Investiția urmărește creșterea gradului de confort și civilizație a locuitorilor din zonă.

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul.

- Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impact redus, pe durata realizării lucrărilor. Poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului - impact redus;

d) probabilitatea impactului – numai în perioada de execuție, poluări accidentale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – potenţial impact în perioada de execuţie.

 

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse de: OUG nr. 154 din 12 noiembrie 2008, Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009 şi Legea nr. 49 din 7 aprilie 2011, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor și acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr. 454 din 13.11.2015 emis de Consiliul Judeţean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  2. se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  3. respectarea prevederilor HG nr. 188/2002, modificată şi completată prin HG nr. 352/2005 şi HG nr. 210/2007 pentru aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
  4. respectarea prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996 cu completările și modificările ulterioare;
  5. pentru protecţia zonelor de locuit şi a sănătăţii populaţiei se vor respecta Ordinului M.S. nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  6.  titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  7. respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. se vor lua toate măsurile necesare pentru evitarea impurificării apelor pluviale, evitarea poluării solului şi a apelor subterane;
  9. se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  10. se interzice poluarea solului cu carburanţi, uleiuri uzate în urma operaţiilor de staţionare, aprovizionare, depozitare sau alimentare cu combustibili a utilajelor şi a mijloacelor de transport sau datorită funcţionării necorespunzătoare a acestora;
  11. se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură
  12. deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  13. implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  14. pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale, la terminarea lucrărilor se impune refacerea terenurilor afectate de lucrări la starea iniţială;
  15. titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  16. titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

 

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații,                                                                     

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                              

 

 

 

 

 

 

Întocmit,

Ing. Csáki Gabriela