Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE din 24.04.2017

 

 

Ca urmare a solicitării depuse de CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA, fax: 0267.35.12.28, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, P-ţa Libertăţii, nr. 4, judeţul Covasna, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 2337 / 13.04.2017 (nr. Registratură electronică 256/13.04.2017), în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,      

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăsurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 21.04.2017 ca proiectul “Demolare pod metalic existent, construire pod nou peste pârâul Aita la km 9+951 și reamenajarea intersecției între drumul județean DJ 131 și drumul județean DJ 121A, devierea circulației pe drumul județean DJ 131 cu pod provizoriu, localitatea Aita Mare, județul Covasna” propus a fi amplasat în comuna Aita Mare, satul Aita Mare, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

Justificarea prezentei decizii:

 

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

-  proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, la punctul 10 litera e), corelat cu punctul 13 litera a);

- în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 19.04.2017; anunţurile titularului privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicate în ziarele Observatorul de Covasna și Székely Hírmondó din 19.04.2017; anunţ APM Covasna privind decizia etapei de încadrare şi proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 24.04.2017) nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- Proces-verbal ședință CAT nr. 10/21.04.2017;

-  prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele:   

Caracteristicile proiectului:

mărimea proiectului

Drumul judetean D.J. 131 traverseaza la km 9+951 paraul Aita in localitatea Aita Mare pe un pod metalic cu o deschidere. Podul are o lumina de 27,00 m si lungimea totala de 30,80 m. Tinand cont de vechimea podului (este construit in anul 1905) peste pârâul Aita, a materialului din care este realizat, acesta nu mai poate fi consolidat pentru a fi adus la caracteristicile unui pod amplasat pe un drum de clasa tehnica IV, fiind necesară executarea unui pod nou în amplasamentul celui existent.

  1. Lucrări pod

- Demontarea tablierului podului existent;

- Demolarea infrastructurilor existente;

- Construire pod nou;

Podul proiectat traverseaza normal paraul Aita si are 1 deschidere de 28,70 m si lungimea totala de 34,80 m. Schema statică este grinda simplu rezemata. Suprastructura podului este alcatuita din 10 grinzi prefabricate precomprimate cu L=28,70 m, din beton de clasa C50/60 (B600). Grinzile vor sprijini pe cuzinetii din beton armat ai banchetele culeelor pe aparate de reazem din neopren tip 14. Toate fetele vazute ale suprastructurii se vor proteja cu vopsea anticoroziva.

Infrastructura este alcătuită din două culee cu elevatiile, banchetele de rezemare, zidurile intoarse, zidurile de garda si radierele din beton armat C25/30 (B400). Pe banchetele culeelor s-au prevazut opritori antiseismici. Culeele sunt fundate indirect, pe piloti forati (16)de diametru mare (D1,08m) in stratul de marnă argiloasă prăfoasă cenusie. Toate fetele vazute ale infrastructurilor se vor proteja cu vopsea anticoroziva.

Partea carosabila pe pod va avea o latime de 7,80 m, cu doua trotuare denivelate de cate 1,50 m util fiecare.

Sistemul rutier pe pod este alcatuit din: 4 cm BAP 16, 4 cm BAP 16, 3 cm protectie hidroizolatie din BA8, 1 cm hidroizolatie.

La marginea partii carosabile sunt prevazute borduri prefabricate. La marginea interioara a trotuarelor sunt montate parapete de siguranta tip H4b zincat, iar pe partile exterioare sunt prevazute lise din beton armat cu latimea de 25 cm, pe care se vor monta parapete pietonale metalice zincate.

Pe culee se vor monta dispozitive de acoperire a rosturilor de dilatatie de tip etans, atat pe cale, cat si pe trotuare. Pe pod se vor monta patru guri de scurgere cu tuburi prelungitoare pentru evacuarea apei pluviale. Pe zona de racordare pod-rampe se vor monta placi de racordare din beton armat.

  1. Lucrări la rampe

- Completarea si profilarea umpluturilor pe rampe in vederea unei racordari corecte podrampe.

- Executia de ziduri de sprijin din beton armat C25/30 (B400), pe toata lungimea rampelor de acces la pod. Zidurile sunt alcatuite din tronsoane de cate 5.00 m si au o lungime de 35.00 m pe rampa Brasov (D.N.13) si 40.00 m pe rampa Baraolt (Aita medie). Zidurile sunt fundate direct. Pe coronamentele zidurilor se vor monta parapete de protectie zincate.

- Fetele vazute ale elevatiilor zidurilor se vor proteja cu vopsea anticoroziva;

- La baza zidurilor se vor executa santuri din beton pentru scurgerea apelor;

- Apa pluviala de pe rampe va fi directionata la santurile de la baza zidurilor de sprijin;

- Sistemul rutier are următoarea alcătuire: 5 cm beton asfaltic BA16, 6 cm binder BAD20, 25 cm agregate naturale stabilizate cu 5% liant hidraulic, 30 cm strat de fundatie din balast.

Pe perioada execuţiei lucrărilor, drumul va fi marcat si semnalizat corespunzător.

  1. Lucrări de amenajare a albiei in zona podului

Pentru imbunatatirea conditiilor de curgere s-a considerat amenajarea albiei in amonte si aval de pod dupa cum urmează:

- Calibrarea albiei si degajarea de vegetatie si material solid;

- În amonte de pod, in aval si sub pod, pe ambele maluri, pe o lungime totala de 44.00 m, cu pereu din beton C25/30, pentru protectia malurilor;

- Patul albiei va fi protejat cu saltele de gabioane placate cu beton cu grosime de 10 cm, pe toata lungimea apararilor de mal.

- Transversal, la capete amenajarii albiei, s-au prevazut grinzi de capat din beton incastrate în maluri.

Rezultatele arata o imbunatatire a conditiilor de curgere in sensul cresterii capacitatii de tranzitare a albiei pana la debitul cu asigurarea de 5%, cu o gardă în zona podului de minim 1. 00m.

  1. Amenajarea intersecţiei DJ131 cu DJ 121A

Sistemul rutier pentru amenajarea intersecsiei este identic cu sistemul rutier proiectat pe

Rampe. Drumurile laterale care se intersectează cu drumul judeţean se vor amenaja cu următorul sistem rutier: 5 cm strat de uzură din beton asfaltic bogat în criblură BA16, 16 cm strat de fundaţie din piatră spartă;

Pe timpul executiei circulatia se va desfasura o varianta provizorie de circulatie cu pod provizoriu si semnalizarea corespunzatoare a circulaţiei pe timpul nopţii.Varianta de circulatiei are o lungime de 140.00 m, platforma de 4.76 m, din care parte carosabila 3.50 m si doua acostamente de 0.63 m. Calea este realizata din 6 cm BA16 si 50 cm balast. Podul provizoriu este alcatuit din grinzi metalice cu L=24.40 m. Rezemarea se face pe palee metalice fundate direct pe fundatii din beton. Podul provizoriu suporta incarcarile clasei „E” de incarcare si a fost dimensionat din punct de vedere hidraulic pentru a prelua debitul maxim cu asigurarea de 5%.

cumularea cu alte proiecte – în zonă nu sunt propuse sau în curs de realizare alte proiecte similare;

- utilizarea resurselor naturale: nisip, pietriş folosit pentru sistemul rutier;

- producţia de deşeuri – deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri de materiale de construcţii, de piatră şi spărturi de piatră, beton, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate.

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: traficul rutier;

riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate – se vor respecta cu stricteţe normativele de protectia muncii, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate;

utilizarea existentă a terenului – suprafața terenului ocupat de lucrări este de cca. 600 mp, categoria de folosință actuală: drumuri județene;

- relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora –  nu este cazul.

- Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenţie deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite –  nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale –  nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate –  nu este cazul; 

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – amplasamentul proiectului se află în intravilanul satului Aita Mare;

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – traseul drumului judeţean nu suferă modificări;

-  Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impactul este local, pe amplasament şi în imediata vecinatate a acestuia;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului: nu vor fi schimbări profunde ale factorilor de mediu; impact nesemnificativ în perioada de functionare şi reversibil;

d) probabilitatea impactului – în cazul poluărilor accidentale şi în caz de calamităţi naturale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – impact nesemnificativ, reversibil.

 

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, amplasamentul propus fiind situat în afara ariilor naturale protejate;

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  4. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. În timpul executării lucrărilor este interzisă orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor de plante şi animale aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;
  6. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  7. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate; Se interzice staţionarea, repararea sau întreţinerea utilajelor în albia minoră a pârâului Aita.
  8. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor; pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  9. Se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu hidrocarburi prin asigurarea stării de bună funcţionare a utilajelor şi vehiculelor folosite;
  10. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  11. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  12. Pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu produse petroliere ca urmare a exploatării utilajelor tehnologice;
  13. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 2/09.01.2017 eliberat de Consiliul Judeţean Covasna, şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  14. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;

 

Titularul va notifica în scris APM Covasna la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Nerespectarea prevederilor prezentului acord de mediu se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Prezenta decizie îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului. Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                 Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                 Ing. Farkas János